„Viața secretă a copacilor. Cum comunică, ce simt” este o carte cu un succes uriaș. Tradusă în peste 20 de limbi și devenită rapid bestseller, ea spune povestea fascinantă a vieții secrete a pădurilor în care arborii trăiesc în comunități, comunică între ei, se ajută, formează o familie uriașă cu întreaga natură. Autorul ei, germanul Peter ­Wohlleben, de profesie ofițer silvic, fusese un executant dedicat sistemului forestier din Germania: vâna la comandă, defrișa așa cum i se ordona. Treptat, a înțeles însă că pădurea înseamnă mult mai mult decât o adunătură de copaci care produce cherestea, și că este, de fapt, un ecosistem fascinant. Și-a desă­vârșit studiile, a demisionat, a început să administeze o pădure după principiile sale, a înființat o Academie a Pădurii, a scris cărți de mare succes, traduse și în limba română. În cea mai recentă, „Tenacitatea copacilor”, Wohlleben pomenește și de pădurile seculare ale României, ultimele mari păduri virgine ale Europei.

„Distrugerea pădurilor naturale și defrișările masive reprezintă principala cauză a schimbărilor climatice”

– A fost o decizie dificilă să renunțați și să porniți pe un drum propriu?

– Ușor n-a fost! Ca ofițer forestier, aveam asigurată o pensie foarte bună,    asigurare medicală și multe alte avantaje. Dar în 2006, după ce am rezistat la mai multe presiuni oficiale de a tăia o serie de fagi bătrâni, am decis să demisionez din sistem. Ajunsesem și eu să privesc pădurea prin prisma însemnătății ei economice, cât lemn producea, uitasem de dragostea pentru ea, care mă adusese inițial spre această meserie. Turiștii, iubitorii de natură pe care i-am cunoscut în tururile ghidate pe care le-am organizat ani la rând m-au făcut să-mi pun mai multe întrebări legate de rostul meu ca pădurar, să mă minunez, ca în anii copilăriei, de misterele codrilor. După ce am demisionat, am construit în această mică regiune din Munții Eifel un nou sistem forestier pentru comunitățile din zonă, iar apoi „Academia Pădurii”, la care lucrez împreună cu fiul și cu nora mea. Educ oameni, proprietari de păduri, lucrez la strategii de protecție a pădurilor, asta este profesia mea actuală. Nu am niciun dubiu că am ales calea cea bună, însă asta nu s-a întâmplat brusc. Am citit și am studiat mult. Așa am aflat niște lucruri cu adevărat fascinante, de pildă, cum își transmit informațiile copacii prin miros, cum comunică astfel arborii de acacia în savana africană, atunci când girafele încep să le mănânce frunzele, eliberând un miros de avertisment, pentru ca restul copacilor să aibă timp să secrete o substanță amară, care să țină girafele departe. Soția mea, Miriam, a observat că turiștii cărora le povesteam despre viața copacilor deveneau tot mai interesați și întrebau dacă le pot recomanda o carte în care să citească aceste lucruri. Cum ea nu exista, am început să o scriu eu. Între timp, volumul de studii pe care le parcurgeam a devenit uriaș. De pildă, pentru cartea la care lucrez acum citesc cam 10-20 de studii în fiece zi. Este cam epuizant, dar mă energizez rapid aflând lucruri uluitoare. Modul de comunicare al oamenilor de știință nu este întotdeauna unul lin, dar îmi dezvolt talentul de a-l înțelege și astfel aflu atâtea lucruri fascinante, pe care le transmit apoi tuturor prin cărțile mele. Succesul cărții „Viața secretă a copacilor” mi-a confirmat credința că sunt pe drumul cel bun. S-a creat în jurul Academiei mele o rețea de oameni interesați de ecologie, am intrat în cercuri științifice, universitare, avem conexiuni internaționale atât politice, cât și cu organizații nonguvernamentale de protecție a mediului.

– Una din tezele cărților dvs. este că defrișările masive, distrugerea pădurilor străvechi ale planetei reprezintă principala cauză a actualelor schimbări climatice. Ce reacții ați avut din zona lumii politice?

– Am discutat deseori cu politicieni, cu oameni de știință, cu oameni influenți, cu toții știu foarte bine ce se petrece la nivel global. Apar noi și noi studii care demonstează rostul uriaș pe care îl au pădurile naturale în viața întregii planete. De câteva luni, a apărut conceptul de râuri plutitoare, ce demonstrează cum pădurile mari creează zone de presiune joasă, care atrag ploile. Încă de acum 200 de ani, exploratorul și geograful Alexander von Humboldt a arătat că pădurile au darul de a răcori aerul și de a aduce umezeala în zonele învecinate. Putem testa asta acum, prin hărțile satelitare, care arată cum în zilele caniculare de vară pădurile au cu 10 grade mai puțin decât zonele învecinate. Marile păduri creează zone depresionare și nori aflați la doar 3 kilometri altitudine. Avem studii care dovedesc că dacă tai păduri, acești nori de joasă altitudine dispar, iar norii de la nivelul superior, aflați la 10 kilometri, de pildă, nu mai pot ține căldura departe de sol precum norii joși, care reflectă căldura soarelui și nu-i permit să ajungă pe pământ. Recent, acum 3-4 luni, s-a lansat un studiu care arată că dacă pierdem doar 4% din acești nori de joasă altitudine, vom avea temperaturi cu 2 grade mai mari. Iar acesta este exact genul de nori produși de păduri. S-a demonstrat asta în Canada și în pădurile Amazonului, este clar că defrișările masive reprezintă principala cauză a schimbărilor climatice. Datele satelitare ne arată că în cazul în care defrișezi o pădure naturală de fagi și o înlocuiești cu o plantație de pini, temperatura în amiezile de vară va crește acolo cu 8 grade! Oamenii nu prea cunosc aceste date, ei cred în continuare că e frumos să protejăm câteva păduri, să avem arii protejate, ca un cadou pe care-l facem noi naturii, o concesie adusă mediului. Nu ne dăm seama că de acolo vine apa de care avem nevoie. Scăderea cantității de apă potabilă este cauzată de defrișări, pentru că atunci când tai o pădure, toată zona seacă. Toate acestea au fost scrise de Humboldt acum peste 200 de ani! Le-a spus coloniștilor spanioli, care defrișau masiv păduri în America de Sud, că aceasta este cauza secării lacurilor și a râurilor. Acum avem dovada satelitară, dar chiar și așa, publicul larg nu vede legătura clară între dispariția pădurii și schimbările climatice. Cu cât avem mai multe păduri naturale vom avea mai multă apă, mai puține inundații, temperaturi mai scăzute pe perioadele caniculare. Putem schimba asta în bine, dar nu o putem face păstrând ace­eași mentalitate asupra consumului de lemn. În primul rând, avem nevoie de păduri…

„Lăsați copacii să îmbătrânească”

– De păduri naturale, căci am înțeles din cărțile dvs. că pădurile de plantație nu fac față.

– Într-o pădure naturală, informația genetică se transmite pe parcursul a mii de ani, iar copacii au însușirea de a învăța și a se adapta permanent. Legăturile între ei se păstrează, sunt o societate puternică, exemplarele în vigoare le ajută pe cele slabe, pădurea se gestionează singură, în moduri uluitoare! Un fag eliberează două milioane de semințe, iar informațiile genetice sunt transmise printr-o moleculă de metil. Un studiu arată că într-o pădure naturală lăsată în pace, toți copacii au o capacitate egală de fotosinteză, pe când într-una în care s-a intervenit agresiv, sau într-o pădure de plantație, dezechilibrele sunt evidente. Copacii devin egoiști, fiecare e pentru el, transmit semnale de avertizare, se simte un stres permanent, iar asta slăbește pădurea. Vrei să faci un bine naturii? Nu interveni, las-o în pace și admir-o. Lăsați copacii să îmbătrânească! Chiar și exemplare ce par că nu mai au șanse își pot reveni sau pot fi de mare folos pădurii. Oricât de mare ar fi dezastrul cu care s-ar confrunta o pădure, dacă este lăsată în pace, în timp își va reveni singură, cu o uriașă forță de regenerare. E ca diferența dintre a admira animale sălbatice în mediul lor natural, sau închise în cușcă. Pădurile plantate de om sunt, în general, neadaptabile, se cheltuie sume enorme, dar înseamnă doar campanii de PR pentru politicieni, care se pozează cu o cazma în mână. Însă, cel mai frecvent, va fi un dezastru financiar. Pădurile de plantație sunt infinit mai vulnerabile, slabe, neadaptabile, nu creează un ecosistem, au o capacitate mult mai mică de a stoca carbon,    de a purifica apa, aerul, sunt ca un supermarket pentru cherestea. Deseori vedem astfel de păduri distruse de secetă, dăunători, condiții meteo extreme, iar silvicultorii ies imediat în față și spun că e vina schimbărilor climatice, dar continuă în același mod. Schimbările climatice nu fac altceva decât să zguduie un sistem care deja se clătina din temelii din cauza greșelilor sistemului forestier.

– Am citit cu surprindere criticile pe care le aduceți silviculturii germane. Dacă Germania, pe care noi o privim ca pe un exemplu pozitiv, impune un model silvic defectuos, ce șanse are România, o țară cu un indice ridicat al corupției, să-și păstreze pădurile?

– În România este corupție, în Germania conservatorismul găunos, blocarea într-un sistem rigid, învechit. Comisia statală a pădurilor e cel mai mare vânzător de lemn din Germania, oferă un număr mare de slujbe la stat,    controlează și piața, iar în același timp, controlează și legalitatea tuturor acțiunilor legate de păduri. Așadar, nu există un control real, obiectiv, ci un monopol. Nu-i acuz de corupție, dar vor puterea, controlul, și pentru asta, nu vor să schimbe nimic. Așa că impun această lege nescrisă, cum că fără industria forestieră, fără tăieri, pădurea va muri. Avem și oameni de știință ai acestei industrii care susțin enormitatea că o pădure în care nu se intervine cu defrișări, este un ucigaș climatic. Ce vorbești? Noi știm prea bine că pădurile neatinse ale României stochează carbon, cre­ea­ză nori care aduc ploaie, au un rol esențial în combaterea secetei și a schimbărilor climatice. E nebunie curată ce spun oamenii de știință afiliați industriei forestiere, lucruri care nu se bazează pe nici un studiu științific. Chiar dacă miniștrii se schimbă, șefii din ministere rămân aceiași și ei țin cu dinții de acest sistem înțepenit în erori. Atunci când unii oameni îmi spun că Germania are un sistem forestier foarte bun, le spun că Germania a avut un sistem bun, acum 200-300 de ani. Acum are un sistem brutal de plantații, care distruge pădurile virgine. În prefața ediției din India a cărții mele, unul dintre cei mai mari specialiști indieni în păduri a scris că e foarte plăcut să afle că există pădurari germani cu viziuni așa de surprinzătoare,    pentru că silvicultura germană a distrus pădurile virgine ale Indiei și le-a înlocuit cu plantații. Oriunde mergeau coloniștii britanici, aveau cu ei silvicultori germani, așa că putem vedea peste tot, chiar în îndepărtatele Noua Zeelandă și Australia, stricăciunile provocate de acest sistem, care continuă să funcționeze chiar și acum. Așa că, vă rog, nu urmați modelul german! Din păcate, oameni cu putere în industria forestieră germană au mare influență în România și propagă această idee absurdă, că o pădure o duce mai bine dacă este tăiată, când este clar că de fapt vorbim de distrugerea iremediabilă a unui străvechi ecosistem, pentru bani. Numai solul tasat de utilajele de mare tonaj folosite la extragerea lemnului are nevoie de mii de ani pentru a-și reveni.

„Luptați pentru pădurile virgine ale României!”

– Cât de mare este presiunea industriei fores­tiere asupra pădurilor naturale?

– Deși toate semnele arată că viitorul omenirii depinde de păstrarea pădurilor naturale, foamea de lemn este tot mai mare la nivel mondial. În Germania, în 2012, consumul a crescut cu 20%. Sunt estimări că la nivelul Uniunii Europene, consumul de lemn se va dubla până în 2030. Lemnul obținut din pădurile vestice de tip plantație e de slabă calitate, pe când cel ce provine din pădurile naturale ale României e de cea mai bună calitate. România este una din marile producătoare de lemn ale Europei, iar pădurile din vârfurile Carpaților au aceeași soartă precum cele amazoniene. Arbori seculari, de o uriașă importanță în pădure, sunt tăiați, invocându-se motive precum igienizarea. Ca și în Germania, principalul scop al silviculturii este exploatarea lemnului din păduri publice. Diferența este că voi încă mai aveți păduri naturale, de o valoare inestimabilă.

– Intenționați să reveniți în România?

– Da, îmi doresc să vin cu un grup de studenți, chiar în luna Iunie, să le arăt văile cu fagi bătrâni, de peste 500 de ani. E grozav să văd asta, să înțelegem ce înseamnă pădure originală, să avem cu ce să comparăm.. Sunt fericit că ele există. În România aveți, de asemenea, organizații nonguvernamentale puternice, care nu pot salva totul, dar au făcut eforturi considerabile și vizibile.

– Credeți că tinerii pot fi speranța unei schimbări profunde, de care este nevoie?

– Nu cred că este vorba de vârstă, pentru că vedem atâția oameni tineri care studiază în sistemul forestier clasic și sunt învățați că o pădure nu se poate descurca decât dacă e tăiată de om.    Cursul meu a început în Septembrie, după o serie de piedici din partea sistemului, dar nu-i chip să ne oprim, chiar dacă pentru lobbyul sistemului forestier a fost foarte greu de acceptat că acum avem cursuri universitare de ecologie a pădurii care spun cu totul altceva decât discursul lor conservator. De asemenea, vedem pădurari, oameni cu vechime în sistem care-și schimbă opiniile, încep să înțeleagă și ei că trebuie să avem altă abordare asupra naturii. Așadar, nu este o chestiune de vârstă, ci de educație.

– Vă simțiți ca având o misiune prin ceea ce faceți?

– Sincer, nu prea simt asta. Misiunea mea este să am o viață bună. Asta nu înseamnă să am bani mulți și mașină mare, ci să fiu fericit. Și sunt fericit atunci când sunt înconjurat de oameni, arbori, animale și păsări liniștite, care nu sunt atacate, puse în primejdie. Când natura este amenințată, indiferent dacă-i vorba de arbori, oameni, animale, nu pot sta deoparte, nu suport. Ăsta-i motorul meu. Așa că nu am un țel, ceea ce fac eu nu are un sfârșit, să spun că dacă ajung în acel punct, mi-am îndeplinit menirea. Poate că țelul ar fi să ajung la 90 de ani, să mă uit în urmă și să spun, da, am avut o viață cu rost!

– Aveți un mesaj pentru România, pentru cei ce luptă pentru salvarea pădurilor naturale?

– Da. Sfatul meu este să vă îngrijiți de vechile păduri. Să le vizitați, în primul rând. Prin asta, se dezvoltă turismul. După cum știți, oamenii de la munte duc o viață aspră, și un pic de turism i-ar ajuta. La fel și în cazul pădurilor din preajma orașelor. Știu de la oameni ce locuiesc în acele zone, că sunt interesați, că le pasă de vechii arbori, de pildă, locuitorii din București și din zonele alăturate. Știți mai bine ca mi­ne cât de încins de­vi­ne orașul în zilele de vară, lipsit de ploa­ie. Luptați pentru pădurile voas­tre vechi, luptați ca ele să fie transformate în arii protejate, parcuri na­ționale, miza este uriașă!

Mulțumiri Editurii „Publica” pentru intermedierea acestui interviu