• Actor, caricaturist, pictor, scenarist și povestitor la emisiunea „Asia Express”, Marius Damian este și un interlocutor încântător. Așa cum se dovedește și din interviul care urmează •
Sita fină a vârstei
– Cum e viața de artist la 45 de ani?
– Am auzit că la turci, termenul de artist e peiorativ. E folosit în cazul celor cu orientări diferite decât cele „tradiționale”, „arhaice”. E pe linia prostituției, a oprobriului public. La noi, nu e așa, din fericire! Slavă Domnului, slavă marilor artiști, limbii române și felului nostru de a privi lucrurile. Mai tot timpul m-am simțit mai bine să fiu numit artist, decât actor, pictor, caricaturist, scriitor sau scenarist. Cum mă simt, deci? Mai puțin obligat să înșirui ultimele premiere, realizări sau acte prin care, cândva, mă simțeam cumva acoperit. Adică, era o vreme când a face era sinonim cu a exista, a fi. Când nu ți se întâmpla să ai ceva pe moment, ceva „proaspăt”, ceva de senzație, un proiect, un titlu măcar, care să sune interesant (căci se iveau și perioade mai seci), atunci parcă simțeai o jenă, parcă voiai să nu fii văzut, era ca și cum ți se cerea CV-ul, ți se cerea bir pe vocație și pe viața boemă. „Greierașule, iar cânți a pagubă?… Hai, sictir!”(tot ceva turcesc).
Dar acum nu mai e așa. Acum îmi permit chiar să tac, să zâmbesc, să dau din cap în semn de „nu mare lucru, monșer”, să fiu „sub așteptări”. Cu cei apropiați vorbesc mai mult de viață, de clipă ca atare, cu tot ce aduce ea. Și, da, are legătură cu vârsta. A adus sfânta selecție. O sită fină și sănătoasă. Unde mai pui că la vârsta asta, pe vremuri, erai considerat „trecut”, puteai să mori liniștit. Noroc cu știința care a dovedit că vârsta asta este mijlocul vieții pentru optimiști, și că ar fi minunat dacă poți spune că te simți bine. Te-ai prins că timpul este ireversibil, te-ai prins că pe lângă câteva lucruri esențiale, e multă agitație, multă fasoneală, multă divagație și gălăgie. Toate ascund frici, angoase, anxietate, frustrări și tot neamul de probleme pe care, că vrem că nu vrem, le ducem mai departe cu noi. Eu am avut noroc să descopăr un nou început. Să văd un alt răsărit, în toată simpla sa splendoare. Ce-o urma vom vedea. Pe scurt, la 45 de ani viața mea e minunată.
„Până acum, mi-a ieșit programul”
– Cum îți imparti viața între teatru, arta plastică, televiziune și familie?
– E bine să ne gândim mai des, la câte lucrări s-au înhămat DaVinci, Goethe, Swedenborg, Tesla și puțini alții ca domniile lor, și poate atunci ne vom da seama cât de puține facem. Orarul și-l gestionează fiecare cum poate, atâta vreme cât ceasul bate. Eu nu mă plâng, până acum mi-a ieșit cu programul. O să văd ce va urma și, dacă va fi cazul, voi mai revizui prin părțile esențiale. Deocamdată, jonglăm cu brio. Și avem și know-how, și putere.
– Ce simți că te exprimă mai bine? Teatrul sau arta plastică?
– Sunt atât de diferite și totuși atât de asemănătoare. Ce le diferențiază e lesne de înțeles. Însă ceea ce le face să semene e doar bucuria mea, fie pe scenă, fie la șevalet. În linii mari, teatrul se dă în spectacol, operează fin, dar rămâne exhibiționist, popular, necesitând ceva mai multe variabile. Pictura e mai retrasă, ceva mai solitară, într-o altă dimensiune de analiză și introspecție. Totul e să vrei să exprimi ceva. La teatru te exprimi, dar prin intermediul mesajului și viziunii regizorului. Pe pânză, în schimb, ai toată libertatea… dar și hăul. Iar semnătura nu se pune oricum și pe orice, e mult mai greu, dar și mai frumos. Să fii liber, iar privitorul să fie atins de libertatea din viziunea ta… Pictura e cu totul altceva.
– Faci caricaturi superbe ale unor oameni de teatru, mai ales. Cum îți alegi „modelele”?
– După expoziția cu „Scaune”, de la Festivalul Național de Teatru din 2023, n-am mai agitat creionul de caricaturist. Exercițiul plastic continuă, dar la altă scară, alte dimensiuni și alte subiecte. Când voi fi pregătit, o să-mi deschid noi aripi pentru caricatură. Așa că nu mă las de ea, dar o țin la îndemână pentru cazuri excepționale. Și câte nu sunt în teatru… și nu numai.
Spectacol total: „Asia Express”
– Cum e cu Asia Express și rolul tău de povestitor?
– În primul rând, mă bucur mult să ne întoarcem pe continentul primei aventuri, „Asia”, sezonul șapte, „Drumul Zeilor” va fi de departe cel mai bogat. De la cultură și tradiții, povești și cutume bizare, peisaje uluitoare, viziuni ale vieții la limita credibilului… Pentru cine nu are ocazia să călătorească va fi o încântare. Așa cred. Mi-am făcut noi prieteni, am cules niște amintiri frumoase pe care mă simt privilegiat să vi le pot spune pe micul ecran. Sper ca tot ce-am simțit să simtă și telespectatorii. Pentru mine a fost spectacol total: vizual, emoțional, cultural.
– Ce locuri te-au fascinat pe acest drum?
– Orezăriile Thailandei învăluite în ceață, la orele răsăritului. Pădurile milenare ale Malayesiei, poveștile cu sultani, pirați și negustori de mirodenii din portul Malaca, arborii sacri din Bali. Blândețea budiștilor. Iureșul nesfârșitului trafic de mudik de pe Java. Văile vuind de cântecele musulmanilor în noaptea sfârșitului de Ramadan. Pacea din zâmbetul omului simplu din Bali. Locuri. Oameni. Credințe.
– Ai povești din acele locuri?
– Tot ce-am trăit pe „Drumul Zeilor” pare o înșiruire de povești de foarte departe, din alte lumi, din alt timp. Multe le voi spune oamenilor la televizor. Unele le voi păstra întipărite în minte și poate într-o zi le voi pune pe hârtie într-o samă de cuvinte.
O țuică și-o zacuscă
– Ce faci în vacanță?
– Aș fi vrut să mă duc în Thailanda, cu familia, dar o s-o fac la anul. În vara asta venirăm în Bulgaria, la Kranevo, cel mai sudic punct al țării, pe vremea când Cadrilaterul era pământ românesc. Plaja e frumoasă, marea curată, iar stațiunea liniștită. Pe șezlong fac crochiuri cu pensula, fetele sunt în apă, Toni, soția mea, actrița Antoaneta Zaharia, pe care o știți de la Teatrul Odeon, citește și zâmbește și nu știu de ce are ceva de regină în atitudine. Ce-i drept, Balcicul reginei Maria e aproape, iar grădina botanică e făcută cu gust. Cât despre bulgari, unguri, alți slavi și români… toți pun în farfurie mai mult decât pot mânca. Dar ce burți pitorești și forme… All inclusive.
– Ce ne pregătești la toamnă?
– De la 1 Septembrie începe „Asia Express”, pe Antena 1. La Teatrul Odeon, dacă e buget, va fi poate o premieră pe un text care-mi place, de Bernhard. Încep anul doi la Pictură, reiau studiul și mă îndrept spre prima expoziție. Am prins niște zile de filmare, și la anul va fi un film pe ecrane. Băiatul cel mare pleacă la facultate în străinătate. Fetele încep școala. Toni lucrează la o altă carte. Adică, viața merge mai departe… Dar țin să vă zic că voi pregăti și-o țuică și-o zacuscă.
Romanian