Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

ANCHETĂ: Ce mai înseamnă Crăciunul, în afară de sarmale și cozonaci?

Ion Firică, 67 de ani, pensionar

„Bucurie în familie! Pentru ea, chiar merită să trăiești”

(Mă privește circumspect când îi spun că sunt ziarist. Îmi cere să-mi repet numele, apoi scoate telefonul și caută pe internet să vadă dacă l-am păcălit cu ceva.)

Foto: Shutterstock

„Domnu’…, cum ați zis că vă cheamă? Așa. Domnu’ Florin, dacă nu-mi place ceva la viața asta e că te dezveți repede de Moș Crăciun! Nici n-ai apucat să pupi prima fată, și gata cu Moș Crăciun! Păi, și ce-l mai așteptam când eram copil! Era cea mai frumoasă sărbătoare din tot anul! Și aici nu zic de cadouri, zic de așteptarea aia: de brad, de glo­buri, de colinde, de steluța aia, de mă lua tata-n brațe, Dumnezeu să-l ierte, s-o pun eu, sus, în vârf! Păi, și colindele! Răgușeam de cât cântam cu cei­lalți copii și la oraș, și la țară! Și, la un moment dat, se întâmplă ceva – nici nu știi când – și nu te mai gândești la Moșu’… Te ia viața pe dinainte, te ia și te duce și-ți dă bătăi de cap, până vin niște ani, când îți dai seama că nimic nu se compară cu ce ai trăit când erai copil… Noroc cu nepoțeii mei, că ei îmi amintesc mereu că-i sărbătoare. Păi, domnu’ Florin, dacă lumea asta ar fi formată doar din oa­meni ca mine, n-ar mai veni Crăciunul în veci de veci! Aș pre­găti, acolo, o mâncare cu nevastă-mea, am mân­ca și ne-am pune la televizor… Mersi de așa Cră­ciun! Bravo, mă, Ionele, că deștept ai mai ajuns! D-aia zic de nepoței. Ei nu mă lasă să uit. Păi, pentru ei, pentru bucuria lor există și Cră­ciunul! Și de la bucuria lor ne bucurăm și noi! Și, domnu’ Florin, pentru bucurie chiar merită să tră­iești! Și eu, și nevastă-mea, ne dăm peste cap cum să pregătim lucrurile, să fie Crăciunul Crăciun! Că asta-i lege la noi în familie: ne strân­gem toți la masa de Cră­ciun! Și nu e vorba de ce pui pe masa aia, deși și asta contează, e vorba că, atunci când îi văd pe toți împreună – familia bă­iatului și familia fetei – îmi crește inima în mi­ne de bucurie! Și când îi văd pe ăia mici, că 5 nepoți am, cum spun poe­ziile, vă dau cuvântul meu de onoare că-mi dau lacrimile! Ăsta e Crăciunul, domnu’ Florin: bucurie în familie! Asta e tot ce ne ține în viață!”.

Iulia Nedelea, 34 de ani, designer grafic

„Mamă și tată, vă mulțumesc că mi-ați făcut copilăria fericită!”

(Se entuziasmează când aude de revista «For­mu­la AS». Îmi spune că abia așteaptă să-i poves­tească mamei ce i s-a întâmplat.)

„O spun oficial, că așa, față-n față, mi-e mai greu să mărturisesc: le mulțumesc părinților mei că mi-au dăruit o copilărie fericită, că, datorită lor, am crezut în existența lui Moș Crăciun până târziu, pe la vreo 11-12 ani. Cred că magia aia din noap­tea de Ajun intră cumva în tine și te urmărește toată viața! Am mai vorbit cu colegi de la birou, care nu simt asta. Pentru ei, Crăciunul e, cum să zic?, o înda­torire socială: bifezi niște cadouri și pui ceva pe masă… Adică, după mintea mea, fix nimic! Și m-am întrebat de ce se întâmplă asta și mi-am dat și răspunsul: oamenii ăștia n-au avut o relație grozavă cu părinții lor. A fost ceva formal, rece: respect și bla-bla. N-a fost căldura aia care te leagă. Căldura aia e totul! Eeh, de asta abia aștept să apară revista dvs., pe care mama o citește cu sfințenie, să vadă scris negru pe alb: «Mamă și tată, vă mulțumesc că mi-ați făcut copilăria fericită!». Datorită vouă, o să mă bucur de Crăciun toată viața! Bărbată-meu îmi zice că el n-a mai văzut om mare să se bucure atât la o sărbătoare pentru copii! Pur și simplu, mă apucă așa, un tremur pe dinăuntru, când văd toate globulețele și jucăriile din magazine, fredonez toată ziua co­linde, de fapt, în perioada sărbătorii, numai colinde ascult! Iar când vine vorba de împodobit bradul, când văd luminițele cum se aprind, am așa o emoție, că-mi vine să plâng! Pe cu­vânt: ce fericiți ar fi oamenii dacă tot timpul ar fi Crăciunul! Mi s-a spus că bucuria mea e contagioasă și am luat asta ca pe un compliment. De câțiva ani, ne petrecem sărbătorile în căbă­nuța unor prieteni, undeva, la munte. Sunt și câțiva copii pe acolo, dar, cre­deți-mă, eu îi întrec pe toți la entu­ziasm! Chiar mi-a zis unul dintre ei că eu sigur trebuie să fiu ajutorul lui Moș Crăciun, sau ceva, că prea mult cânt colinde și râd! Ce să fac? Nu mă pot abține!”.

Voichița Nane, 31 de ani, cosmeticiană

„Alături de băiețelul meu simt că trăiesc cu adevărat Crăciunul”

(Îmi face semne că e grăbită, că nu are timp să stea de vorbă. Apoi se întoarce din drum și mă roagă să-i repet întrebarea. Își cere scuze, îmi spu­ne că vrea să spună neapă­rat ceva.)

„Crăciunul?! Crăciunul o să fie despre Matei, bucu­ria vieții mele! Nu-mi pot imagina sărbătoarea asta fără el… Are 5 ani acum, și vă pot spune exact că acum 7 ani, de Crăciun, eram cu soțul în con­ce­diu, pe Valea Prahovei. Am schi­at, am băut o cană de vin fiert la cabană, am primit colindători, ne-am fă­cut și cadouri, totul a fost plăcut, frumos, regu­lamentar… pe dinăuntru, nimic: nada, nothing! Da­că n-ar fi venit Matei pe lume, aș fi rămas cu im­presia asta că de Crăciun suntem toți drăguți, veseli și ipocriți. Niște adulți care se joacă, așa, de-a co­piii…    Și viața mea ar fi fost mult mai tristă. Dar așa, cu Matei, reînvăț și eu ce înseamnă cu adevărat bucuria. Numai când îl văd cum bate din palme când se aprind luminițele, cum recită peltic poezia și se rușinează când îl ia Moșul în brațe, mă topesc! Alături de băiețelul meu, simt din nou că trăiesc cu adevărat Crăciunul! Și aș avea un sfat pentru toți oamenii pe care îi stresează sărbătoarea asta: dacă n-aveți copil, luați-vă unul de împrumut! Uitați-vă în ochișorii lui! Încercați să vedeți ce se ascunde în suflețelul lui! Puneți-vă, măcar pentru o clipă, în locul lui, și dacă nu simțiți ce e Crăciunul, vă dau eu în scris că trăiți degeaba! Să mă ierte lumea, dar așa sunt eu: ce-i în gușă și-n căpușă. Când simt că ceva e adevărat, poți să treci și cu tancul peste mine, că nu renunț la ce cred!”.

Marius Onilă, 47 de ani, zidar

„Bani, bani, bani. Ăsta e Crăciunul de azi”

(E veselie mare la cârciuma din cartier. Băr­bații dezbat politică, iar eu simt că am o datorie de onoare să-i întrerup cu întrebarea mea.)

„Vă rog eu frumos, lăsați-mă cu Crăciunul ăsta! De o lună încoace, de la prima oră, la televizor, pe stradă, în magazine, numai Crăciun-Crăciun-Cră­ciun aud! Mai luați și voi o pauză! Am înțeles, ga­ta, e Crăciun, distracție, panaramă, bucurie obliga­torie! Dar v-ați gândit voi, ăștia care stresați oa­meni nevinovați, că cineva vă păcălește ca să vă ia toți banii din buzunare?! Bani de brad, de ca­do­uri, de pungi de cadouri, de mâncare, de toate alea! Bani, bani, bani! Asta e Crăciunul azi! Și co­lin­dă­torii ăștia… Păi, dacă le dai un covrig, un măr și-o bom­boană, cum se dădea la noi, la țară, când eram copil, te scuipă-n ochi! Tot bani vor și ăștia! Au opt ani și vor bani! Asta e lumea în care trăim! Dacă n-aș avea nepoți și nevastă să mă bată la cap, aș fugi la Polu’ Nord, să fiu singur cu Moș Crăciun și cu renii lui! L-aș lua deoparte, aș bea un pahar de țui­că cu el și i-aș zice să nu mai vină pe la oameni, că merge degeaba. Hai, că mai și glumim acuma, că ce naiba să faci când vezi că tot ce ai strâns în­tr-un an se duce într-o lună vâjjj? Sănătate la toată lu­mea! Vă pup!”.

Liliana Barbu, 76 de ani, pensionară

„Despre asta e Crăciunul: despre taină, smerenie și bucurie”

(Îmi spune că a fost profesoară de franceză și că doar credința, nepoata ei și scrisorile de recu­noștință ale elevilor îi mai aduc bucuria zilei de mâine.)

„Nu mă mai lupt cu nimeni, că am îmbătrânit și știu că n-are rost… Dar mă uit în jur și mă în­cearcă tristețea. Atâția oameni, nu doar tineret, care aleargă disperați după cadouri, grăbiți, nervoși, puși pe harță, mereu cu ochii-n telefoane și cu mâna pe card… Of, of, of… Nu știu ce se întâmplă cu lumea asta, dar ce văd nu-mi place, nu-mi pla­ce… Și atunci mă rog și mai puternic la Maica Dom­nului pentru sufletele lor și mă rog și pentru su­fletul meu, să nu păcătuiesc cu gândul… Dar e greu, greu tare, mai ales acum, de Crăciun. Pe ni­ciu­nul dintre oamenii ăștia nu l-am auzit să zică: «E sărbătoarea Nașterii Mântuitorului nostru, Domnul Iisus!”. Pe unul nu l-am auzit să țină post, să se smerească sau, măcar, în ultimul ceas, să mear­gă la biserică, la slujbă, să cinstească creștinește bucuria Nașterii Domnului! Că despre asta e Cră­ciunul: despre taină, smerenie și bucurie; restul – prostii lumești, bune doar să îmbogățească ma­ga­zinele… Acum, mai nou, lumea aruncă și artificii și petarde, ca la Anul Nou, ca pe stadioane… Mon Dieu, unde am ajuns! Dar, știți ceva, domnule dra­gă? În dimineața de Crăciun, o s-o iau pâș-pâș prin­tre blocuri, ca să merg, în bucuria mea, la biserică… Nici nu vă puteți închipui ce bine o să fie! Liniște, frig, un pic de soare pe drum, că nu face rău ni­mănui, și inima plină de colinde! Nu mai am vocea de altădată, dar de cântat, o să le cânt pe toate”.

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian
ro_RORomanian