„Mi-am sprijinit o clipă mâna de patul sfântului”

Mă numesc Nicolae Enciu, am 78 de ani, sunt din București și citesc revista dvs. încă de la înființare. M-au impresionat întotdeauna minunile citite la ru­brica „Spiritualitate” și m-am hotărât să le fac cunos­cută cititorilor dvs. și suferința prin care am trecut și pe care mi-a vindecat-o Sfântul părinte Nec­tarie Tau­maturgul.

În anul 2005, am avut un accident, căzând într-o rampă auto, pe scările din beton, din care am ieșit foarte greu și cu dureri foarte mari la coloană. Totuși, nu m-am dus la medic și nici la spital, suferind așa ani de zile. Nopțile deveniseră un calvar, aveam dureri cumplite, ore în șir mă plimbam prin casă luând cal­mante și somnifere. Aflat la ca­pătul puterii de îndu­rare, în anul 2008 am făcut toate analizele. A rezultat o neuropatie diabetică dureroasă, în capătul coloanei, fără cancer din fericire, dar și fără leac, pentru că niciunul din tratamentele făcute nu a avut rezultat. Citind „Viața, minunile și acatistul Sfântului părinte Nectarie Taumaturgul” am avut reve­lația și credința că și eu, dacă aș ajunge în Grecia, în insula Eghina, la moaștele Sfân­tului, aș scăpa de aceas­tă durere cumplită. Așa se face că, în mai 2011, am făcut tot po­sibilul și ne-am înscris, îm­pre­ună cu soția mea, într-un pele­rinaj religios în Grecia, inclusiv în insula Eghina, la moaștele Sfântului Nectarie. Ajunși acolo, m-am rugat cu cre­dință, iar când am ajuns în ca­mera unde a vie­țuit Sfântul Nectarie, am îngenuncheat lângă patul atât de modest, rugându-l să mă tămăduiască de cum­plita mea sufe­rință. Adâncit în gânduri și cu lacrimile curgând pe obraz, m-am sprijinit o clipă de pat, clipă în care am simțit ca un curent electric în corp. Cu­tremurat (aștep­tam un semn de la el), în deznădejdea mea, am gândit că Sfântul Nectarie mi-a ascultat rugăciunea. Întor­cându-ne acasă, după un timp, mi-am dat seama că eu nu mai aveam acele dureri cum­plite. Suferința mea dispăruse ca și când n-ar fi fost.

Îi mulțumesc zi și noap­te, până voi închide ochii, „Bunului părinte Nectarie”, care mi-a primit rugăciu­nea. Acum mergem în Bu­curești, la Mânăstirea „Ra­du Vodă”, unde se află o păr­ticică din moaștele Sfân­tului Nectarie și, îm­preună cu soția mea, care mi-a fost tot timpul alături, ne rugăm cu credință și mul­țumim Sfântului din toa­te puterile noastre. N-am crezut în minuni, dar mi­nunea face parte acum din viața mea.

Nu voi înceta să dau mulțumire și închinăciune milostivului Dumnezeu, care cu adevărat Minunat este, întru sfinții săi!

NICOLAE ENCIU – București

„Rugați-vă, oameni buni! Rugăciunea are puteri uriașe!”

Cu ceva ani în urmă, am primit de la mătușa mea o cărticică cu Acatistul Sfântului Nectarie. Când i-am văzut chipul, mi-a plăcut imediat și am simțit o stare de liniște sufletească, protecție și multă siguranță. De atunci îl citesc în fiecare zi. Am citit și multe din căr­țile cu minunile pe care le-a făcut și, cu ajutorul lui Dumnezeu, am reușit să ajung și la Mânăstirea „Radu Vodă” din București.

Voi scrie, în puține cuvinte, ce a făcut pentru fami­lia noastră Sfântul Nectarie:

• pe mama mea, care avea oasele de la umeri cal­cificate și avea dureri foarte mari, neputând să-și miș­te mâinile, a vindecat-o;

• pe tatăl meu l-a ajutat să iasă nevătămat dintr-un accident de mașină, după ce a „zburat” de pe caro­sabil într-un șanț;

• pe fratele meu, care în urma unei căzături cu bicicleta și-a rupt brațul drept din umăr și a suferit două operații, l-a ajutat să treacă cu bine peste toate și încet, încet, să-și reia serviciul;

• pe mine m-a ajutat să ies teafără dintr-un acci­dent, m-a vindecat de dureri puternice de spate și, ce este mai important, m-a vindecat de glaucom.

Puține și sumare, rândurile mele se vor un îndemn: Ru­gați-vă, oameni buni! Rugăciunea are puteri uriașe. Împlinește dorințele și îți dă o liniște sufletească, pe care altfel nu o găsești. Iar între sfinți, dacă suferințele nu îngăduie amânare, alegeți-l pe Sfântul Nectarie. Vine la prima strigare. Vă stă ală­turi. Îl simți prezent. Nu cred să existe vreun sfânt mai degrabă ajutător. De aceea, închei această scrisoare, rugându-l pe Dum­nezeu să-i înmiască pute­rea, ca să se bucure cât mai mulți oameni bolnavi, trupește și sufletește, de aju­torul lui.

Mulțumesc Maicii Domnului și tuturor Sfinților care se roagă pentru noi, chiar dacă de cele mai multe ori nu merităm. Ne au în paza lor și ne protejează de toate relele în fiecare zi, fără ca noi să ne dăm seama.

Doamne ajută! Cu stimă și respect,

MARIANA B. – Roma, Italia