Dialog pe Tik-Tok
– Mare ne-a fost bucuria, dar și surpriza, să te vedem pe scena concursului „X Factor”, de la Antena 1. Deși nu te-ai oprit nicio clipă din a cânta și a compune, ai părăsit lumea show business-ului acum mai bine de douăzeci de ani, așadar e firesc să te întreb: De ce acum? De ce X Factor?
– Totul a început vara trecută, când am fost invitat să susțin un concert la celebrul Festival „Nostalgia”. Patruzeci și cinci de minute de melodii, din vremurile când eram în trupa Stigma. Eu și trupa cu care cânt azi am fost singurii care am avut un show sută la sută live pe scena mare a festivalului. Atât bucuria noastră, dar mai ales primirea plină de căldură a publicului mi-au dat de gândit. Poate că vieții mele, deja extrem de frumoase, i-ar mai putea fi adăugat ceva. Poate că azi, la maturitate, aș putea inspira mai mult decât o făceam în tinerețe și chiar mai mult decât o fac în prezent, în postura de artist și profesor de muzică. Un foarte bun prieten, specialist în tot ceea ce înseamnă social media, m-a sfătuit să dau glas pe internet unor mărturisiri legate de căutările mele din ultimul timp. „Cânți, și lumea te ascultă, vorbești, și audiența e numai ochi și urechi, ar trebui să fii mai prezent în fața oamenilor” îmi spunea. Într-un final, l-am ascultat și am început, ușor, ușor, să mă fac vizibil. Binecunoscutul Tik Tok a devenit locul în care lumea mă poate vedea așa cum sunt, sincer, împărtășind tot ceea ce e relevant pentru mine. Eu cântând la pian, cu vocea, dar și vorbindu-le oamenilor despre diferite aspecte ale vieții care mi se par importante. Postări zilnice, puse la îndemâna tuturor, dar țintite mai ales către generația de patruzeci de ani, puțin reprezentată în mediul virtual. În câteva luni, zecile de urmăritori s-au „multiplicat” la aproape cinci mii, or asta mi-a dovedit că oamenii sunt interesați de ce am eu de spus. Pentru prima dată în viața mea, m-am expus ca o carte deschisă, am devenit transparent pentru oricine. Oamenii au venit spre mine, mă ascultă, or asta îmi dă combustibil să continuu. I-am simțit cel mai aproape pe cei de vârsta mea (am 47 de ani), am observat că se bucură vădit să împărțim subiecte familiare, amintiri comune. M-am gândit că lor ar trebui să mă adresez în mod special, pe ei ar trebui să-i încurajez, căci experiența mea ar putea fi un mic remediu pentru nesiguranța lor. În acest context a apărut participarea mea la „X Factor”. Vreau să inspir, vreau să dau curaj, dar fără a mă pune deasupra nimănui. Eu doar mă prezint oamenilor așa cum sunt, le stau la dispoziție „dezbrăcat” de toate cenzurile celebrității, le vorbesc despre durerile și izbânzile mele, iar ei vor alege ce consideră că li se potrivește. Căci nu putem fi de toate pentru toți.
Să fii bine cu tine
– Apariția ta la „X Factor” poate fi înțeleasă și ca o strădanie de relansare muzicală?
– Motivul acesta nu este valabil în cazul meu. Sigur, nu judec pe nimeni care-și imaginează contrariul, dar, uite, întâlnirea cu Formula AS – o revistă atât de dragă, care mi-a fost alături și când viața nu era așa de bună cu mine – vine să lămurească aceste lucruri. Spun cu toată deschiderea și sinceritatea: sunt într-un moment foarte bun al existenței mele. Am o soție, Oana, care-mi este jumătatea perfectă, o fetiță, Rada, pe care o ador. Oana este un foarte apreciat designer, suntem o familie armonioasă, rotundă, în bună înțelegere. Dau lecții particulare de pian și canto, o activitate față de care am un atașament enorm, și proiecte importante în derulare. Muzical, sunt extrem de solicitat la evenimente private și nu numai, iar financiar nu-mi lipsește nimic. Am în spate o carieră frumoasă, cu muzică de calitate. În plus, azi, sertarul meu e plin de cântece noi, deja compuse și produse, o muzică independentă de compromisurile impuse de piață. Acestea fiind zise, nu există niciun motiv de frustrare în viața și cariera mea, care să-mi stârnească vreo disperare. Nu am nevoie de relansare, dar simt o necesitate profundă de a fi inspirație și ajutor pentru oamenii care au nevoie. Doamne, aș fi ipocrit să spun că nu mă bucur să mă fac din nou văzut și auzit pe o scenă mare, să primesc afecțiunea publicului. Însă scopul este altul, și anume, să arăt că poți fi împlinit sufletește la o anumită vârstă, făcând ceea ce iubești, or asta ar putea fi un impuls pentru toți cei din generația mea, care stau la cutie. Poate vor schimba atitudinea „stau pe margine și comentez”, în „acționez indiferent de ce reacții stârnesc, pentru că-mi urmez vocația”. În loc să te plângi că lumea a luat-o razna, a acționa în direcția în care simți împlinire este o soluție mai bună. Să inspir, în acest sens, înseamnă mult mai mult decât să fiu la televizor, la oră de maximă audiență. Pentru mine este infinit mai important ca, din prezența mea la TV, să se înțeleagă că, la aproape cincizeci de ani, poți să te simți bine în pielea ta, poți continua să creezi și să te lași văzut, poți încerca să trăiești sănătos, să fii suplu, să faci sport, să studiezi neîncetat, să ai încredere în talentul tău, oricare ar fi el. Ai dreptul să te prezinți lumii degajat și luminos, pentru că tu ești bine cu tine.
Nu am ars gazul de pomană
– Urmărindu-te în acești mai bine de douăzeci de ani de când ai ales discreția, observ că ești cât se poate de relaxat. Trasul pe linia a doua a vieții (de pe scenă, în dosul ei) nu produce frustrări?
– Da, am norocul ca în această perioadă a vieții să fiu relaxat, să am o siguranță interioară care-mi permite să nu acționez niciodată din impuls. Nu am fost dintotdeauna așa, am avut anii mei de dureri, angoase, strângeri din dinți. Dar clipă de clipă am evoluat, mi-am urmat visul acesta nebun de a mă îmbunătăți. M-am regăsit și m-am întregit citind enorm, fiind curios, iubind, cântând, fiind extrem de atent la oameni, la natură. Cum spuneam, viața mea e frumoasă, ea poate continua așa și fără „X Factor”, dar decizia de a fi acolo mă ajută să-mi susțin public încrederea în mine și să le-o inspir și altora. Cei care nu m-au văzut de douăzeci și cinci de ani se așteaptă poate să apară pe scenă băiatul cu plete aurii, personajul romantic de pe afișele lipite de fete pe pereții camerelor. Lor aș vrea să le arăt că, deși părul meu e scurt și grizonat, în acești ani nu am ars gazul de pomană. Ieșirea de pe scenă a fost un act asumat și gândit. Am făcut pasul înapoi, în plin succes, fiindcă lumea din jurul meu nu-mi mai plăcea, nu pentru că lumea nu mă mai plăcea pe mine. Am „divorțat” de show business, pentru că eram epuizat din toate punctele de vedere. Din afară, poți avea păreri despre celebritate, dar este imposibil să înțelegi cu adevărat cum stau lucrurile, până nu ajungi la ea. Eu am trăit pe pielea mea aspectele bune și rele ale celebrității și, în plin succes, a venit un moment în care am simțit că nu sunt complet, că nu e de-ajuns. Atunci a început reconstrucția mea interioară, fărâmă cu fărâmă, pas cu pas, consecvent și acționând concret pentru fiecare vis. Relaxarea de care întrebi este rezultatul unui proces îndelungat, unul care nu se oprește niciodată, dar, Dumnezeule, când începe să dea roade, cât de frumos se colorează viața, câte perspective se deschid, câte puteri prinzi! De aceea spun că nu am ars gazul de pomană, fiindcă viața mea, care a avut parte de experiențe diverse, de căderi și înălțări, este în acest moment într-un punct de stabilitate. Unul pe care, în momentul în care eram „pe val”, îmi lipsea cu desăvârșire.
– Totuși, ieșirea din lumină în umbră nu e prea simplă. Nu e greu când se sting reflectoarele?
– Posibilitatea să te pierzi e enormă. Salvarea e să pui ceva puternic în loc, ceva care-ți place, în care crezi, și care să-ți devină viață. Dacă nu e în firea ta nevoia aceasta de a te șlefui permanent, dacă nu înțelegi bine etapele vieții, atunci ești în mare pericol. În toate domeniile e valabil acest aspect. Eu chiar am un proiect care să vină în sprijinul oamenilor care își caută vocația. Simt că-i pot sprijini în acest sens, am experiența de viață și studiile necesare să o fac. Experiența asta mă ajută azi, să strig, din toată puterea: sunt cu totul recunoscător pentru fiecare secundă, sunt împăcat cu ceea ce sunt, cu lucrurile pe care le-am trăit, pe care le-am studiat, cu esențele pe care mi le-am asumat!
Iubirea nu înseamnă doar ce se întâmplă în așternut
– În acest parcurs atât de atent al vieții, atât de centrat pe devenirea ta, unde mai încape iubirea? Mai există spațiu locativ pentru ea?
– Pe mine, Oana și dragostea noastră m-au ajutat fantastic! Observ că oamenii au o reticență în a-și deschide inima într-o relație, comunicarea se pierde, și cred că asta vine din frica de a-și arăta slăbiciunile, de a se prezenta imperfect în fața cuiva. Dar eu îi asigur că există cineva pe pământ, care te va vedea perfect în imperfecțiunea ta. Alegerea persoanei potrivite e miza, fiindcă ea te poate ridica sau îngropa. Iar pentru asta trebuie neapărat să treci peste teama de a te arăta așa cum ești, cu toate vulnerabilitățile tale. Dacă nu depășești frica asta paralizantă, te vei trezi că ai ales un partener sub nivelul tău intelectual și emoțional. Or, persoana de lângă tine ar trebui, dimpotrivă, să-ți deschidă noi orizonturi, nu să te țină pe loc, ci să te înalțe. O relație nu se oprește doar la partea senzuală a lucrurilor, ea e un parteneriat, este mult mai mult decât ceea ce se întâmplă în așternuturi. Când „sindromul lunii de miere” trece, și va trece negreșit, dragostea se va ofili imediat. Iubirea e ca o floare care trebuie îngrijită zi de zi, trebuie udată, pusă în lumină, trebuie să-i îndepărtezi frunzele uscate, să o hrănești. Cu ce hrănim iubirea? Cu gesturi, cu priviri, conversații, cu intenții vădite de a fi mereu prezent pentru celălalt, cu timp de calitate petrecut împreună, fiindcă răgazul zilnic e foarte limitat de serviciu, de copii, de vocații. Gesturile trebuie să aibă prioritate, căci vorbele nu au însemnătate dacă nu sunt dublate de fapte.
Rada, ca focul…
– Povestește-ne despre Rada, fetița ta…
– Copilul acesta mi-a îmbogățit viața. Rada e principalul meu dascăl, care mă învață să fiu prezent, atent și altruist. De aceea sunt copiii trimiși pe lume, ca să fie învățătorii noștri și ca să ne scape de egoism. Ce fel de puștoaică e? Este ca focul! Seamănă fizic cu mine incredibil de mult și are memoria mea de elefant, iar de la maică-sa a luat temperamentul iute, plin de pasiune. E spontană, curioasă, extrem de deșteaptă, obține tot ce vrea, manipulatoare. Este carismatică, atrage ca un magnet, toți copiii vor să-i fie în preajmă. E artistică, pictează, creează, dar și foarte practică. Da, este copilul meu și îl laud, însă o fac și pentru că-i un copil minunat. Dar eu minuni văd în toți copiii și am ocazia asta zilnic, fiind profesor. La fel ca și Rada, elevii mă învață în aceeași măsură în care-i învăț eu pe ei. Muzica mă ajută să-i înțeleg mai bine. Am această convingere absolută că a cânta la un instrument te ajută enorm să te întregești ca om. Există o știință întreagă care adeverește acest fapt. Chiar scriu acum o carte, o metodă de pian neconvențională pentru copii. Este esențial ca, din secunda unu când îți intră în studio, copiii să aibă satisfacția muzicii, să-i ajuți să poată cânta ceva încă de la prima întâlnire cu instrumentul. Teoria, în exces, obosește și plictisește. Jocuri, povești, personaje, cântece, toate acestea sunt parte din metodele mele și se vor regăsi în carte. Am termen să o isprăvesc până în August. Se va numi „Universul lui Toni”. Cred enorm în acest proiect, intenționez să fie unul internațional și consider că este felul meu de a lăsa în urmă ceva chiar relevant.
În căutarea busolei
– Emanuel, dar despre vremurile în care trăim, ce crezi? Veștile bune sunt copleșite de amenințări. Cum ții direcția?
– Timpurile pe care le trăim sunt singurele pe care le avem, altele nu sunt. Așadar, trebuie să facem în așa fel încât să transformăm provocările în lucruri pozitive. Să le îmblânzim. Iar cea mai mare provocare este informația fabuloasă cu care ne confruntăm, care adesea ne copleșește și ne face să ne pierdem busola. O văd lipsită de o direcție clară. E obligatoriu să avem discernământul de a alege din ciorba asta, din știrile pestrițe de pe internet, să culegem cu mare grijă doar lucrurile care ne sunt de folos, ne cresc, ne dezvoltă, ne învață. Restul e doar zgomot și furie. Deciziile sunt la fiecare dintre noi, trebuie să facem curățenie în viețile noastre, să primenim spațiul nostru virtual, să frecventăm oamenii care ne impulsionează să evoluăm, să redescoperim bucuria unei interacțiuni umane simple, directe. Nu-s doar șarlatani acolo, pe internet, mai sunt și oameni competenți, de la care ai ce învăța. Alegem, nu consumăm toate lăturile și vom avea doar de câștigat.
