Într-o dimineață mi s-a blocat spatele. N-am mai putut să mă aplec nici cât să-mi leg șireturile de la pantofi. Cu mare chin, am mers să-mi fac o radiografie, pe care medicul de familie a interpretat-o alarmant: eram în pragul unei hernii de disc și, implicit, al unei operații pentru remedierea problemei. Doctorul Dan Mihai Rusu din Mediaș m-a liniștit, spunându-mi că nu e hernie de disc, și mi-a recomandat terapia Bowen, ca să-mi ameliorez toate disfuncționalitățile pe care le detectase cu aparatul său prin biorezonanță. Așa am ajuns la Ioana Abramiuc, terapeut Bowen, care mi-a făcut un masaj special, care mi-a făcut foarte bine, încă de la primele ședințe. A trecut un an de atunci. Nu mai am nici o problemă cu spatele, a dispărut și durerea atroce din mâna dreaptă, ce nu mă lăsa să fac nici cele mai elementare mișcări, ba chiar a scăzut binișor și nivelul colesterolului „rău” (LDL), fără nici un tratament medicamentos și fără regim alimentar. Și acestea sunt doar câteva dintre beneficiile de care m-am bucurat, urmând câteva ședințe de terapie Bowen. De atunci, o recomand tuturor, iar cei care mi-au urmat sfatul mi-au mulțumit, încântați de rezultate. Dar ce anume este terapia Bowen și în ce afecțiuni este recomandată, am rugat-o pe Ioana Abramiuc să explice.
„Una dintre cele mai eficiente terapii de ameliorare a durerii”
„Am copilărit în mijlocul naturii și am învățat de mică, de la tata și bunicii mei, să descifrez tainele plantelor și să înțeleg în ce mod pot ajuta ele la vindecarea diverselor afecțiuni. Am fost mereu preocupată de un stil de viață sănătos, pe toate planurile, dar mi-am dorit, totodată, să înțeleg modul în care funcționăm noi, oamenii, la nivel individual și de grup. Fiind o fire curioasă și curajoasă, pun în practică ceea ce aflu, astfel am avut ocazia să am experiență directă cu diverse tehnici terapeutice, de prevenție sau stil de viață”, spune Ioana.
– Cum ați descoperit Terapia Bowen și ce v-a determinat s-o transformați în profesie medicală?

– Am fost, încă din anii adolescenței, în căutarea unui fel sănătos de-a trăi, ceea ce m-a făcut să caut mereu variante blânde pentru prevenție și terapie, astfel încât homeopatia, fitoterapia, apiterapia, osteopatia, aromaterapia și terapia Bowen au fost printre resursele accesate frecvent. Dintre toate, terapia Bowen și aromaterapia s-au „lipit” de mine și am învățat cum să le folosesc la nivel profesionist. Inițial, am aplicat ceea ce știam pe familie și prieteni, iar la nivel profesionist fac asta de vreo cinci ani. Asta i se datorează și medicului Dan Mihai Rusu, cel care a făcut cunoscută în Mediaș și în zonă, această terapie. Timp de doi ani, am urmat un curs de terapie Bowen, iar în 2020, după o instruire teoretică și practică, am devenit terapeut profesionist, acreditat de Academia Bowen din Australia. Ulterior, m-am specializat și în tehnica Bowen la nivel master, Bowen pentru sarcină și bebeluși, precum și Minte-Corp-Bowen.
– Ce este terapia Bowen?
– Terapia Bowen a fost descoperită de Tom Ambrose Bowen, care a trăit în Australia (1916-1982). El a descoperit că are un dar neobișnuit, care îi permite să știe în mod intuitiv care este suferința omului, dar și cum poate să-l ajute să se elibereze de ea. A început prin tratarea rănilor, accidentelor și durerilor sportivilor, a prietenilor, și a familiei. Îl preocupau în mod special durerile de spate și spunea că poate simți, în mușchii pacienților, vibrații ușoare, care-l ajută să găsească locul exact pe care să lucreze. Vorbea de aptitudinile lui cu multă smerenie și spunea mereu că ceea ce face este „doar un dar de la Dumnezeu”. Terapia Bowen este practicată și predată la nivel mondial din 1980, fiind în prezent una dintre cele mai eficiente terapii de eliberare și ameliorare a durerii. În Australia, țara de origine, terapia Bowen e materie de studiu, care li se predă studenților de la facultatea de medicină.
– Vă rog să explicați, cât mai pe înțelesul cititorilor noștri, în ce anume constă această terapie.
– Terapia Bowen este un sistem de masaj făcut cu degetele. Terapeutul face mici mișcări de rolare a mușchilor, tendoanelor, ligamentelor și a țesuturilor moi, în puncte precise, folosind o presiune potrivită fiecărui individ. Terapia Bowen nu forțează corpul, ci îi „cere” să identifice problema și să facă schimbările necesare. Între fiecare seturi de mișcări, corpului îi este acordată o pauză de câteva minute, pentru a-i permite să inițieze procesul de echilibrare.
Terapia Bowen este foarte plăcută, iar o sesiune durează de la 30 la 90 de minute, în funcție de vârsta și natura simptomelor clientului. Este recomandat ca, în timpul perioadei în care urmează ședințe de terapie Bowen, clientul să nu facă alte terapii manuale (ex. masaj, acupunctură, reflexoterapie etc), astfel încât să permită corpului să declanșeze procesul de vindecare.
La nivel teoretic, Terapia Bowen este o abordare holistică a durerii și procesului de vindecare, bazată pe recunoașterea faptului că, în spatele multor probleme musculare, osteoarticulare, neuro sau neuromusculare, se află un dezechilibru energetic. Corpul este un tot unitar, format din structuri și sisteme interconectate, cu comunicare bidirecțională. Orice perturbare fizică sau energetică a unuia dintre aceste sisteme, la nivelul comunicării, influențează în lanț și alte sisteme. Cu alte cuvinte, o tensiune diferită într-o anumită parte a corpului duce la „ajustare” în altă parte a corpului, ca să se mențină susținerea și funcționarea întregului organism. În condiții optime, corpul uman are înnăscută capacitatea de a se autoregla și vindeca. Prin atingeri delicate, cu palma, în anumite puncte, terapeutul are doar rolul de a facilita refacerea acestui echilibru, prin terapia Bowen (sau Bowtech, cum mai este cunoscută în România). Evident că, de la om la om, capacitatea de autoechilibrare diferă, ceea ce se traduce în timpi diferiți de răspuns la terapie, în funcție de natura și volumul tensiunilor acumulate.
Fiecare pacient, un nou examen, o nouă lecție
– Ce afecțiuni pot fi tratate prin terapia Bowen?
– Fiind foarte blândă și noninvazivă, terapia Bowen este folositoare oricui, de la nou-născuți la persoane în vârstă, sportivi, femei însărcinate, copii și persoane cu nevoi speciale. Terapia Bowen este considerată o terapie complementară pentru probleme scheleto-musculare și articulare (accidentări sportive, sciatică, umăr înțepenit, probleme la genunchi, luxații ale gleznei, restricție de mișcare a gâtului, dureri de spate, boli profesionale etc.); afecțiuni ale organelor interne (probleme la rinichi, ficat, vezica biliară, stomac și intestine etc.); infertilitate, chisturi ovariene și fibroame uterine; dezechilibre hormonale și emoționale; stres și oboseală cronică; migrene și dureri de cap; afecțiuni respiratorii, bronșite, astm; boli ale sistemului imunitar; sechele după accidente vasculare (AVC); alergii, rinite; enurezis (incontinență nocturnă la copii); afecțiuni neurologice; afecțiuni ale bebelușilor (colici, torticolis, reflux esofagian); simptome specifice femeilor însărcinate (greață, migrene, dureri de spate, insomnie ș.a.). Alte afecțiuni care răspund foarte bine la terapia Bowen, în special în cazul bebelușilor și al copiilor mici, sunt: ADHD/autism; astm bronșic; enurezis; colici; constipație; afecțiuni respiratorii; dureri de cap; atacuri de panică; afecțiuni musculo-scheletice acute sau cronice; deficiențe de postură, echilibru, coordonare.
– Raza de acțiune a terapiei Bowen cuprinde și suferințele psihologice? Stresul a devenit cel mai mare dușman al omului…
– Există o specializare aparte a terapiei Bowen, numită „Minte-Corp-Bowen”, care ajută la descoperirea evenimentului traumatic care a lăsat „reziduu” în corp, cu scopul de a-l elimina. Trauma poate fi un eveniment, un accident, o situație care poate, în timp, să genereze, anumite tipare de comportament, acțiuni sau chiar tensiune sau durere în corp. Este o muncă de investigare a terapeutului care „ascultă” corpul, „citește harta” și urmărește indiciile pe care le arată, pentru a ne orienta spre evenimentul care a creat acel dezechilibru în corp și a remedia problema.
„Am învățat să «văd» cu mâinile, cu inima și cu intuiția”
– Răspunsul terapiei Bowen este mulțumitor? Aveți satisfacția unor pacienți vindecați de suferințele lor?

– Fiecare pacient este un nou examen și o nouă lecție. Pentru mine, procesul de învățare este continuu, deoarece fiecare caz este particular și caut soluții personalizate, caut să croiesc un plan de tratament specific nevoilor fiecăruia. Am învățat să observ clientul, să „văd” cu mâinile, cu inima și cu intuiția. În mod normal, încă de la prima ședință se simte o stare generală de relaxare, care este un rezultat pozitiv în sine. Pentru ca alte rezultate să se simtă și să apară, sunt necesare însă răbdare, hidratare optimă și mișcare (unde acest lucru este posibil). De asemenea, o evaluare cât mai completă, de la început, a stării generale ajută atât clientul, cât și terapeutul să evalueze evoluția stării generale.
De multe ori, lumea nici nu își dă seama că deja este mai bine. Îmi vine în minte acum o clientă care venea la terapie pentru scolioză, afecțiune care, evident, cere timp pentru a obține rezultate. La un moment dat, mi-a spus că nici nu și-a dat seama că nu mai are dureri menstruale și că nu și-ar fi imaginat că o femeie poate să treacă fără dureri prin această „încercare” a organismului ei. Una dintre particularitățile terapiei Bowen este și aceea că un rezultat obținut rămâne în corp pe termen lung, dacă nu intervin accidente și dacă alegerile clientului sau stilul de viață nu vor provoca alte afecțiuni sau recăderi.
– Cum își pot găsi un terapeut Bowen cei interesați?
– Pe site-ul Asociației terapeuților Bowen din România, www.bowtech.ro, oricine își poate găsi un terapeut, în funcție de zona geografică în care locuiește.