Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

Părintele arhimandrit ANDREI COROIAN (Catedrala Episcopală din Deva): „Sfântul Ilie nu și-a spus încă ultimul cuvânt”

Creștinii, atât cei ortodocși, cât și cei catolici, îl sărbătoresc pe 20 Iulie pe Sfântul Ilie. Deși a trăit acum 2800 de ani, el este venerat și astăzi, fiind iubit, deopotrivă, de evrei, creștini și musulmani •

Pentru poporul român Sântilie este, simplu, cel care aduce ploaia când e secetă și cel care potolește norii, atunci când nu mai contenesc să ude pământul. El este cel căruia Dumnezeu i-a încredințat tot văzduhul, pe care-l străbate în lung și în lat în carul său de foc, cu care s-a și urcat la cer. Fiind atât de iubit la țară, de ziua lui nu lucrează nimeni, sub amenințarea unor pedepse strașnice. Interlocutorul meu pentru acest interviu, părintele Andrei Coroian de la Catedrala Episcopală din Deva știe toate acestea din copilăria sa, petrecută într-un sat de munte, de la granița de nord a județului Cluj.

Stareț peste copaci, căprioare și iepuri

Părinte Andrei, încep acest interviu prin a vă întreba ceva personal: aveți o legătură aparte cu Sfântul Prooroc Ilie, extrem de prezent în viața satelor românești?

Sunt foarte apropiat de Sfântul Ilie, încă din anii copilăriei, și apoi din vremea când am fost stareţ la Mânăstirea Sfinţii Ilie şi Lazăr, de la Cristorel, o mânăstire pe care, practic, am început-o de la zero. Am mers acolo la 1 Mai 2000, am pus nişte corturi militare într-o poiană din pădure și am stat singur vreo două luni. Eram stareţ peste copaci, căprioare, mistreţi și iepuri. La început a fost mânăstire de măicuţe, dar măicuţele nu stăteau în pustietatea aceea. Veneau doar duminica şi îmi aduceau câte o prescură, ceva de mâncare, şi eu rămâneam singur toată săptămâna. Mai făceam liturghia aşa, pustnicească, pe o scândură. Făceam liturghie ca să mă împărtăşesc, ziceam rugăciunile şi ecteniile în gând. Prin 2002, au venit nişte părinţi din Athos şi au zis: „Părinte, aici e mai izolat ca la Katunakia”. Katunakia este pustia Sfântului Munte, o prăpastie tăiată în piatra Athosului, care pornește de la nivelul mării și urcă până în vârf. Am stat, așadar, în corturi, apoi au venit câțiva părinți și am locuit în nişte beciuri sub pământ, cam trei ani, şi apoi încă trei, fără curent electric. Aduceam mâncare şi apă de la trei kilometri, cărându-le cu spatele. Atunci am intrat eu într-o legătură profundă cu Sfântul Ilie, dar nu doar pentru că era ocrotitorul schitului, ci mai ales pentru că mă aflam într-un loc aproape imposibil traiului, așa cum trăise și el cu 850 de ani înainte de Hristos o viaţă de pustnicie desăvârşită. Cu timpul, am început să îi simt ajutorul, puterea, harul.

La un moment dat, cred că prin Iulie (trecuseră vreo două luni de când eram acolo, și era o secetă cumplită) a venit primul epitrop din sat şi a zis: „Părinte, faceţi nişte rugăciuni pentru ploaie”. Le-am făcut și după zece minute a început să tune şi să fulgere, după care a venit o ploaie sănătoasă. Multe din ele sunt adresate Sfântului Ilie. Atunci am simţit cât de aproape este Dumnezeu de noi, când ne aflăm în condiţii limită, aşa cum trăia Sfântul Ilie în pustie. După aceea, am simţit tot timpul puterea Sfântului Ilie. Sigur că legătura aceasta a mea cu el nu s-a născut la Cristorel, ea s-a așezat peste evlavia pe care o văzusem la părinții mei. Eu ştiam de acasă, de la părinţi, că Sfântul Ilie e stăpânul tuturor fenomenelor meteorologice. Aveam din copilărie o evlavie la el. Dacă nu ploua multă vreme, era secetă, spuneau ai mei: „Uite, pentru păcatele noastre, Dumnezeu ne pedepseşte, nu ne dă ploaie”. Cumva, în conştiinţa lor, pedeapsa secetei venea prin Sfântul Ilie. Sau, uneori, venea o ploaie prea puternică, cu tunete şi trăsnete, şi se ştia că asta era tot prin Sfântul Ilie. Orice nedreptate, orice necuviinţă, orice viaţă nelalocul ei era oarecum pedepsită de Dumnezeu, prin Sfântul Proroc Ilie. Asta știam de copil, știam că părinții îl cinstesc și îl respectă, dar așa, cu zâmbetul pe buze. Știau mereu când vine Ilie! Era fân de strâns vara, începea să tune, știau că vine Ilie cu tunete, fulgere și ploaie… Era o relație de dragoste, în care exista și o față de aducător al dreptății Domnului, părinții mei știau că Ilie vine și cu dreptatea și nu ține cont doar de nevoile oamenilor. Că oamenii aveau nevoie, uneori, să nu plouă o săptămână, ca să adune fânul; altul avea nevoie, dimpotrivă, să plouă ca să aibă apă porumbul – deci, dacă ar fi după nevoile oamenilor, Sfântul Ilie ar fi trebuit să fie prezent tot timpul, o prezență vie, apropiată.    Așa l-am trăit, ca pe o prezență vie, poate mai mult decât pe oricare alți sfinți. Nu știam de alți sfinți pe care să-i auzi când vin, cu tunete, cu trăsnete. Sfântul Ilie se auzea de la distanță, de la nu știu câte sate, când veneau ploile. Uneori, venea până lângă satul nostru și nu ploua la noi, ne înconjura și cădeau ploile în altă parte. Atunci îmi ziceau părinții: „Ne-a ocolit Ilie!”.

„Înfășat cu flăcări și hrănit cu văpaie”

Știu că ați fost în pelerinaj și ați stat mai mult timp acasă la Sfântul Ilie, în Țara Sfântă, chiar în pustia unde el a sihăstrit și s-a rugat. Ce trăieşti când pui mâna pe piatra pe care i-au căzut lacrimile?

Simți un duh de mare putere duhovnicească, dar în același timp, un duh de dragoste mântuitoare. Aproape cum, la Betleem, simți cum s-a născut dragostea mântuitoare a lumii, o iubire în care toate se iartă, toate se uită, totul se șterge, totul e naștere din nou. La Sfântul Ilie e acelaşi duh, un duh de dragoste, de putere mântuitoare. El a fost un sfânt extraordinar, a fost apostol, mucenic, profet și pustnic desăvârşit. Toată viața lui a fost o mucenicie care însă nu s-a realizat fizic, pentru că el nu a murit, s-a mutat cu trup cu tot la cer și va avea o misiune deosebită la sfârșitul veacurilor, când va fi înaintemergător al celei de-a Doua Veniri a lui Hristos. Datorită predicii lui atât de puternice şi a minunilor sale, poporul lui Israel se va întoarce la Hristos. Sfântul Ilie îl va mustra direct pe Anticrist, care îl va omorî, dar Domnul Hristos îl va învia. De aceea, Sfântul Ilie este o conştiinţă atât de vie a bisericii creştine, pentru că are un rol de-a lungul întregii istorii a bisericii şi nu şi-a spus încă ultimul cuvânt. Este ultimul mare profet care va trăi în lumea aceasta, înainte de venirea lui Hristos, un profet care, practic, va deschide calea lui Hristos pentru cea de-a Doua Venire, prin convertirea poporului evreu. Fără îndoială că a fost un om fenomenal, un profet care dăinuie de 2800 de ani în inimile credincioșilor, atât evrei, cât și ­creștini.

Cum vă explicați puterea lui de a dăinui prin milenii atât de frământate? De ce el, și nu alți profeți ai Vechiului Testament?

Peștera din Muntele Carmel, unde a stat Sfântul Ilie, este acum loc de pelerinaj pentru creștini, evrei și musulmani (Foto: Shutterstock – 2)

Pentru că a fost un om de o mare curăție. Pe vremea Sfântului Ilie, fecioria nu era o virtute prea cinstită; de abia de la Maica Domnului încoace a ajuns prețuită. Dar, cinstită sau nu, fecioria a fost mereu virtutea îngerilor, a lumilor de Sus. Așadar, a trăit în feciorie, dăruindu-și viața doar lui Dumnezeu, asta a fost prima lui virtute. Poate că de aceea l-au și ales strămoșii noștri drept ocrotitor al stuparilor și albinelor, pentru că albinele sunt cele mai curate fiinţe, simbol al fecioriei, pentru că ele culeg din flori doar curăţia. Polenul e simbolul sfinţeniei, iar mierea al dulceţii dumnezeieşti, al harului. Așadar, faptul de căpătâi al vieții Sfântului Ilie a fost că și-a trăit viaţa toată în curăţie. A doua virtute a sa a fost postirea. A postit de două ori, câte 40 de zile, nişte posturi foarte grele, în care nu a mâncat nimic. A treia virtute pe care a avut-o a fost că el a făcut ascultare direct de Dumnezeu. A fost ales pentru această viață încă de la naștere. Tatăl său, care a fost preot al legii vechi în Tesba Galaadului, a avut o vedenie la nașterea lui – atunci când moașele voiau să îl înfaşe ca să îl hrănească cu lapte, tatăl a văzut cum pruncul a fost luat de lângă mama lui, înfăşat de îngeri cu flăcări de foc, în loc de scutece, şi apoi hrănit cu văpaie în loc de lapte. Asta este o minune extraordinară, dumnezeiască: să fii îmbrăcat din pruncie în foc dumnezeiesc şi hrănit cu foc. Asta arată că era un mare ales al lui Dumnezeu. Focul acesta dumnezeiesc în care a fost înfăşurat Sfântul Ilie de prunc, un foc cu care s-a şi s-a hrănit, nu este altceva decât focul dragostei dumnezeieşti, care se manifestă ca duh răcoritor în cei ce cred și ca foc arzător, pentru cei cei răzvrătiţi.

Tot de dragoste e vorba în ambele cazuri, numai că oamenii percep iubirea lui Dumnezeu diferit…

Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul – icoană pe sticlă din Transilvania

Da, starea sufletească a oamenilor îi face să perceapă iubirea lui Dumnezeu în moduri diferite. Sunt sfinţi părinţi care spun că, de fapt, focul iadului e același foc – iubire a lui Dumnezeu, care în Rai îi răcoreşte şi îi face fericiţi pe sfinţi, iar în iad îi arde pe cei care sunt împotriva lui Dumnezeu. Știți cum e iubirea cuiva care te iubeşte în mod necondiţionat şi căruia tu îi răspunzi cu ură – este o iubire care te va arde, îți va fi nesuferită. De aceea, rugăciunea Sfântului Ilie este tot timpul ascultată, pentru că el a fost un om care a răspuns iubirii dumnezeiești. Spunea Înaltpreasfințitul Bartolomeu Anania, atunci când a venit la noi la Cristorel, în    pustie, în 2003 – „Toţi ne rugăm, dar nu oricine are rugăciunea ascultată”. A rostit atunci o predică despre Sfântul Ilie, în care ne-a vorbit despre marele dar pe care Sfântul Ilie l-a primit de la Dumnezeu. Sfântul Ilie avea rugăciunea ascultată; s-a rugat să vină ploaie şi a venit ploaie. Trăia în feciorie şi în înfrânare, în ascultare desăvârşită de Dumnezeu şi atunci, sigur că avea şi rugăciunea ascultată.

„Se poate ajunge la sfințenie și în căsătorie”

Vorbiți de feciorie, aceasta este mai ales virtutea călugărilor, care-l au ca ocrotitor pe Sfântul Ilie. Dar mirenii ce pot învăța din viața lui?

Peștera Sfântului Ilie din Valea Hozevei

Viaţa curată, la care toţi suntem chemaţi. Cum zicea poetul Ioan Alexandru: poţi să naşti zece copii şi să fii feciorelnic.

Cum aşa?

Pentru că important este duhul în care rămâi. Dacă rămâi în duh de feciorie şi unirea cu soția, pe care a lăsat-o Dumnezeu, o faci în duh de curăţie, în simţirea prezenţei lui Dumnezeu şi te rogi pentru a naşte copii care să fie ai lui Dumnezeu, rămâi într-o stare de sfinţenie, de feciorie lăuntrică. Se poate ajunge la sfinţenie şi în căsătorie. Sunt sfinţi care, după ce au avut copii, au trăit ca şi călugării. Datorită situaţiei noastre în care am ajuns, de oameni căzuţi, nu putem să rămânem în starea de feciorie absolută – doar unii – dar până la urmă tot acolo ne întoarcem. De ce trebuie să trăiască cineva în feciorie, în înfrânare şi în ascultare? Ca să poată fi un fel de staţie de emisie-recepţie cu Dumnezeu. Dacă nu ar fi nimeni pe pământ într-o astfel de stare, atunci legătura omenirii cu Cerul, cu Dumnezeu, s-ar pierde. Oamenii sunt prinşi mereu cu grijile lor și pierd legătura cu cerul, nu mai sunt în adevărata voie a lui Dumnezeu. Asta se vede cel mai clar în viaţa Sfântului Ilie: se pierduse un popor întreg, cu regele iubind pe această regina Izabela, care poate era foarte frumoasă, dar care a adus idolatria din Fenicia şi de dragul căreia regele Ahab s-a făcut şi el idolatru. Apoi s-a făcut tot poporul evreu, toţi ajunseseră să se închine la idoli. Lucrul ăsta se întâmplă foarte uşor şi în orice epocă.

Pe Muntele Sinai, la întâlnire cu Dumnezeu

Le-ați putea da un sfat oamenilor, cum să și-l apropie pe Sfântul Ilie? Acum, lumea care trăiește la oraș e mult mai înstrăinată de natură și poate contează mai puțin când plouă, sau când nu plouă, pentru că nu mai ai ogor de prășit și vite de trimis la păscut. Nu-ți pasă de ceea ce e dincolo de fereastra blocului.

Când ne gândim la Sfântul Ilie, ne gândim la împlinirea poruncilor lui Dumnezeu, care este foc mistuitor. Dumnezeu este iubire, dar o iubire care este foc mistuitor, care răcorește pe cei care Îi ascultă poruncile, dar îi arde pe cei care nu le ascultă. Menirea Sfântului Ilie este să ne trezească la ascultarea poruncilor lui Dumnezeu. Dacă asculți poruncile lui Dumnezeu, toată viața ta capătă sens, armonie, merge într-un sens bun. Ilie zice: „Viu este Dumnezeu, înaintea Căruia stau eu astăzi.” Adică, el stătea, efectiv, în fața lui Dumnezeu și nu-și permitea nici să gândească ceva ce nu era plăcut lui Dumnezeu. Iar trăirea aceasta a lui cu Dumnezeu îl făcea să fie plin de duhul lui Dumnezeu.

Primăvara, Valea Hozevei prinde viață

Simțământul acesta al prezenței lui Dumnezeu poate fi oriunde, în orice timp, în orice loc, și se manifestă prin împlinirea poruncilor lui Dumnezeu. Orice am face, oriunde am merge, în orice timp am alerga, tot aici ajungem, la curăție, înfrânare și ascultarea poruncilor lui Dumnezeu. Ăsta e, până la urmă, mesajul oricărui sfânt. Dar la Sfântul Ilie e foarte puternic. Cred că el, în zilele noastre, ar zice, ca odinioară: „Încetați cu idolatria, alergați la locurile curate, sfinte, care sunt bisericile”. Pe orice sfânt altar se jertfește Hristos. Sfântul Ilie tocmai de aceea e cu cruce roșie în calendar, că ne îndeamnă: alergați la bisericile creștine, rugați-vă Maicii Domnului! O aveți pe Maica Domnului Preacurată, ea vă acoperă, vă îndeamnă, vă încălzește, vă ajută. Aveți pe Hristos, Care se jertfește pe Sfânta Masă, vă puteți uni cu El, vă puteți împărtăși. Știți că Sfântul Ilie, după ce a făcut toate marile minuni, s-a dus până în Muntele Sinai, la 1.000 de kilometri de Țara Sfântă, și acolo i s-a arătat Dumnezeu sub adiere de vânt lin. S-a împărtășit atât cât s-a putut de Dumnezeu. Dar noi avem mult mai mult, noi Îl avem pe Dumnezeu față către față, prezent în biserică, în icoane, în Liturghie, în Evanghelie, în împărtășanie, în Sfintele Taine. Iar Sfântul Ilie ne sfătuiește ca un duhovnic iscusit să trăim în Biserică, să trăim viața vie cu Dumnezeu.

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.