
Până de curând, un articol care are în titlu un cuvânt ca reîntinerire s-ar fi adresat exclusiv vârstei a III-a. Dar ceva rău se întâmplă în lume, și copiii noștri devin bătrâni mult prea repede. Și nu e o metaforă! Experți ai institutelor medicale din Statele Unite și Marea Britanie au observat că generația Z (cei născuți între 1997 și 2012) suferă procese de degradare încă de la vârste foarte fragede. Problemele reumatice, cardiovasculare și – cel mai grav – cancerele, care înainte apăreau după vârsta de 50 de ani, se manifestă tot mai frecvent la persoane sub 30 de ani. De vină sunt poluarea, stresul, alimentația nesănătoasă, sedentarismul și dependența de dispozitivele electronice. Soluțiile? Pe lângă schimbarea stilului de viață, terapiile de reîntinerire sunt mai „la modă” ca oricând. Iar cum apiterapia și api-fitoterapia au cel mai mare potențial reîntineritor, ne-am adresat d-nei cercetător Ileana Telembici, membru al echipei APICOLSCIENCE, specializată în terapia cu produse din stup.
– Stimată doamnă, cât de mult ne putem reîntineri organismul și cât de mult contează aceste procese în afecțiunile cronice, care apar acum de la vârsta de 20 ani?
– Cercetările medicale au demonstrat că organismul uman are capacități de reîntinerire ale căror limite se dovedesc a fi din ce în ce mai largi. Experimentez personal acest fenomen, reușind să am o viață activă, cu peste 10-12 ore de muncă pe zi, în condiții în care am depășit 79 de ani. Cât despre potențialul regenerativ, el poate fi deblocat în mod special cu produse apicole, deoarece lăptișorul de matcă în combinație cu mierea, dar și cu plantele medicinale, este un stimulator redutabil al producției și migrării celulelor stem adulte. Acest tip de celule sunt „experte” în regenerare, ajutând în cazul afecțiunilor articulare, cardiovasculare sau oncologice, în tulburările de memorie sau de fertilitate și nu numai…
– Ce ar trebui să facă pacienții cu uzură articulară, cu tulburări de memorie sau cu probleme cardiovasculare, pentru a declanșa procesele de regenerare despre care vorbiți?

– În primul rând, să doarmă suficient! În somn, procesul de eliminare a celulelor îmbătrânite, defecte, și de înlocuire cu altele noi și sănătoase, este cel mai intens. Cu cât somnul este mai profund și odihnitor, cu atât se amplifică procesele de regenerare. La bolnavii cu Parkinson, de exemplu, când țin cure regenerative cu apiterapeutice, prima schimbare este faptul că devin mai liniștiți și dorm mai bine. Le administrăm NEUROREVEN și LĂPTIȘOR DE MATCĂ ACTIVAT, care regenerează acea porțiune din creier ce eliberează hormonii somnului. Iar odată ce pacientul doarme suficient, se deschide calea pentru redobândirea controlului asupra membrelor, reducerea spasticității și recăpătarea dexterității. La adulții și tinerii cu sindrom de oboseală cronică, manifestat prin instabilitate emoțională, astenie sau depresie, primul semn al revenirii este, de asemenea, îmbunătățirea somnului. Avem produsul SOMN care, administrat în combinație cu APICOL 12 GAMMA, micșorează treptat timpul de adormire și mărește faza de somn profund, fără vise.
– Nu doar vârstnicii, ci și adulții tineri sau elevii au tot mai des probleme de memorie. Cum pot fi ajutați?
– Dacă vorbim despre copii și adolescenți, ei nu au nevoie de reîntineritoare, ci de ajutor pentru dezvoltarea normală a creierului. În acest sens, LĂPTIȘORUL DE MATCĂ ACTIVAT și APICOL 12 GAMMA, administrate în cure de 90 de zile, cu 7-14 zile de pauză, pot face minuni. Dar, atenție, persoanele foarte tinere, la fel ca vârstnicii, au nevoie de stimularea memoriei. Produsele apicole asigură suportul, dar creierul și memoria sunt ca un mușchi care trebuie antrenat prin învățare, rezolvarea unor probleme de logică sau matematică, dezvoltarea unor noi abilități lingvistice etc.
– Dacă tinerii au nevoie de stimularea dezvoltării creierului, ce anume le recomandați adulților și seniorilor cu tulburări de memorie?
– La adulți putem întâlni nu doar tulburări de memorie, ci și tulburări de atenție sau capacitate de concentrare și viteză de reacție scăzute. În aceste cazuri, de foarte multe ori, stresul și oboseala sunt de vină! Am obținut rezultate bune cu combinația de miere, lăptișor de matcă, extracte de mușețel, portocal amar, griffonia și lavandă, din produsul fito-apicol ANTI-STRES PLUS, din care se iau 2-4 lingurițe pe zi. Inițial, această formulă „netezește” fluctuațiile emoționale și îmbunătățește somnul, iar ulterior stimulează activitatea lobilor temporali ai creierului aflați în legătură cu memoria și capacitatea de ordonare a informației.
– Ce le recomandați vârstnicilor cu probleme de memorie?
– Dacă vorbim de afecțiuni neurodegenerative avansate, cum ar fi maladiile Alzheimer și Parkinson, combinația APICOL PSIHONORM, NEUROREVEN și APICOL 12 GAMMA a dat rezultatele cele mai promițătoare. Și nu mă refer aici doar la capacitatea de reamintire, ci și la îmbunătățirea stării emoționale, a abilității de a raționa sau de a se orienta spațio-temporal. La pacienții cu sechele post-AVC, în primă fază, rezultate foarte bune dă PROPOLISUL ÎN MIERE ULTRA (cu 12% concentrație), care deblochează capacitatea de regenerare a celulelor cerebrale ce au fost private de oxigen în timpul accidentului vascular. Ulterior, se pot recupera capacitățile cognitive și motorii cu NEUROREVEN PLUS și LĂPTIȘOR DE MATCĂ ACTIVAT.
– Și afecțiunile reumatice pot beneficia de potențialul regenerator al produselor apicole. Cu ce formule ați obținut cele mai bune rezultate?

– Avem tot mai multe cazuri de pacienți cu artroză gravă, practic imobilizați la pat, care-și revin miraculos după curele cu LăPTIȘOR DE MATCĂ ÎN MIERE 30% și APICOL 12 GAMMA. De curând am aflat că un pacient de peste 90 de ani, considerat invalid, iese la cumpărături, lucrează prin casă sau în grădină după curele cu aceste remedii. Iar acesta nu este un caz singular!
Produsele apiterapeutice pe de o parte întineresc corpul, ajutând la creșterea tonusului muscular și la diminuarea inflamației. Pe de altă parte, activează psihic pacienții cu afecțiuni reumatice invalidante, care au tendință spre depresie. Depresia, însă, pe termen lung, este minunat contracarată de lăptișorul de matcă, de polen și de extracte vegetale, cum ar fi cele de tămâie, ginseng siberian, ginseng indian etc.
– Așadar, efectele sunt spectaculoase, dar apar în timp. Însă afecțiunile articulare – fie ele de uzură sau autoimune – sunt foarte dureroase și pacienții au nevoie și de soluții de moment!
– Produsele apicole sunt de multe ori atât de eficiente, încât merită din plin administrarea consecventă și chiar niște timpi de așteptare. Pe de altă parte, pacienții pot accelera acțiunea antireumatică prin aplicarea externă a cremelor concentrate cu tămâie. Recomand crema cu extract de tămâie standardizat în acid boswellic, simplă sau thermo (cu extract de ardei iute). Aplicată pe zona dureroasă o dată pe zi, crema deblochează pe termen scurt mobilitatea articulară, reduce durerea și inflamația, pregătind terenul pentru acțiunea mai profundă a apiterapeuticelor.
– Ce apiterapeutice au efecte în afecțiunile oncologice care au „explodat” în ultimii ani?
– Cele mai bune rezultate le au produsele folosite ca suport al chimioterapiei, recomandate de medic. Administrarea LĂPTIȘORULUI DE MATCĂ ACTIVAT, în timpul și după curele cu citostatice, poate face adevărate minuni: amplifică acțiunea antitumorală a diferitelor substanțe chimioterapice, susține sistemul cardiovascular, sistemul nervos și sistemul imunitar afectate de acest tratament invaziv, dar necesar. Este important să amintesc că LĂPTIȘORUL DE MATCĂ ACTIVAT este, practic, un superaliment, și nu doar un medicament, de aceea, medicii oncologi nu-l contraindică. La pacienții tratați prin radioterapie recomandăm pe lângă LĂPTIȘORUL DE MATCĂ ACTIVAT și APICOL 7 ALPHA, care conține pigmenți vegetali concentrați, utili în refacerea și protecția țesuturilor sănătoase.
– Există și produse apicole cu acțiune anticancerigenă directă?
– Administrată între curele de chimioterapie sau radioterapie, un efect minunat îl are combinația dintre APICOL 12 GAMMA și CITO-PROPOLIS. Ultimul produs este realizat sub formă de capsule care conțin un extract standardizat de propolis, alături de plante și ciuperci medicinale antitumorale. Cura cu aceste produse apicole a dat rezultate foarte bune și în diferite forme de leucemie, contribuind la normalizarea leucocitelor, trombocitelor sau hematiilor.
EDUARD COMAN
Produsele din acest articol pot fi comandate la tel. 0735.217.808 sau pe site-ul www.apicolscience.ro