• Reguli de bună purtare •

Pentru mulți oameni, aproape nimic nu se compară cu sentimentul plăcut pe care-l au atunci când își fac bagajul, închid ușa în urma lor și știu că sunt pe cale să se lanseze într-o nouă aventură. Locuri noi, culturi străine, mirosuri și mâncăruri necunoscute – călătoria e o sărbătoare pentru simțuri și un balsam pentru suflet. Însă, oricât de mare ar fi bucuria care precede călătoria, ea poate fi rapid umbrită dacă nu suntem fizic în formă. Cine dorește să rămână sănătos nu trebuie să-și planifice doar traseul, ci trebuie să se gândească și la cum să se protejeze. Pentru că degeaba ajungem în cea mai frumoasă destinație de vacanță din lume, dacă nu ne putem bucura de ea decât din camera de hotel.
Încotro e mai bine să pornim?
Scopul concediului este să ne simțim bine. Acest lucru ne reușește cel mai bine atunci când facem ceva care se deosebește net de ceea ce obișnuim să facem în viața de zi cu zi. În cazul celor care se confruntă cu un nivel ridicat de stres, cea mai potrivită, probabil, este o vacanță liniștită pe o plajă. Cine gătește și face zilnic curățenie acasă se va bucura de un hotel cu pensiune premium, unde se pune accentul pe confort. Iar cine nu are parte de prea multă diversitate, se va bucura să beneficieze de noi impulsuri și de impresii captivante. Și vacanțele rutiniere sunt, desigur, reconfortante, căci cine merge de 20 de ani în aceeași casă de vacanță are rareori parte de surprize. Chiar și așa, ne face bine să mai ieșim din când în când din zona de confort și să încercăm ceva nou. Mai ales odată cu înaintarea în vârstă, ne crește adesea dorința de a descoperi ceea ce ne-a fost inaccesibil în trecut, din lipsă de timp sau de bani: țări îndepărtate, condiții bune de cazare și masă, perioade de relaxare. Călătoriile întreprinse la vârste mai înaintate ne permit, adesea, o trăire mai intensă, beneficiind de un bagaj bogat de experiențe.
Planificarea călătoriei: la momentul potrivit, în locul potrivit
Destinația și tipul călătoriei sunt uneori decisive în privința felului în care ne simțim la fața locului, iar sănătatea joacă, în această privință, un rol important. Un sondaj european, realizat în rândul persoanelor de peste 65 de ani, a arătat că planurile de călătorie sunt influențate de limitări de ordin medical la peste o treime dintre respondenți. De la 76 de ani în sus, fiecare a doua persoană se confruntă cu această situație. Însă asta n-ar trebui să împiedice pe nimeni să exploreze lumea. Poate că o excursie organizată sau o croazieră este mai relaxantă decât un circuit turistic pe cont propriu. Pe lângă destinație, este relevant și momentul ales. Cine nu tolerează anumite temperaturi ar trebui să-și planifice călătoria astfel încât să evite perioadele marcate de căldură extremă sau umiditate ridicată, ne îndeamnă specialiștii. După zboruri lungi cu escale, se recomandă, în cazul anumitor afecțiuni preexistente, planificarea unor faze de odihnă și evitarea continuării imediate a călătoriei. De exemplu, în cazul diabetului zaharat, nivelul glicemiei este astfel mai ușor de reglat.
Pe drum: cum ajungem la destinație relaxați și în siguranță
Și statul așezat cu orele în avion, tren sau mașină solicită sistemul circulator și cresc riscul de tromboză: persoanele cu probleme venoase, insuficiență cardiacă sau cele supraponderale prezintă în orice caz un risc crescut și ar trebui să aibă grijă să se miște cu regularitate măcar un pic. Mulți oameni tind să bea prea puțină apă în timpul zborurilor, însă e recomandabil să consume o cantitate mare de lichide, asta îi va face să meargă la toaletă mai des și să se ridice din când în când în picioare. Și că tot veni vorba, un loc la marginea rândului de scaune ne oferă mai multă libertate de mișcare în timpul zborurilor lungi. Celor care iau anticoagulante li se recomandă să poarte ciorapi compresivi, care susțin circulația venoasă.
Mulți oameni care își doresc o vacanță flexibilă călătoresc adesea cu mașina personală sau cu una închiriată la fața locului. Însă condusul într-o altă țară poate fi stresant și chiar periculos – fie doar și din cauza regulilor diferite de circulație sau a drumurilor prost întreținute. În Asia, Africa sau America de Sud, este adesea mai relaxant să fii condus la destinația dorită de un șofer experimentat. Cei care închiriază o mașină ar trebui să verifice și profilul anvelopelor, precum și centurile de siguranță.
O călătorie bine pregătită are șanse de reușită mai mari
O vacanță planificată în mod corespunzător este cea mai bună măsură de prevenție pentru sănătate. Pregătindu-ne înainte, reducem considerabil riscul de incidente medicale. Cei care vor să călătorească în țări îndepărtate ar trebui să consulte un medic înainte de a face rezervarea. Astfel pot fi prevenite multe neplăceri. Cu precădere în cazul unor boli cronice, este important să ne informăm din timp. În acest scop, trebuie consultat doctorul de familie, el poate aprecia cel mai bine riscurile potențiale ale călătoriei și măsurile adecvate de protecție. Mai ales în cazul unei călătorii lungi, se recomandă o consultație cu până la patru luni înainte. Astfel, poate fi asigurat, de exemplu, un nivel optim de protecție vaccinală împotriva unor boli tropicale, precum febra Dengue. Însă, putem merge și pe ultima sută de metri la doctor: multe vaccinuri pot fi administrate chiar imediat înainte de plecare.
O mică înțepătură asigură paradisul
Fie că plecați la Marea Neagră sau în Pacificul de Sud, nu strică niciodată să verificați în prealabil carnetul de vaccinări. Indiferent de destinație, pentru a beneficia de o protecție de bază, este important să verificați cum stați cu vaccinările de rutină și cu rapelurile recomandate de specialiști, precum cele împotriva tetanosului sau a tusei convulsive, și, dacă este cazul, să le completați. În plus, deoarece eficiența sistemului imunitar scade odată cu înaintarea în vârstă, iar bolile pot avea un parcurs problematic, medicii le recomandă persoanelor de peste 60 ani să se vaccineze și împotriva pneumococilor, a zonei zoster și a gripei sezoniere.
Cine își propune să meargă în vacanță în Europa de Est ar trebui să ia în considerare și vaccinarea împotriva TBE (encefalita transmisă de căpușe), deoarece, în această regiune, mușcăturile de căpușă sunt frecvente. Pentru călătoriile în zona mediteraneeană, un vaccin împotriva hepatitei A oferă protecție împotriva inflamației ficatului: riscul de infecție este ridicat chiar și în sudul Italiei, Tunisia, Egipt și Turcia. În regiunile tropicale, acest vaccin ar trebui făcut neapărat.
Atenție la țânțari!
În sudul Europei, țânțarii, precum țânțarul-tigru, transmit tot mai des infecții periculoase. În Franța, Italia și Spania, au fost deja raportate cazuri de îmbolnăvire cu virusurile Zika, Chikungunya și Dengue. Interesant de știut e că, pentru ultimele două, există deja vaccinuri autorizate. Autoritățile sanitare din unele țări ale Uniunii Europene au deja recomandări pentru utilizarea vaccinului împotriva Dengue, dar acesta se recomandă doar în anumite condiții și nu se justifică în cazul tuturor călătorilor care pleacă în zone tropicale. Situația diferă în cazul febrei galbene, un virus transmis tot de țânțari: vaccinul împotriva acesteia este recomandat pentru regiunile tropicale ale Africii și Americii de Sud și este chiar obligatoriu la intrarea în unele țări.
Cea mai eficientă protecție împotriva infecțiilor transmise de țânțari este, desigur, evitarea înțepăturilor. „Pe timpul zilei, e recomandabil să purtăm haine deschise la culoare, care acoperă pielea și care pot fi impregnate cu repelente speciale, iar noaptea, aerul condiționat sau o plasă contra țânțarilor pot ține insectele la distanță”, spun medicii. Pentru a ne proteja pielea împotriva insectelor, experții recomandă substanțele active DEET și icaridină. Regula e să aplicăm mai întâi crema de protecție solară și abia apoi repelentul împotriva țânțarilor.
Ce ne ajută când patul ia locul plajei
Dacă ne alegem, totuși, cu o înțepătură, cremele antialergice calmează mâncărimea. Acordați atenție eventualelor semne de roșeață sau umflături: dacă faceți febră sau aveți simptome asemănătoare gripei, trebuie stabilită cauza infecției. În aproape toate regiunile turistice există centre medicale de diagnosticare și tratament. La nevoie, puteți încerca și să contactați specialistul în medicină de călătorie de acasă, sau Societatea de Medicina de Voiaj din România. Dacă febra sau diareea persistă mai mult de 24 de ore, se recomandă o vizită la un medic local. Însă pentru a evita majoritatea incidentelor care ne pot strica vacanța, e suficient să dăm dovadă de un pic de precauție: să ne spălăm cu regularitate și temeinic pe mâini, să nu bem apă de la robinet și să renunțăm la cuburile de gheață din băuturi. Cei care au stomacul sensibil ar trebui să aibă grijă și în privința condimentelor iuți, a legumelor crude și a sucurilor proaspete. Adesea, este subestimată și puterea soarelui: mai ales în primele zile, pielea nu și-a dezvoltat încă o protecție proprie, iar în loc de un bronz plăcut ne putem alege rapid cu o arsură solară dureroasă. În plus, razele ultraviolete, care au o lungime de undă mare, pătrund adânc în piele, până în dermă, și favorizează formarea radicalilor liberi, provocând leziuni celulare. Acest lucru poate duce nu doar la îmbătrânirea prematură a pielii, ci și la apariția melanomului, adică a cancerului de piele. În acest caz, ajută doar un factor de protecție solară ridicat, cuprins între 30 și 50, în funcție de tipul de piele.
Medicamentele din bagaj
O mică trusă medicală de călătorie ne poate ajuta să fim pregătiți cum se cuvine pentru eventualele probleme de sănătate. Pe lângă un set de prim-ajutor, termometru și dezinfectant, din trusă nu trebuie să lipsească un analgezic precum paracetamolul, și un medicament împotriva răcelii.
Cine suferă de o boală cronică sau ia regulat medicamente trebuie să le ia cu el și în călătorie, plus o rezervă suplimentară, de circa o treime. De asemenea, e bine să avem medicamentele mereu la îndemână. În cazul când luăm psihotrope și opioide, este recomandabil să avem asupra noastră, pentru orice eventualitate, un certificat medical multilingv, care să ateste că sunt necesare și pentru ce anume. Acest document previne problemele la controlul de securitate, mai ales dacă respectivele medicamente, cum este de exemplu insulina, trebuie administrate cu ajutorul seringilor și transportate în bagajul de mână.
Informațiile cu privire la boala de care suferim ar trebui să fie întotdeauna la îndemână – de exemplu, printr-o aplicație de pe telefonul mobil: aici pot fi stocate toate datele vitale, cum ar fi cele despre grupa sanguină, medicamentele pe care le luăm, alergiile de care suferim și alte asemenea lucruri. Aceste date pot fi accesate de cei care ne oferă ajutor.
Aterizare lină pentru suflet
Chiar și cea mai lungă călătorie se încheie la un moment dat, iar starea de relaxare dobândită în vacanță dispare repede în haosul cotidian. De aceea, specialiștii ne recomandă să nu o luăm imediat de la capăt cu munca, ci să mai stăm o zi sau două acasă, în liniște. Sfatul lor pentru retrăirea atmosferei de vacanță e să gătim noi înșine un preparat tradițional din țara vizitată și să privim fotografiile din concediu, pentru a le permite celor mai frumoase amintiri să revină la viață. Pentru că acesta este un lucru cu care sunt de acord toți experții: fiecare călătorie este un dar.
Leacuri de călătorie
După un zbor lung sau după ore întregi petrecute în mașină, mușchii sunt adesea încordați și ne dor. Un mic masaj cu uleiuri esențiale de camfor și mentă (care se găsesc, de exemplu, în unguentul „Tiger Balm”) ajută la destinderea mușchilor. În plus, această combinație de uleiuri calmează și mâncărimea provocată de înțepăturile de insecte, dar și durerile de cap.
Stomac sensibil: dacă felurile exotice de mâncare cu care nu sunteți obișnuiți vă provoacă balonare sau senzație de prea plin, substanțele active extrase din plante, precum uleiul de mentă sau chimen (de exemplu, „Carmenthin”) ajută la reglarea tractului digestiv.
Picioare grele: când temperatura crește, vasele de sânge sunt adesea solicitate. Astfel, picioarele pot să se umfle și să rețină apă, nu doar în timpul călătoriei, ci și după drumeții lungi sau plimbări prelungite prin oraș. O soluție rapidă o constituie spray-urile cu efect răcoritor și cu extract de semințe de castan sălbatic (de exemplu, „Venostasin fresh”).
Cum scăpăm de pericolul răcelii de vară: o răceală în anotimpul cald începe adesea cu mâncărimi la nivelul nasului și cu usturime în gât. Extractele din uleiuri de eucalipt, lămâie și mirt (de exemplu, „Gelomyrtol forte”) fluidifică rapid mucusul și elimină agenții patogeni. Ca măsură de prevenție, nu setați aerul condiționat la o temperatură prea scăzută și beți multă apă, dacă aerul din avion e uscat.
Sunteți pregătiți cum trebuie? Pe site-ul srmv.ro găsiți informații utile despre vaccinuri, în funcție de regiunea în care călătoriți și diverse alte recomandări. Pe site există și o listă cu lucrurile de care ați putea avea nevoie pentru pregătirea călătoriei, astfel încât să nu pierdeți din vedere nimic important.