Rezultatele alegerilor din Republica Moldova, în special cel al referendumului pentru integrarea Europeană, au fost dezamăgitoare pentru susținătorii reunirii sub același stindard a românilor. Dacă la prezidențiale, proeuropeana Maia Sandu a obținut un rezultat bun, deși nu a fost aleasă din primul tur, cum au sperat mulți dintre analiștii politici, la referendum, proeuropenii au câștigat pe muchie de cuțit, scorul final fiind înclinat în favoarea lor doar de câteva sute de voturi, venite în special din diaspora. Aceste 50,40% procente, care permit Republicii Moldova să își poată adapta constituția pentru a-și pregăti integrarea în UE, arată că societatea basarabeană este scindată între proeuropeni, minoritățile rusofone și, din păcate, mulți români din populația majoritară a țării. Ei consideră că reunificarea – fie ea și mediată de UE – cu patria-mamă, România, nu ar trebui să aibă loc și resping, sub influență de sorginte rusească, valorile occidentului democratic. Atitudinea lor poate fi explicată în mai multe moduri. Unul dintre ele ține de situația istorică a Moldovei Basarabene, de cele peste două secole de imperialism rusesc, care au afectat componența etnică a provinciei, dar și cultura locală, specific românească. Rusificarea (practicată în toate teritoriile neslave anexate) s-a produs dirijat, prin intermediul „coloniștilor” implantați ca stăpânitori, favorizați de puterea centrală a Moscovei. Procesul nu a încetat nici după ce țarismul a fost înlocuit de comunismul sovietic, provincia având un rol geostrategic major în viziunea global-imperială a statului rusesc. Moldovenii au fost „învățați” cu ideea că starea lor depinde de bunăvoința Moscovei, că nu pot exista decât prin supunerea față de cerințele acesteia. Regăsirea libertății comunitare în urma declarării independenței în 1990, ca urmare a destrămării Uniunii Sovietice, i-a derutat pe mulți dintre basarabeni, provocându-le un fel de sindrom al dependenței victimei de călău, chiar și după îndepărtarea acestuia. Lipsa oricărei tradiții democratice în imperiul rusesc, și-a pus amprenta pe evoluția societății din care fac parte, primele „alegeri libere” aducându-i la putere, în extrem de fragilul „Stat Moldovenesc”, tot pe protejații Moscovei, transformați în oligarhi, după trecerea de la comunism la capitalism. Moldovenii cu conștiința românității și aspirații democratice nu au reușit, în deceniile ce au urmat declarării independenței, să schimbe în profunzime convingerile antioccidentale ale societății basarabene, să atragă populația rusofonă, devenită de acum minoritate națională, pe calea asumării libertății de tip vestic. Abia alegerea, în urmă cu patru ani, a Maiei Sandu a reprezentat un prim semnal că societatea basarabeană a început să înțeleagă avantajele renunțării la dependența de Rusia și ale integrării în lumea europeană, inclusiv ale posibilei reuniri cu România. În ultimii ani, însă, Rusia și-a regăsit vocația colonială, „țarul” Putin și apropiații săi urmărind refacerea integrității teritoriale a fostului imperiu. Dacă unele dintre țările ce i-au aparținut (cum sunt Statele Baltice) au scăpat momentan – prin asocierea cu UE și NATO, de amenințarea reanexării, în cazul noilor state cu democrație fragilă (Ucraina, Gruzia, Armenia sau Republica Moldova), Putin a considerat că procesul de deschidere spre occident trebuie stopat și reconvertit într-o întoarcere în forță la ”russkii mir”. Așa se explică agresiunea împotriva Gruziei și Ucrainei, așa devine de înțeles efortul propagandistic al Rusiei împotriva Moldovei dintre Prut și Nistru. Efectele propagandei rusești, dublate de acțiuni provocatoare, corupția electoratului sărac și potențarea aspirațiilor autonomist-separatiste ale minorității rusofone din Basarabia, sunt un alt mod de a explica semi-eșecul referendumului proeuropean din Republica Moldova.
Rezultatul referendumului permite, totuși, alături de posibila realegere a Maiei Sandu, păstrarea speranței că drumul Republicii Moldova spre UE (și implicit spre o reunificare cu România) va continua. Realegerea Maiei Sandu și câștigarea de către partidele proeuropene a scrutinului parlamentar din 2025 sunt condiții esențiale ca ea să nu se năruie. Maia Sandu, o personalitate politică fermă, în convingerile ei democratice, cum puțini politicieni contemporani sunt, a obținut aproape 50% din voturile concetățenilor ei. Ea se va confrunta în turul secund al prezidențialelor moldovenești cu Alexandr Stoianoglo, un „socialist” din partidul fostului președinte filorus, Igor Dodon, care dorește o Moldovă „independentă și neutră”, aparent echidistantă față de UE și Rusia. Poziția lui amintește de cea a suveraniștilor români, antieuropeni și antiatlantiști. Asemenea poziționări sunt însă favorabile Rusiei, care își dorește în jurul său state slabe, dominate de ea. În lumea contemporană, a confruntărilor dintre vocațiile neoimperiale ale statelor autoritare și democrațiile globalizante de tip occidental, autarhia și independența totală a statelor naționale nu mai sunt posibile. Maia Sandu va avea o misiune grea în bătălia cu Stoianoglo, prezumtiva ei victorie putând fi valorificată deplin numai dacă va fi desăvârșită la parlamentarele următoare. Rusia va face totul ca ea să fie înfrântă sau să piardă sprijinul viitorului parlament moldovenesc. În Gruzia, procesul de aderare la UE a fost obturat, tocmai pentru că președintele proeuropean al acestei țări a pierdut sprijinul parlamentului majoritar prorus. Soarta românilor moldoveni din Basarabia depinde încă și mai mult, de rezultatul războiului declanșat în proximitate de Rusia cu Ucraina. O înfrângere pe front a Ucrainei ar fi urmată imediat de ocuparea militară a republicii Moldova, mai ales că în Transnistria, parte componentă a acesteia, declarată ilegal independentă, staționează încă trupe ale Moscovei. Ucraina este zidul de apărare al Moldovei basarabene şi garantul posibilității ca aspirațiile ei europene și unioniste să se concretizeze. Suveraniştii români care susțin că Ucraina nu trebuie ajutată să reziste tăvalugului rusesc (ba chiar, după unii, atacată, pentru că deține foste teritorii românești) nu înțeleg (sau nu vor interesat să înțeleagă) că o victorie a Rusiei în Ucraina va însemna, concomitent, şi o anexare integrală a Republicii Moldova și o presiune uriașă pe siguranța României.
Rusia va face totul pentru a întrerupe drumul european al Republicii Moldova. Prin pârghiile ei economice (Republica Moldova fiind încă dependentă de importul de energie de provenienţă rusească), prin agitarea minorității rusofone, manipulată propagandistic cu sperietoarea deznaționalizării sale și cu pierderea tradiţiilor strămoșești, ea va căuta să manevreze roata istoriei, reîntorcând Basarabia în interiorul graniţelor sale. România poate face ca şansa de a-și vedea teritoriile reunite (sub „umbrela” UE și NATO) să devină efectivă, numai dacă va înțelege că acum este momentul ca Republica Moldova și (implicit) „zidul ucrainean”, să fie sprijinite din toate puterile ei.
