– Omenirea se face vinovată de ecocid. De la extincția dinozaurilor încoace, nu au dispărut niciodată atât de multe specii de animale și plante, într-un timp atât de scurt. Un dezastru cu consecințe devastatoare și pentru noi –
În fiecare zi, dispar 150 de specii de animale și plante
Pe întreaga planetă are loc o distrugere masivă a naturii. Specialiștii vorbesc de un ecocid. În bazinul Amazonului, din America de Sud, își pierd habitatul mai multe specii decât oriunde în lume, deoarece se defrișează kilometri pătrați de pădure, pentru a face posibilă creșterea vitelor și producerea de soia și ulei de palmier, foarte solicitat pe piața internațională. În China, din cauza utilizării excesive a insecticidelor, albinele au murit și oamenii trebuie să ajute la polenizarea livezilor. În Africa, mamiferele mari sunt amenințate atât de ucidere, cât și de secetă. În Europa, biodiversitatea are de suferit din cauza puternicei industrii agricole, care chimizează pământul. Homo sapiens este pe cale să-și distrugă propriile mijloace de trai. „Omul e parte a naturii, iar războiul său împotriva acesteia este, în mod inevitabil, un război împotriva lui însuși”, a scris în urmă cu 60 de ani biologul american și pionier în ale ecologiei, Rachel Carson, în cartea ei „Silent Spring”. Distopiile ei au devenit astăzi o realitate. În fiecare zi, dispar pentru totdeauna de pe planeta noastră până la 150 de specii de animale și plante.
A șasea extincție în masă a început
Ritmul în care dispar speciile este înfricoșător – și anume, de până la 1.000 de ori mai rapid decât în trecut, după cum au calculat oamenii de știință. Organizația interguvernamentală pentru biodiversitate și servicii ecosistemice IPBES avertizează că, în decurs de doar câteva decenii, ar putea să dispară un milion de specii de animale și plante, dacă oamenii nu regândesc modul în care folosesc pământul și mările, dacă nu vor proteja mai bine mediul și nu vor limita schimbările climatice. Acesta este începutul unei extincții în masă. În ultimii 500 de milioane de ani din istoria Pământului, s-au mai produs doar cinci asemenea fenomene, cel mai recent având loc acum 66 de milioane de ani, când un meteorit cu un diametru de 14 kilometri s-a prăbușit pe Terra și a provocat dispariția dinozaurilor. Deși între timp au apărut milioane de specii noi, echilibrul naturii este acum distrus de către om. Așadar, atunci când vorbim despre cea de-a șasea extincție în masă, omul este… „meteoritul”.
În iulie, când „Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii” a actualizat „Lista Roșie” a speciilor amenințate, aceasta a fost mai lungă ca niciodată. Dintre cele 147.500 de animale și plante înregistrate până acum, aproape o treime, de la fluturii monarh la tigrii, au fost incluse în diverse categorii periclitate.
De o jumătate de secol încoace, ecologiștii avertizează necontenit cu privire la imixtiunea fatală a oamenilor în viața naturii. Dispariția speciilor este cel puțin la fel de dramatică precum schimbările climatice. Cu toate acestea, ea joacă un rol mai mic în percepția publicului. Declinul biologic este adesea privit ca un efect secundar al schimbărilor climatice și nu ca o problemă de sine stătătoare.