Roade bogate în coșărci
– La Mulţi Ani, Iana! Facem interviul de ziua ta. Cum te prinde schimbarea de vârstă?
– Mă prinde cu-adevărat fericită! Îi aduc mulţumire Domnului că exist pe acest pământ, că sunt sănătoasă, că am o familie frumoasă și închegată. Mai ales de când mi s-au născut copiii, Erika şi Alexandru, ziua de naștere e răsplătită prin existența lor. În plus, sunt dăruită cu imensa fericire de a-i mai avea alături pe ambii mei părinţi! Pe de altă parte, în fiecare an, de ziua mea, mă privesc cu sinceritate şi-mi dau seama cât de mult se modifică şi omul, că vrea sau că nu vrea. M-am schimbat foarte mult, de la an la an: altfel îmi văd viaţa şi altfel mi-o trăiesc. Sunt un om cu totul diferit decât eram, să zicem, la douăzeci de ani: m-am echilibrat interior, iar sita timpului a cernut ceea ce nu era important şi a păstrat ce e valoros. Până în urmă cu nişte ani, eram atât de concentrată să fac: să-mi cresc cariera, să-i dau soliditate… Acum am o carieră solidă (ceea ce nu înseamnă că mă culc pe lauri!), am făcut o casă împreună cu soţul meu (n.red. Octavian Dobrotă, tenor şi producător muzical), avem doi copii care cresc frumos, mă simt iubită, mă simt împlinită, şi ca femeie, şi ca artist… Aşa că acum am vreme să mă descopăr şi pe mine, să descopăr ce însemn eu ca suflet, dincolo de necesităţile cotidianului. Să te cunoşti pe tine însuţi e o datorie foarte greu de împlinit! Dar e o datorie!
– Suntem în plină toamnă, e anotimpul în care aduni roadele a ceea ce ai muncit. Coșărcile tale sunt pline?
– Cu asupra de măsură! Cel mai important, sunt pline cu iubire: primesc iubire de la soţul meu, de la copii, de la părinţi, de la prietenii adevăraţi, de la oamenii care mă apreciază ca artist, îmi ascultă muzica şi umplu sălile la concertele mele… Asta e cea mai preţioasă roadă: iubirea! Apoi, Erika şi Alexandru, copiii noştri, sunt atât de buni şi de isteţi, încât ne umplu sufletele de bucurie. Erika a împlinit 11 ani, e în clasa a V-a la Şcoala Italiană, dar, în paralel, urmează şi Şcoala de Muzică, cântă la pian şi, în general, e un suflet deschis către artă. Alexandru a crescut şi el, a făcut 5 ani, dar încă îl lăsăm să copilărească: nu-i impunem nimic, nu l-am dat la vreun curs, nu punem nici o presiune pe el, pur şi simplu, vrem să fie un copil care se bucură de copilărie.
Succesul dă dependență
– Dar recolta profesională? E bună și ea?
– Slavă Domnului, şi acolo roadele strânse sunt bogate! În luna Martie am avut la Sala Palatului un spectacol extraordinar: „Orice femeie e frumoasă”. Credeam că va urma o perioadă de liniște, că va trebui să mă recuperez, la cât am muncit! Da’ de unde! Am dormit mai mult câteva zile, mi-am savurat succesul (am avut o sală plină, care a vibrat la toate cântecele), după care… am intrat din nou în priză: m-am apucat să pregătesc un alt spectacol, la Teatrul de Vară din Herăstrău, un spectacol care, după spusele tuturor, a fost peste toate spectacolele pe care le realizasem până atunci. Aşa mi-am dat seama de un adevăr simplu: un artist nu are linişte, căci fericirea pe care o trăieşti alături de publicul tău, în direct, dă dependenţă. Aşa că un spectacol naşte un alt spectacol, şi pe fiecare îl vrei mai bun, mai reuşit. Eu cred că artistul e plămădit să creeze continuu! Cel puţin în cazul meu, aşa stau lucrurile: cântul nu e o meserie, ci e o chemare, iar creativitatea muzicală e un stil de viaţă. Se spune că „tot ce fac, fac pentru public”, dar realitatea e că un artist autentic face ce face şi pentru el, pentru sufletul lui, pentru că, pur şi simplu, altfel nu poate, adică simte nevoia aproape organic să se exprime. Iar asta e ceea ce şi seduce publicul: dacă arta ta nu trece mai întâi prin tine, nu-ţi aduce ţie bucurie, cu siguranţă nu va aduce nimănui bucurie, nu va atinge „coarda sensibilă” a nimănui… Iartă-mă, m-am lăsat dusă de val! (râde) Să revin: în afara acestor concerte de mare anvergură, au fost şi concerte mai intime, în săli mai mici din ţară. De asemenea, am avut mai multe concerte şi în străinătate: am ajuns inclusiv la Paris, unde, în foaierul Hotelului Ritz, am susţinut un recital în cadrul celebrului Festival de Modă „Paris Fashion Week”. Am fost foarte fericită şi onorată să susţin acest recital ca reprezentantă a României: a fost a patra oară când am „jucat” acest rol şi sper ca de-acum să devin o prezenţă obligatorie (râde) în cadrul acestui eveniment de elită şi de importanţă internaţională. De asemenea, am compus mult în ultima vreme, aşa că, pentru primăvara următoare, pregătesc şi un album nou.
– Muncești, nu glumești…
– Stai, că n-am ajuns încă la fundul sacului! Pregătesc și un spectacol la Filarmonica din Piteşti, vor mai fi, până la sfârşitul anului şi alte recitaluri, de asemenea, pregătesc şi câteva spectacole cu care urmează să ies din nou peste graniţă… Însă cel mai amplu proiect la care migălesc este Concertul Extraordinar de Crăciun, de pe 27 Decembrie, de la Ateneul Român. Lucrăm intens, împreună cu soţul meu, care e producătorul principal al tuturor spectacolelor mele, şi echipa noastră. Repertoriul va fi alcătuit din colinde româneşti, colinde internaţionale, piese de muzical, dar şi melodii în genul pop-opera. Foarte important pentru mine este că în acest spectacol voi fi „însoţită” de Orchestra „Muzica Reprezentativă a Armatei”, a Ministerului Apărării, fiindcă am gândit nişte momente speciale, pe care doar această orchestră ar putea să le „împlinească” exact aşa cum îmi doresc. Voi avea mai mulţi invitaţi de marcă: soprana Simona Neagu, prim-solistă a Operei Naţionale, Bogdan Mihai, tenor al Operei Naţionale, pianistul Ştefan Doniga, un muzician fabulos, care este alături de mine în absolut toate spectacolele şi care tocmai s-a întors dintr-un turneu mondial… Însă, pentru sufletul meu, cei mai importanţi invitaţi vor fi soţul meu, adică tenorul Octavian Dobrotă, şi fiica noastră, Erika. Nu doar că lumea ne cere insistent să ne vadă mai des împreună pe scenă, dar, ţinând cont că sărbătoarea Crăciunului e sărbătoarea Naşterii Domnului, deci sărbătoarea familiei, să fim toţi trei în acest concert mi s-a părut minunat.
Basarabia, inima mea
– În încheiere, nu pot să nu te întreb: anul ăsta ai reuşit să mai ajungi şi prin Basarabia ta natală?
– Am avut două spectacole la Chişinău şi a fost foarte emoţionant pentru mine, fiindcă… ştii, poţi să cânţi peste tot în lume, dar când te întorci pe pământul acela unde ai fost născut, simţi o energie aparte. În plus, de fiecare dată, sunt atât de mişcată când văd ce public numeros am, cât de calzi şi de sentimentali sunt cei de acolo… Uite, şi cu ocazia acestor două concerte, oamenii m-au aşteptat cam două ore doar ca să mă vadă de-aproape, să facă poze cu mine şi, mai ales, ca să-mi spună cât de mult mă apreciază şi cât de mult bine le face muzica mea. Publicul din Basarabia e un public special. Locul ăsta are o aplecare deosebită spre artă, în general: fiecare familie de acolo încearcă să-şi dea copilul… să dobândească nişte competenţe artistice, chiar dacă, mai târziu, îşi va alege o altă profesie. Dincolo de Prut am trăit tot timpul cu spectrul sărăciei, al precarităţii, cu conflicte armate la graniţă, aşa cum se întâmplă şi acum, dar arta a fost mereu un stâlp al societăţii moldoveneşti. Acolo există o conştiinţă a unui adevăr aproape sacru: că arta îţi dă fericire, că arta îţi salvează sufletul, că arta îţi linişteşte mintea agresată de probleme, că arta, în toate formele ei, îţi ocroteşte spiritul şi-ţi dă speranţă, îţi dă credinţa că, totuşi, în ciuda oricăror vicisitudini, viaţa e frumoasă şi că, într-o zi, va fi bine. De-asta, după cum spuneam, moldovenii sunt un public atât de special şi de cald. Unde mai pui că se pot mândri cu o bogăţie de artişti de excepţie!
Romanian