„Rămân fidelă turismului românesc”

– S-a mai desprins o vară din calendar. Toamna e resimțită mereu ca un început de drum nou. Ai apucat să te odihnești? Ai strâns forțe noi pentru rolul tău de călăuză prin noianul de știri, pe care le prezinți, zi de zi, la televizor?

– Îmi place să combin odihna cu serviciul. Şi prefer să-mi petrec vacanţele în ţară. Rămân fidelă turismului românesc. Facem mici escapade la mare, la munte… Un fel de turism de weekend. Atunci când vine vorba de vacanţa pe litoral, de exemplu: nu pot să stau cu săptămânile la plajă. Pur şi simplu, am senzația că… lenevesc prea mult. Și îmi place stilul ăsta așa, dinamic. Nu mă plictisesc niciodată. În plus, chiar lucrez cu drag vara. Și am avut evenimente importante în perioada asta. Am fost cea care a anunțat decesul fostului președinte Ion Iliescu și am avut posibilitatea, ulterior, să dialoghez, în direct, cu oameni remarcabili despre istoria recentă a României. Cu bune și rele. Invitații au avut intervenții care merită păstrate cel puțin în arhiva televiziunii. Pe de altă parte, nu pot spune că sunt dependentă de muncă. Doar am un alt stil, când vine vorba de vacanţe. Un lucru însă e cert: voi merge pentru câteva zile la casa părintească, din Basarabia.    Acolo a mai rămas o parte din sufletul meu: tata. După pierderea mamei, mult prea devreme, pierdere care m-a marcat profund, am înțeles cât de mult țin la amintirile și la locurile legate de părinți. Sincer, nu ştiu dacă după o pierdere atât de grea, îți mai revii vreodată pe deplin. Și-atunci începi să-ți porți părinții în gânduri, în inimă, în suflet. Vorba cântecului și a poeziei lui Adrian Păunescu: „Enigmatici și cuminți…”.

„E musai să ții pasul cu mersul lucrurilor”

– Ca să te bucuri cu adevărat de vacanță, trebuie să ieși din viitura știrilor pe care le dezlegi pe micul ecran. E greu? Relaxarea e o mare problemă a zilelor noastre.

– Sunt conectată în permanenţă și țin pulsul știrilor, chiar și în timpul liber. E un defect profesional, ar spune unii. Altfel, însă, nu se poate, zic eu. În jurnalism, nu te poți rupe în totalitate de cotidian. În caz contrar, riști să rămâi „în pană” la întoarcerea la pupitrul știrilor. Trăim vremuri în care informația e la putere, și, fară ea, pur și simplu, nu se poate. Un jurnalist, un prezentator nu-și poate permite luxul să-și ia vacanţă de la fluxul informațional. E musai să ţii pasul cu mersul lucrurilor. Uite câte se întâmplă, doar în plan internaţional! Suntem cu războiul la ușă. Liderii lumii transmit aproape zilnic semnale importante. Cum ar putea cineva să stea departe de toate astea? Imposibil! Chiar dacă nu lucrăm în acest domeniu, al știrilor, tot aș fi fost cu ochii pe informații. Pur și simplu, e o parte din mine.

20 de ani pe sticlă

– Nu există și o saturație a bombardamentului informațional? O teroare a știrilor? Ai mulți ani de muncă în spate, dar nu dai deloc semne de plictiseală. Problema asta ne interesează pe toți, cum să evităm sastisirea, plictisul, toceala entuziamului ori, când știrile sunt tot mai negre, depresia?

– Îţi mulțumesc: e important ce-mi spui. Mereu am urmărit cu interes modul în care ar trebui să transmit știrile. Stilul sobru, așezat, îmi place cel mai mult. Un prezentator trebuie să ţină telespectatorul aproape prin felul lui de a trăi știrile. Dacă treci o ştire prin filtrul propriu al prezentării, nu înseamnă că ești tendențios. În cazul meu, își spun cuvântul și cei peste douăzeci de ani pe care îi am pe sticlă. Experiența acumulată pe ambele maluri ale Prutului – Chișinău și București – m-a învățat multe. Am lucrat în medii diferite, dar toate unite în jurul unui ideal: Ţara mea e România! Și în prezent, indiferent pe ce parte a Prutului mă aflu, sunt acasă. Mi-am dorit atât de mult să fiu profesional la București, încât asta își spune cuvântul, probabil.    Pe de altă parte, e vorba şi de echipa cu care lucrez la „Ora de ştiri”, în frunte cu producătorii Răzvan Tiniche şi Elena Hebean. Echipa asta e a doua mea familie! În TVR există oameni dedicați acestei meserii, oameni care vor ca jurnalele să iasă ca la carte, oameni care pleacă noaptea acasă și revin a doua zi, la prima oră, la serviciu. Iar Răzvan e unul dintre ei. Când lucrezi și faci echipă cu asemenea oameni, nu poți coborî ștacheta.

„«Vocea Basarabiei» nu o poate închide nimeni”

– Cu situaţia din Basarabia ta natală ești la curent? Pe langă tata, mai ai rude care locuiesc acolo?

– Vorbesc zilnic cu tata și urmăresc constant site-urile de știri de peste Prut. Nu uita că, la un moment dat, pe vremea comuniștilor lui Voronin, am avut o emisiune foarte ascultată la Radio „Vocea Basarabiei”. Trebuia să fii cu adevărat curajos în 2009, ca să realizezi emisiuni cu personalități de pe ambele maluri ale Prutului, care criticau regimul. Extrapolând, „Vocea Basarabiei” nu o poate închide nimeni. Vocea Basarabiei aparține spațiului românesc și aici trebuie să rămână, în acest tot întreg de unde a fost ruptă. M-am bucurat și mă bucur că s-a trezit și acolo conștiința românească. Important e să avem grijă să nu lăsăm pe nimeni să ne învrăjbească frate contra frate pe temele mari, fundamentale, precum Unirea. Cred că războiul din Ucraina le-a demonstrat basarabenilor, indirect, încă o dată, că aceia pe care pot conta cu-adevărat sunt frații din România. Și, dacă pe vremea lui Voronin, de care am amintit, prea puţini erau basarabenii care aveau curajul să se declare români, iar limba română era la Chișinău „limba moldovenească cu grafie latină”, acum lucrurile au început să se schimbe. Poate nu atât de repede pe cât aș fi sperat, dar, totuși, s-au schimbat. Sper că de-acum încolo, basarabenii nu vor mai oscila între Vest și Est. Dar pentru asta, trebuie ajutați, inclusiv informațional. Din păcate, presa și biserica românească sunt mai degrabă absente în Chișinău. Și mă gândesc aici, de exemplu, la audienţa pe care o are emisiunea „Drag de România mea”, realizată și moderată de talentatul Paul Surugiu-Fuego, la TVR 2: emisiunea asta e în top!

Singura soluție este Unirea

– Republica Moldova se pregătește de alegeri. Care e realitatea politică și starea de spirit a oamenilor?

– Rămân la părerea mea: cred, ca și acum 9 ani sau, mai bine zis, ca întotdeauna, că singura soluție este Unirea. Pe fond, nu s-a schimbat nimic în Republica Moldova faţă de acum 10 ani. Sunt aceleași probleme: problema geopolitică, problema lipsei de securitate, problema transnistreană, problema integrării europene. Aceleași probleme se discută de aproape 30 de ani, fără să fie soluționată vreuna dintre ele. Practic, s-au schimbat actorii, decorul, dar cam atât. Vorbim despre aceleași lucruri de 30 de ani, fără să fim capabili să rezolvăm ceva. Azi, unii susţin c-am fi aproape de soluționarea unora dintre aceste probleme, dar îţi reamintesc că vorbim despre integrarea europeană pentru Republica Moldova de prin 2018! Se spunea că, în 2019, când România va avea preşedinţia Uniunii Europene, Republica Moldova se va integra în Uniunea Europeană etc. Nu s-a întâmplat nimic atunci, nu știm ce se va întâmpla în 2030, un lucru însă constat: din 2019 încoace s-a schimbat doar termenul de așa-zisă integrare europeană. Iar azi, situația e mai complicată, pentru că UE e într-o criză economică foarte puternică, e într-o polarizare maximă, are un război la frontieră, deci, practic, situația Republicii Moldova e mai incertă ca oricând. Iar asta în perspectiva unor alegeri parlamentare, care găsesc societatea polarizată la extrem. Așa cum s-a întâmplat și la alegerile prezidențiale. Votul diasporei a fost atunci salvator. Nu știm ce va fi la alegerile parlamentare din Septembrie. Unii spun că votul diasporei va fi din nou decisiv. Problema e însă cum vede lucrurile din interior societatea din Republica Moldova, populația care locuiește acolo, din interior. Dacă societatea nu mai susține proiectul pro-european, s-ar putea să așteptăm degeaba ca diaspora să fie cea care să salveze situația. Faptul că diaspora are un rol decisiv în procesul european al Republicii Moldova e de bun augur, dar, pe fond, arată, de fapt, o criză majoră în interiorul societății basarabene.

– Hai să ne mai înseninăm, Stela: ce mai face băiatul tău, Dănuţ?

– Dănuţ e măricel acum şi nu mai vrea să-i spun Dănuț, ci Dan Andrei. (râde) E un copil tare bun și ascultător. Cântă în corul „Cantus Mundi”, care face parte din programul Madrigal. Are o pasiune pentru muzică: cel mai probabil, a moștenit talentul de la tatăl meu, dirijor și profesor de muzică. De asemenea, face baschet și limbi străine, citește mult și e foarte conștiincios la şcoală. Profesorii au numai cuvinte de laudă despre el, iar eu îi mulțumesc bunului Dumnezeu pentru acest copil minunat. Mereu îmi spune că sunt cea mai bună mamă din lume şi-ţi dai seama că vorbele astea mă ung pe suflet! E un copil cu un suflet mare și bine educat…

– Crezi că există un viitor pentru el? Se va face liniște în lumea asta așa de zbuciumată în care trăim?

– Sunt optimistă, de felul meu. Aşa că mă încăpăţânez să sper într-un viitor promițător pentru copiii noștri. Pentru asta însă, noi, adulții, trebuie să privim cu doi paşi înainte. Să conștientizăm că toate acțiunile noastre de azi sunt viitorul de mâine al copiilor noștri. Altfel nu se poate! Și, pe tema asta, mă gândesc inclusiv la cum și cât investim în învățământ, în educația viitoarelor generații. În plus, trebuie să reflectăm și la puterea exemplului pentru cei care ne calcă pe urme. Urmăresc cu atenție cum sunt crescuți copiii de azi: educația pe care le-o dau părinții acum diferă radical de cea din vremea copilăriei noastre. Sunt părinți care-și dau tot interesul, urmăresc cursuri de parenting, învață, se informează, chiar se străduiesc și, din prea multă bunăvoință, sunt uneori exagerat de permisivi cu odraslele lor. Dar există și părinți total dezinteresați, delăsători și, din păcate, asta se reflectă imediat în educația copiilor. Eu, de pildă, sunt genul de mamă „cloșcă”, dar încerc să mă abțin cu mămoşeala, pe care se pare că o am în sânge, și să-i dau aripi copilului meu. Recunosc, e greu să-ți lași copilul să dea piept cu viața, dar uneori e spre binele lui. Și eu urmăresc podcasturi, cursuri de parenting, dar spicuiesc din noianul de sfaturi și informații doar ce consider că mi se potrivește și ce e de un folos real pentru relația pe care o am cu fiul meu. Din fericire, mă ajută mult și soțul meu, care are un pronunţat simţ pedagogic.

„Să îngenunchezi în fața lui Dumnezeu”

– De sufletul tău mai ai vreme să te ocupi? Îți respecți pasiunile? Ai mai reuşit să scrii?

– În cei 9 ani de când nu ne-am mai văzut, am trecut prin mai multe provocări ale vieții, aşa că am învățat să apreciez fiecare zi lăsată de Dumnezeu. În ultimul an, am pierdut-o pe mama… o durere sfâșietoare… Nu pot să spun c-am trecut peste încercarea asta teribilă – probabil, peste așa ceva nu treci niciodată… Mama era cea mai bună prietenă a mea: ne spuneam tot. Era de o blândețe și frumusețe aparte. Iar moartea mi-a răpit-o subit… enorm de greu a fost și este… Dumnezeu, cărțile și oamenii dragi din jur m-au ajutat să-mi recapăt oarecum echilibrul. Altfel nu ştiu cum ar fi fost… E greu să mai scrii după asta. În schimb, e mai ușor să îngenunchezi în faţa lui Dumnezeu, e mai ușor să stai în faţa unei cărți și e de folos să stai îmbrățișat cu cei dragi…

– În interviul precedent, realizat în urmă cu 9 ani, spuneai că tu te-ai considerat dintotdeauna „româncă basarabeancă”. Te mai stăpânește și azi acelaşi sentiment de patriotism? O trăsătură jenantă pentru mulți dintre contemporani…

– Întotdeauna m-am considerat româncă-basarabeancă și așa voi rămâne. Și mă consider româncă-basarabeancă nu doar în amintirea străbunicului meu, ucis de ruşi, adică, nu doar din perspectiva trecutului, dar și a prezentului, și mai ales a viitorului. Pentru că eu cred că viitorul celor două maluri ale Prutului va fi comun, într-o Românie reunită. Că Romania reunită se va face în interiorul Uniunii Europene sau că România reunită se va face pentru ca Republica Moldova să se integreze în Uniunea Europeană, asta deja e altă discuție. Dar unirea va fi! Ea nu trebuie să depindă de partide sau ideologii. Indiferent de ce ideologii îmbrățișează unii sau alții, patriotismul, identitatea națională trebuie să fie principalele valori pe care le împărtășim. Pentru că, dacă ele dispar, înseamnă că nici noi nu mai existăm, adică sentimentul de „noi, românii”, de comunitate românească, nu va mai exista. Patriotismul nu trebuie să se perimeze, ci să rămână valoarea supremă, indiferent de tensiunile politice sau ideologice sau de criza prin care trecem.