Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

Despre părerologie în presă – MIHAI RĂDULESCU (TVR 1): „Pe ecranele TV sau pe rețelele sociale se consumă pasiuni demne de cauze mai bune…”

„Temele actuale stârnesc războaie”

– De la o vreme, spre lauda ei, Televiziunea Ro­mână și-a regăsit menirea, redevenind o sursă de informații corecte, competente și echilibrate. Iar un exemplu doveditor este chiar emisiunea ta, „Referendum”, care se difuzează în fiecare seară de luni (de la ora 21:00), pe postul TVR 1. I-am putea spune și „doi pe un balansoar”, fiindcă în­cearcă să așeze în echilibru opinii opuse, legate de evenimente politice și sociale importante. E un format „importat” sau ideea îți aparține?

– Mulțumesc pentru cuvintele frumoase, atât în numele meu, cât și al întregii echipe de pro­ducție, care a reușit să îmbrace într-o haină atrac­­tivă un proiect la care mă gândeam mai de­mult. Ideea mi-a venit remarcând cum temele con­troversate ale actualității incendiază, pur și simplu, spațiul public, stârnind războaie și aruncându-i în extre­me de opinie pe mulți dintre observatori. Pe ecranele TV sau pe rețelele sociale se con­su­mă pa­siuni, se eli­be­rează obsesii, se ri­si­­pesc e­nergii dem­ne de cauze mai bune… Pro­blema e că mulți oa­meni își strigă, re­al­mente, punc­tele de ve­dere, fără a avea nici cel mai mic dubiu că s-ar putea să gre­șeas­că. Nu sunt ani­mați de dorința de a-și îmbo­găți cu­­noș­tințele și nu acceptă să-și nu­an­țeze măcar părerile, ei vor doar să și le im­pună cu orice preț. Or, eu, ca om, dar și ca jur­­na­list, fac a­desea exer­cițiul pasu­lui în spate, iau dis­tanță față de eveni­mente, ca să pot să gân­­desc lucid, și-atunci m-am gândit că exer­cițiul ăsta ar putea să ia și forma unei emi­siuni.

– Să înțelegem că „Referendum” este o zonă neutră, în care beli­ge­ranții sunt pof­tiți la aceeași masă pentru un dia­log civi­li­zat?

– Exact! Toate dispu­­­tele astea feroce nu pro­duc decât o imensă hăr­mălaie, o gâlceavă gene­ra­lă, din care nu se înțe­lege nimic și, prin urmare, care nu poa­te să ducă la nimic bun. Și-atunci am zis să în­cerc să canalizez toate aceste energii risi­pite în dispu­te sterile, să le aduc într-un spațiu ci­vilizat, să ofer o platformă pen­tru argumente con­crete, pentru ex­plicații și motivații. Cred că în felul acesta situa­țiile se pot limpezi, hărmălaia se stinge și oamenii pot, în sfâr­șit, să înțeleagă ceva. Ceea ce duce, finalmente, la îmbogățire personală și la coeziune socială, nu la divizări contraproductive.

„Astăzi se pare că aproape oricine e jurnalist”

– Vorbești, de fapt, despre definiția jurna­lismului, așa cum se predă la facultățile de profil: adevăr și obiectivitate.

În studioul emisiunii ”Referendum”

– Cu remarca asta ai atins un punct puțin spus ne­vralgic! Din păcate, azi, la o privire super­ficială, pare că oricine e jurnalist. Firește, fiecare dintre noi are dreptul la opinie, dar asta nu în­seamnă că orice om care are un smartphone și acces la internet, care postează niște fotografii și niște păreri sau doar share-uiește niște informații preluate la a mia mână este jurnalist. În general, cu cât au explodat cana­lele de comunicare, cu atât a scăzut respectul pen­tru autoritatea profe­sională. Sincer, în condițiile astea, uneori mă și întreb: mai e oare nevoie de jur­naliști?

– Și la ce concluzie ai ajuns?

– Că tocmai acum avem mai mare nevoie ca oricând de jurnaliști adevărați, care să-și fa­că meseria cu bună-cre­dință și respec­tân­du-i ri­gorile! Prin fișa pos­tu­lui, omul de pre­să tre­bu­ie să verifice acura­tețea informației, să res­pecte pluralismul sur­selor de infor­mare, să aibă echi­libru, să se­pare faptele de pă­reri… Aces­te ri­gori, pe care profe­sio­niș­tii breslei – câți mai sunt – le res­pectă, fac di­ferența între jurna­lism și exprimările ge­nerale din socie­tate, de pe re­țelele sociale și chiar și dintr-o anu­mită parte a presei audio-vi­zuale. Că și acolo sunt des­tui „pă­rerologi”! Așa­dar, am gândit emisiu­nea as­ta ca pe o acțiune de pio­nie­rat, în dome­niul talk-show-ului. Zic „pi­o­nie­rat”, pentru că azi re­țeta ga­rantată de au­di­ență este scandalul. Or, în sensul aces­ta, „Re­­ferendum” merge con­tra curentului. Emi­­siunea oferă spațiu expri­mărilor, neapărat ci­vilizate și ar­gumentate – avem chiar și un decalog al regulilor de respectat de către invi­tați, reguli inspirate din dezbaterile tradiționale din spațiul universitar: nu se țipă, nu se vorbește peste un alt invitat, nu se acu­ză etc. Iar moderatorul tre­buie să se mențină echi­distant – nu cum se întâm­plă, din păcate, la alte talk-show-uri, de la alte posturi TV, unde invitații numai că nu sunt îndem­nați direct să sară unii pe alții, eventual, și la pro­priu. Eu, de re­țeta asta de suc­ces, mă lipsesc! „Re­ferendum” se află la inter­sec­ția a două dintre crezurile mele pro­fesionale. Pri­mul este că mereu tre­buie să mă reinventez, me­reu trebuie să-mi asum provocări noi. Asta con­sider că e soluția anti-rutină și anti-plafonare; de altfel, în televiziune, eu am făcut cam de toate: sute de transmisii de pe te­ren, din toate colțurile țării și ale lumii, reportaje și do­cumentare, prezentare de jurnal de știri, mode­rări de talk-show-uri etc. Iar al doilea crez este că în­totdeauna trebuie să-mi implic telespec­tatorii, în­tot­deauna trebuie să mi-i iau ca parteneri direcți, cu atât mai mult cu cât lucrez la o televiziune pu­blică, finanțată, prin taxe, tocmai de cetățeni. Ca atare, „Referendum” are ca țintă câștigarea inclusiv a acelui public care e activ în mediul online, căci, în această epocă, publicul de televiziune nu mai e re­prezentat doar de cetățeanul cu telecomanda, ci și de acela cu mouse-ul sau cu smartphone-ul. Pot chiar să spun că, în momentul ăsta, „Re­fe­rendum” este principalul vehicul de avan­gardă al TVR pe te­ritoriul on-line: emisiunea asta combină plat­forma de te­le­viziune cu me­diul virtual, acolo unde oa­menii sunt invi­tați să comenteze și să voteze.   

– Invitații cum îi găsești? Nu e tocmai ușor să chemi la aceeași masă oameni din tabere diferite…

– E foarte greu! Alegerea invitaților e o muncă mult mai dificilă decât cea din studio    – închipu­ieș­te-ți! Pentru mine și echipa mea (am noroc să lucrez cu o echipă de profe­sioniști, în frunte cu produ­că­toarea Ruxandra Țuchel și cu regizorul artistic Ma­ra Pasici Manolescu, două nume bine­cunoscute în mediul televi­ziunii) e un proces ane­voios să com­punem co­rect taberele de invitați, să-i găsim pe cei po­triviți, care să exprime poziții ar­gumen­tate, astfel încât ansamblul să fie echilibrat. Sunt și situații în care lansăm o invitație și suntem refuzați, fiindcă pentru mulți dintre liderii politici, de exemplu, apariția într-un studio de televiziune, alături de adversari de idei (la noi sunt patru sau șase invitați în emisiune), e un risc pe care nu și-l asumă. Se feresc de ideea de dezbatere, preferând interviurile unu la unu, unde pot să controleze destul de bine discuția și să nu se expună prea mult. Degeaba încercăm să le explicăm că tocmai par­tici­parea în formatul propus de noi denotă nu doar curaj, ci și bună-credință. Așadar, pentru fie­care emisie în parte lucrăm multe zile la rând, ca să compunem tabloul de invitați. Iar presiunea e cu atât mai mare, cu cât suntem conștienți că și noi trebuie să ne asumăm riscul „efectelor nega­ti­ve”: la emisiunile cele mai controversate, cum a fost, de pildă, aceea pe tema certificatului verde Covid, ne-am trezit cu reacții de-a dreptul… contondente.

– Din partea cui?

– A extremiștilor dintr-o tabără sau alta. Pentru că sunt „talibani” și printre nevacciniști, și printre vacciniști.    Dar ne-am asumat din start provocarea asta și am hotărât că „leacul” nostru este civilitatea: în atitudine, în limbaj, în tonul vocii, în abordare…

„Criza de comunicare e la nivel mondial”

– Cum participă publicul la „meciurile” de pe micul ecran? Aveți reacții?

– Reacțiile sunt foarte bune, în special din par­tea publicului avizat, activ în me­diul online, care apreciază atât formatul civilizat al emi­siunii, cât și conținutul argumentat. Adesea, întâlnim remar­ca: „În sfârșit, în­țelegem ceva din subiectul asta!” Spe­ranța noastră este ca masa telespec­tatorilor civili­zați și echi­librați să crească din ce în ce mai mult, iar „extremele” fanatice și agre­­si­ve să se re­ducă pro­por­țional. Însă aceas­tă pro­blemă de co­municare nu se manifestă doar în România. La ora ac­tuală, so­cie­tatea, lumea la nivel global es­te radi­ca­lizată, polarizată și înver­șu­na­tă. Rea­litatea asta mi-a fost re­con­fir­mată re­cent, într-o depla­sare la Belgrad, la o con­ferință la care au participat jur­naliști din toa­te țările central și est-eu­ropene. S-a spus acolo foarte clar că, la nivel mondial, ne confruntăm deja de niș­te ani cu o criză de co­municare și că pan­demia de Covid-19, în special, a ge­nerat în toată lumea o „info-demie”, adi­că o supra-abundență de informații – cele mai multe dintre ele nereverificate și fal­­se. Iar acest feno­men, la rândul lui, a produs niște viziuni ma­ni­heiste, fie în alb, fie în negru, fără nu­anțe interme­dia­re, care nu mai lasă loc dialogului real. Or, ca să ne mai înseninăm puțin, îți dai seama cât de importantă este pentru mi­ne ideea de dialog: sunt născut în zodia Balanței. (râde)

– Zodia echilibrului și a eleganței…

Sport pe orice vreme

– Să știi că da! În studio, sincer, eu mă simt ca peștele în apă: îmi place să ar­monizez ta­bere și idei, și simt rapid derapajele. Pentru că, să știi, Balanțele nu sunt mereu echilibrate, dar caută me­reu echi­librul. Cred că mo­bi­li­ta­tea asta per­manentă mă ca­racterizează. La fel, ne­voia de adrenalină și consu­mul de ener­­gie.

– Pentru o emisiune de dezbateri, ca „Re­fe­rendum”, care mai și durează două ore, ai nevoie nu doar de echili­bru, ci și de multă rezistență…

– Să stai aproape două ore în picioa­re chiar că e solicitant!

– Mihai, te antrenezi în mod special pentru emisiunile tale?

–    La nivel practic, în primul rând, fac destul de mult sport. Sunt o persoană care prețuiește enorm „talerul” ăsta al vieții. Joc fotbal, indiferent de cât de cald sau de frig e afară, dacă plouă sau ninge. Și o fac cu aceeași energie ca la 20 de ani – asta doar în imaginația mea! (râde) Am un grup de prie­teni, oameni care ne cunoaștem de… nici nu mai știu… 20-30 de ani, și care ne-am păstrat acest bun obicei de a ne întâlni în mod constant, să jucăm fot­bal. Une­­ori, ne mai vine ideea să cerem înregis­trările video ale „meciurilor” noastre și-atunci ne dăm seama că, dacă la capitolul ambiție am rămas compe­ti­tivi, viteza de joc a devenit tot mai… ponderată. De-asta nici nu ne uităm prea des la filmări, ca să nu ne deprimăm iremediabil. (râde) De aseme­nea, la fel de constant joc și tenis de câmp. În fiecare săptămână, am ore de fotbal și de tenis, pe care în­cerc să le respect cu sfin­țenie. Din când în când, mai găsesc timp și pentru alte spor­turi. De exem­plu, alerg – am tot parti­cipat la curse de 10 kilometri sau la semi-ma­ratoane pe stradă, în pă­dure, la munte… Pe vreme bună, dau câte o fu­gă la Snagov, să merg cu caiacul, și tot cu caiacul am fost și la Bicaz sau în Deltă. De fapt, pe bra­țele Deltei am vâslit în canotca realizată de Ivan Patzai­chin – Dumnezeu să-l odihneas­că în pa­ce! Anul trecut, în cadrul unui proiect des­fășurat de „Aso­­ciația Ivan Patzai­chin – Mila 23”, am vâslit câ­te 25 de kilometri în­tr-o zi, timp de patru zile con­se­­cutive. Ce aventură extraor­di­nară! Mai rar, dar reușesc, totuși, să mă bucur și de un meci de bas­chet, dovadă că și promo-ul pentru „Referendum” l-am făcut pe un teren de baschet. Și tot mai rar, din păcate, în­cape și câte-un tenis de masă… În general, mă atrage tot ce în­seam­nă mișcare. Și fizică, și intelectuală.

„La Chișinău, dezbaterile politice au farmec”

– „Minte sănă­toa­să în corp să­nătos”. Îndem­nuri antice!

Testând autenticitatea medaliei

– Cam așa… Cert e că îmi place să mă exprim pro­fe­sional în mai multe moduri. În TVR, prin di­versele proiecte de care m-am ocupat de-a lun­gul anilor, dar și în afara televiziunii. De exem­plu, pre­dau jurnalism politic, la nivel de masterat. Sau pre­zint diferite evenimente publice, mo­derez conferin­țe pe teme sociale, politice ori eco­nomice, ceea ce iarăși îmi face plăcere. De asemenea, în ultimii trei ani, am mo­derat dez­bateri electorale la Chișinău – iar acolo, în trei ani, au avut cinci tururi de scrutin! În fiecare an, câte o lună jumătate-două, am stat în Chișinău, iar experiența asta a fost extraordinară, fiindcă dezbaterile de acolo sunt… altceva.

– În ce sens?

– Eu aveam deja experiență de mo­derator de dezbateri electorale în Ro­mânia, dar la Chișinău, am descoperit un temperament diferit. În România, în zona asta, lucrurile se desfășoară mai crispat, mai calculat, în schimb, în Chișinău, chiar și în dispu­tele politice e mai multă natura­lețe, mai multă spon­taneitate… Până și felul în care se „aprind” po­liticienii moldoveni are, din acest motiv, un anume farmec. Iar acum, pe 1 decembrie, am avut din nou oca­zia să merg la Chișinău: am realizat de acolo mai multe transmisiuni în direct, cu ocazia Zilei Na­ționale a României. A fost o mare bucurie, fi­indcă legătura mea cu Chișinăul a devenit deja una de suflet: am acolo prieteni nu doar din sfera pre­sei, cu care sunt fericit să mă re­găsesc de fiecare da­tă. În general, când sunt acolo, mă simt ca acasă. Deși România și Republica Mol­dova sunt azi două țări, am același sentiment de spațiu românesc și la Bucu­rești, și la Chișinău. Iar diferențele pe care le sesizez sunt similare cu cele dintre regiunile isto­rice ale României. Este incon­tes­tabil că lucrurile pe care le avem în comun sunt infinit mai multe decât cele care ne diferențiază. Din pă­cate, de multe ori, prinși în focul dispu­telor po­litice sau lăsându-ne induși în eroa­re de nu­meroasele instrumente de propagandă care încear­că să ne țină departe pe unii de ceilalți, uităm că sun­tem parte a aceluiași spirit și a aceleiași iden­­tități. Dacă ar fi să încerc o caracte­rizare, aș spune că România e un roman, o proză, pe când dincolo, peste Prut, este același autor, dar care scrie poezie.

– „Ce-ți doresc eu ție, dulce Ro­mânie?”. Îți propun, ca întrebare, ver­su­rile lui Eminescu.

În canotcă

– Perspectiva mea asupra viitorului României nu e în alb sau negru, ci e nuanțată. Pe de o parte, în momentul de față, avem niște probleme foarte mari, care nu ne lasă prea mult spațiu pentru opti­mism. Din păcate, nu prea mai avem modele care să susțină efortul colectiv, efortul întregii societăți, necesar pentru îmbunătățirea situației României. De la an la an, liderii politici ne dezamăgesc, nici în alte domenii – artă, sport etc. – parcă nu prea mai există performeri… Nu-mi doresc modelul de performanță din timpul regimului comunist, unul artificial, abuziv și traumatizant pentru mulți spor­tivi. Dar este trist că acum, în democrație, n-am re­u­șit să punem în loc modelul de performanță din Occident. În general, ca țară, părem mai curând haotici, în derivă și cam blazați. Așa că mie mi se pare că doar norocul ar putea să ne mai ducă așa… către un țărm pros­per. Iar norocul nostru de acum este, în opinia mea, faptul că suntem membri ai Uniunii Europene. Ăsta consider că e, în momentul de față, principalul factor de corecție și de progres pentru România. Țările din Vest par mai organi­zate, acolo selecția valorilor este mai bună, iar nivelul de solidaritate socială mai ridicat, deci ele ne pot servi drept repere. Pe de altă parte, există tânăra generație, în care eu îmi pun toată speranța că va face o țară mai bună, mai civilizată, în care oamenii să fie „mai împreună”. Sigur, e nevoie de îm­bunătățirea sistemului de edu­ca­­ție afectat și mai mult de când cu pandemia, dar to­tuși, impresia mea este că ei, tinerii, vor reuși mai mult decât noi. Pen­tru că, în general, tinerii de azi îmi par mai creativi, mai tentați să construiască, mai dez­in­hibați și fără frâne socio-profesionale, pre­cum ste­reotipurile și prejudecățile generațiilor an­terioare.

Foto: TVR (4)

Ines Hristea

S-a născut în Bucureşti. A absolvit prestigiosul liceu de limbă franceză „Şcoala Centrală”, la secţia Bilingvă (Franceză-Engleză); Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine, la secţia Engleză-Franceză, cu o lucrare în specialitatea Civilizaţia Angliei, lucrare purtând titlul „Entertainments of the English”; programul de Masterat American Studies, din cadrul Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine din Bucureşti, cu o dizertaţie purtând titlul „West of Everywhere”, în specialitatea Film Studies; programul doctoral al Facultăţii de Film, din cadrul Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică „I. L. Caragiale”, din Bucureşti, în specialitatea Cinematografie şi Media, cu o teză de doctorat purtând titlul „Imaginea copilului în film”. Este interesată de literatura, istoria şi arhitectura românească, de egiptologie şi arta renascentistă. Este o mare iubitoare de animale şi, implicit, de natură.

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian
ro_RORomanian