Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

„De luni până duminică” – VUNK

– Mare surpriză, mare, pentru fanii formației Vunk: la aniversarea a 30 de ani, îndrăgita trupă bucureșteană lansează un nou album, dublat de un turneu național –

Universul nostru, în orașul vostru

„Începem o nouă călătorie. Cam asta înseamnă un album nou, o călătorie prin experiențele trăite în ultima vreme și mai ales ultimele vremuri. «De luni până duminică» este al zecelea album al nostru și cuprinde cele mai multe piese de până acum. Așa că plecăm în turneu să sărbătorim, să vă spunem și vouă ce și cum simțim de luni până duminică, dar neapărat cu oprire la multe dintre hiturile noastre. Venim cu universul nostru în orașul vostru, să ne spunem unii altora tot ce avem pe suflet”,  declarau membrii trupei pe pagina lor de socializare.

De la Vank la Vunk

Anul acesta, Cornel Ilie, Nicu Sârghea, Alex Belciu și Victor Cenușă  împlinesc 30 de ani de când și-au făcut un „studio” în subsolul unui bloc, punând    bazele uneia dintre cele mai de succes trupe bucureștene – Vank. Avea să se nască sub o zodie norocoasă, așa cum merită talentul și dedicația lor.

Primul concert Vank a avut loc în Octombrie 1994, la Teatrul „Ion Creangă”, din București, alături de o altă trupă devenită celebră – ZOB. În 1999, Vank își lansa    primul single, „Independent”, o melodie care a devenit în scurt timp imnul postului Atomic TV. Au urmat alte melodii de succes, precum: „Noi o scoatem la capăt”, „Regele șoselelor”, „Baladă pentru o minune”, „Lângă inima mea vine inima ta”, „Iubire cu împrumut” sau celebra „Prăjitura cu jeleu”.

În 2008, Cornel Ilie anunța pe pagina oficială de web a trupei destrămarea acesteia. Drumurile li s-au despărțit, iar Vank-ul a devenit, după o pauză de aproximativ patru ani, Vunk. Cei doi membri rămași din formația de bază, solistul Cornel Ilie și toboșarul Nicu Sârghea, i-au recrutat pe muzicienii Gabi Maga (chitară) și Bogdan Crucianu (bas), cel din urmă fiind ulterior înlocuit cu basistul Daniel Ionuț Onel.

Trupa a lansat până azi    nu mai puțin de nouă discuri şi a câştigat o mulţime de premii: „Cea mai bună trupă rock”, în cadrul Premiilor Radio România din 2011 şi 2013, premiul pentru „Cel mai bun album”, la Gala Premiilor Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România (UCMR) în 2011, și „Best Romanian Act”, la Gala Premiilor MTV Europe, din 2012. Single-uri precum „Pleacă” (Hit Gold), „Vreau o țară ca afară”, „Așa și” sau „Numai la doi” au ocupat primul loc în topurile radio de-a lungul anilor. În 2018, formația Vunk a devenit protagonista primului documentar dedicat unui artist român – „Jur să spun adevărul”.

În pandemie, Cornel Ilie și Gabi Maga au creat ceva nou, o formulă acustică „de criză”, intitulată – „Vunk numai la doi”. Cornel s-a instalat la pian, iar Gabi și-a luat chitara în brațe, și ce-a ieșit… a avut un succes nebun. Au înregistrat un disc în această variantă, în sufrageria lui Cornel – „Live în sufragerie”. Vunk a lansat albumul acustic „Numai la doi” în 2021, iar acesta poate fi ascultat pe toate reţelele de streaming. Cornel și Gabi au mers chiar și în turneu în „doi”, iar concertele lor au fost extrem de apreciate.

De la finele anului trecut și până acum, trupa Vunk a lansat deja mai multe piese de pe următorul lor album, „De Luni Până Duminică”, precum: „Ochi de blugi”, „Felicitări, ai reușit”, „O lumină aprinsă”, „Număr până la trei”, „Iluzionista” și, nu în ultimul rând, „Un scaun lângă noi”, lansat pe 2 Februarie a.c. Melodia „Un scaun lângă noi” a fost compusă de Cornel Ilie și Gabriel Maga, iar versurile ei sunt condimentate cu ironie, deși mesajul este unul cât se poate de serios: experiențele trecute și bagajul lor emoțional pot afecta dureros o relație amoroasă. „Stau la masă cu tine și te privesc în ochi./ Știu că nu suntem singuri la masă, dar ție îți dau toată atenția. Așa cum ești acum, în clipa asta. În fiecare clipă./ Ce-am fost noi până la „noi”, să rămână înapoi./ Stau la masă cu tine și orice se întâmplă cred doar în azi și mâine. Dar apasă pe mâner. Și închide ușa spre ieri… «Un scaun lângă noi» s-a lansat azi. Cântecul e în story, noi în poveste”, scria Cornel Ilie pe pagina lui de FaceBook.

Discul „De Luni Până Duminică” va fi disponibil pe toate platformele de streaming, începând cu 16 Februarie a.c. Albumul cuprinde 26 de piese, 26 de povești pline de viață și farmec. Ele vor fi prezentate live în fața publicului, în cadrul turneului național ce debutează luna aceasta, la Craiova, pe 14 Februarie.

Vunk va mai cânta apoi după următorul program: Focșani, pe 17 Feb., Brașov, pe 18 Feb., Târgu Mureș, pe 19 Feb., Cluj-Napoca, pe 20 Feb., Timișoara, pe 24 Feb., Arad, pe 25 Feb., iar pe 1 Martie urcă pe scena de la Arenele Romane din Capitală. Turneul continuă apoi la Iași, pe 10 Martie, Galați, pe 11 Martie și Constanța, pe 12 Martie.

Vunk le va oferi unor trupe tinere oportunitatea să urce cu ei pe scenă în fiecare oraș în care va ajunge. Dacă ești artist într-o trupă locală din unul dintre orașele în care se desfășoară turneul „De Luni Până Duminică”, trimite un e-mail pe [email protected] (termen-limită 9 Februarie), și poate vei avea noroc să fii ales. (Biletele la concerte se găsesc în rețeaua IaBilet.)

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian