Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

Musica prohibita

Ştiri culturale

Violonista Diana Jipa şi pianistul Ştefan Doniga (un interviu cu Ştefan Doniga puteţi citi în „Formula AS” nr. 1659) vor stabili o nouă premieră mondială pentru muzica clasică: înconjurul Pământului pentru a treia oară în trei ani consecutivi cu un nou turneu de concerte!

Cei doi artiști care, în Decembrie 2024, stabileau în Antarctica primul Record Mondial GUINNESS pentru un proiect muzical românesc profesionist vor fi din nou protagoniștii unei premiere mondiale. Începând din 5 Septembrie și până pe 1 Octombrie 2025, Diana Jipa și Ștefan Doniga vor concerta la Geneva (Elveția), Viena (Austria), Nairobi (Kenya), Brisbane (Australia) și New York (SUA). Anul acesta, turneul lor poartă numele MUSICA PROHIBITA și este dedicat împlinirii a 80 de ani de la încheierea Holocaustului și a celui de al doilea Război Mondial,    traiectoria aleasă cuprinzând, simbolic, doar orașe care găzduiesc sedii ale Organizației Națiunilor Unite, în semn de respect pentru activitatea acestei prodigioase instituții internaționale în direcția apărării drepturilor omului.

Programul muzical abordat are şi o conotație impresionantă, fiind alcătuit exclusiv din lucrări ale unor compozitori români și străini care au suferit diverse forme de persecuție din partea unor sisteme politice totalitare: Paul Constantinescu, Mihail Jora, Myriam Marbe, Walter Klepper, Dmitri Șostakovici, Serghei Bortkiewicz, Ernest Bloch. Acestora li se adaugă, la fel ca în cazul turneelor mondiale anterioare, o lucrare în premieră absolută, creată special pentru acest proiect, de tânărul compozitor Roman Vlad. „În perioada în care Festivalul Internațional George Enescu aduce la București muzica lumii, noi pornim din nou să arătăm întregii lumi, muzica românească! Și nu oricum, ci aducând în discuție cea mai importantă temă a omenirii dintotdeauna: libertatea. Am numit proiectul nostru MUSICA PROHIBITA pentru că vom cânta muzica unor compozitori interziși sau persecutați, fiecare, la vremea lor. Vrem să dovedim că arta și cultura sunt cele mai importante refugii ale valorilor umane, cele mai puternice forme de rezistență în fața oricăror tipuri de opresiune, aducând un omagiu acelor artiști care, prin curaj, demnitate și sacrificiu, au rezistat persecuției, înnobilând arta, istoria și umanitatea”, a declarat pianistul Ștefan Doniga.

În plus față de programul propus inițial, în cadrul aceluiași turneu, Diana Jipa și Ștefan Doniga sunt invitați să mai concerteze la Sediul Alliance Française din Nairobi (18 Septembrie), la Colegiul de Muzică din Gold Coast, Australia (24 Septembrie) și la The Warf Center din Auckland, Noua Zeelandă (27 Septembrie), să susțină cursuri de măiestrie la Colegiile de Muzică din Nairobi și Gold Coast și să prezinte un eveniment online pentru Manhattan Neighborhood Network Studios din New York pe 30 Septembrie.

La fel ca precedentele turnee în jurul lumii, proiectul de anul acesta este organizat de Asociația Culturală INNOVARTE, cu finanțarea Institutului Cultural Român prin Programul Cantemir.

Ines Hristea

S-a născut în Bucureşti. A absolvit prestigiosul liceu de limbă franceză „Şcoala Centrală”, la secţia Bilingvă (Franceză-Engleză); Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine, la secţia Engleză-Franceză, cu o lucrare în specialitatea Civilizaţia Angliei, lucrare purtând titlul „Entertainments of the English”; programul de Masterat American Studies, din cadrul Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine din Bucureşti, cu o dizertaţie purtând titlul „West of Everywhere”, în specialitatea Film Studies; programul doctoral al Facultăţii de Film, din cadrul Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică „I. L. Caragiale”, din Bucureşti, în specialitatea Cinematografie şi Media, cu o teză de doctorat purtând titlul „Imaginea copilului în film”. Este interesată de literatura, istoria şi arhitectura românească, de egiptologie şi arta renascentistă. Este o mare iubitoare de animale şi, implicit, de natură.

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.