GLANDA TIROIDĂ

• Noi abordări terapeutice •

• Adesea, fabrica noastră de hormoni nu funcționează așa cum ar trebui. Iată ce ajută în cazul disfuncțiilor tiroidiene și cum au evoluat abordările terapeutice, câștigând în pre­cauție •

De ce simt mereu această stare de epui­zare? De ce iau în greutate, deși mănânc puțin? Și de unde vine această neliniște interioară? Cauza tuturor acestor simptome s-ar putea ascunde în gâtul nostru. Atâta timp cât totul funcționează fără probleme, nu-i acordăm tiroidei aproape nicio atenție. Puțini știu că acest organ joacă un rol central: tiroida produce hormoni care reglează metabolismul energetic, temperatura cor­pului și digestia. Tot de tiroidă depind meta­bolis­mul osos, fertilitatea și chiar și sexualitatea noastră. Dacă tiroida își iese din ritm, ne putem confrunta cu o sumedenie de simptome: oboseală, creștere sau pierdere în greutate, căderea părului, senzație constantă de frig ori transpirație excesivă. Ca ur­mare a unei disfuncții tiroidiene poate apărea chiar și depresia. Spectrul posibilelor afecțiuni și simp­tome este extrem de larg. De aceea, stabilirea unui diagnostic corect presupune adesea o căutare îndelungată a cauzei.

Terapia de substituție hormonală – prudență

Un adult din trei suferă pe parcur­sul vieții o modificare a glandei ti­roide. Femeile sunt mult mai afectate decât bărbații. De exemplu, femeile se îmbolnăvesc de zece până la cinci­sprezece ori mai des de boala Hashi­mo­to. Tiroida se numără printre or­ganele care sunt cel mai frecvent tra­tate sau operate, iar medicamentele pentru tiroidă fac parte dintre cele mai des prescrise, clasându-se în SUA chiar pe primul loc.

Aproximativ cinci la sută din populația Europei suferă de un deficit de hormoni tiroidieni. Multă vreme, hipotiroidia a fost tratată încă din stadii incipiente cu tablete (levotiroxina sintetică înlo­cuiește tiroxina produsă de glanda tiroidă). Însă de câțiva ani, abordarea s-a schimbat. Medicii au devenit mai precauți. Cea mai intensă discuție se poartă în jurul întrebării dacă un TSH care deviază ușor de la normă trebuie tratat. În ultimii ani, s-a produs în acest sens o schimbare de paradigmă. Endocrinologii avertizează că, pe baza unui singur rezultat de laborator și în absența unor investigații suplimentare, persoane sănătoase sunt trans­for­mate în pacienți și li se prescriu automat hormoni tiroidieni. Așadar, dacă analiza de sânge arată un TSH ușor crescut, între 4,5 și 7,0, se aplică mai întâi principiul „văzând și făcând”. După șase până la douăsprezece săptămâni, analiza se repetă. În apro­ximativ o jumătate dintre cazuri, valorile revin la normal, indicând că nu este vorba de o boală ti­roi­diană. Un diagnostic amănunțit este decisiv: dacă cineva ia levotiroxină, deși nu are deloc ne­voie sau îi este administrată într-o doză prea mare, riscă să se aleagă cu o hipertiroidie. Aceasta poate fi identificată în urma analizelor de laborator și crește riscul tulburărilor de ritm cardiac sau a insuficienței cardiace, afectând de asemenea me­tabolismul osos. Studii recente au evidențiat chiar și o corelație între hipertiroidie și creșterea morta­lității.

În prezent se ia, de asemenea, tot mai frecvent în calcul, și vârsta pacienților cu afecțiuni tiroi­diene atunci când e stabilită doza recomandabilă de hormoni. „Odată cu înaintarea în vârstă, valorile TSH cresc într-o anumită măsură în mod natural”, spun specialiștii. „Ca medici, nu ar trebui să in­tervenim în astfel de cazuri cu substituție hor­monală. Studii internaționale realizate asupra unor persoane foarte în vârstă arată că valorile mai ridicate ale TSH contribuie la o îmbătrânire sănă­toasă”.

Deficitul de iod duce la creșterea tiroidei

Și mai larg răspândită decât hipo­ti­roidia este gușa, adică mărirea glan­dei tiroide în zona gâtului, care afectează milioane de oa­meni. În acest caz, fie este mărită întreaga glandă tiroidă, fie se formează unul sau mai mulți noduli. Ca­uza este adesea un aport insuficient de iod, aso­ciat cu predispoziția familială, precum și cu fu­matul. În încercarea de a compensa lipsa persis­tentă de iod, tiroida crește, pentru a extrage mai mult iod din sânge. Uneori, se mărește întregul organ, însă în ma­jo­ritatea cazurilor, se formează noduli. Dacă aceștia provoacă probleme – precum transpirație excesivă sau iritabilitate în cazul unei hipertiroidii, ori difi­cultăți la înghițire și senzație de constricție – de­pinde de tipul, dimensiunea și localizarea lor. No­dulii „fierbinți” produc hormoni tiroidieni și sunt aproape întotdeauna benigni. Ei se tratează cu me­dicamente, prin intermediul terapiei cu iod ra­dio­activ sau chirurgical. Situația este diferită în cazul no­­dulilor „reci”. Aceștia nu participă la meta­bo­lis­mul tiroidian și sunt numai ra­reori maligni. De aceea, nu trebuie automat operați. În ultimii zece ani, nu­mărul operațiilor tiroidiene anu­­a­le aproape s-a înjumătățit. Cu toate acestea, mai e de lucrat la modul în care se decide ce noduli trebuie realmente tratați.   

Nodulii nu necesită întotdeauna o operație

Înainte ca pacienții să fie îndru­mați către chirurg, pe baza evaluării ecografice, e important să se țină cont de două aspecte: depistarea unui marker tu­mo­ral specific și puncția nodulului. În acest scop, se prelevează, cu un ac fin, țesut care este examinat pentru depistarea cancerului.

Ce metode chirurgicale pot fi folosite?

Metoda standard pentru îndepărtarea chirur­gi­cală a nodulilor rămâne cea convențională, care presupune realizarea unei incizii de trei centimetri, la nivelul gâtului. Există și metoda ablațiilor locale, care distrug nodulii direct în glandă, cu ajutorul căldurii. „Dar nodulul nu trebuie să fie prea mare sau susceptibil de cancer și trebuie să fie bine po­zi­ționat”, atenționează specialiștii. „Un nodul de doi cen­timetri, care nu prezintă hipertiroidie și nici sem­nele unei tumori maligne nu trebuie operat, așadar, nu trebuie nici să fie tratat prin ablație locală.”

În urmă cu câțiva ani, a existat un anumit en­tu­ziasm față de metodele chirurgicale care nu lasă în urmă cicatrici. Inciziile se fac în acest caz în locuri ascunse, de exemplu în spatele urechii sau în axilă. În­să aceste metode nu s-au impus. Pentru că, în ca­zul lor, distanța dintre locul inciziei și tiroidă este cu mult mai lungă, astfel încât ele sunt mai trau­ma­ti­zante pentru țesut decât o operație deschisă obișnuită.

După operația tiroidiană, este important să facem un control la me­dicul de familie. Un risc al inter­venției este hipoparatiroidia, care se tratează cu su­plimente de calciu și vi­tamina D. Un as­pect care este ade­seori neglijat este că aceas­­tă medi­cație trebuie moni­torizată și între­­ruptă în timp util. Și doza de hormoni ti­roidieni ar trebui ajustată după două săp­tă­mâni. Este ne­voie de un reglaj fin, până când totul se sta­bi­lizează. În general, facto­rul esențial e o con­siliere bună din partea unui medic expe­rimentat în afecțiuni tiroidiene. Pentru că, în principiu, toate bolile tiroidiene pot să fie tratate cu succes.

Menopauză sau tiroidă?

Afecțiunile tiroidiene devin mai frec­vente odată cu înaintarea în vârstă. Fe­me­ile sunt afectate mult mai des decât băr­bații. În primul rând, pentru că sunt în ge­neral mai predispuse la boli autoimu­ne. În al doilea rând, deoarece, de-a lungul vieții, trec prin fluctuații hormonale mai mari, generate, de pildă, de anticoncepționale, sarcină și meno­pa­uză. În spe­cial începutul me­no­pauzei le deter­mină pe multe fe­mei să meargă la me­dic. Iar hiperti­roidia seamă­nă foarte mult cu simpto­mele meno­pauzei. Ea poa­te trece cu ușu­rință neobservată sau poate fi catalo­gată drept o simplă indispoziție femeiască. De aceea, este util să facem o evaluare medicală.

Femeile care au suferit încă dinainte de me­no­pauză de hipotiroidie și iau hormoni, trebuie nea­părat să meargă la medic, odată cu instalarea aces­teia. După cum explică specialiștii, estrogenul joa­că un rol în ceea ce privește transportul hor­monilor tiroidieni. Dacă nivelul de estrogen scade, trebuie găsit un nou echilibru. Prin urmare, este absolut necesară efectuarea unui control și a unei ajustări.

Nutrienții folositori

Pentru a funcționa optim, tiroida are ne­voie de diverși micronutrienți. Cine bănuiește că are o ca­rență, ar trebui să ceară sfatul me­dicului și să ia în calcul administrarea de su­plimente.

Iodul este esențial pentru producția hor­mo­nilor tiroidieni. Consumați mai des alimente bogate în iod, cum sunt peștele și fructele de mare, precum și sarea de masă iodată.

Seleniul ajută la conversia hormonilor tiroi­dieni și protejează tiroida împotriva stresului oxi­dativ. Nucile braziliene sunt o sursă excelentă de se­leniu, la fel ca peștele, ouăle și produsele din cereale integrale. Unii pacienți cu Hashimoto se simt mai bine dacă iau zilnic 150–200 µg de se­leniu (de exemplu, Cefasel nutri).

Zincul susține sinteza și reglarea hormonilor ti­roidieni. Alimente precum car­nea de vită, legu­minoasele, nu­cile și semințele sunt bogate în zinc. Infecțiile frecvente, her­pesul sau unghiile fragile pot indica o carență. În acest caz, ar putea fi util să apelăm la su­pli­mente alimentare (de exem­­plu, Zinc Forte, de la Herbagetica).

Vitamina A este importantă pentru reglarea re­ceptorilor hormonilor tiroidieni. Morcovii, cartofii dulci, spanacul, varza kale, dar și brânza Ca­mem­bert sunt bogate în vitamina A și pot contribui la optimizarea efectului hormonilor tiroidieni.

Fierul este necesar pentru producția de hormoni tiroidieni. Alimente precum carnea roșie, spanacul, lintea și fasolea pot ajuta la acoperirea necesarului de fier. În caz de anemie feriprivă, sunt utile supli­men­tele care conțin doze mari de fier (de exemplu, Floradix de la Salus).

Vitamina D susține imunitatea și poate ajuta la prevenirea bolilor autoimune ale tiroidei. O sursă naturală de vitamina D este lumina solară. Pentru a ne lămuri dacă rezervele trebuie completate, putem face un test de sânge. Suplimentarea e adeseori ne­ce­sară la sfârșitul iernii.