GIANINA CORONDAN: „Îmi place să ies din pătrățica mea și să umblu”

„Noi alegem să ne punem ochelari de soare sau de cal”

– Gianina, într-o lume zguduită din temelii, în care fiecare zi începe cu o veste proas­tă, tu mergi împotriva curentului și faci la PRIMA TV o emisiune solară și op­timistă    – „Destinația anului”. Crezi că oa­menilor le mai este gândul la pre­um­blări?

– Cică e bine să înoți contra curen­tului, ești mai antrenat, mai rezistent, faci chiar abdo-pătrățele. Nu am ajuns așa departe, eu am făcut mai degrabă cercuri, în special de prieteni, dar îmi place, da, să ies din pătrățica mea și să umblu. Ca mine sunt mulți, aș zice că acum oamenii circulă mai abitir ca înainte, în dușmănie: „Na. Nu stăm acasă!”. Așa parcă ar zice. Conștientizează mai mult plecările, le prețuiesc, le diversifică și le povestesc mai mult. Păstrăvii din râuri de munte se luptă din greu să reziste, vine apa spre ei cu viteză, îi dă peste cap, îi amețește, dar înaintează, trebuie să reziste. Comparați cu păstrăvii de cultură, care lenevesc în băltoacă și au totul asigurat – sunt mult mai mici. Dar au gust mai bun! Dacă-i prinzi. Și eu sunt un păstrăv sălbatic pitic, care are gust de România. Dacă mă prinzi! La tv. Ha! Altfel, mă strecor și tot ca mine fac. Drumuri prin țară să descopăr producători locali, antreprenori de ispravă, produse create în România respectabilă. Noi alegem ce vrem să vedem și cum. Noi alegem să ne punem ochelari de soare sau de cal.

– Pentru cei care încă nu știu de el, povestește puțin despre proiectul tău.

– „Destinația anului” este un pro­iect de televiziune de tip concurs, prin care românii își împing localită­țile spre vârf, spre a fi promovate și apoi vizitate și descoperite și de cei ce nu le știu. O combinație online-offline. E un prilej de socotit ce au bun. Românii ar trebui să se mai și bucure de locurile unde viețuiesc, nu doar să le critice. Facem prea mult exer­cițiul strâmbatului din nas și e păcat, optica noastră poate schim­ba perspective uluitor! „Destinația anului” este un con­curs de implicare activă, lo­calnici, cunoscători și auto­ri­tăți – deopotrivă. Românii propun locurile preferate pe site-ul www.destinatiaanului. ro, care centralizează voturile și expune progresiv finalistele. Și, prin voturile lor, cei care se exprimă online propulsează o localitate-campioană a anului. Iar apoi, noi cu echipa de filmare documentăm lo­ca­lită­țile finaliste. Să le vadă lumea splendoarea. Firește că nu socotim acareturile cu rigla, cu cân­tarul, arătăm ceea ce merită: istorie, geografie, cultură, distracție. Este un pretext de a ne cu­noaște și respecta mai mult țara, dirijați de oa­meni. Se filmează locurile unde s-a votat mai in­tens, deci mai cu drag. Unde e drag, înseamnă că e și frumos, că prin farmec se transformă și cele mai anoste pietre, se însuflețesc locurile, se ne­tez­esc asperitățile cu bunăvoință și iubire, deci sunt alte culori, alte senzații și aproape alte rea­lități. La Dărmănești, în Bacău, am fost uimiți să vedem cu câtă ardoare s-au pregătit oamenii să ne arate obiceiul lor de iarnă, dansul ursului. S-au adunat mii de oameni în toiul verii, cu blă­nurile de urs pe ei, ca să înțelegem ce tradiție aparte au. (Se ține pe 31 Decembrie.) E clar, căl­dura oamenilor, când e vorba de locurile de baștină, patriotismul local, de fapt, spun mult în acest proiect. Iar în finală există un juriu de specialitate, cu oameni din turism, publicitate, social media, care echilibrează votul publicului. Așa au ieșit anul acesta campioane: Iași – Desti­nația anului 2022 la Categoria City Break, Toplița – Destinația Anului la Catego­ria Localități turistice, urmate la foarte mică distanță de celelalte patru finaliste. Merită să vedeți și episoadele despre Târ­goviște, Brașov, Brezoi și Dărmănești.

„Cel mai mult mă lipesc de oameni”

–    Ești o călătoare neobosită. Există zo­ne în România care ți s-au lipit de su­flet în mod special?

– Am călătorit în anii recenți mai mult decât în toți ceilalți la un loc, deși nu mă dădeam în lături nici înainte. Și m-a uimit simplitatea filosofiei de viață și bogăția sufletească a oamenilor, m-a izbit faptul că asta transpare așa de palid în mass media noastră.

Îmi vin repede în cap localități, cum sunt finalistele de anul acesta: Dărmă­nești, Brezoi și Toplița, dar și Târgoviște, Brașov și Iași. Mi-amintesc cum uitam să fac poze la Holbav, la Roșia Montana, la Crișan, așa frumos era totul! Mi-a plăcut la Cheile Nerei, mi-a plăcut în Apuseni, am băut apă vie la Olă­nești, Bilbor și Tușnad, am fost martor de minuni la Sarmisegetusa și Sebeș, am rămas fără grai în Făgăraș și Bucovina, în Sfântu Gheorghe de Covasna și în cel din Deltă, m-am ca­zat în case bătrânești la Băla, în castel la Zabol și în hotel de 5 stele la Arad, am cutreierat în orașe dar și în sate, deopotrivă, pe drumuri de munte și în păduri-spectacol. Sunt locuri uimi­toare și locuri cumințele, locuri greu ac­cesibile și altele bătătorite prea mult, însă cel mai mult mă lipesc de oameni. Mai confund hăuri și peșteri și chei, dar pe oameni nu pot să-i uit. Unii chiar fac minuni.

– Din experiența pe care o ai, poți să tragi o concluzie legată de starea actuală a țării? Suntem pe plus, pe minus…?

– Haideți să folosim lupa cu re­flexii optimiste. Suntem pe plus, atâta vreme cât românii dezvoltă afaceri în turism cu toată inima, plătesc taxe și dau locuri de muncă, lăsând tipare demne de urmat. Suntem pe plus, când cei care au pasiune și se pricep în domeniul lor de autoritate sunt lăsați să strălucească. Su­ntem pe plus, câtă vreme crește numărul de festi­valuri, de manifestări cu miez, cu ambiții mari, cu oferte de calitate, de aproape nu mai poți ține pasul cu ele. Multe se bazează pe filonul etnic, pe amintirile din bătătura bunicilor, pe rădăcini solide și nu fac rabat în a oferi produse locale neajustate, neplastifiate, neaditivate. Pe scurt, sun­tem pe plus, dacă ținem la bunul simț stră­moșesc, care ne indică totodată și cum să fim ac­tuali fără grijă.

„Nu înțeleg lamentarea continuă, ca sport național”

– Aproape fără excepție, mass-media româ­nească – presă și televiziuni la un loc – par să se fi înțeles între ele ca să arunce România la co­șul de gunoi: totul e rău și negru. Totul pute. Cum îți explici „plăcerea” asta de a ne înjosi singuri?

– Până la un punct, lucrurile sunt de înțeles. Înțeleg să fim atenți și să semnalăm neajunsuri, să intervenim dacă stă să cadă bolovanul de sare peste copil, dar nu înțeleg lamentarea con­tinuă, ca sport național. Nu înțeleg lipsa acțiunii, în condiții de derivă. Altfel, fiți fără grijă, toate se vor face, tehnologia tot avansează, roboții ne vor înlocui până și gândurile și, vrem-nu vrem, vom face mișcări, gesturi, pași în direcția dorită. Dar depinde de noi dacă mișcările sunt dirijate, teleghidate sau vin organic, din proprie voință. Depinde ce citim, ce vedem, ce lăsăm să ne lo­cu­iască. Negativismul este o „tendință” artifi­cială, și oamenii simt asta. Va pieri. Știți ce pă­țesc gâzele care vin amenințătoare în calea ma­șinilor pe autostradă. Se fac una cu parbrizul. E drept că mai e nevoie de curățenie generală, o spă­lare cu spumă și un lustru epocal, dar și șter­gă­toarele fac treabă bună. Noi avem șter­gă­toa­rele din construcție. Avem senzori naturali de protecție. Trebuie doar să-i folosim. Și scăpăm de aceste gâze, de mesajele sumbre, prevestirile negative, noutățile zilnice dătătoare de dureri de cap. Uite-așa, lumea se mută la țară, în locuințe simple, oamenii își fac grădini, mănâncă din producția proprie, își cresc copiii în mijlocul naturii, renunță la televizor și apucături urbane, „trendy”. Eu nu mai am timp să analizez toate bruiajele care trag targa pe uscat. Văd oamenii-lumină și stau liniștită.

„Avem o lehamite care trebuie tratată urgent”

– Pe un fond de negativism generalizat, să faci o emisiune așa de optimistă ca a ta e o veri­tabilă îndrăzneală. Ce-ți alimentează entuzias­mul? Să fie la mijloc și-un pic de patriotism?

– Hm, după mine, degeaba faci emisiuni dacă nu-s urmărite, nu aprind ceva scântei în oameni. Așa că sper să fie apreciate din ce în ce mai mult astfel de demersuri folositoare. Ce îndrăzneală?! Ca mine sunt mulți. De altfel, Mihai Bârsan, creatorul formatului Destinația anului, a început emisiunea anul trecut, fără mine. Deci, filonul este. Dor de bun și frumos în țara noastră, din plin. Cum spuneam și la gala Destinația Anului, în Iulie, abia aștept să transformăm sintagma „Ce frumoasă țară avem, păcat că e locuită” în „Ce bine că e locuită, uite ce lumină e în ea!”. Să ne recâștigăm respectul de noi și de locurile pe care le sfințim ca oameni. Ce frumos zicea românul: omul sfințeste locul. Nu doar să populăm Gră­dina Maicii Domnului, s-o înflorim! Că altfel, ce suntem? Niște fire de praf în vânt? Avem uneori o timiditate nejustificată, un defetism, o lehamite care trebuie tratate urgent, doar circulă atâtea reclame la medicamente și proceduri medicale. Nu există ceva eficient contra acestor stări de tulburare? Concluzia cea mai dezamăgitoare din călătoriile mele (re­versul medaliei) este că, în orașele mari, mai ales, românul nu-și respectă locul de trai. Parcă nu-i al lui. Nu-l privește. Nu-l doare. Nu-l vede, pur și simplu. E încrân­ce­nat. Se simte membru al unei societăți dez­vol­tate. Om impor­tant! Aleargă prin lu­mea largă, după city-break-uri, apoi revine la frecușul zilnic și face slalom printre mini-vacanțe, orbit de necesități zilnice, re­zistent la orice fărâmă de poezie. De aceea, cred eu, nu vede din prima frumosul care-l înconjoară. Îi trebuie cursuri scumpe, cu… „coachi”. În­cer­cați să vă vindecați de lehamite. Și eu lucrez cu mine. Fără medicamente. Mă ajută mult să mai tac, să nu am dreptate, să mă bucur de entuzias­mul creatorilor, de băutul de apă din izvor, de dis­cuțiile cu copiii, de consu­mul de pro­dus ro­mânesc de calitate. Și să prețuiesc mentorii adevărați. Am întâlnit oameni care, după ce au văzut imagini cu urbea lor, povestită de alții laudativ, au declarat: „Mulțumim, nu știam că locuim în așa oraș frumos!”. Da, une­ori, avem nevoie de călăuze, oa­meni care să ne deschi­dă ochii la tot și la toate.

„Sunt născută iarna, dar îmi place soarele”

– Tu însăți ești o făptură solară. Cum te descurci în lumea așa de încruntată care te-nconjoară?

– Mă bucur să mă vezi așa. Poate te in­fluențez, îmbrăcându-mă colorat și râzând mult. Sunt născută iarna, dar îmi place soarele, de aceea încerc să-l port cu mine. Repet, nu văd lumea aceea sumbră, chiar dacă mai prind câte un jurnal de știri plin cu moloz și noroi, azvârlit peste sufletele noastre, sunt atâția care fac pentru ceilalți minuni, care construiesc, educă și influen­țează în bine, încât nu mai e timp pentru stări cenușii.

– Pe oameni cum îi simți: deprimați sau încrezători? Ce ecouri ai la emisiu­ne?

– Românii seamănă mult cu Moromete. Sunt precauți. Sunt atenți. Sunt chibzuiți. Cu umorul mocnind. Se mai și tem, dar au putere mare de a judeca. Seamănă și cu ciobănașul din Miorița, filosofi apatici. Prinde Miorița glas ca să-i tre­zească, și ei nu și nu, ce e panica asta, nu schimbă planul, nu protestează, așteaptă cuți­tul la os. Poate că o fi felul nostru înțelept de a rezista, un simț lăuntric că lucrurile tot se vor petrece? Că există o fatalitate? Poate suntem prea duri cu noi.

Emisiunea are ecouri bune. Mulți spun că e prea scurtă, așa este, nu poți cuprinde în 24 de minute esența unui loc de trai complex. Dar, de fapt, emisiunea este doar un stimulent, menit să-i determine pe oameni să facă ei înșiși un serial de succes din viața lor. Cât mai lung și plin de acțiuni cu sens.

– Sosește toamna. Ești pregătită fizic și psihic pentru sezonul rece care, anul acesta, vine „la pachet” și cu criza?

– Am de gând să pun castraveți la murat pentru prima oară în viața mea, iar dacă o să am o bucată de slănină și ceva ceapă, cum mai poate acționa criza, aud? Că bunicii m-au asigurat că această dietă este imbatabilă, orice vremuri ar veni. Serios vorbind, bântuie peste tot informații disperate, dar mai înălțăm o rugăciune, mai ve­ghem ca bunul simț să nu-și piardă consis­ten­ța, mai fugărim agentul ter­mic, se așază lucrurile. Vorba regretatei mele bunici, care nu se îngrijora pentru ziua de mâine: „Fi-o-a cumva”.

– Spune-le ceva cititorilor noștri, care să le aducă zâmbetul pe obraz.

– La iarnă va fi cald.