Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

Vă spunem azi o poveste cu regi și regine. O poveste de dragoste și speranță, despre doi oameni care au privit mereu înainte și au înfruntat, curajoși, un veac care s-a pus, nu o dată, de-a curmezișul fericirii lor. Mihai de România și Ana de Bourbon-Parma…

Nunta regală (Foto: GETTY IMAGES)

De la o vreme, o forfotă neobișnuită cuprinsese familia pariziană de Bourbon-Parma. Iminenta nuntă a tinerei Principese Elisabeta a Marii Britanii cu Principele Philip era, într-adevăr, un eveniment în lumea marii aristocrații, cu atât mai mult cu cât venea imediat după război, iar familiile cu sânge albastru erau dornice să se strângă laolaltă și să petreacă iar, ca în zilele bune. Dar, chiar și așa, entuziasmul față de nuntă al sobrilor nobili de Bourbon era în măsură să dea de bănuit celor din jur. Nu și singurei lor fiice, Ana, prea absorbită de un plan cât se poate de intim, pentru care încerca să profite de zarva din jur ca să afle informațiile prețioase care o interesau. Ana citise în ceva depeșă de presă că regele cel chipeș al României, Mihai I urma să sosească, curând, cu trenul la Paris, alături de la mama sa, de unde avea să-și continue drumul spre Marea Britanie. E toamna lui 1947, Ana se întorsese de curând de pe front, unde se înrolase ca voluntar, iar ieșirea din regimul cazon îi dezlegase, parcă, baierele inimii. Tânăra cu ochi mari, rotunzi, luminoși, și părul tuns scurt, cu bucle rebele, ca starletele de cinema din America, simțea o atracție pentru suveranul holtei al României și plănuia să-și facă de lucru prin Gara de Nord din Paris în ziua sosirii sale, pentru ca, bine ascunsă sub o pălărioară chic, să-l vadă, în carne și oase, măcar pentru o clipită. Cum mama sa era verișoară cu Regina Elena, frânturi de conversație tot mai apăreau la mesele de familie despre planurile lui Mihai, iar ele o făceau pe Principesa Ana să ardă de nerăbdare în așteptarea zilei celei mari.

Ideea părinților de-a o lua cu ei la Londra, la nunta Elisabetei, e cât pe ce să-i strice planurile; Ana e gata să refuze plecarea la Londra, motivând programul infernal de studiu de la universitate. Într-un final, confirmarea că Regele Mihai nu mai trece prin Paris, ci pilotează un avion direct de la București spre Londra, o face pe Ana să se resemneze. Pornește spre Anglia împăcată că măcar va petrece câteva zile în compania fraților ei mai tineri și a verilor dragi din Casa de Luxemburg.

Prima întâlnire: salut soldățesc, în loc de reverență!

Mihai I al României

La Londra, tânăra Ana de Bourbon trage direct la legendarul Claridge’s, hotelul care găzduia toată spuma aristocrației europene înaintea grandioasei nunți regale. Admiră, în trecere, decorul sărbătoresc al clădirii, ia liftul sclipitor, în oglinda căruia își citește pe chip emoție amestecată cu un dram de speranță, și se înființează cu valijoara în fața salonului mamei. Sună, intră, iar supriza e totală! Salonul Margaretei de Danemarca, mama sa, e ticsit de lume bună și toți ochii se îndreaptă asupra ei. Din centrul societății de salon îi zâmbește cald Regina-mamă Elena a României, lângă care, cu un cap mai înalt decât toți cei prezenți, e nimeni altul decât impozantul Rege Mihai, strălucind în uniforma aviației române. Margareta și Elena o întâmpină pe Ana și, după săruturile protocolare, o prezintă Regelui.

– Sire, Ana de Bourbon-Parma!, face oficiile Regina-mamă.

Moment în care Ana, impresionată de uniforma Regelui Mihai și cu reflexe rămase din recent-încheiatul război, ia poziția de drepți, ridică militărește mâna la tâmplă și lovește cu strășnicie călcâiele pantofiorilor de lac, ca un veritabil soldat!

Salutul milităros al Anei, în locul cuvenitei reverențe grațioase pe care o impunea protocolul, stârnește amuzamentul general și îi smulge un zâmbet larg Regelui Mihai. 

– Du-te în camera ta!, o expediază, pe loc, Margareta, de teamă ca fiica sa să nu se întreacă în gafe întreaga seară.

Roșie ca racul, Ana se ia cu verișoarele luxemburgheze și se retrag spre camerele lor. Din ușă, cu toată jena, nu se abține să nu mai arunce o privire spre chipeșul rege…

O serată fără protocol

Ana de Bourbon, într-un portret din 1943

A doua zi, Ana de Bourbon e invitata specială a recepției oferite de vărul ei, Jean, Principele de Luxemburg, la ambasada din Londra a micului regat. „Va fi o serată tinerească, fără protocol, fără scorțoșenii”, îi promisese gazda, iar Ana acceptă cu mare bucurie, gândindu-se că scapă, astfel, de obligația de a-și însoți mama la vreun banchet cu etichetă în seara de dinaintea nunții regale. Faptul că severa sa mamă nu are cea mai mică obiecție față de programul ei „independent” nu-i dă de gândit Anei. Și nici prezența la eveniment a celui ce pusese, de-o vreme, stăpânire pe gândurile sale cele mai intime. „Ce să caute un rege la o petrecere ca asta?”, se amuză Ana. Nu apucă să-și asculte bine nedumerirea că, însoțită cu gentilețe de frații săi, se afla deja în cercul cel mai animat al salonului, unde tânărul rege al României le vorbea cu aprindere celor din jur despre frumoasa lui țară. Din ce mai aflase din frânturi de conversații și din cum îl simțise, însuflețind cu imaginația sa, la ceas de seară, fotografiile din jurnalele uitate pe birou de tatăl său, Mihai i se părea mai degrabă un taciturn. Și iată-l acum vorbind plin de pasiune! Regele atât de reținut din aparițiile sale publice se dovedea acaparator atunci când vorbea despre pasiunile sale. Îl ascultă atât de absorbită că nici nu realizează că întreg anturajul vesel din jur dispăruse, rând pe rând, și că, de la o vreme, se afla singură cu Mihai I, într-un colț ferit de ochii lumii.

Dacă nu începea, a doua zi, tot festivismul nunții Elisabetei, i-ar fi prins dimineața la povești. Dar cum, și la Hohenzollerni, și la Bourboni, punctualitatea era sfântă, banchetul ajunsese la final. Regele o lasă, galant, în grija fraților ei. Rămâne ca, odată nunta terminată, să se revadă cu toții, la o lungă plimbare prin parcurile splendide ale Londrei și-apoi, de ce nu?, la cinema. Regele urcă la volanul unui Rolls și pornește în trombă spre hotel.

În noaptea londoneză, cețoasă, de sfârșit de noiembrie, în care fiecare luminiță de pe drum pare aura unui Cupidon, Ana se simte într-al nouălea cer. Strânge strâns brațele celor doi frați mai tineri, care o flanchează: simte că, altfel, ar putea să-și ia zborul și să-și trădeze sentimentele față de Regele României.

Fata din filmul documentar

Ajunsă la hotel, Ana de-abia dacă închide un ochi toată noaptea. Ce minunată potriveală a sorții! Cu o săptămână în urmă, ar fi dat orice ca să-l poată privi, ascunsă în mulțimea curioasă, pe peronul Gării din Paris, și-acum tocmai ce petrecuse o seară întreagă în compania Alteței Sale și visa cu ochii deschiși la plimbările și la ieșirile la film pe care și le promiseseră înainte de despărțire! Ana se gândește apoi, tot ca la o lucrătură a destinului, la primele dăți când auzise despre micul principe Michel, actualul rege. Verișoară cu Margareta a Danemarcei, mama Anei, Regina Elena era, în anii ’30, o prezență obișnuită în cercurile nobiliare de la Paris. Erau anii durerosului său exil în Italia, pus la cale de Carol al II-lea, iar frumoasa regină-mamă rupea inimile tuturor prin tragismul destinului sale, pe care îl purta cu atâta noblețe. „Îmi aduc aminte că mama sa, regina Elena, vorbea foarte mult despre fiul ei și mi-a rămas ca o apăsătoare amintire gustul amar al durerii unei mame ce nu avea voie să-și vadă fiul mai mult de o lună pe an. Era un lucru care m-a șocat. Așadar, Regele Mihai exista de mult în gândurile mele, prin vorbele mamei lui, dar toate astea se opriseră undeva, la începutul anilor ’40”, avea să povestească, mai târziu, Ana.

Dar dacă pentru Ana Mihai e o amintire de copilărie, în gândurile lui Mihai Ana e o prezență mult mai recentă. Cu vreun an și ceva în urmă, urmărind la Palatul Regal niște documentare de pe front – genul de știri care, în epocă, erau proiectate la cinema înaintea  filmelor artistice – Regele vede un film despre descoperirea mormântului unui cunoscut personaj din familia regală a Danemarcei, unchi al Anei, fost comandant al Legiunii Străine Franceze. În documentar apare și Ana de Bourbon. Când o vede pe frumoasa aristocrată, despre care nu știe mai nimic, Regele îl cheamă pe operator și îi cere să decupeze fotogramele în care apărea tânăra, apoi să le transforme în fotografii. Între timp, fotografiile bine ascunse în birourile de la Palat prinseseră viață!

Nobilii din câmpul muncii

La Londra, tânărul rege e în centrul atenției. Capete încoronate și politicieni cu mare putere îl trag deoparte pentru a afla adevărata situație din România. La București, comuniștii își fac de cap, iar lumea occidentală e îngrijorată de soarta regelui: mulți îl sfătuiesc să nu se mai întoarcă, pentru că își riscă viața, dar Mihai nici nu vrea să audă de așa ceva. Prins între protocolul strict al ceremoniilor nupțiale și întâlnirile la cel mai înalt nivel cu mai-marii zilei, Regele Mihai își găsește, totuși, răgaz să evadeze, alături de Ana și de frații ei, în normalitate. Mihai și Ana petrec o săptămână întreagă împreună la Londra, acompaniați de frații fetei. Merg în fiecare zi la cinema, la teatru ori, pur și simplu, pe străzi sau în parcuri, pentru lungi plimbări. Cei trei îl învață pe rege cum trăiește un om obișnuit, departe de viața de palat: cum se stă la coadă, cum se plătește la magazin, cum se ia taxiul…

– Ce amuzant, Regele nu știe să plătească taxiul!, le spune Ana, zâmbind, fraților ei.

Deși avea legături puternice cu marile case regale ale Europei, familia Anei scăpătase în timpul marii crize din anii ’30. Vânată de naziști după invadarea Franței, familia se refugiază și ajunge, într-un final, în Statele Unite, unde se găseau cam toate casele regale ale vremii, în așteptarea păcii. Numai că dacă marile familii aveau din ce trăi, Bourbonii sunt nevoiți să-și caute de lucru. Mama Anei se angajează la un pălărier danez, tatăl la o companie de gaz, Ana vinde într-un mare magazin universal din New York, în timp ce studiază la o școală de artă, unul din frații mai mici e vânzător de ziare, altul pilot de încercare. Trăiau, de ani buni, ca niște oameni obișnuiți, spre deosebire de Regele Mihai, care fusese toată viața un prizonier al vieții de palat, și sub Carol al II-lea, și acum, mai nou, sub comuniști. Pentru tânărul rege, săptămâna londoneză e prima lui săptămână de normalitate. Și, cum urma să tranșeze destinul chiar în acele zile, prima săptămână din noua lui viață…

În doi, pe drumul vieții

Nunta Elisabetei a Marii Britanii cu prințul Philip, la care au fost invitați și Mihai și Ana

După săptămâna londoneză, Ana și Mihai mai petrec câteva zile la Lausanne, în Elveția. Tatăl Anei e cel care îi sugerează fiicei sale să-i înso­țească câteva zile pe Regina-mamă Elena și pe Mihai pe drumul de întoarcere spre România. De­vine clar atunci pen­tru toată lumea că frumoasele potriveli din ultimele zile fuseseră minuțios puse la cale de cele două familii, fără știrea celor doi tineri. Planul reușise, iar Ana și Mihai se simțeau atât de bine împreună, încât nu mai era loc de reproșuri către „complotiști”, chiar dacă, încăpă­țânată cum a fost toată viața, Regina Ana spunea, mai târziu, că dacă ar fi aflat ceva mai devreme despre complotul celor din jur, n-ar fi mers la Lon­dra, ori s-ar fi întors de acolo cu primul tren!

La Lausanne, Mihai și Ana rămân, în sfârșit, sin­guri, făcând lungi plimbări cu mașina: împăr­tășeau această pasiune pentru mașini și șofat, căci Ana fusese, ca ofițer de legătură în război, șofer de jeep! „Am vorbit foarte mult, am făcut lungi plimbări. Era felul nostru de a ne cunoaște. El vorbea neîncetat despre România. Am înțeles repede că acasă la el, lucrurile se înrăutățeau pe zi ce trece”, își amintea, după ani, Ana. Era lim­pede că Mihai trebuia să se întoarcă de urgență în țară. Mai era timp doar de o ieșire cu mașina. „Am această clipă foarte limpede în minte: eram în mașină, și el a ales momentul de a-mi cere mâna, într-un mod foarte original. Se afla la volan, așa că am hotărât să facem acest pas fără să ne privim în ochi, urmărind doar drumul șerpuitor din fața noastră. Am spus «Da!». Imaginea aceasta a amân­durora privind înainte nu e întâmplătoare. Fiindcă toată viața noastră asta am făcut: umăr la umăr, ne-am ajutat mereu și am fost complici, fără să ne uităm unul la altul, ci privind amândoi, ca o singură ființă, drumul șerpuitor din fața noastră”.

Și, într-adevăr, drumul vieții așternut în fața celor doi tineri a fost șerpuitor. Pe peronul gării din Lausanne, atmosfera nu putea fi decât apă­sătoare. Cei doi logodnici nu aveau nicio idee dacă și când se vor putea reîntâlni. Totul atârna de-o spe­ranță: „Te voi revedea curând!”, îi spusese Re­gele Anei, înainte ca trenul să por­nească, iar Ana îi promisese că, în caz că ceva grav s-ar întâmpla, îi va purta de grijă mamei sale, Regina Elena…

„Împreună la bine și la greu”

Alaiul regal de la nunta Elisabetei, cu Regele Mihai în plan îndepărtat

La București, liderii comuniști îl așteaptau pe Rege cu declarația de abdicare gata scrisă. Mai sunt mici detalii de pus la punct, în timp ce servi­ciul de propagandă pregătea deja intoxicările pentru opinia publică: Mihai se îndrăgostise la Lon­dra de o fetișcană și, întocmai ca tatăl său, Regele Carol al II-lea, era gata să renunțe la tronul României, pentru a trăi cu ea în deplină libertate! La doar câteva săptămâni după Londra, Mihai este un rege fără țară: adică, un om obișnuit. Întâlnirea lui Mihai cu Ana, atât de bine chibzuită de Regina Elena și de Principesa Margareta, se dovedește, abia acum, și o lucrare a destinului. Dacă i-ar fi cerut mâna vreunei prințese răzgâiate – era plină Europa de ele! – ori dacă ar fi căzut pradă farme­celor unei mari iubitoare de lux, noua viață a Re­gelui Mihai ar fi devenit un infern. Dar Ana, cu educația ei nordică, de daneză, solară, dar și foarte practică și foarte directă („nu eram un neam care să plângă”) îi oferă tânărului rege, în exil, exact sprijinul de care avea nevoie. Lipsit de ajutorul marilor puteri și chiar și de al unora dintre marile case regale, Mihai găsește cu greutate chiar și un loc în care să celebreze nunta cu Ana. Papa Pius al XII-lea refuză să recunoască căsătoria Anei, care e catolică, cu Mihai, care fusese botezat orto­dox. Cele două nobile soacre se duc atunci în audiență: discuția e atât de tensionată, că se ter­mină cu un pumn zdravăn dat în masă de Marga­reta a Dane­mar­cei de s-a cutremurat crucifixul de pe pereții biroului din Vatican! În cele din urmă, Regele Paul al Greciei se oferă să găzduiască eveni­mentul și să le ofere palatul său de la Tatoi, pentru luna de miere. Familia catolică a Anei are inter­dicție la nuntă, iar mireasa e condusă la altar de un unchi danez, protestant.

„Jur să te iubesc la bine și la greu, în sănătate și în boală, în bogăție și în sărăcie… până când moartea ne va despărți”, își jură cei doi în fața Mitropolitului Damarkinos al Greciei. Ce-i drept, Anei și lui Mihai, viața lungă, trăită împreună, avea să le ofere mai mult greu decât bine și mai multă sărăcie decât bogăția la care îi îndreptățeau înaltele ranguri regale… Marele „dar” nu le-a fost, însă, niciodată luat: iubirea.

Lună de miere, ani de fiere

Regina Ana, o apariție frecventă în presă după căsătoria cu Mihai

După căsătoria de la Atena, cei doi tineri pleacă spre Tatoi, pentru a pe­trece luna de miere. Dar nici locul primitor, nici bucuria de a sta îm­pre­ună cu Ana nu pot șter­ge durerea pe care Re­gele o ducea în su­flet, aceea de a-și fi pierdut țara. „Îl revăd și acum, în amintire, cântând la pian tot timpul zilei. Stăteam alături, mân­cam moș­moane și, cu ușa salonului deschisă, ascultam bucățile una după alta, curgând me­lodios… La un moment dat, Regele a început o piesă pe care nu o cu­noșteam. Am abando­nat locul meu de spec­ta­tor discret și l-am în­tre­bat cine compusese piesa necunoscută mie. El mi-a răspuns:

– Eu, la Sinaia!

– Și unde sunt notele?, am continuat.

– Notele au rămas acolo”, își amintea Re­gina Ana. Dureroasele amin­tiri din România apar tăios, în fiecare se­cundă a lunii de miere.

Ruperea Regelui de România marchează pri­­mii ani ai tânărului cuplu. În numai câțiva ani, schim­bă case, lo­curi, orașe și țări, fără să se simtă unde­va    acasă. Adevăratul acasă era în România, iar acel acasă le era interzis.

„E un detaliu pe care îl știe foarte puțină lume. Re­gelui i-au trebuit aproa­pe 10 ani să se regă­seas­că pe sine. Nicio­dată nu a reușit să se împace cu idea exilului și a făcut în fiecare clipă tot ce a putut pentru a fi alături de țară, cu țara și pentru țară. În primii ani, totul era confuz, greu de îndurat și sfâ­șietor. De aceea, prime­le noastre trei fete au crescut alături de un ta­tă blând, drept, iubitor, dar foarte tăcut, serios și trist. Când fiica Mar­gareta, la vârsta de 4 ani, m-a întrebat de ce tata e așa de trist și de tăcut, i-am spus că e su­părat fiindcă și-a pier­dut țara”, po­vestește regina Ana.

Zarzavaturi și găini

Regina-mamă Elena

În 1951, Ana și Mihai urmează sfatul Reginei Ele­na, de a-și căuta un loc al lor, în care să în­ceapă o nouă viață. Aleg Anglia, țara în care s-au cu­noscut și în care aveau o mulțime de amintiri frumoase. Găsesc o casă la marginea Londrei, pe o proprietate generoasă, în apropierea căreia trăiau căprioare, fazani și iepuri, dar exista și un mic râu, în care se putea pescui. La țară, la numai o oră și jumătate de Londra, Ana, Mihai și micuța Mar­gareta duc o viață liniștită. Mai cu seamă după ce aju­toa­rele cu care Regele plecase din România se sfâr­șesc, Ana și Mihai se o­cupă personal de mun­ca din casă și din jurul ei. La un moment dat, pun în apli­care un plan pe care i-l expuseseră și Reginei-mamă, Ele­na, să crească niște păsări în grădina casei din Anglia. Aso­ciată cu cultivarea unei grădini de zarzavaturi și legu­me, creșterea găinu­șe­lor putea deveni o bu­nă sursă de venit pentru tânăra familie. Așa a și fost.

„Lucram cu mul­tă plăcere pământul și co­mercializam, atât le­gu­mele, cât și ouăle și puii de găină. Și pen­tru copii, viața la țară avea un farmec cu to­tul aparte. Fetele mer­geau cu noi dimineața la găini și cu­legeau cu mâinile lor mici și delicate ouăle încă calde din cuiburi. Aveam mulți vecini care erau interesați de pro­dusele noastre. Am cum­părat o camionetă cu care le livram la cum­pă­rători. Regele conducea camioneta, totul mer­gea ca pe roate, și la propriu, și la figurat, iar banii ne ajungeau ca să ne plătim cheltuielile casei”. Nu mai erau într-o mașină luxoasă Buick, ca-n ziua când a spus „Da!”, dar desele drumuri așe­zată în stânga Regelui îi aduceau mereu amin­te Anei despre jurământul pe care și-l făcuseră în urmă cu câțiva ani…

Cămăruța de la Versoix

Cum familia e mai mare pe an ce trece (în 1954, cuplul are deja trei fete!) mica fermă engle­zească devine prea mică pentru a susține cheltuie­lile tot mai stringente. Mihai primește o ofertă bună din Elveția, din partea unei mari companii americane de aviație. Ana și Mihai decid să pără­sească Anglia, în care, fără să se simtă acasă, se simțeau, totuși, foarte bine. Trecut de-acum de 30 de ani, Mihai învață noi meserii, se speciali­zează în pilotajul de avioane, în mecanică, mai târziu în brokeraj – face tot ce ține de el ca să fie un cap de familie exemplar și ca să le asigure celor dragi, inclusiv, de la o vreme, mamei Elena, cele ne­cesare unei vieți cât mai bune.

– Ai fi putut fi un foarte bun rege consti­tu­țional. Acum, nu îți rămâne decât să fii un bun inginer, un bun broker, un bun…, îl încuraja Ana pe Mihai, de câte ori îl simțea descumpănit.

Tânăra familie se mută în El­veția, la Versoix, care va deveni, pentru jumătate de secol, acasă. Schimbă și acolo două locuințe, folosind același „protocol” ca la numeroasele lor mutări: „bine­cuvântarea” casei se făcea în prima seară de li­niște, ascultând „Poema” lui George Enescu. Fiecare nouă locuință avea o cameră mai ascunsă, unde Ana și Mihai se retrăgeau în secret ori de câte ori Regele înregistra un mesaj către țară sau pentru „Radio Europa Liberă”. În timp ce Regele citește de pe paginile frumos caligrafiate, Ana veghează magnetofonul greoi, model vechi, legat la un microfon supradimensionat. Și chiar dacă după ani, puteau apela la un profesionist care să-i ajute, Ana și Mihai continuă să se închidă, și după 1990, în cămăruța lor de la Versoix. Pur și simplu, nu pot să renunțe la obiceiul atâtor ani de com­plicitate și de speranță. Departe de țară, dar umăr lângă umăr, fără să se uite unul la altul, ci privind amândoi, ca o singură ființă, spre România, pe drumul șerpuitor din fața lor…

***

Colonel Ana de Bourbon-Parma

Principesa Ana de Bourbon-Parma (1923-2016) a fost stră­nepoata regilor Christian al IX-lea al Danemarcei (pe linie maternă) și Miguel I al Portugaliei (pe linie paternă) și ne­poata de soră a împărătesei Zita a Austriei (de Bourbon-Parma). Ana a participat la cel de-al Doilea Război Mondial, începând cu 1943, înrolându-se ca voluntar alături de Forțele Franceze Libere, trupele aflate sub comanda lui Charles de Gaulle, la campaniile din Algeria, Maroc, Italia, Luxem­burg și Germania. A fost infirmieră și șofer de ambulanță, apoi șoferul unui coman­dant important și ofițer de legătură. A terminat războiul cu gradul de colonel și a fost distinsă cu „Crucea de Război” a Franței. Cei trei frați ai săi au fost și ei voluntari pe front. „Sun­tem oameni care iubesc libertatea”, spunea Ana de Bourbon-Parma despre familia sa.

Abdicarea Regelui

Evenimentul care a dat cu totul peste cap viața cuplului Ana și Mihai a fost abdicarea Regelui, la finele anului 1947. Petru Groza și Gheorghiu-Dej i-au cerut suveranului țării, în seara zilei de 29 decembrie, să vină la București, de la reședința sa din Sinaia, sub pretextul discutării unei probleme „familiale” urgente și i-au prezentat o declarație de abdicare. Când Mihai a refuzat, i-au acordat o jumătate de oră de gândire. Între timp, trupele Diviziei „Tudor Vladimirescu” înconjuraseră Palatul Regal. Cum Regele refuza să semneze, Groza l-a amenințat cu declanșarea unui război civil și i-a spus că vor fi executați cei o mie de studenți care se aflau în acel moment în diferitele închisori din Capitală. Confruntat cu riscul vărsării de sânge, Regele Mihai a cedat și a semnat, la 30 decembrie, ora 14.

Cinci fete și cinci nepoți

Cuplul Ana și Mihai a avut cinci copii, toate fete: prin­cipesele Margareta, Elena, Irina, Sofia și Maria. Cea mai mare dintre fiice, Margareta, a rămas și cea mai apro­piată de părinții săi. Din 2007, a primit din partea fostului suveran titlurile de „Principesă Moștenitoare a României” și „Cus­tode al Coroanei Române”, iar după moartea părin­ților a preluat conducerea Casei Regale a Româ­niei. Ana și Mihai au avut cinci nepoți: Nicolae de Roumanie Medforth-Mills, Elisabeta de Roumanie Medforth-Mills, Michael Kreuger, Angelica Kreu­ger și Elisa­beta-Maria de Roumanie Biarneix.

Fantomele regale

Castelul bântuit

În 1951, când au decis să se mute în Anglia, Ana și Mihai au apelat la Lordul Brocket, care le-a oferit una dintre proprietățile sale de lângă Lon­dra. Casa, liniștită și confortabilă, se va dovedi, în scurt timp, a fi bântuită de stafii. Prima care a văzut o fantomă a fost micuța Margareta, în camera că­reia apărea frecvent „Doamna în alb”. Cercetând legendele locului, Ana avea să descopere că în zonă locuise o femeie care își pierduse copiii și care era bucuroasă de prezența fiicelor familiei regale române. O altă fantomă, a cărei prezență o simțeau Ana și mama sa, Margareta, era cea a unui fost proprietar, Sir John Cope, care obișnuia să se pună pe canapeaua la care familia privea la televizor. Deși aranjau cu atenție pernele de pe canapea, Ana le găsea de multe ori înfundate, ca și cum cineva ar fi stat pe ele. Aflată în vizită în Anglia, Regina Elena a văzut și ea pe culoarul casei fantoma unei femei de serviciu, îmbrăcată într-un costum pe care cameristele în foloseau cu ani în urmă!

„Corespondența” Ana – Carol al II-lea

Ana de România nu l-a întâlnit niciodată pe so­crul său, fos­tul rege Carol al II-lea. Singura comu­ni­care dintre ei s-a făcut prin intermediul a două scrisori. Din Portugalia, unde trăia alături de marea sa iubire, Elena Lupescu, Carol al II-lea i-a trimis Anei o scri­soare în care îi spunea că are o misiune foarte grea și că trebuie să fie o soție exemplară, să fie un sprijin moral pentru soțul ei și să-1 iubească pe Mihai. Răspunsul Anei, trimis cu acceptul lui Mihai, care a citit scrisoarea, a fost cât se poate de tăios. „Voi face tot ce este posibil să fiu un partener în căsnicie mai bun decât ați fost dumneavoastră pentru Regina-mamă”.

De la Mihai de România, la „Michael King”

Mihai I și regina-mamă Elena

În 1956, Regele Mihai a semnat un contract cu compania aeriană americană Lear Jets and Co, la Geneva. Familia s-a instalat la Versoix, un mic oraș de pe malul lacului Geneva. După doi ani, Mihai a oprit colaborarea cu Lear, iar un an mai târziu, în 1959, a înființat o companie de electronică și de mecanisme automate numită Metravel.

Compania a func­ționat bine, până în 1964, producând elemente pentru calea ferată și sisteme de alarmă și vân­zând avioane de ocazie. După 5 ani, presiunea concurenței devenise prea mare, așa că Regele și cei doi asociați au decis să vândă compania. Regele a urmat, mai apoi, cursuri de broker la Bursa din Wall Street. La New York, era cunoscut drept „Michael King”. De asemenea, Mihai era un foarte priceput mecanic.

Articol documentat pe baza volu­melor „Un război. Un exil. O viață”, al Anei a României, „Mihai I al Ro­mâniei. Regele și țara”, de Ivor Porter, și „Exilul Regelui”, de Diana Mandache.

Ciprian Rus

Jurnalist, trainer şi analist media. A debutat în 1997 şi a activat în presa studenţească până în 2001, după care şi-a continuat activitatea la „Monitorul de Cluj”, unde a fost, pe rând, reporter, editor şi redactor-şef. În 2008, a fost recrutat în cadrul trustului Ringier, ca redactor-şef al publicaţiei „Compact”, apoi ca online content manager al site-ului capital.ro şi ca redactor-şef adjunct al săptămânalului „Capital”. Din 2010 este reporter la săptămânalul „Formula AS”.

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian