„Oameni cu suflet, ajutați-mă să trăiesc!”
Stimată doamnă Sânziana Pop și onorată redacție,

Mă numesc Tusek Ionela-Luciana și fac apel la Fundația revistei dvs., deoarece mă aflu într-o situație disperată: sunt bolnavă de cancer mamar de la vârsta de 29 de ani și am ambii sâni extirpați. În urma primei operații am rămas cu mâna stângă umflată de la umăr și până la vârful degetelor, și nu pot lua nici o haină pe mine că nu îmi încape, din cauza umflăturii. Dar marea mea problemă e boala cruntă de care sufăr, trebuie să mă pregătesc a doua oară, pentru a doua intervenție chirurgicală, la sânul stâng. Vă rog din suflet, prin aceste rânduri, să mă ajutați financiar și pe mine. Intervenția costă 12.000 euro, la un spital privat din București. Salvarea mea este în inima dvs., singura mea șansă la viață este un ajutor financiar din partea cititorilor dvs. Îi rog din suflet să întoarcă privirea și spre suferința mea și să mă ajute și pe mine. Sunt o tânără mamă, care își plânge viața și amarul. După intervenție vor urma tratamente lunare costisitoare, încât orice ajutor din partea oamenilor e un pas spre speranță. Cu lacrimi în ochi și durere în suflet vă scriu aceste rânduri. Provin dintr-o familie săracă, doar pe mama o mai am, care este și ea foarte bolnavă, și are o pensie de 1000 lei din care nu îi mai rămâne nimic ca să mă poată ajuta și pe mine. Oameni cu suflet, ajutați-mă și pe mine să trăiesc! Dumnezeu să vă răsplătească de zeci de mii de ori.
Am un cont în lei, deschis pe numele mamei, PÂRVU MARIA-EVA, la CEC Bank, Agenția Reșița, cod IBAN RO55CECECO01946207660411.
Cu stimă și respect și aleasă prețuire!
TUSEK IONELA-LUCIANA
Adresa mamei mele este: PÂRVU MARIA-EVA – str. Piața Republicii nr. 41, ap. 7, Reșița, jud. Caraș-Severin, cod 320026
„Ajutorul dvs. este vital pentru a putea supraviețui”
Stimată doamnă Sânziana,
Fac parte dintre cei foarte mulți pe care dumneavoastră și susținătorii fundației îi ajută să-și aline suferința. Am fost ajutată la timpul respectiv și nici acum nu găsesc cuvintele potrivite să vă mulțumesc. Cazul meu, care a intrat în atenția dvs. s-a referit la accidentul de mașină în care mi-am pierdut un copil, ambii părinți, soțul, iar eu am rămas infirmă pe viață. În timp, a trebuit să suport trei intervenții chirurgicale, pentru insuficiență cardiacă, dintre care una pe cord deschis. Mă jenez pentru faptul că trebuie să înșir atâta suferință, dar nu știți cât de mult contează bunăvoința dvs. Ajutorul cititorilor dvs. este vital pentru a putea supraviețui.
Vă mulțumesc. Fie ca anul 2023 să-i facă fericiți pe cei care fericesc!
DUMITRU ELVIRA – str. Tudor Vladimirescu nr. 11, bl. 1B, sc. B, ap. 15, Hațeg, jud. Hunedoara, cod 335500, tel. 0766/24.92.57
„Suntem singuri, bătrâni și foarte bolnavi”
Stimată doamnă directoare Sânziana Pop, dragă redacție,
Mă numesc Zaharia Floarea și locuiesc împreună cu soțul meu, Zaharia Ioan, în Zimnicea. Am 70 de ani, iar el, 74. M-am hotărât cu greu să vă cer și eu ajutorul, dar nu mai văd nicio ieșire din situația grea în care ne aflăm. Eu sunt pensionată pe caz de boală, de la vârsta de 30 de ani, având astm bronșic, dependent de pompa de ventilație, și tensiune renală și vasculară. Am o pensie de 1203 lei, iar soțul meu, după 40 de ani de muncă în mină, are 1594 lei. El are probleme cardiace, ciroză hepatică și probleme neurologice. A făcut în octombrie a.c. o operație de prostată la Spitalul „Dr. Burghele” din București, care ne-a costat 3000 de lei. Având problemele de sănătate sus menționate, Dumnezeu nu ne-a dat copii să avem și noi un sprijin la bătrânețe. E un capitol trist din viața mea. La prima naștere, am făcut eclampsie. Eu am fost salvată, copilul s-a născut mort. Tot am mai încercat de atunci, dar situația s-a repetat, iar eu am trecut de patru ori pe lângă moarte. Am mers la București la Spitalul „Carol Davila” să-mi fac o investigație și am aflat că am o malformație și nu s-a putut face nimic. Și așa am rămas singuri, fără a avea un copil.
Am făcut un împrumut de 3500 de lei la C.A.R. pensionari, în primăvară, ca să reparăm un colț din acoperișul distrus de vreme. Locuim într-o casă veche de 100 de ani, de la părinții mei, oameni sărmani, pe care n-am mai reușit s-o renovăm, prioritate având bolile grave de care suferim. Am rămas și fără lemne. Tot așteptăm de la autoritățile statului să ne ajute. Avem nevoie de medicamente care nu se compensează, mai ales pentru soțul meu, care e putred de bolnav. Are nevoie de niște investigații la cap (electroencefalogramă și tomografie), care nu se fac decât la Spitalul din Alexandria, cu așteptare de circa două luni.
Ajutați-ne și pe noi, doamnă directoare! Au fost perioade din viața noastră când am avut și abonament la revistă, acum nu mai putem s-o cumpărăm. Aici s-au închis toate chioșcurile de ziare, de peste doi ani, spre nemulțumirea multora. Suntem săraci, foarte bolnavi și bătrâni! Ajutați-ne și pe noi, dragi cititori ai revistei, cu cât de puțin și cu ce puteți. Așa să ne ajute Bunul Dumnezeu pe noi toți, pe aceste vremuri grele, pe care le trăim. Nașterea Domnului și Noul an 2023 să vă aducă sănătate multă și bucurii atâtea cât vrea Domnul!
Vă mulțumesc din suflet! Cu stimă,
ZAHARIA FLOAREA – str. Cetății nr. 67, Zimnicea, jud. Teleorman, cod 145400
Anexez: C.I., acte medicale, adeverință de venit de la ANAF, cupoane pensie, adeverință de împrumut C.A.R., consimțămintele. Aș fi vrut să anexez și o anchetă socială, dar Primăria mi-a refuzat cererea pe motiv că nu dau decât pentru comisie medicală. Asta-i legea aici!
„Deși am venit în Germania, cu mari speranțe, situația lui Efrem e foarte grea”
Bună ziua, doamnă Sânziana Pop, sunt Călin Bicăzan, tăticul lui Efrem Alexandru, bebelușul care s-a născut cu atrezie de esofag, afecțiune din naștere care nu-i permite să înghită nimic, nefiind formată conexiunea din partea de sus a esofagului cu stomacul. Vara aceasta am făcut un apel umanitar, prin intermediul revistei „Formula AS”, și am fost ajutați foarte mult, atât prin Fundația „Formula AS”, cât și prin bunăvoința multor cititori. Cu banii primiți am plecat în Germania, pentru intervenții chirurgicale multiple și complicate. Am fost până acum în două spitale. Prima dată la Dortmund, unde problema copilului s-a dovedit prea complicată, iar acum suntem la München, la un doctor specializat în atrezie de esofag. Dar după 9 operații, starea lui Efrem s-a înrăutățit, iar duminică, 18 decembrie, era să-l pierdem pe Efrem. Copilul nu se mai trezea din somnul care îi fusese indus, doar aparatele care-l țineau în viață se mai auzeau în liniștea mormântală care se lăsase. Eram și noi de față, eu cu soția mea, l-am ținut de mânuța inertă și-l strigam disperați să se trezească. Doctorul de gardă și șeful secției de terapie intensivă de la Spitalul de Chirurgie Pedriatică din München ne-au spus că, dacă nu dă semne de viață, dacă nu mișcă mânuțele și picioarele într-o oră, va trebui să i se facă un RMN la cap, pentru că ei bănuiesc o disfuncționalitate gravă a creierului. Dar Dumnezeu s-a îndurat de Efrem și după câteva minute a început să se miște. Ne-am simțit ca și cum am înviat din morți. Acum e în continuare la ATI, i se administrează somnifere și sedative ca să stea nemișcat, pentru ca anastomoza (legătură dintre cele două capete ale esofagului) să se poată vindeca. Doarme deja de două săptămâni. Deși am venit în Germania cu mari speranțe, situația noastră e complicată tare și vom mai avea de stat aici mult și bine. Urmează recuperarea, terapii peste terapii, de aceea orice ajutor e binevenit. Le dorim tuturor celor care ne-au ajutat, atât financiar, cât și sufletește, prin rugăciuni, ca Dumnezeu să le răsplătească mai mult decât am putea-o face noi vreodată. Maica Domnului să fie cu noi, cu toți! Doamne miluiește!
Avem cont deschis la ING, titular cont: CĂLIN DUMITRU B., RO42INGB0000999907988493
BICĂZAN CĂLIN DUMITRU – str. Mihai Eminescu, Bl. B, Sc. E, Ap. 80, et. 4, Deva, jud. Hunedoara