Vești bune despre România: Un oraș pășește spre Europa – TURDA

Acum câțiva ani, publicațiile economice de la noi anunțau pompos o mare in­vestiție din industria farmaceutică, în valoare de zeci de milioane de euro: prima fabrică construită “de la zero”, după Revoluție, în Ro­mânia. S-au mai văzut investiții mari în țară în ultima vreme; dar ce mi-a atras cu adevărat atenția – și profe­sional, și personal – era locul ales de marele concern german Stada, ca să-și dezvolte afacerea: Turda, orașul meu na­tal. Simțeam de mai multă vre­me că lucrurile se schimbă în bătrâna urbe tran­sil­văneană și că tot mai mulți in­ves­titori sunt “magnetizați” de ora­șul care, îna­inte de ’90, se mân­drea cu una dintre cele mai mari plat­for­me industriale din țară. Bucuros că in­tuiția mea fusese corectă, nu m-am lăsat împins de la spate și am plecat la Turda, să văd “minunea” cu ochii mei.

Scurtă istorie sentimentală

Cu peste 60.000 de locuitori, cu opt școli ge­nerale și cu patru licee, dintre care trei cu profil industrial sau agricol, care scoteau specialiști pe bandă rulantă, municipiul Turda avea, înainte de 1989, o viață economică trepidantă, desfășurată “flux continuu”, în domenii dintre cele mai diverse și mai importante: industria chimică, industria elec­troceramică, industria construcțiilor, cu o fabrică de ciment renumită la vremea ei, industria sticlăriei, la fel, o fabrică recunoscută în epocă. Uriașa platformă Industria Sârmei de la Câmpia Turzii începea, la rân­du-i, exact unde se termina ultimul cartier al Tur­zii și atrăgea și ea multă lume din oraș.

Ca peste tot în România, după 1989, vechea in­dustrie comunistă a ajuns un maldăr de fier vechi, cu câteva excepții – unele secții ale marilor fabrici au fost salvate ca societăți de sine stătătoare. Dar, fatalmente, prea puține locuri de muncă au putut fi astfel menținute, iar foștii muncitori, atât de dis­ciplinați, ai Turzii s-au trezit obligați să facă o ale­gere grea: fie să se întoarcă la țară, în satele din jur, de unde veniseră în tinerețe, fie să ia drumul Oc­ci­dentului, în căutarea unui trai mai bun. Am trăit în oraș până în 1997 și am fost martorul du­reroasei prăbușiri a eco­no­miei locale: oameni care, ajunși la 50 de ani, nici suficient de tineri ca să o mai ia de la capăt, dar nici la vârsta pensionării, nu-și mai gă­seau locul: îi vedeai pri­vind în gol, pe gea­murile “cu­tiilor de chibrituri” din car­tie­rul Oprișani, stră­zile pustii, de la 6 dimineața, ora la care, cu doar câți­va ani îna­inte, lumea vuia în drum spre muncă. Anii 2000 au apropiat prea puțin ori­zontul speranței. Pen­tru băieții din generația mea, născuți în anii ’70-’80, armata – căci Turda găzduiește un impor­tant ba­talion de tancuri – a fost, multă vreme, principalul angajator din oraș, iar naveta spre Cluj, unde se mai găsea câte ceva de muncă, de bine, de rău, a devenit o obișnu­in­ță…

Magnetul Turda

Lucrurile s-au schimbat radical în numai câțiva ani, iar ele sunt vizibile cu ochiul liber, de când cu avansarea construcției de auto­străzi prin Ardeal. Dacă vii dinspre Alba Iu­lia, paralel cu vechiul “drum al morții”, ai parte de un pei­saj de-a dreptul “SF”, la in­trarea în Turda: trei im­portante rute auto – A3, A10 și DN1 se inter­sectează în cel mai spectaculos nod rutier din țară, iar de jur-împrejur, la poalele dealu­rilor mol­come, au început să apa­ră hale care mai de care. Tabloul e întregit de silueta Chei­lor Turzii, una dintre atracțiile na­tu­rale ale zonei. Dar, mai mult decât natura – căci Turda are și vestita Salină, care atrage sute de mii de tu­riști – pozi­ționarea stra­tegică între trei mari ora­șe – Alba Iulia, Târgu Mureș și Cluj-Na­poca, de acum accesibile rapid, pe autostradă – pare a fi marele atu al orașu­lui, care visează de trei decenii la gloria industrială de odinioară. Tocmai această poziționare ideală, în inima Transilvaniei, le-a făcut cu ochiul marilor companii, când a venit vorba să își ridice centre logistice în regiune: Kaufland și De­deman sunt doar două dintre numele care și-au sta­bilit la Turda centrul de coman­dă, pen­tru întreaga zonă! Pe măsură ce autoritățile lo­cale au construit parcuri industriale cu fa­cilități pentru investitori, aceștia au început să apa­ră: Rigips Saint-Gobain este unul dintre ei. Iar in­vestiția-vedetă, care m-a și determinat să iau dru­mul Turzii, este pe punc­tul de a fi finalizată. Este vorba despre prima mare fabrică de medica­mente construită “de la zero” în România, după 1989, o investiție de peste 50 de milioane de euro, a gigan­tului german Stada AG, în Parcul Industrial Arieș, care ar urma să genereze 400 de noi locuri de mun­că la cel mai înalt stan­dard occidental. Într-un context deja favorabil, mar­cat de investiții punc­tuale semnificative în zona Turda – Câmpia Turzii, proiectul Stada vine cu forța brand-ului și reprezintă un semnal import­ant pentru alte companii de calibru. Reindustria­li­zarea Turzii e pe drumul cel bun – iar exemplul său poate fi replicat și în alte părți ale României.

Fabrica de pe staulul oilor

Ce anume motivează un mare concern interna­țional din domeniul farmaceutic să aleagă să inves­tească zeci de milioane de euro într-un oraș de pro­vincie din Ro­mânia? Care sunt atuurile Turzii, ce au de făcut mediul local și cel național, ca să ră­mânem atractivi pentru genul acesta de proiecte avangar­diste, în măsură să transforme țara noas­tră într-un jucător eco­no­mic modern? Și, până la urmă, cum anume se produce această schimbare radicală a Ro­mâniei, care trece de la industria veche, energofagă și bugetofagă, moș­tenită de la regimul so­cialist al lui Ceaușescu, la noua industrie de vârf din Europa? Curio­zită­țile reporte­ri­cești m-au împins să aflu mai multe despre inves­tiția pe care revista “Business Ma­gazin” o pune în rân­dul celor mai inova­toa­re din anul 2023: con­ducerea din România a celor de la Stada s-a dovedit mai mult decât des­chisă la dialog și n-a trebuit decât să potrivesc o vi­zită acasă, la Turda, ca să văd cu ochii mei lucrările de la cea mai modernă fabrică din România, ce va fi dată în funcțiune în toamna acestui an.

“Terenul pe care construim făcea deja parte din­tr-un parc industrial. Avantajul e că, în mo­mentul în care începi construcția, nu trebuie să mai aștepți ra­cordarea la gaze sau la curent. Vorbim de o infra­structură de capacitate mare, care solicită la ma­ximum și partea electrică, și cea de gaz, și cea de canalizare. Poți cumpăra un teren pe mar­ginea unui drum, dar nu o să găsești in­frastructura de care ai tu nevoie. Parcul In­dustrial Arieș era deja acolo, doar terenul trebuia cumpărat de la proprietari. Îmi amintesc că prima oară când am fost «în recu­noaștere», aici era improvizată o stână de oi”, se amuză dr. Mihai Fu­ga­revici, tânărul manager al “Stada România”. Gard în gard cu o altă fabrică de renume, în locul stânei de oi tronează acum, la Tur­da, o clădire uriașă, de dimensiunile unui mall sau ale unui aeroport!

Toată industria Pharma, cu ochii pe Turda

Îl întreb pe Mihai Fu­garevici de ce a ales Stada orașul Turda și de ce a ales România? “Cred că cea mai im­portantă bătălie a fost de a atrage investiția Stada în România. O fabrică de medicamente «de la zero», de nivelul ăsta, de 50, 60, 70 de milioane de euro, construită de o companie multina­țio­na­lă, n-a mai existat în țară du­pă Revoluție. Este pri­ma, iar mesajul ăsta des­chide niște uși”, îmi explică directorul. Vine imediat cu un exemplu concludent: “Chiar acum, în Europa se construiesc 44 fabrici de medicamente. Dintre ele, una singură în Româ­nia. În rest, toate sunt în afara țării noastre. Păcat! E vorba de o industrie în care veniturile sunt decen­te, nivelul de educație al angajaților e foarte bun, e o industrie care face produse cu valoare adăugată ridicată. Plus că e o industrie strategică: dacă se în­tâmplă ceva, cum a fost COVID-ul, ca să nu vor­bim de război, prima tendință a oricărei țări e să-și închidă frontierele și să zică: «Ia să văd ce resurse am în țară, să mi le securizez. Medica­mentele sunt, în acel moment, dacă nu în rândul unu, cel mult în rândul doi. Dacă tu nu ai medi­camentele vitale în țară la tine, ajungi să te rogi de Germania sau de Austria. De ce nu avem mai multe ast­fel de investiții la noi? Pentru că nimeni nu s-a uitat către România până acum, nimeni nu a avut curaj să deschidă drumul ăsta. Noi îl deschidem acum. Avem Terapia la Cluj, Sta­da la Turda,    Sandoz în Târgu Mureș. Asta atrage deja atenția industriei Phar­ma către Ardeal. Orice mare produ­cător își pune între­barea: de ce cons­truiește Sta­da la Turda? Aș pune pariu că, în 4-5 ani, cel puțin încă un mare jucător va aduce o fa­bri­că în zonă. Deo­camdată, lumea zice: ia să ve­dem, reu­șește Stada să termine fabrica și să în­cea­pă producția la Turda, cum s-a lăudat? Dacă reu­șește, înseamnă că terenul e bun!”.

Schema de stat câștigătoare

Și totuși, de ce România? Unul dintre secretele “la vedere” ale deciziei Stada de a veni în țara noas­tră îl reprezintă schema de ajutor de stat pe care Ro­mânia o oferă unor investiții de acest gen. Practic, România vine cu jumătate din banii necesari des­chiderii afacerii de la Turda. Cu multă bunăvoință, Mihai Fugarevici îmi explică cum funcționează schema de ajutor de stat: “Nu e ceva ce primești gratis, să fie clar! Lumea zice: «Ți-a dat statul ro­mân atâtea milioane! Sigur, ți le dă, dar îți spune în felul următor: ai 2-3 ani în care trebuie să fina­lizezi investiția, apoi intri în «perioada de supra­veghere». În primii 5 ani, trebuie să generezi taxe cel puțin egale cu ajutorul pe care l-ai luat. Dacă vorbim de un ajutor de stat în jur de 20 de milioane de euro, înseamnă că trebuie să generezi 20 de mi­lioane de euro din taxe, iar după acești 5 ani, taxele respective le generezi oricum în continuare, și atunci statul român intră pe plus. Schema mi se pare foarte bună”.

Schema din România are un mare avantaj: de­contează banii în momentul în care e depusă documentația, cu fiecare cheltuială făcută de firmă. În alte țări cu care România e în competiție, Cehia, Polonia sau Ungaria, schema de stat înseamnă că îți poți deduce din impozit, progresiv, banii promiși. “Efortul financiar îl faci în momentul în care cons­truiești fabrica. După ce fabrica a pornit și a în­ceput să facă bani, presiunea scade. E un avantaj care vine din schema României. Asta pe lângă exis­tența unei forțe de muncă foarte bune, o forță de muncă încă flexibilă, cu care poți să comunici, față de cea din Germania sau chiar și din Polonia, unde te izbești destul de repede de niște li­mitări”. Turda avea avantajul că se află între două orașe univer­si­tare, Cluj și Târgu Mu­reș, care au indus­trie farma­ceutică și au facultăți bune de Far­macie. “Asta înseamnă edu­cație farmaceutică bu­nă și personal pe care poți să-l atragi. Mai mult, noi știm că există un mimetism al popu­lației: dacă ci­neva vede că vărul lui lucrează în industria farmaceutică și o duce bine, iar el lucrează într-un service, co­pilul și-l va direcționa spre indus­tria farmaceutică”, îmi spune mana­gerul, în timp ce facem un tur al fa­bricii. Se lucrează de zor, pentru că fabrica trebuie să fie gata de pro­duc­ție la final de an. Va fi una dintre cele mai moderne fabrici din România și în Top 5 în Europa, pe domeniul său. “Venim cu o tehnologie de ultimă oră, cu apara­tură mult peste ce exis­tă în România. Nu există om care să mai fi lucrat în România pe astfel de aparate! Liniile de am­balare din fa­brică sunt ultimul răc­­net. Nu știu dacă în momentul ăsta au trei-patru fa­brici din Eu­ropa ast­fel de li­nii, ger­ma­ne”.

Viitorul: un parteneriat între companii și școli

Ca să aibă în con­tinuu oameni bine pre­­gătiți, cei de la Stada și-au pregătit din timp terenul. Tur­da, cu liceele sale indus­triale, a bifat un nou plus la ana­liza inves­tiției. Între marile companii private și sis­temul de educație – licee, școli profe­sionale, universități – e nevoie de un parte­neriat foarte strâns, îmi explică gazda. “Resursa umană e limitată, iar dacă tu nu pui umărul să mo­dernizezi sistemul de învățământ, ca să fie pre­gătit la nivelul tău, nu ai nicio șan­să. Degeaba copiii învață să lucreze pe strungul german de pe vremuri, unde trăgeai de o manetă, da­că la mine totul e pe calculator! Aici e o bătălie grea, sunt multe lu­cruri care tre­buie schimbate. Când ai fabrica gata, poți să des­chizi niște porți, să faci niște practică, e altceva. Eu aici văd fuziunea dintre zona de învățământ și zona in­dustrială, mai ales într-un oraș ca Turda, unde foar­te mulți oameni vor face o anumită clasă de li­ceu, din care se vor duce direct pe o anumită po­ziție din fabrica noastră. Suntem în discuții pentru for­marea unor astfel de clase în școlile profe­sio­nale”. Mihai Fugarevici gândește și mai departe: “Cred că e foarte important să creăm o moștenire și, cumva, un istoric familial de a lucra în industria farmaceutică. Într-o familie de medici, de obicei, unul dintre copii devine medic, care are și el un copil, tot medic. Și farmaciștii, la fel…”.

90% producție pentru export

Deși fabrica e abia la început, Mihai Fugarevici vede totul ca-n ziua deschiderii. De altfel, vorbește despre fabrică, cel mai adesea, la prezent, nu la viitor: “Fabrica are două componente: partea de pro­ducție și ambalare, dar are și un laborator fizico – chimico – microbiologic unic în România, ca­re va testa toate produsele care se fabrică aici. Labo­ra­torul e în zona de chimie, necesită laboranți, oa­meni cu o cu totul altă pregătire. În depozit intră 7.000 și ceva de paleți. E și acolo aparatură de ultimă oră, care urcă marfa până sus, dar tot e ne­voie de niște gestionari: alt profil de pregătire, alte res­ponsabilități, altă zonă de risc. Instalația de pu­rificare a aerului este o uzină în sine! Fabrica func­ționează 24 de ore din 24, se lucrează în trei schim­buri, nu poți să oprești producția în industria farmaceutică. Asta înseamnă că și personalul TESA trebuie să fie disponibil 24 de ore din 24. Nu poți avea electrician doar până la ora 5… Din acest mo­tiv, fabrica are inclusiv cantină proprie”.

Fabrica de la Turda va produce circa 160 de mi­lioane de cutii de medicamente pe an. “160 de mi­lioane de cutii de medicamente înseamnă 4 blocuri de locuințe cu 10 etaje, făcute din cutiuțe de medi­camente! Sau că unul din 3-4 europeni va avea la el în noptieră o cutie de medicamente pro­dusă la Turda. Vorbim de un volum uriaș, iar Româ­nia va consuma doar 10% din producție. 90% se va duce către export, iar Turda va deveni un pol de adu­cere a capitalului către România. Din nou, nu discutăm despre materie primă, despre minereuri sau despre lemn tăiat din pădurile României, discu­tăm despre un produs finit”.

Privind spre viitor

La finalul turului de fabrică, ne luăm un răgaz să vorbim despre viitorul Turzii. Totuși, cum trebuie să vină un oraș precum Turda în întâmpinarea șansei de a-și reface industria de odinioară? Ține orașul pasul cu ambițiile companiilor care l-au ales ca gazdă? “Odată cu venirea Stada, Dedeman, Rigips, Kaufland, autoritatea locală trebuie să înceapă să dezvolte infrastructura civilă. Ce înseamnă asta? Zone în care să se construiască case și bloculețe mo­derne. Dacă azi caut să închiriez un apartament în Turda, pentru un expert din străinătate, pe care îl aduc să lucreze la fabrică, nu prea găsesc. Tot în Cluj trebuie să caut. Am căutat, tot la Turda, un spațiu de birouri înainte să fie gata birourile mele din fabrică și nu am găsit. Apoi, e nevoie de un hotel de un anumit nivel. Avem în perma­nență delegații de 8, 10, 12 persoane, care vin din București, din Ger­mania, din Serbia sau din Polonia. Destul de greu să îi cazezi la un loc. Infra­structura civilă des­pre care vorbesc va aduce și ea dezvoltare, la rân­dul ei, căci va fi și ea deservită de personal. E o spi­rală care tot crește. E nevoie și de restaurante, de locuri de petrecere a timpului liber. Dacă nu vii cu astfel de facilități, riști să te transformi într-un oraș-dormitor, cum sunt câteva cartiere în București. Turda are un avantaj: este un oraș care a avut o industrie, care s-a prăbușit, iar acum își cons­­tru­iește o nouă industrie, de la zero. Când construiești de la zero, ai șansa să pui lu­crurile în ordine. E o ches­tiune de viziune. Simt că Turda va renaște și e o ches­­tiune de numai câțiva ani și de puțină viziu­ne”.