Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

SOS – Cazuri de extremă urgență

„Vă rog mult, ajutați-mi băiatul”

Stimată redacție,

Numele meu este Vacarui Adelina și locuiesc în Zimnicea. Vă rog să mă ajutați și pe mine, având o situație disperată. Am un băiat în vârstă de 16 ani, elev la Liceul teoretic din Zimnicea, cla­sa a X-a. Se confruntă cu o problemă de sănătate. Deși simptomele unei boli la rinichi au apărut în urmă cu trei ani, niciunul din medicii de aici nu l-au diagnosticat cu așa ceva. Lucrurile s-au agra­vat. În urmă cu șase luni, am ajuns cu el la Spitalul Clinic de Urgență pentru copii „Marie Curie” din Bucu­rești, în stare de sănătate gravă. Aici i s-a pus di­agnosticul de hidronefroză stângă, prin stenoză ex­trinsecă la nivelul joncțiunii pielo-ureterale, prin vas polar inferior. Colică renală stângă. Rinichi mult crescut, bazinet foarte dilatat. Am ajuns în luna iulie din nou la acest spital, unde a fost ope­rat. Nu se simte bine și trebuie, la recoman­darea doctorului, să revină la control periodic. Mi s-a spus că e nevoie de monitorizare, fiindcă ce a avut el la rinichi se poate reface. Chiar luna asta tre­buie să mergem. N-avem bani pentru drumurile la spital. Sunt divorțată de tatăl copilului de ceva ani, timp în care nu s-a interesat de el. Nici măcar pensia alimentară nu i-a mai dat-o, pe motiv că nu are bani nici pentru el. Eu fac curățenie pe câteva scări la bloc. Nu există asociație de locatari, ca să am o carte de muncă și un salariu stabil. Câștig în funcție de câți locatari sunt pe scară (mulți s-au stabilit în străinătate, dar și-au păstrat aparta­mentele, așteptând să le vândă pe un preț mai bun). Fiecare locatar îmi dă 10 lei sau 15 lei pe lună! Se adună 600-700 lei pe lună. Trăim în mari lipsuri. Ne lipsește în primul rând căldura, acum când a venit timpul rece. Ea îi este atât de necesară băiatului! Ne-ar trebui lemne pentru sobă și bani pentru drumuri la spital. Ajutați-l în primul rând pe copilul meu, pe Adrian, un elev bun. Medicul curant, care l-a operat, prof. dr. Spătaru Radu, căruia țin să-i mulțumesc și pe această cale, mi-a spus că trebuie supravegheată afecțiunea renală, e prea tânăr să rămână doar cu un rinichi. Așa mi-a spus! Aju­tați-ne!

Vă doresc sănă­ta­te multă dvs., doam­nă di­rectoare Sân­ziana Pop, colec­ti­vului re­dac­țio­nal și cititorilor mi­nunați!

P.S. Anexez copie B.I., adeve­rință de venit de la ANAF Zimnicea, actul de naștere al băiatului, acte medicale, hotărârea judecătorească de la divorț, consimțământ (2), adeverință de elev.

Cu stimă,

VACARUI ADELINA MIHAELA – str. Călugăreni, bl. 11D, sc. A, et. 2, ap. 12, Zimnicea, jud. Teleorman, cod 145400

„După moartea soțului meu, am rămas datoare cu 100 de milioane”

Stimată „Formula AS”,

Mă numesc Mailat Aurica, sunt din București și mă număr printre oamenii cu o viață foarte grea. În luna Ianuarie mi-a decedat soțul, eu fiind mai bolnavă ca el, nu mă așteptam, dar Dumnezeu mi l-a luat. Scriu cu durere mare aceste rânduri și cu rușinea de a fi nevoită să cer ajutor. Am împru­mutat bani, ca să cumpăr locul de veci, am dat 6000 lei (60 milioane lei vechi) plus chel­tu­ieli de înmormântare, în total aproape 10.000 lei, pe care acum mă lupt să-i dau înapoi și nu reușesc! Am o pensie foarte mică și m-am gândit că poate aflu la dvs. ajutor. Cine citește aceste rânduri poate mă ajută cu ceva bani, că nu mai dorm noap­tea de grija lor. Scuzați-mi scrisul, că am Parkin­son. Și cu psihicul stau prost. Vă rog din suflet să-mi luați și mie în calcul aceste rânduri, cât de puțin. Atașez și acte doveditoare.

Vă mulțumesc!

MAILAT AURICA – Aleea Zorelelor nr. 2A, bl. M14, sc.1, et. 2, ap. 15, București, sector 6, cod 061185

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian