Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

SOS – CITITORII MULȚUMESC PENTRU AJUTOR

„Mulțumesc pentru tot! Vă port în rugăciunea mea” (Scrisoarea: „Izbăvirea lui Ezel poate fi în mâinile dvs.”, F. AS nr. 1408)

Dragă „Formula AS”,

Mă numesc Dinescu Emilia Dana și scriu aceste rânduri drept mulțumire pentru ajutorul acordat băiatului meu, Dinescu Emanuel Ezel. În­tre timp, a reușit să termine cla­sa a IV-a și mer­gem plini de spe­­ranță înainte. Datorită dvs. și ci­titorilor dvs., am reușit să facem toată terapia, și traumele care au generat depresia lui s-au mai estompat. Mai avem de lup­tat, dar faptul că am fost aju­tați de dvs. ne-a dat o speranță uriașă.

Vă mulțumesc, de aseme­nea, celor care m-ați susținut și îndrumat să îl dau în judecată pe fostul soț pentru pensie ali­mentară. Persoane care cu­nosc legea m-au încurajat să deschid acest proces. Faptul că undeva, în această țară, există oameni care te ajută finan­ciar și cu rugăciunea lor te face să ai curaj și să nu te simți singur. O să vă port în rugăciunea mea. Dumnezeu să vă binecuvânteze cu tot ceea ce aveți nevoie și să vă răsplătească.

Cu respect,

EMILIA DINESCU și EZEL

„Cu ajutorul primit, am construit camera în care locuiesc” (Scrisoarea: „Ajutați-mă să-mi construiesc măcar o cameră”, F. AS nr. 1527)

Dragă „Formula AS”,

Mă numesc Stan Mitică, locuiesc în comuna Niculițel, jud. Tulcea, str. Fântâna Zmeului, nr. 71 și țin să vă mulțumesc pentru ajutorul pe care mi l-ați trimis: suma de 2500 lei, pe care i-am fo­losit la cumpărarea de BCA pentru construirea unei camere în care locuiesc acum. Le mulțumesc și ci­titorilor care mi-au trimis bani prin poștă. Iată nu­mele lor: Măndița N. (100 lei), Domnica C. (100 lei), Ion D. (150 lei), Constanța R. (400 lei), Steliana P. (100    lei). Dumnezeu să vă binecu­vânteze!

STAN MITICĂ – comuna Niculițel, jud. Tulcea, str. Fântâna Zmeului, nr. 71, cod 827165

„Dumnezeu să vă răsplătească!” (Scrisoarea: „Mi-e groază că vine frigul și nu am lemne să mă încălzesc”, F. AS nr. 1497)

Subsemnata Tătar Saveta îmi cer scuze pentru în­târzierea răspunsului către dvs., de­oa­rece am stat în spital 3 luni, iar în spi­talul de boli mintale este foarte rău, căci sunt și agresivi, iar eu de la vârsta de 33 de ani am avut pri­ma inter­nare. Am avut un soț foarte agre­siv, căci consuma al­cool și mă bă­tea, și din cauza scan­dalurilor din fa­milie, stând cu el 17 ani, și cu 3 copii, am dat în boala as­ta… Din trei luni am dormit doar o săptă­mână și ju­mătate. De foarte mulți ani, dorm doar cu medi­ca­mente de somn. Și cum abia m-am ex­ter­nat din spi­talul de psihia­trie, am zis să vă scriu și să vă mul­țumesc tutu­ror pentru ajutorul fi­nanciar acordat. Nu am vrut să dau la alt­ci­neva să scrie în locul meu. Dum­nezeu să vă răsplă­tească! Cu stimă și respect,

TĂTAR SAVETA – sat Galșa, com. Șiria, jud. Arad, cod 317341

„Tot binele din lume” (Scrisoarea: „Mă zbat în boală și sărăcie”, F. AS nr. 1522)

Dragă redacție, vă mulțumesc foarte mult pen­tru tot ajutorul acordat, fără de care nu m-aș fi descurcat. Apreciez cu adevărat și nu voi uita ni­cio­­dată sufletul vostru generos. Din banii pri­miți, mi-am cumpărat ceva de încălțat, câteva tricouri, două perechi de blugi, pastile pentru ficat și voi putea ține un regim cât se poate de bun. Vreau să mulțumesc din tot sufletul tuturor persoanelor care m-au ajutat: Nicola B. – Alba Iulia, Octavian Paul P. – Sibiu, Ioan Crăciun A. – Arad, Maria Elena B. – Ploiești, Constantin I. – București, Gheorghe I. – București, Caritas S. – Cluj Napoca, Eudochia V. – Suceava, Oancea S. – Constanța, Fundația „Formula AS”.

Vă mulțumesc pentru ajutor și vă doresc multă sănătate, fericire și tot binele din lume!

BURCEA MARIAN – str. Popa Nan nr. 71, ap. 2, sector 2, București, cod 024078

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian