Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

Vedetele verzi ale imunității

Vorbim mereu despre imu­ni­tate, despre cât de bine ne susține ea sănătatea, dar nu prea știm cum să ne-o procurăm. Din câte sfaturi există, cele mai sigure sunt cele verzi, din rezervele ex­traordinare de ener­gie ale naturii, concentrate în fructe, în plante și-n rădăcinile lor. Dacă adăugăm și miile de ani în care au fost folosite în me­dicina tradițională, putem fi siguri că vom câș­tiga, apelând la pu­terea lor •

Astragalus

Foto: Shutterstock – 6

Originar din China, Mongolia şi Coreea, planta astragalus a fost uti­lizată de mii de ani în medicina tra­diţională asiatică, pentru a întări or­ga­nismul împo­triva bolilor. Studii re­cente au arătat că astragalus este un ajutor şi pentru persoanele al căror sistem imu­nitar a fost slăbit de chimio­terapie sau de radiaţii, şi că ajută aceşti pacienţi să se recu­pereze mai repede şi să trăiască mai mult. De la astragalus se utili­zează ră­dăcina.

Se utilizea­ză sub formă de sirop, pul­be­re, tinctură, ma­ce­rat, ceai, decoct, extract concen­trat.

Macerat de astragalus

Adăugați la o cană cu apă o lin­gură cu rădăcină de astragalus mă­runțită (cu râșnița).

Acoperiți vasul și țineți-l la tem­peratura camerei 7-8 ore, apoi stre­curați. Beți trei căni cu macerat pe zi, între mese.

Pulbere de astragalus

Pulberea de as­tra­galus se obține din rădăcina uscată și măci­nată fin. Se ia de 3-4 ori pe zi câte o linguriță cu pulbere, amestecată cu puțină apă sau suc de fructe.

Cătină

Foarte bogate în vitamina C, com­plexul de vitamine B, vitami­na E, fructele de cătină sunt un stimulent imunitar rapid. Cătina este ideală pentru a ţine departe gri­pele şi răcelile de sezon, pre­cum şi alte tipuri de afecţiuni res­piratorii.

Se utilizează sub formă de ulei, pul­bere, suc, ceai, de­coct, sirop, tinctură, extract concentrat.

Pulbere de cătină

Se obține din că­ti­na uscată și măcinată fin. Se ia de 3-4 ori pe zi câte o linguriță ames­tecată cu o linguriță cu miere, ală­turi de puțină apă.

Ceai de cătină

Adăugați două lin­gurițe cu cătină sfă­râmată la o cană cu apă clocotită, lă­sați-le la infuzat o jumătate de oră, apoi strecurați. Se beau trei căni cu ceai pe zi.

Coacăz negru

Micuțele boabe ne­gre, pe care le cu­noaș­tem mai ales sub formă de dul­cețuri, sirop și suc, au și pro­prietatea extrem de im­portantă de a ne reface imu­ni­tatea, capacitatea organismului de a rezista bolilor. Coacăzele sunt bogate în vitamina C na­turală și au puternice proprie­tăţi antioxidante şi antiinfla­ma­toare.

Se utilizează fructele proas­pete sau uscate, transformate în suc, ceai, decoct, sirop, tinctură, pul­be­re, extract concentrat.

Coacăze proaspete sau uscate

Consumați câte 100-150 gra­me coacăze proaspete sau uscate pe zi, dimineața, la o oră distanță de masă.

Decoct de coacăze

Puneți la fiert în 250 ml apă, două lingurițe cu coacăze uscate și zdrobite, lăsați-le să dea câ­teva clocote, lăsați-le la infuzat 30 de mi­nute, apoi strecurați prin pre­sare. Se beau două căni pe zi.

Ginseng

Fo­losit de secole în medicina tradiţională asiatică, în prezent face parte și din băuturile ener­gizante din Euro­pa şi America de Nord. De la ginseng se foloseşte rizomul și rădăcina. Asiaticii îl iau ca tonic pentru întărirea şi revitalizarea organismului şi con­sideră că ţine departe gripa, ră­ceala, dar şi alte boli cum ar fi cancerul și diabetul.

Se utilizează ca pul­bere, si­rop, tinctură, ma­cerat, ceai, de­coct, extract concentrat.

Pulbere de ginseng

Se obține din rădă­cină de gin­seng uscată și măcinată fin. Luați câte o linguriță cu pul­bere cu un pahar cu apă, de două ori pe zi.

Decoct de ginseng

Puneți o lingură cu rădăcină de ginseng mărunțit, în 500 ml de apă care clocotește. Lăsați să fiarbă la foc mic 10 minute. Când s-a răcit strecurați. Se beau două căni pe zi.

Echinacea

Originară din America de Nord, planta cu frumoase flori violete, înaltă de aproape 2 m, era folosită de indienii-americani, de sute de ani, ca remediu pentru aproape orice, de la muşcături de insecte până la variolă şi rujeolă. Punctul ei forte este însă însuşirea de a fortifica imu­nitatea sistemu­lui respirator, pentru a face față ră­celilor și gripelor. Studiile au demonstrat că echi­na­cea începe să îşi reducă efectele de stimulare a imunităţii după 6-8 săptămâni.

Se utilizează sub formă de: sirop, pulbere, tinctură, macerat, ceai, decoct, extract concentrat.

Ceai de echinacea

Opăriți o lingură cu echinacea uscată și mărunțită, cu o cană cu apă clocotită. Acoperiți, lăsați 20 de minute să se infuzeze, apoi stre­curați. Se beau 3 căni pe zi, între mese.

Pulbere de echinacea

Pulberea de echinacea se ob­ține din planta uscată și măcinată fin. Se ia de 4 ori pe zi, între mese, câte o linguriță cu pulbere, ames­tecată cu puțină apă sau suc de fructe.

Tinctură de echinacea

Este foarte puternică împotriva răcelilor. Se pune în apă sau cea­iuri, conform prospectului.

Lăptișor de matcă

Este produs de albinele tinere și dat ca aliment larvelor în primele trei zile de viață, și reginei de-a lun­gul întregii vieții. Este un concen­trat de substanțe benefice care întă­rește sistemul imunitar, crește energia și rezistența la efort fizic și intelectual. Luați lăptișor de matcă de două ori pe an, pri­mă­vara și toamna, câte o lună-do­uă luni. Cei care sunt alergici la produse apicole trebuie să evite lăptișorul de matcă.

Se utilizează în stare pură sau în amestec cu miere.

Lăptișor de matcă cu miere

Luați câte o lin­guriță de lăptișor de matcă cu miere, di­mineața și la prânz cu o ju­mă­tate de oră îna­inte de mese. Se ține sub limbă câteva mi­nute, apoi se în­ghite. Se folo­sește o lingu­riță din plas­tic sau lemn. Se evită metalul.

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.