Dragoste, lumină şi muzică

– De curând, s-a încheiat la Chişinău cea de-a doua ediţie a Festivalului „Love, Light & Music” (Dragoste, lumină şi muzică), un eveniment pe care-l organizezi neîntrerupt. În vremurile astea, mai tensionate ca niciodată, este muzica leac de zâmbet şi linişte?

– Întotdeauna, fie vremurile cum or fi! De la cântecul de leagăn al mamei și până la cea mai sofisticată arie, muzica este o energie care leagă oamenii unul de altul, dar şi de natură, de pământ, de univers. Contribuţia ei la armonie este covârşitoare. Aşadar, sunt fericită deasupra oricăror cuvinte, să particip şi eu la această armonie, prin muzica mea în general, iar prin acest festival de care pomeneai, în particular. Ce poate fi mai frumos azi, decât o întâlnire sută la sută live, cu artişti din toată lumea, cu muzică de cea mai bună calitate şi public pe măsură? În plus, festivalul îmi dă speranţă că muzica de calitate nu va dispărea niciodată. La anul, voi îmbogăţi festivalul şi cu o secţiune de muzică clasică, şi cu una italiană, şi cu orice idee care să scoată la lumină muzica bună a acestei planete. Mi-ar plăcea enorm să trec şi Prutul cu „Love, Light & Music”, îl văd atât de potrivit la Sibiu, la Cluj, la Iaşi sau la Alba Iulia. Ce frumos ar fi ca artiştii să cânte la Chi­şi­nău, apoi să treacă gra­niţa în România şi să cânte din nou! Eu cred că se poate. Şi mai cred că atâta timp cât muzicienii au un crez, atât timp cât ei ştiu în adâncul inimii că au fost născuţi să cânte, muzica bună va supravieţui oricăror timpuri. Crezul acesta mă mână şi pe mine, e ca un foc care arde, un foc care îmi dă curaj, care adună în jurul meu oameni de calitate, sponsori, tot ce este nevoie ca să re­u­şim. Iată ce-mi dă curajul de a nu ceda, indiferent cât de greu ar fi.

Chişinău, oraşul care nu doarme niciodată

– Ai succes în lume, oriunde te poartă muzica ta, dar ai ales să rămâi la Chişinău. Care este azi atmosfera în capitala Moldovei, ţară cu războiul la uşă?

– Vremurile sunt aşa cum sunt, nu doar în Moldova, ci pretutindeni. Nu avem încotro, ne acomodăm. Azi sunt timpurile lui „facem ce putem”. Este o tensiune, nu pot să neg asta, dar noi, moldovenii, ne-am învăţat să trăim cu ziua prezentă în cel mai frumos mod posibil, căci omul este o fiinţă care se obişnuieşte cu orice. Parcă mai mult ca niciodată ne preţuim unii pe alţii, ţinem strâns aproape, dar suntem şi precauţi. Da, avem fiecare în casă rezerve de mâncare şi apă, pentru cel puţin două săptămâni, dar privim relaxat realitatea asta şi am învăţat perfect să ne prefacem că nu suntem stresaţi. Funcţionează, fiind­că pot spune că, în ciuda realităţii din jur, și oraşul Chişinău, oraşul inimii mele, înfloreşte cu fiecare zi.

– Fii-ne ghid și du-ne la o plimbare prin el…

– Cu o plăcere nebună! Mie, azi, mi se pare că oraşul meu este mai frumos şi mai viu ca niciodată. Vibrant, artistic, plin de localuri inedite. Primul lucru pe care ţi-l spun despre Chişi­nău este că, dacă deschizi meniul oricărui restaurant tradiţional, vei face o călătorie prin toată România. Fiecare fel vine din altă regiune românească, e fascinant. Avem evenimente culturale minunate, variate, surprinzătoare. Oa­meni zâmbitori pe stradă. Tot felul de cafenele, ceainării, bistro-uri, de zici că eşti la Paris. Toată vara oraşul răsună de muzică frumoasă. Spaţiile culturale sunt pline de expoziţii. Pe străzile umbrite, sunt târguri de artă, de bijuterii artizanale şi haine unicat. Prin clădirile istorice – mici cluburi de salsa, tango sau cha-cha-cha. Am senzaţia că oraşul Chişinău nu mai doarme niciodată. Vă spun cu toată sinceritatea că a devenit un mic colţ de rai, în ciuda a tot ce se întâmplă pe plan politic şi economic. Cât despre mine, iubesc Chișinăul cât e ziua de lungă, dar seara, la apus, mă retrag la doar câţiva kilometri depărtare de metropolă, la Dumbrava. Acolo este casa mea, locul de reculegere şi creaţie.

„Adresa mea e un amurg pictat”

– Te încadrezi în­tr-o tendinţă din ce în ce mai răspândită: oamenii sunt dependenţi de oraş, muncesc şi activează acolo, dar simt o nevoie acută de a se întoarce la natură…

– Aşa e. De mai bine de un secol, omenirea a vrut să fie metropolitană, oraşul din ce în ce mai mare era visul fiecăruia.    Azi, cred că ne-am suprasaturat. Metropolele rămân fascinante, însă ceva din adâncul nostru, ceva ca un strigăt din străbuni ne întoarce tot mai des privirea către natură, tălpile noastre tânjesc după iarbă, sufletul după lucruri simple, simţim nevoia să respirăm adânc sub cerul înstelat, printre pomi, printre flori… Personal, deși ador Chişinăul, casa îmi este la Dumbrava – acei câţiva kilometri depărtare de oraș îmi sunt suficienţi cât să primesc răsăritul soarelui direct în inimă. Este felul meu de a încerca să am grijă de suflet. La fel combin şi muzica. În jazz-ul inimii mele, ritmurile moderne le se îmbină cu muzica lăutărească şi cu folclorul străbunilor. Cred că e bine să luăm cu noi tot ce e mai frumos din trecut, dar să rămânem mereu deschişi la nou. Sunt adepta acelui mijloc de aur care este buna-măsură. Iar faptul că pun capul pe pernă ascultând greierii şi mă trezesc în zarva vrăbiilor mă ajută şi mai mult să savurez peste zi oraşul cel agitat.

– Te-am rugat să ne porţi paşii prin Chişinău, acum te invit să ne faci turul curţii de la Dumbrava ta minunată…

– „Adresa mea de mult nu s-a schimbat, e tot acolo unde soarele răsare. Cu mii de păsări și cireși în floare şi drumul e cu dor pavat. Adresa mea e un amurg pictat cu flori de tei, cu trandafiri şi iasomie, cu fluturii ce se iubesc o veşnicie. Adresa mea-i de a te aștepta pe tine, cu inima și ușile deschise, cu ceai de cătină și lumânări aprinse…”. Sunt versurile unuia dintre cântecele mele recente, dar exact aşa e universul meu de acasă, acolo creez, acolo îmi aştept copiii. Locul acesta m-a ajutat enorm, mi-a deschis ochii, căci de la fereastră orizontul meu nu se mai termină. Tocmai am împlinit cincizeci şi unu de ani şi, în sfârşit, reuşesc să fiu sută la sută sinceră în compoziţiile mele. Până acum, nu am avut niciodată curajul să cânt despre ceea ce mă doare sau despre ce mă bucură, am avut mereu grijă la versuri, dar niciodată nu mi-am permis să mă arăt atât de vulnerabilă. Mi-am dat seama că întreaga mea carieră am cântat jazz, folclor, muzică lăutărească, bosa nova, am cântat în multe limbi ale pământului (engleză, franceză, spaniolă, italiană, portugheză, rusă, ucraineană), dar niciodată în limba sufletului meu. Acum e momentul! Cânt despre copiii mei, cânt despre răni în dragoste, dar am şi o melodie numită „Ochii tăi verzi”, iar ei sunt cei care mă fac azi fericită. Nu cred că artistul trebuie să-şi dezbrace mereu sufletul în creaţia lui, dar trebuie să o facă măcar o dată, iar pentru mine acum este momentul. Muzica aceasta atât de sinceră vine şi după o perioadă de vindecare, după un timp în care crezusem, de exemplu, că iubirea nu mai era pentru mine. M-am lecuit, am prins curaj să mă uit iar în jur şi să realizez că unul dintre cele mai importante lucruri în viaţă este să nu uităm să iubim. Şi am învins.

– Copiii tăi ce mai fac?

– Sunt tot în Marea Britanie, amândoi. Elvira compune muzică pentru teatru şi film, are şi un proiect muzical personal. Însă, de luni până vineri, este analist într-o mare firmă care se ocupă de infracţiuni financiare. Ea a terminat Matematica, la binecunoscuta Warwick University, mă laud cu o copilă deşteaptă foc. Foarte inteligent şi sensibil este şi Sebastian, care acum studiază trompeta la Colegiul de muzică contemporană din Londra. În paralel, pornise şi el cu chimie şi matematică, dar studiile muzicale au învins. Marea fericire este că deseori el împarte scena şi cu mine. Sebastian este parte a proiectului Voxmen Acapella, grupul vocal (fără instrumente) cu care am participat anul acesta şi la „Românii au Talent”. Să ies cu copilul meu pe scenă! Îţi dai seama?!

– La final, te întreb când te putem vedea din nou în România?

– Vin absolut de fiecare dată când sunt invitată. În Iulie am avut un recital la Alba-Iulia, la un festival de muzică clasică de mare ţinută. A fost de vis! În prezent, unul dintre proiectele mele active este cel de jazz lăutăresc, şi cu el tare aş vrea să am concerte în România, cât de curând, în binecunoscutele festivaluri care se potrivesc acestui stil. Iar pe voi, cu toții, vă invit la o cafea cu caimac şi îngheţată crème brulée, sub platanii de pe bulevardele din Chişinău.