
În urma unei infecții la ureche, am fost tratat cu antibiotice sub formă de pilule și picături. În urma acestui tratament am ajuns să îmi pierd ușor echilibrul când merg. În urma unei tomografii computerizate, doctorul mi-a spus că picăturile antibiotice mi-au produs calcifierea oscioarelor auditive și din cauza aceasta îmi pierd echilibrul. Dacă cineva s-a confruntat cu această neplăcere și s-a vindecat printr-o metodă naturistă, îl rog să-mi comunice această binefacere. Dumnezeu să vă răsplătească pentru binele ce-l faceți. Cu stimă,
ION S.
„Caut un remediu pentru pancreas cu degenerescență lipomatoasă”
Dragă redacție, citesc cu mare plăcere publicația dvs. și de aceea îndrăznesc să vă rog să mă ajutați cu un sfat. Acum trei ani m-am operat de hemangiom pe ficat. La ultimul control, în aprilie, mi s-a făcut o tomografie cu substanță de contrast. A reieșit că acum am alt hemangiom pe ficat și, în plus, pancreas cu degenerescență lipomatoasă. Medicii mi-au spus că nu este nimic grav, dar eu nu pot sta liniștit. De aceea vă rog să mă ajutați cu un sfat, să-mi recomandați remedii naturiste care pot să ajute pancreasul. Vă mulțumesc!
SANDU T. – București
„Nu pot scăpa de bacteria Pseudomonas Aeruginoasa”
Dragi cititori, în urma unei intervenții chirurgicale cu sondă Cook, am contractat bacteria Pseudomonas Aeruginoasa. Îmi creează probleme și am încercat diferite antibiotice prescrise de medici. Am făcut și vaccinul Strovac, dar fără rezultate. Dacă cineva s-a vindecat de infecția cu această bacterie, vă rog să mă ajutați și pe mine. Mulțumesc.
GHEORGHE BRATU
„Pierd rapid sodiul din organism, am dureri musculare și sunt epuizat”
Povestea mea e destul de lungă, încerc să o scurtez pe cât posibil. Am 66 de ani și până anul acesta nu am avut probleme majore de sănătate. Anul trecut am fost diagnosticat cu anemie și hipotiroidism. Am început să iau suplimente de fier și hormonul de tiroidă zilnic. După câteva luni, am simțit o stare de oboseală extremă, motiv pentru care am ajuns la spital. Acolo s-a constatat că toate analizele de sânge sunt bune, excepția fiind sodiul, care este scăzut la 122mEq/l. După trei zile în spital cu perfuzii, nivelul de sodiu a fost ridicat la 134 și am fost trimis acasă. O scurtă perioadă m-am simțit mai bine. Apoi situația s-a repetat. Aproape săptămânal aveam starea de epuizare generală și… din nou la spital. Din nou analizele arătau hiponatremia. Doctorii nu știau de ce pierd sodiul așa repede. Toate analizele arată normal, au fost verificate toate organele abdominale fără a se găsi ceva semnificativ. Singurul lucru negativ a fost că pe glanda pituitară s-a descoperit o tumoră necanceroasă de 1,7 cm, care deocamdată nu afectează nervul optic, motiv pentru care nu s-a considerat necesară operația. Am fost trimis la endocrinolog și totuși doctorii nu știu din ce motiv pierd sodiul așa repede. Eu cred că problema este faptul că elimin mult fluid, în special noaptea, urinez de 4-5 ori pe noapte. Cântăresc dimineața cam 1-1,5 kg mai puțin decât seara. De asemenea, în ultimele 5 luni, am slăbit cam 9 kg și nu le pot recupera nicicum. Speranța mea este că cineva mă poate ajuta cu produse naturale care să nu aibă atâtea efecte negative. Cu stimă și mulțumiri,
CONSTANTIN
„Cum se vindecă disfonia funcțională?”
Bună ziua. Am 38 de ani, sunt profesoară, și în urmă cu un an și jumătate m-am trezit într-o dimineață atât de răgușită, încât nu puteam vorbi. Pentru că această problemă a persistat, m-am prezentat la un control ORL. Mi s-a făcut o fibroscopie naso-faringo-laringiană, s-a constatat că nu am leziuni la nivelul nasului, al faringelui, laringelui sau corzilor vocale și mi s-a pus diagnosticul disfonie funcțională. Singura recomandare a fost să-mi „odihnesc” vocea, dar a trecut atâta timp și nu-mi revin. Mă puteți ajuta și pe mine cu un sfat? Vă mulțumesc!
ADELA
„Tatăl meu suferă de o tumoră rectală”
Tatăl meu a fost diagnosticat anul trecut cu tumoră rectală. A făcut chimioterapie, însă aș dori să aflu dacă există și alternative naturiste care l-ar putea ajuta, pentru că vrem să evităm intervenția chirurgicală de rezecție totală. Tatăl meu este un mare cititor al dumneavoastră și are mare încredere în tratamentele alternative.
CAMELIA
„Vă rog din suflet să mă ajutați să scap de fibromialgii”
Vă rog din suflet să mă ajutați și pe mine cu un sfat: cum să scap de fibromialgii? Boala aceasta mă face să am dureri mari în tot corpul. Fac tratament anxiolitic, dar durerile și inflamațiile nu cedează. Am fost la medicul reumatolog, la neurolog, la psihiatru… Trăiesc cu speranța că îmi veți recomanda un tratament naturist sau medicamentos. Dumnezeu să vă ajute!
RĂDIȚA – Vaslui
„Caut un tratament pentru trombocitoză esențială”
Dragă redacție, tatăl meu, în vârstă de 62 de ani, suferă de trombocitoză esențială. Tratamentul prescris de medici nu dă niciun rezultat, mai mult, numărul trombocitelor, în loc să scadă, crește. Poate ne ajută cineva cu un tratament naturist sau orice altă soluție. Fac apel mai ales la specialiștii revistei. Vă mulțumesc și le doresc tuturor multă sănătate!
MIRABELA – București