Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

„De trei ani sughiț aproape tot timpul” (Răspuns pentru MIHĂIȚĂ – Iași)

Foto: Shutterstock

Încerc să vă ajut, re­la­tân­du-vă cazul mamei mele. În anul 1983, aflân­du-mă cu ma­ma în con­cediu la Buziaș, i s-a făcut rău, a făcut o he­mo­ragie diges­tivă, în urma căreia a fost operată de ur­gență de ulcer du­o­denal la Spitalul Județean Timi­șoara. După ope­rație, timp de o săptămână, a su­ghițat încon­tinuu, spre dis­perarea mea, știind-o grav bolnavă de inimă. Văzând că nu se oprește din sughițat, doctorul a dis­pus efectuarea unei analize mai ample a sângelui, cu tot tabloul de mi­ne­rale, și s-a constatat că avea o deficiență de potasiu. Cum și așa era hrănită numai prin perfuzie, în clipa în care i s-a in­trodus potasiul per­fuzabil, sughițul a încetat ca prin minune. S-ar putea să fie și la dvs. aceeași pro­blemă, poate n-ar strica să consultați un medic din Iași, să faceți un set de analize sau să încercați să cumpărați din farmacie ta­blete de clorură de potasiu, care nu sunt de­loc scumpe. Vă doresc multă sănătate și ta­re m-aș bucu­ra să știu că sfatul meu v-a ajutat.

ALEXANDRINA – Brașov

„La 3 ani, nepoțica mea suferă de vitiligo” (Răspuns pentru MARIA C. – Gorj)

Dragă doamnă, mă confrunt cu această boală de o viață. Am avut „no­roc” că petele mi-au ie­șit din copilărie, deci pot spune că am crescut odată cu ele, obiș­nu­in­du-mă și eu, și cei din ju­rul meu. V-aș reco­manda câ­te­va sfa­turi pe care eu însămi le-am ur­mat, dar nu știu ce efecte ar avea în alte cazuri: * nu vă expuneți nepoțica razelor solare, vara să poarte întotdeauna o pălărie cu boruri largi, care să-i acopere fa­ța; * faceți-i analizele și, dacă es­te posibil, să urmeze un trata­ment cu com­plexul de vi­tamine B; * să mănânce la dis­creție me­re ionatan și pe cât posibil intro­du­ceți-i țelină în mâncare; * dați-i pe față cu lăp­tișor de matcă (emulsie „Doina”); * când o să fie mare, să nu folosească sub nicio formă pilule contra­ceptive; * pe cât po­sibil, să nu facă raze la plă­mâni sau coloană – ra­diațiile provoacă o „erup­ție” a bolii. Urmând toa­te aceste sfaturi, să nu vă aș­teptați la o stopare brus­că a bolii, dar procesul de ex­tin­dere a petelor va fi mai lent. În speranța că am putut să le fiu de ajutor și celorlalți bolnavi de vitiligo, vă do­resc să fiți curați în interior, fi­indcă exteriorul con­tează mai puțin.

ELENA – Suceava

„Am bloc major de ramură stângă și fac atacuri de panică” (Răspuns pentru DANIELA – București)

Stimată doamnă, pentru atacurile de panică vă reco­mand ceaiul sau tinctura de păducel pro­duse de „Da­cia Plant”. Au efect calmant și re­duc sim­­țitor palpitațiile. Eu am început tratamentul (mai mult seara) după ce am avut o ta­hicardie (accele­rare a bă­tă­ilor ini­mii). Dacă în timpul pal­pitațiilor vă amor­țesc mâinile, fa­ceți un masaj la fie­­care deget, cu mâna stângă la dreapta și in­vers. Un me­dic m-a învățat că fiecare deget co­res­­­pun­de unui or­gan, iar cel mic are legătură cu inima. Vă re­­comand să mergeți și la biserică, la Sfân­tul Maslu, vă aju­tă mult. Vă doresc sănătate!

EMILIA – Hunedoara

„Sufăr de sinuzită cronică și colită” (Răspuns pentru LIVIU – Sibiu)

Sinuzita cronică răspunde bine la trata­mentul cu acu­punctură (eventual cu moxă) și la au­ricu­loterapie (te­ra­pia urechii). Ar trebui de­pistată și o even­­tuală cauză alergică. Alte remedii naturale pe care le puteți folosi:    tinc­tură de propolis (se tes­tează întâi pe pie­le, pen­tru a determina o eventuală alergie la produsele apicole). Dacă nu sunteți alergic, pu­teți folosi: pentru uz intern – câte 30 de picături în jumă­tate de pahar cu apă pla­tă, de 3 ori pe zi; tinctură de echi­nacea – idem; Pro­po­sept – tablete (extract de propolis) – se sug 3-4 tablete pe zi; extract de us­turoi (Garlic, Alicin, Revital), capsule sau ge­lule – 2-3 tablete pe zi; ră­dăcină de tătăneasă – se suge ca o bomboană. Colita de fermentație se ame­liorează după o cură de argilă și de ceaiuri (busuioc, chi­men, ceai anti­co­litic) și cu regim alimentar. Este bine să depis­tați totuși cauza colitei. Ulcerul duodenal răs­pun­de bine la tratamentul cu decoct din rădăcină de tă­tă­neasă (se fierbe 15-20 de mi­nute). Se bea în timpul zilei în loc de apă sau de câte ori se simt arsuri la stomac.

dr. M. BÎRSAN

„Caut un tratament pentru Dupuytren’s contracture” (Răspuns pentru GABRIELA D. – Giurgiu)

Dragă d-nă Gabriela, cu privire la suferința dvs. vă pot da următoarea indicație: numai o ira­­diere cu raze Röentgen v-o poate stopa, nimic alt­ceva. Soțul meu a avut această boală la am­bele palme și nu l-a ajutat tra­tamentul fizio­logic pe care i l-a prescris medicul. Un alt medic l-a trimis la iradiere și, după 5 ședințe în doză minimă, fe­nomenul a stopat total și în timp s-a și retras. Un alt caz este cel al unui prieten care a încercat fel de fel de tratamente, dar a ajuns în­tr-un stadiu avansat al bolii și – implicit – la operație. Din pă­cate, aceasta nu i-a re­zolvat de­cât în mică măsură de­­formația mâinii. Nu vă fie frică, mergeți (cu tri­mitere de la me­dicul de familie) la un serviciu de oncologie și în 10 zile stopați evoluția bolii. Cu stimă,

dr. ELENA V. – Pitești

„Mamei mele i-a căzut părul din creștetul capului” (Răspuns pentru MONICA – Brăila)

Vă recomand o rețetă împotriva căderii pă­rului: 200 ml gaz (petrol lampant), 4 ouă (de ța­ră), 200 ml alcool de 90°, 200 ml ulei de ricin, 200 g usturoi pisat, vitamina B6 – 4 fiole de 5 ml, 4 linguri de sare grunjoasă. Toate se pun la un loc, la ma­cerat, timp de două săptămâni. Prepa­ra­tul se folosește de două ori pe săptămână, fric­țio­nând părul la rădăcină și după 4-5 ore se clă­tește cu ceai de rădăcină de brusture sau urzică. Dă re­zul­­tate foarte bune dacă se repetă rețeta. Să vă fie de folos!

ELVIRA – Suceava

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.