O nouă viață pentru școala din Coveș ! (Scrisoarea: „Vrem să reabilităm o școală veche, pentru a derula activități cu copiii”, F. AS nr. 1594)
Stimată doamnă director Sânziana Pop,
Dragi cititori şi ctitori de bine ai „Formulei AS”,

Cu o inimă plină de recunoștință, vă scriu aceste rânduri, parcă simțind cum împărtășim cu toții dorul după locurile unde am primit primele învățături. Vestea bună pe care o aducem este că, prin ajutorul neprețuit oferit de dumneavoastră, la sfârșitul anului trecut, am reușit să pornim în primăvara acestui an lucrările de reabilitare a vechii școli din Coveș, școală care este mai mult decât o clădire – este un loc de suflet, o parte vie din istoria comunității noastre. Școala din Coveș, ridicată cu trudă și dăruire de înaintașii noștri, acum mai bine de un secol, în anul 1899, a fost mereu o emblemă a satului, un spațiu care a slujit educației și creșterii sufletești a copiilor timp de peste o sută de ani. Tocmai de aceea nu vrem ca acest loc să se piardă, ci, cu ajutorul lui Dumnezeu și al oamenilor de bine, să-l restaurăm și să-i redăm scopul său inițial, acela de a forma suflete, de a educa și de a aduce împreună.
În această primă etapă, cu sprijinul dvs., am putut reface acoperișul, am amenajat holul și am turnat o placă de beton deasupra pivniței, iar zidurile le-am consolidat cu o centură de beton, astfel încât clădirea să reziste vremurilor.
Însă drumul nu s-a terminat aici. Urmează să începem lucrările de interior, pornind cu sala mare, un spațiu care, nădăjduim, va fi loc de adunare și de întâlnire pentru toți ai noștri – copii, tineri, vârstnici – un loc de suflet, unde să ne putem apropia unii de alții, să ne sprijinim și să trăim împreună momente de mare folos sufletesc. Acest centru nu va fi doar un loc de activități, ci va deveni un adevărat centru socio-cultural, singurul din zonă, unde să putem găzdui serbări, concerte de colinde, întâlniri cu fiii satului și alte evenimente de bucurie și comuniune.
Ne este limpede că fără ajutorul dvs., nu am fi putut ajunge până aici, și pentru asta vă mulțumim din suflet. Totodată, pentru a merge mai departe, fiecare donație, fie ea cât de mică, este o bucată de dragoste și sprijin care ne apropie de împlinirea acestui vis pentru comunitatea noastră.
Contul deschis la BCR, sucursala Agnita, jud. Sibiu, titular de cont:
Parohia Ortodoxă Română Coveș, Cod IBAN: RO18RNCB0228018583750001, rămâne deschis pentru cei care doresc să ne fie alături în această lucrare binecuvântată.
Cu ajutorul lui Dumnezeu și al dvs,, centrul Sf. Ana va fi un loc de speranță și bunătate, un loc unde vom continua să ducem mai departe dragostea și învățătura primită de la părinți. Mai multe informaţii despre proiectul nostru veţi putea găsi pe pagina noastră web https://centrulsfana.ro.Vă mulțumim și vă purtăm în rugăciuni, rugându-ne ca Bunul Dumnezeu să vă răsplătească însutit și să vă dăruiască pace și bucurie!
Cu aleasă prețuire și doriri de bine,
Pr. ANDREI IANCU