• Actorul și artistul plastic Marius Damian este din nou pe „Calea Eroilor”, în emisiunea Asia Express. Ca în fiecare an, el este Povestitorul care ne introduce în geografia „sufletească” a unor țări asiatice. L-am rugat să vorbească despre lecțiile pe care europenii le pot învăța în Asia •
Un rol privilegiat
– Ai pornit din nou la drum pentru un nou sezon din „Asia Express”. Pe ce traseu, de data asta?
– Periplul acestui sezon, denumit Drumul Eroilor, ne poartă în primă fază prin Filipine, pe insula Luzon, cea mai mare dintre cele peste șapte mii ale arhipelagului, cea mai reprezentativă și cea mai sigură, pentru că în sudul țării activează câteva grupări extremiste și echipaje de pirați. Apoi, vom lua la pas Vietnamul, iar ultima redută va fi Coreea de Sud, doar două etape, să le zicem de lux.
– Care este rolul tău în producție?
– Același ca și-n sezoanele precedente. Eu sunt povestitorul, cel prin intermediul căruia telespectatorul ia o pauză de la desfășurarea cursei, delectându-se pentru câteva momente cu atmosfera locală, gusturile, tradițiile, cutumele interesante; cel care aduce câteva informații în plus despre istoria și prezentul țărilor pe unde ne poartă pașii. Pe scurt, un rol privilegiat, un super-job. I se spune „Discovery Man” – Descoperitorul.
– Deci, ce descoperiri ai făcut pe „Drumul Eroilor”?
– Se cer multe cafele și țigări, pentru o tihnită și atentă trecere în revistă. Pentru revista „Formula AS”, o să mă rezum la câteva, să le zicem esențiale. Filipinezii cred în miracole. Zâmbesc mult, chiar dacă nu o duc foarte bine. Prin lege, oferă o distincție de erou co-naționalilor care muncesc peste hotare (extrem de mulți, mai ales în SUA sunt comunități întregi). Aceștia aduc mulți bani acasă, dar creează și o imagine bună țării, cu spiritul lor cald, afabil și politicos: Filipino.
Vietnamul a progresat enorm, față de acum șapte ani, când l-am explorat parțial pentru prima dată: părea cețos, ațos, suspicios, în comunismul său anacronic. Dar acum, e altceva. S-au ținut de treabă, au dus reformele până la capăt, au investit cu cap în capitalul intern și extern și acum au și infrastructură, și o viață curată, sănătoasă, înconjurată de un verde halucinant, de toate nuanțele. Iar ceea ce oferă acum pentru turiști îl va face extrem de popular, foarte curând.
Coreea de Sud am mai vizitat-o acum șaisprezece ani, dar ca actor, într-un turneu la Seul. Am fost impresionat de stupul zumzăitor, piețele uriașe și clădirile hiper-moderne. Acum, sper și am convingerea că voi fi uimit și de restul țării care, mai nou, e în topuri, datorită eroilor din serialele „K-Drama”.
– Dacă ai fi un soi de ghid care ne-ar însoți printr-o călătorie inițiatică în spiritualitatea asiatică, unde ne-ai duce?
– Aș alege Tibetul, măcar pentru o lună. M-aș duce în deșerturile Arabiei, ca să ascult în liniștea pustiului cum sună duduk-ul. Și poate, de ce nu, m-aș duce în Azerbadjan, ca să fac o cură de mugham.
Geografia sufletului
– Cu ce te îmbogățește ca om și ca artist această călătorie?
– Recent, prin intermediul unui prieten, mi-am cumpărat un aparat foto. Am tras în poze cât de multe instantanee ale vieții de pe unde m-a purtat Aventura Asia Express. Pe de o parte, ca să păstrez vii câteva senzații, iar pe de alta, drept inspirații inedite pentru viitoarele tablouri, fiindcă abia aștept să revin la șevalet.
– Apropo de oameni, cu ce se deosebesc asiaticii de europeni său de occidentali, în general?
– În general, asiaticii nu au un ego la fel de mare ca-n Vestul Sălbatic. Uneori pare că nu au deloc. O vezi în trafic, unde nimeni nu înjură, au răbdare unii cu alții. Știu să zâmbească, o fac natural, fără să depună efort sau fără să-ți creeze senzația unei obligații. Par să știe mai bine să stea în loc, să mediteze, pur și simplu. Ghidul nostru din Vietnam deseori închide ochii și pare că doarme. De fapt, se ascultă pe el cum respiră. Și asta cred că liniștește, nu-i așa?
– Cu ce lecții de viață te vei întoarce acasă?
– Vreau să aud mai des cum respir. Să nu mă mai las furat de supărări inutile. Să mă bucur mai mult. Să iubesc, să joc teatru, să pictez și să mă uimesc de viață în continuare. Asta mă face să mă simt om.
