Rog cititorii să mă scuze dacă povestea mea li se pare bizară și exagerată. Ce spun este, totuși, cât se poate de adevărat! Personajul întâmplărilor este cățelușa mea, Lola, o maidaneză simpatică, dar care mă face permanent de rușine cu îndrăgostelile ei. Nu e o greșeală de exprimare. Lola, care la prima vedere pare o patrupedă normală, este, în realitate, o făptură permanent inflamată, care-și trăiește sentimentele public, punându-mă în situații penibile. Pe care le trăiesc „în direct”. Credeți-mă, am făcut tot ce mi-a stat în putință s-o transform într-o doamnă relaxată și liniștită, care să-și stăpânească pornirile. Se pare că demult, când casa ei era strada, lipsa de educație a marcat-o profund. Altfel nu îmi pot explica felul în care, la vederea unor bărbați, reacționează ca pisica la valeriană: își iese, pur și simplu, din minți. Când e lovită de patimă, Lola nu se poate stăpâni. Amenințările nu înseamnă nimic pentru ea. Este dăruirea întruchipată, fără măsură și fără inhibiție. Imediat ce obiectul pasiunii îi iese în drum, se repede la el, se tăvălește cu burta în sus și scoate schelălăieli jalnice. Iar după ce își revine din șocul primei priviri, începe să lingă pantofii, manșetele pantalonilor și mâinile (dacă îi sunt oferite). Iar când această ceremonie umilitoare se încheie, îi duce adoratului jucăriile ei sau, semn al iubirii supreme, osul pe care îl roade. Aproape că cerșește iubire. Îngrozitor de jenant! Singurul lucru care mă consolează puțin e faptul că Lola mea are gust. Ea caută numai bărbați onorabili. De pildă, proprietarul locuinței în care stau și care atunci când am fost să vedem cum arată apartamentul n-a făcut un atac de apoplexie, văzând urmele de lăbuțe ale Lolei pe parchetul lucios, ba i-a dat în dar și o minge, dându-i voie să tragă șuturi cu ea, la colțurile de întâlnire ale pereților. De atunci îl divinizează! Și pentru dresorul ei m-a lăsat baltă, de cum l-a văzut. Ce-i drept, îi datorează faptul că a învățat să înoate la o vârstă destul de matură: 5 ani. Nu e glumă! Până atunci, se ducea la fundul apei, exact ca o piatră, așteptând mereu s-o salvez. Și pe tatăl meu îl adoră, pentru că o lasă să i se urce în brațe, în timp ce citește ziarul. De ce, în schimb, pe bărbații care mie îmi plac ea nu-i suportă, nu pot să înțeleg. Teatrul pe care îl înscenează când vreunul din ei nu i se potrivește este de neînchipuit. Antipatia ei depășește cu mult scenele de iubire. Spre disperarea mea, care, sper, totuși, să mă mărit într-o bună zi.
SABINA P. – Satu Mare
Romanian