Drum în trei

– Prezența îndelungată pe micul ecran tocește, creează obișnuință, prezentatorul devine un simplu furnizor de știri noi. Nu și în cazul tău! În ultima vreme răspândești o energie molipsitoare. Ce s-a întâmplat?

– S-a întâmplat ceva minunat! Am devenit mamă! Am născut o fetiță superbă, pe Corina Maria! Ușor n-a fost, și bucuria e cu atât mai mare. Din cauza vârstei mele, am 41 de ani, riscurile erau mai mari, aşa că am fost de o infinită prudenţă. Dar totul e bine când se termină cu bine, şi s-a terminat pe 23 Iulie 2023, când Corina a văzut lumina zilei. Primele care au întâmpinat-o când am ajuns acasă au fost cele două pisicuţe ale noastre, care au „adoptat-o” imediat. Pentru mine și    soţul meu, Cosmin, a fost mai greu. În ciuda tuturor pregătirilor noastre, atunci, în clipele alea, ne-am simţit complet dezarmaţi. În primele săptămâni, mă trezeam din oră-n oră, mă duceam la pătuţ şi puneam mâna pe ea, doar ca să mă asigur că era bine, că dormea liniştită. Noroc că soţul meu a fost mai calm şi mai lucid şi mi-a spus: „Corina o să ne arate tot ce are nevoie, o să ne înveţe ea, direct, cum s-o creştem cât mai bine pentru ea”. Iniţial am zis că vorbeşte din cărţi, dar apoi m-am convins că are dreptate: Corina ne-a fost şi ne este cel mai bun profesor, cea mai bună călăuză pe drumul acesta în trei.

În lumea poveștilor

– Fetița ta s-a născut într-o perioadă când părinții le dau copiilor telefonul mobil încă din cărucior. Adopți și tu modul acesta modern, sau pe cel „clasic”, al cititului de povești?

– Îi citim foarte mult! Şi am început de foarte devreme, de dinainte să poată să meargă: alegeam cărţi colorate, cu desene mari şi atrăgătoare, adaptate vârstei ei. Iar acum avem un adevărat ritual: peste zi îi citesc doar când are ea chef, în schimb, serile sunt dedicate poveştilor. Acum, ea îmi cere să-i citesc „cărţile noastre”. Pe care le ascultă cu luare-aminte. Uneori îmi spune ea o poveste cu cuvintele ei, dovadă că e atentă şi memorează ceea ce aude. Sau, dacă uneori se întâmplă, de oboseală, să mă întrerup din citit ca să casc,    continuă ea povestea, exact de unde am lăsat-o eu. Sunt foarte fericită s-o văd pornită pe drumul cel bun al cărţilor. Cărţile deschid apetitul pentru cunoaştere, te învaţă atât de multe lucruri, îţi dezvoltă imaginaţia, dar şi vocabularul…

– Ești un om de televiziune activ. Cum îți împaci profesia cu poveștile și pupatul?

– Corina e foarte sociabilă, și are foarte, foarte multă energie, așa că am decis s-o dăm la creşă. Încercăm, în general, să-i diversificăm experienţele şi ne-am dat seama că interacţiunile sporite cu copiii îi fac foarte bine. În plus, acolo poate să-şi mai consume din energie într-un mod constructiv. Și eu, şi Cosmin, suntem de acord că trebuie să-i punem în tolbă toate instrumentele necesare navigaţiei prin viaţă, s-o învăţăm că e nevoie să-şi găsească drumul ei. Să fie curajoasă, temerară, independentă. Ne dorim să simtă că poate să facă orice, că poate să reușească în orice. Ne dorim ca fetiţa noastră să devină un adult echilibrat şi fericit, capabil să-şi poarte de grijă şi să-şi împlinească visurile.

– În precedentul nostru interviu, povesteai cu pasiune despre patima călătoriilor, pe care o împărtășeai alături de soțul tău. Mai există?

– Situaţia nu s-a schimbat deloc! Am călătorit până în luna a şaptea, când medicul nu mi-a mai dat voie, apoi după naștere, ne-am reluat obiceiul neabătuţi. Corina avea doar trei săptămâni când am făcut o incursiune scurtă, cu maşina, până la Braşov, iar fetiţa noastră n-a manifestat niciun fel de opoziţie. După câteva săptămâni, am mers la Galaţi, apoi am mai dat o fugă până în Bulgaria, iar după ce Corina a împlinit şase luni, am început să călătorim „serios”, cum nu-mi imaginasem c-avea să mai fie posibil. Dar fetiţa noastră e încântată: nu o deranjează nici drumurile cu maşina, nici cele cu avionul, nici faptul că se trezeşte într-o altă ţară… ba din contră! O entuziasmează schimbările de peisaj, oamenii noi cu care se întâlneşte… Aşa că am fost împreună în Italia, în Ungaria, la Istanbul, am fost la noi, la mare, la Bâlea Lac… Până când m-am întors la serviciu, ritmul călătoriilor a fost mai alert decât îna­inte de a o avea pe Cori! (râde)   

– Și-așa ajungem la energia care te face să scaperi pe micul ecran: reclamă pentru maternitate…

– Planul meu a fost să stau cu Corina până ce avea să împlinească doi ani. Dar mi s-a făcut propunerea extrem de convenabilă să prezint Telejurnalul de la ora 12, de pe TVR 2, vinerea, sâmbăta şi duminica. Și aşa, la finele lui Octombrie 2024, am revenit la pupitrul Ştirilor. Şi mai există un beneficiu: Corina a putut să se „desprindă” un pic de mami. Realitatea asta m-a ajutat să nu mă simt prea vinovată şi mi-a permis să mă întorc la o muncă pe care eu n-o consider „serviciu”, fiindcă, în primul rând, e o pasiune. Şi-am intrat din nou „în pâine” într-o perioadă dificilă, cu alegerile anulate, cu toate frământările din toamna anului trecut. În televiziune, o absenţă de un an şi aproape jumătate e mult. Dar colegii m-au ajutat şi ei enorm, fiindcă m-au primit cu braţele deschise, cu multă căldură și prietenie. Ceea ce mi-a asigurat un confort psihic esenţial.

Votez cu binele și frumosul!

– Reinstalată la pupitrul de știri, cum vezi lumea? Se potrivește ce se întâmplă în lume cu visele tale de mamă?

– Sunt optimistă! O mamă nu-și permite să fie altfel. Asta e cea mai grea, dar și cea mai frumoasă perioadă din viața mea. Votez cu binele și frumosul. Învăț să descopăr frumosul din lucrurile simple ale fiecărei zile. Viața în trei bate tot. Şi eu, şi Cosmin ne uităm la copilul nostru, pe care, asemenea oricărui părinte, îl vedem ca pe minunea vieţii noastre şi zâmbim fericiți, indiferent cât suntem de obosiţi, indiferent dacă primim vești proaste.    Pe de altă parte, văd şi eu dincolo de pragul casei, văd în ce lume tulbure şi confuză trăim şi sunt îngrijorată. Pentru că mecanismele astea, ale normalității, ce par să se fi stricat pe tot globul, sunt dincolo de controlul nostru, şi mă întreb: „Doamne, ce va mai fi? Ce se va mai întâmpla?”… Nesiguranţa asta privind viitorul şi incapacitatea de a face ceva este tulburătoare, îngrijorătoare… Iar altă soluţie nu văd, decât să încerc să fac tot ce pot, ca să fie bine pentru familia mea, pentru oamenii pe care pot să-i ajut efectiv şi să sper că fărâma mea de bine se va aduna cu fărâmele de bine ale altora şi din toate va ieşi un bine care să conteze…