FORMULA AS 30
– În munţii Orthri din inima Greciei se află două relicve sfinte, legate de vlahi: o icoană făcătoare de minuni, numită „Maica Domnului Ocrotitoarea Străinilor”, și două bucăţi din Sfântul Brâu al Maicii Domnului. Și, ca o nouă minune, ele se află în grija unor călugărițe din România –
Comoara călugărilor
Nu ştiu dacă era primăvară sau vară, dar în orice caz era cald. Cei trei călugări athoniţi, un grec, ieromonahul Ghenadie, şi fraţii Zosim şi Arcadie, mergeau deja de două săptămâni călare pe asinii lor, mai mult sub răcoarea nopţii, decât prin arşiţa zilei. Nu atât spre a se ocroti pe sine de căldură, cât pentru a păzi de toţi ochii, mai ales de cei lacomi, ai turcilor sau tâlharilor greci, care bântuiau în acele vremuri drumurile din Thessalia şi Magnezia, comoara pe care o duceau. O raclă mică de argint, învelită în pânză de sac, muiată în ceara lumânărilor arse anume în altarul de la Vatopedu, mânăstirea din Muntele Athos, de unde plecaseră la drum. Doar la lăsarea serii, la ceasul vecerniei, pe care o săvârşeau şoptit, printre tufe de merişor sălbatic, pe unde îşi aflau popas, scoteau dintr-un sac de merinde, de sub bucăţi de lipie şi brânză de capră, acea sfântă povară, desfăcând-o cu grijă şi închinându-se ei. După care purcedeau la odihnă. Era o raclă minunată, de argint, primită de la stareţul mânăstirii Vatopedu, Zosim, spre a o încredinţa unui lăcaş anume ales, o mânăstire de maici din ţinutul Magneziei, în munţii Orthri, numită Panaghia Katoxenia, adică Maica Domnului a Străinilor.
Lucrată pe cheltuiala marelui binefăcător al mânăstirilor de pe Athos, Neagoe Basarab, voievodul Ţării Româneşti, racla purta într-o ferecătură de argint un dar nepreţuit: două bucăţele din Sfântul Brâu al Maicii Domnului, avutul de preţ al întregii ortodoxii. Zosim şi Arcadie socoteau cu voce tare că racla, anume făcută de voievodul lor, s-a trimis în dar la Panaghia Katoxenia drept mulţumire Icoanei Maicii Domnului a Străinilor pentru minunile, nu puţine la număr, făcute de ea, şi pentru ocrotirea vlahilor risipiţi în aceste ţinuturi ale Magneziei. Nici măcar istoria nu se scrie fără puterea de a imagina. Călătoria aceasta, pentru care nu există dovezi, dar pe care ochii minții și-ai sufletului nu pot fi împiedicați să o urzească, s-a petrecut la anul 1522. Am văzut-o în mintea mea, după ce am atins și sărutat acea raclă, care păstrează și astăzi Brâul cel sfânt, după cele trei zile petrecute la mânăstirea Panaghia Katoxenia, unde Maica Domnului a orânduit ca cele două bucățele din brâul ei, împreună cu icoana Sa făcătoare de minuni, să fie vegheate de două măicuțe din România.
Păzitoarea Sfântului Brâu
Monahia Antonia este una dintre prea fericitele maici cărora le-a fost orânduit să vegheze asupra celui mai scump odor al ortodoxiei, poposit la această mânăstire din munţii Orthri: racla de argint cu Brâul Maicii Domnului. Înştiinţată de venirea noastră, maica Antonia ne-a aşteptat în poarta mânăstirii, cu un zâmbet larg, care pornea mai ales din ochii mari şi de o nespusă blândeţe…
Născută în Moldova, la Roman, în vârstă de 44 de ani, din care treizeci i-a petrecut la mânăstire, maica Antonia a fost primită mai întâi în obştea de la Slatina, ctitoria lui Vodă Lăpuşneanu din Bucovina, de unde, imediat după 1989, a plecat la Suceava. Avea 23 de ani, dintre care zece petrecuți în mânăstire, şi singura ei dorinţă era să ajungă în Grecia. S-a apucat de învăţat, fără să uite de cele sfinte, şi Dumnezeu şi Maica Domnului i-au fost de ajutor, aşa încât în 2001 a ajuns pe muntele Orthri, ca păzitoare a Brâului Maicii Domnului. Nu știe de ce i-a dat Dumnezeu tocmai ei o asemenea bucurie, dar face tot ce-i stă în putință ca să o merite. Maica vorbeşte o limbă greacă frumos cântată, cu nimic deosebită de a celorlalte călugăriţe din obştea Panaghiei Katoxenia. Prezentă tot timpul şi peste tot, e greu de crezut că obştea celor opt monahii de aici, cele două românce şi şase grecoaice, dintre care două foarte în vârstă, ar putea purta zilnicele rânduieli ale mânăstirii şi ar putea face faţă sutelor de pelerini care vin aici, fără hărnicia şi zâmbetul său. Nu întâmplător, după trei zile, când părăseam Panaghia Katoxenia, maica stareţă Nimphodora ne-a arătat, cu un gest larg, curăţenia şi frumuseţea mânăstirii şi apoi, zâmbind, a arătat către poartă, unde se vedea, de departe, o măicuţă plantând panseluţe. Cu o voce caldă, a spus un nume: Antonia… Maica Antonia, cea dăruită de Dumnezeu cu bucuria de a fi una dintre veghetoarele Brâului Maicii Domnului și care nu uită niciodată, în rugăciunile ei, țara din care a plecat. Darul marelui voievod Neagoe Basarab către vlahii din Grecia și-a aflat îngerul păzitor.
Urma Maicii Domnului pe pământ
Maica Andreea este cea de a doua monahie venită din România. Are un zâmbet blând, frumos şi cucernic. E şi ea în mânăstire din copilărie, de la 14 ani. Acum are 35. A intrat mai întâi în obştea de la Durău. În 2001, Dumnezeu a orânduit să ajungă una din veghetoarele Izvorului Tămăduirii al Maicii Domnului de la Vlaherne. Ne spune, cu vocea ei neasemuit de caldă şi aproape neauzită, că aceea „e ctitorie a vlahilor”, şi cât de fericiţi au fost anii petrecuţi de ea acolo. Din 2006, s-a alăturat Antoniei şi obştii de aici, în vegherea şi cinstirea Brâului Maicii Domnului. Şi nu îi pare rău, pentru că, spune ea, şi Brâul Maicii Domnului este legat de istoria vlahilor sud-dunăreni şi a românilor nord-dunăreni. Maica Antonia ne îndrumă în noul paraclis al mânăstirii şi, cu gesturi încete, scoate dintr-un dulăpior racla Brâului şi o aşează în faţa sfântului altar. O deschide încet şi apoi ne spune cu vocea ei caldă „poftiţi…”. Prins ca în vrajă, încătușat de emoție, am îndrăznit, în cele din urmă, să mă apropii de relicva aceea sfântă, o urmă a Maicii Domnului pe pământ. Am sărutat Brâul şi racla, am privit cu luare aminte firele de păr de cămilă, ţesute de mâna Maicii Domnului, întreţesute apoi cu fir de aur. M-am închinat lor, simţind un fior despre care nu vreau şi nu pot vorbi. Şi am închis pentru o vreme, nu ştiu cât, ochii. Maica Andreea stătea liniştită şi tăcută deoparte. Fără îndoială, nu era pentru ea o privelişte nouă…
Maica Domnului ajunge în România
Maica Andreea ştie multe despre istoria Brâului. Până în Grecia, pe Athos, la Vatopedu, şi apoi Katoxenia, Brâul Maicii Domnului a trecut prin multe încercări. Cea mai sfântă relicvă a bisericii răsăritene, Brâul ţesut de mâna Maicii Domnului din păr de cămilă, cu care Preacurata şi-a încins pântecul şi Pruncul, a fost dăruit, când aceasta s-a ridicat la ceruri, Apostolului Toma, spre mângâiere, fiindcă ucenicul Domnului Iisus nu se afla lângă Fecioara Maria atunci când Fiul o chemă la El. Aşa spune tradiţia. Multă vreme, sfânta relicvă s-a aflat la Ierusalim, apoi scurt timp, prin secolul IV, a fost adăpostită în Capadoccia, apoi iar la Ierusalim, de unde, în anul 395, împăratul Arcadie l-a dus la Constantinopol, iar împărăteasa Zoe l-a cusut cu firul de aur și l-a aşezat într-o raclă din aur. În 1204, cruciaţii au cucerit Bizanţul, înfiinţând Sfântul Imperiu Latin de Răsărit.
Imediat după această dată, dar nu mai târziu de 1207, când a fost asasinat ultimul mare împărat al ţaratului româno-bulgar, Ioniţă Caloianul, acesta a trimis emisari ai săi şi a răscumpărat de la cruciaţi Brâul, care a ajuns, un secol mai târziu, după cum spun unele izvoare, la cneazul sârb Lazăr, iar după altele, în mâinile împăratului bizantin Ioan Cantacuzino; ori unul, ori celălalt, l-au dăruit mânăstirii Vatopedu de pe Muntele Athos. Cum am mai arătat, două bucăţi din Sfântul Brâu au ajuns, în 1522, la Panaghia Katoxenia, acolo unde cândva, în istorie, vlahii împânzeau cu turmele lor munții Greciei. Nu doar că domnitorul Neagoe Basarab a dăruit ferecăturile Brâului, dar el a şi construit la Vatopedu (poate drept dar, pentru a trimite la Katoxenia o părticică a sfintei relicve) un paraclis cu hramul Brâul Maicii Domnului.
Acesta a fost reparat în 1794, tot din danii româneşti. În veacul al XIX-lea, tot cu bani din Principate, sunt dăruite acestui paraclis o nouă catapeteasmă şi racla în care până astăzi se află Brâul de la Athos. Puterea vindecătoare a acestui sfânt odor, cinstit în lumea ortodoxă la 31 august, cât şi daniile din Valahia, au făcut ca obştea de la Vatopedu să încuviinţeze aducerea sa la nordul Dunării, spre a fi oprită o necruţătoare epidemie de ciumă. Brâul Maicii Domnului de la Mânăstirea Vatopedu a mai fost adus în România în 2008, călătorind între cer şi pământ, la bordul unui avion militar. Între 15 şi 22 mai, credincioşii i s-au putut închina la Mangalia şi Constanţa, spre nădejde şi mântuire, iar în urmă cu doi ani, prin sârguinţa unor preoţi militari şi încuviinţarea maicilor Antonia şi Andreea, cât şi a toată obştea de la Panaghia Katoxenia, brâul în ferecătura sa făurită de Neagoe Basarab a putut primi închinarea şi slava credincioşilor în Catedrala Mitropolitană din Alba Iulia. Fără îndoială, călătoriile Brâului Maicii Domnului, pentru alinarea credincioşilor, nu se vor opri niciodată; cum nici şirul pelerinilor care urcă muntele Orthri, dinspre satul Sourpi, aflat la poalele lui.
*
Împărăteasa mea cea preabună şi nădejdea mea,
Născătoare de Dumnezeu, primitoarea săracilor şi ajutătoarea străinilor,
Bucuria întristaţilor şi acoperirea necăjiţilor,
Vezi-mi nevoia, vezi-mi necazul, ajută-mi ca unui neputincios
Hrăneşte-mă ca pe unul străin, necazul meu îl ştii, deci îl dezleagă precum voieşti,
Căci eu n-am alt ajutor afară de Tine…
(din Acatistul Sfântului Acoperământ)
