„Vezi munții de la fereastră, auzi păsările, greierii și cicadele, aerul e curat, nopțile sunt răcoroase…”
– Textele tale, publicate în ultima vreme în revista „Formula AS”, par să fie scrise în același loc: casa părintească din Slătioara, frumosul sat din nordul județului Vâlcea. Fuga din nebunia orașului și mutatul la țară reprezintă o tendință puternică în România și în lume. În calitatea ta de „emigrant” în natură, crezi că fenomenul reprezintă o soluție de durată?
– Într-adevăr, din chiar prima lună a pandemiei, Martie 2020, m-am mutat în casa bunicilor materni, dintr-un sat de lângă Horezu, o casă pe care am avut norocul să o restaurez și renovez, în mare parte, cu un an înainte. Plănuiam să fie locuința mea de vară, unde să pot fugi de căldurile, zgomotul și poluarea din București, unde să pot scrie liniștit, în timp ce mă aflam și foarte aproape de părinții mei, care locuiesc la câțiva kilometri distanță, în satul vecin. Pandemia mi-a oferit o casă departe de riscurile, interdicțiile și limitările urbane, iar acum locuiesc aici, din Iunie până în Octombrie, când încep cursurile, și parțial iarna, când vreau să mai fug din București. Așadar, am locuit aici și permanent, iar acum locuiesc doar sezonier. Deci, pot spune că locuința la țară poate fi o soluție de durată, dacă satul respectiv are cele necesare: apă curentă, supermarket, farmacie, dispensar etc., dacă este deservit de firme de curierat sau dacă se află în apropierea unui oraș. Slătioara este o comună dezvoltată, avem inclusiv benzinărie și terenuri sportive cu suprafață sintetică în spatele școlii, plătim cu cardul la supermarket și la farmacie, este foarte aproape de Horezu și la mai puțin de o oră de condus de Rm. Vâlcea și Tg. Jiu. Dacă lucrezi de acasă, cum parțial o fac și eu, îți oferă o viață normală.
Cineva spunea că orășenii fac cel mai mult caz despre farmecul vieții la țară și, probabil, e adevărat. Avantajele vieții la țară vin din faptul că trăiești în mijlocul vegetației, al naturii, ai râul și pădurea la câteva sute de metri, vezi munții de la fereastră, auzi păsările, greierii și cicadele cântând tot timpul, aerul e curat, nopțile sunt răcoroase… Dar toate astea vin și cu muncă: trebuie să cureți copacii, să cosești iarba, să repari și să vopsești gardul, să te ocupi să nu ai șoareci, furnici, viespi, să ai surse alternative de apă și lemne de foc pentru sobe sau pentru centrală termică, să muncești grădina, dacă vrei să cultivi legume și zarzavaturi.
„Încep să caut mai degrabă partea tihnită a vieții”
– Ca scriitor, îți priește mai mult satul decât orașul? E mai ușor să visezi între pomi decât între blocuri?
– Satul și natura îmi priesc, în primul rând, ca ființă vie. Am o vârstă de la care încep să caut mai degrabă partea tihnită a vieții. Călătoresc mult și în țară, și în străinătate, particip săptămânal la evenimente și festivaluri artistice de tot felul, așa că lunile de liniște de la țară sunt binevenite pentru refacere și echilibru. Ca scriitor, cred că sunt mai puțin productiv la țară, pentru că mă fură la propriu peisajul. În general, cărțile mele, scrise, editate sau traduse, apar la târgul de carte de la începutul verii, deci, viața mea la țară se desfășoară între perioadele de scris. Ceea ce nu înseamnă însă că la țară nu citesc, nu scriu sau nu editez. Dimpotrivă: din 2020 încoace, organizez aici o serie de tabere săptămânale de scris, în urma cărora selectez o bună parte din povestiri pentru antologia de proză scurtă KIWI (Editura Polirom), care apare în luna Aprilie/Mai a fiecărui an. Mai în glumă, mai în serios, viața mea la țară e propice mai degrabă scrisului cursanților mei și poetului Florin Iaru, alături de care țin, de doisprezece ani, un atelier de creative writing.
– Fișa ta profesională, prezentă pe internet, clocotește de energie: pe lângă scris (proză, poezie, însemnări de călătorie, critică literară), ești prezent și în tot felul de activități culturale. Cum se împacă ele cu refugiul de la țară, cu plăcerea de a te izola? În ultimul timp se vorbește mult în psihologie despre importanța retragerii în natură, băile de pădure, regăsirea de sine. Ai un program anume pentru reîncărcat bateriile?
– Cum conturam și mai sus, refugiul la țară se petrece vara, când sezonul activităților culturale este el însuși în vacanță. Vara, oamenii călătoresc și nu se mai organizează lecturi, lansări de carte, târguri de carte, festivaluri literare, decât cu foarte puține excepții. Dar chiar și retras la țară, tot mai particip la câteva evenimente, precum Festivalul de teatru de la Sibiu sau Festivalul de jazz de la Gărâna, unde ajung an de an.
Dar reîncărcatul bateriilor se produce în mod natural în izolarea de la țară, unde telefonul mobil rămâne în casă toată ziua, în timp ce eu mă ocup de diverse munci prin grădină, pomicultura devenind preocuparea mea preferată. La țară nu mai am chef să stau pe rețelele sociale, televizor nu am, expus traficului, poluării și zgomotelor orașului nu sunt, dorm mult (inclusiv după-amiaza, în hamac), beau apă din fântână, mănânc ce produce tatăl meu (care, la 75 de ani, cultivă pământul și crește o vacă, câțiva porci și vreo douăzeci de găini și rațe).
„Prefer când scriu, să văd verdeață pe fereastră”
– Din stilurile literare pe care le exersezi, care se potrivește mai bine cu statul la țară: poezia, proza, critica literară?
– Cronică literară nu mai fac din iarna lui 2021, după ce s-au împlinit exact douăzeci de ani de când am început să recenzez cărți, săptămână de săptămână. Am considerat atunci că mi-am făcut treaba, că e vremea să las locul unor cronicari mai tineri, că e timpul să mă ocup mai mult de propriile cărți. La țară mi-am lucrat toate cărțile de călătorie, transcriind și dezvoltând jurnalele mele din munții Himalaya, Anzi și deșertul Sahara, scrise la fața locului. Tot la țară mi-am scris și îmi scriu și povestirile. În mod surprinzător, poate, poezia pare că se scrie mai ușor în oraș, deși e posibil să fie vorba doar de o întâmplare. Prefer însă, atunci când scriu, să am în fața mesei de scris, a laptopului sau a agendei, un peisaj natural, să văd verdeață pe fereastră. Dar mai e ceva: pentru mine, plimbările fac parte din procesul scrierii, mă ajută să elaborez și să pregătesc mai bine ce am de scris, așa că la țară, având unde mă plimba în liniște, mintea mea de scriitor funcționează mai bine.
„România este pe penultimul loc din UE la consumul de carte”
– Literatura are nevoie de cititori. Mai există ei, în concurență cu rețelele sociale?
– Lumea citește enorm, dar nu cărți, într-adevăr, ci postări și comentarii la postări. Dar e de înțeles, căci lectura unei cărți este un lucru solicitant: cere timp, liniște, imaginație și un nivel peste mediu de înțelegere a limbajului. Or, nu toată lumea e dispusă să se retragă pentru jumătate de zi în universul unei cărți. Preferă alte forme de divertisment și chiar de educație. România este pe penultimul loc din UE la consumul de carte: 42% dintre români nu citesc nici măcar o singură carte pe an, doar 4% dintre români pun zilnic mâna pe o carte, 1 din 5 români nu a citit niciodată o carte, iar media națională de lectură este de 5 minute pe zi. Dar nu m-aș grăbi să emit judecăți și lamentații. Și pe mine mă încântă gratificația imediată, și pe mine mă fură dinamismul și diversitatea scrolling-ului, dar rareori trece o zi fără să citesc, pentru că cititul face parte din nevoile mele esențiale și resimt lipsa lui, atunci când e cazul. Aud deseori scuza lipsei timpului pentru citit, dar această scuză este o minciună pe care și-o spun cei mai mulți. Căci e greu să pretinzi că nu ai timp de citit, când îți petreci zilnic câteva ore în social media. Nu citești, pentru că cititul nu e important pentru tine, nu pentru că nu ai avea timp. Timp nu e niciodată, timp îți faci.
„Întoarcerea la natură îți poate influența preferințele de lectură”
– Un poet de azi, bombardat de atâta informație virtuală, unde-și mai află inspirația? O reîntoarcere a oamenilor către natură nu înseamnă și o întoarcere a gustului către literatura ceva mai romantică – de genul pastelurilor lui Alecsandri?
– Trebuie să spun că eu sunt, fundamental, un prozator care a scris o carte de poezie și mai scriu poeme doar ocazional. Or, prozatorul își găsește inspirație chiar peste tot, inclusiv din lumea virtuală. Întâmplarea face că tocmai am terminat o povestire inspirată de aplicațiile de dating online. Dar întoarcerea la natură îți poate influența preferințele de lectură, e adevărat. Aici, la țară, am citit cu mai multă plăcere cărți cu subiecte rurale scrise de E.M. Forster sau H.D. Thoreau, de pildă, ori cărțile de aventuri prin munți și pe mare ale lui Jack London. Cât despre Alecsandri, proza lui este mult mai interesantă decât pastelurile, iar însemnările sale de călătorie sunt superbe.
– Crezi că gustul literar e influențat de epocă? Trebuie să țină seama poetul de psihologia publicului, să se dea după el?
– Există o legătură complexă între gustul artistic și epocă, dintotdeauna s-au influențat reciproc. Dar fiecare epocă permite o mare variație de gusturi și preferințe, de stiluri, curente, mode. Dacă ne gândim la interbelicul românesc: Rebreanu, Sadoveanu, Hortensia, Camil, Blecher, Bacovia, Blaga, Eliade, Cioran, Tzara, Ionescu – erau contemporani, dar foarte diferiți și valoroși fiecare în felul lui, citiți de public cu gusturi diferite. Scriitorul sau scriitoarea nu trebuie să țină seama de psihologia sau profilul publicului, decât dacă scrie exclusiv pentru un anume public, care are anumite așteptări. În acest moment, există preocuparea de a nu supăra, deranja și contraria anumite categorii de cititori și cititoare, adică de a scrie în întâmpinarea unui orizont de așteptare. Există și astfel de scriitori și scriitoare care „se dau după public”, care abordează anumite teme și problematici populare, fie din convingere, fie din oportunism ori chiar teamă că vor fi judecați după cine știe ce criterii. Eu cred că artistul nu trebuie să facă concesii și nu trebuie să fie influențat de modă, dar mai cred și că are libertatea s-o facă, dacă așa consideră.
– Ești mulțumit cu ce faci? Ți-ai găsit prin scris rostul vieții? Te declari un om bucuros? Se potrivește existența ta cu mersul lumii?
– Sunt foarte mulțumit că fac doar ceea ce-mi place, în ritmul meu și conform cu cheful meu. Scriu, traduc, editez, predau, moderez și cred că le fac bine pe toate, mă bucur de expunere și de apreciere. Din păcate, făcând toate acestea într-un mediu cultural unde consumul este foarte mic, câștigurile financiare sunt modeste. Însă mereu am pus timpul deasupra banilor, iar bucuriile mele sunt interioare și spirituale. Am o relație fericită cu părinții mei, am prieteni buni și foarte buni, norocul de a putea trăi alternativ la țară și la oraș, călătoresc unde, când și cât vreau, lucrez pentru Dilema și scriu cărțile pe care doresc să le scriu, sunt sănătos.
Cât despre mersul lumii, aici e complicat. Lumea este tulburată în acest moment și există nenumărate motive de îngrijorare.
– În încheierea dialogului nostru, te-aș ruga să faci o descriere de peisaj: pârpăliți de arșița verii, cititorii noștri vor fi bucuroși să-și răcorească imaginația cu o priveliște de vară, la țară.
– În fundul grădinii din spatele casei există o fântână fără ghizduri, din cele pentru care trebuie să te apleci pentru a lua apa chiar de la nivelul pământului. Cum pădurea se află la câteva sute de metri de casa mea, căprioarele vin în grădina mea pentru a bea apă direct din fântână. Dacă mă apropii cu grijă, le pot urmări cum se adapă de la câțiva pași…
Romanian