Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

SOS – Cazuri de extremă urgență

„Într-o zi, a simțit pe corpul lui niște formațiuni”

Foto: Shutterstock

Bună ziua, doamnă Sânziana Pop și cititori ai revistei Formula AS,

Sunt mama lui Gabriel, un băiat minunat, în vârstă de 20 de ani, care trece printr-o încercare grea a vieții lui (ca și a noastră, ca părinți) și are nevoie mai mult ca oricând de sprijin. Până la începutul anului acesta, viața lui era normală, mergea la școa­lă, își trăia adolescența cu zâmbetul pe buze. Într-o zi, a simțit pe corpul lui niște formațiuni cărora nu le-a dat importanță, dar într-un timp foarte scurt, acestea s-au mărit vizibil și s-au înmulțit.

De aici, începe aventura noastră medicală, pen­tru că a fost foarte greu de stabilit un diagnostic precis. În fiecare săptămână, lucrurile păreau să se în­drepte într-o altă direcție! I s-au făcut mai multe biopsii, dar de fiecare dată, rezultatele au fost ne­clare. Toți medicii au fost de acord că este un caz rar și dificil, deoa­rece mani­fes­tările clinice semănau cu mai multe afecțiuni, atât din sfera bolilor auto­imune, cât și din cea hematologică.

Din păcate, între timp, situația lui s-a agravat și pe plan neurologic, și Gabriel nu mai poate să meargă. Toate lucrurile pe care le făcea cu ușurință înainte au de­venit imposibil de realizat. Iubea foarte mult plimbările și sportul și a fost nevoit dintr-o dată să renunțe la ele. Durerea lui este greu de descris, îi este extrem de dificil să ac­cepte faptul că nu mai poate face lucrurile care îi aduceau bucurie zi de zi. Am vorbit mult cu el, încercând să îl asi­gurăm că are susținerea noastră totală, că îl iubim mai presus de orice, că nu e singur și să nu își piardă speranța că se va vindeca.

Cu foarte multă voință și exercițiu, a reînceput să meargă cu ajutor, însă problemele neurologice persistă. Din păcate, nu mai poate merge nici la școală, atât din cauza numeroaselor spitalizări, cât și din cauza afectării neurologice.

După luni de căutări și investigații, a primit diag­­nosticul, greu de suportat, de limfom. A început chi­mioterapia, urmând ca după confirmarea dona­torului compatibil,    să treacă printr-un transplant de celule stem.

Drumul din fața noastră este lung și greu, plin de încercări, dar mergem înainte cu credință, cu spe­ranță și cu puterea de a lupta alături de el. Ne este foarte greu să facem față material întregului trata­ment. Așteptăm vești de la clinica unde va face trans­p­lantul. Vă rugăm, doamnă Sânziana Pop și dragi citi­tori ai revistei, să ne ajutați cum puteți, pentru a ur­ma întreg tratamentul și a plăti operația ce va sur­veni. Nici nu vă închipuiți cum arată zilele noastre, cât nesomn și câte frământări legate de vii­torul și sănă­tatea copilului nos­tru ne bântuie fiecare clipă!

Avem un cont deschis la banca ING, al cărui IBAN este

RO53INGB0000999918128190, având ca titular de cont pe ALE­XAN­DRU GABRIEL.

Vă mulțumim foarte mult pentru ajutorul pe care ni-l puteți da și vă asigurăm de recunoștința noastră!

OANA ROTARU – București, tel. 0726/65.43.97

„În numele lui Iisus, ajutați-mă!”

Mă numesc Juchi Maria, sunt din Zau de Cîm­pie, str. Republicii, nr. 50, jud. Mureș. Vin cu o nouă rugăminte către dvs. N-am cuvinte să vă mulțumesc pentru ajutorul acordat prima oară, dar duc o viață groaznic de grea, și îndrăznesc să mai întind mâna spre dvs. Dumnezeu, căruia îi slujim cu toții, să răs­plătească tuturor celor ce se ostenesc a ajuta pe cei nevoiași. Cum v-am mai spus, am doi nepoți lângă mine, pe care i-am crescut eu de mici, părăsiți de mamă. Cel mare are 20 de ani, și o boală gravă: tuber­culoză. Nu poate să lucreze. Celălalt copil are 14 ani, este în clasa a VIII-a, l-am purtat la școală cum mi-a ajutat bunul Dum­nezeu și nu a rămas niciun an repetent. Eu am 70 de ani, sunt plină de boli și foarte greu mă descurc. Casa mea e aproape distrusă, plouă prin tavan, sunt rupte țiglele, pereții sunt plini de igrasie. Vă rog, care cum puteți să ne ajutați financiar, cu cât vă lasă Dum­nezeu. Am nevoie de ajutorul dvs., în numele lui Iisus Hristos. Vă mulțu­mesc din suflet și mă rog bunului Dum­nezeu să aju­te tuturor bolna­vilor și celor aflați în nevoi. Doamne ajută!

JUCHI MARIA – sat Zau de Cîmpie, str. Republicii, nr. 50, jud. Mureș, cod 547660

„Mă târâi prin viață”

Către doamna directoare a revistei Formula AS,

Subsemnatul Rotaru Gheorghe, domiciliat în București, str. Maior Ion Porumbaru, nr. 72A, sector 5, apelez din nou la dvs și la cititorii revistei For­mula AS, dacă se poate să mă ajute să îmi cumpăr un căruț, ca să mă deplasez afară din casă. Am un băiat pe care îl cresc singur, mama copilului m-a pă­­răsit și mă descurc foarte greu. Am ambele pi­cioare amputate și mă târâi prin viață. Totodată, tri­mit mulțumirile celor care m-au ajutat după pu­bli­carea primei scrisori: Fundația „Formula AS”, Cupșa P., Moldovan S., Preda A., Mănăilă A., Ar­hip N.C.

Din toată inima le mulțumesc că m-au ajutat!

ROTARU GHEORGHE – str. Maior Ion Porumbaru, nr. 72A, sector 5, București, cod 051085, tel. 0767/86.09.88

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.