Viața în alb și negru

• România desenată pe zidurile unui depou din Timișoara •

În hala veche de tramvaie din Timișoara, în loc de zgomot de roți pe șine, auzi foșnet discret de markere. Pe ziduri, o istorie de patru decenii se scrie în timp real: România 1985 – 2025. În depoul transformat în spațiu de artă, Dan Perjovschi își desenează viața : 40 de ani de desen, de presă, de civism, de țară. „Nu știu dacă e o retrospectivă sau un început”, spune artistul. „Dar e locul în care pot să-mi văd toată viața, desenată în alb pe negru (pereții halei sunt zugrăviți în negru).   

E o retrospectivă vie, o arhivă în mișcare, iar un CV lung de șase metri arată că fiecare oră din cei 40 de ani a fost acoperită cu muncă: „E o biografie vizuală, dar și o dovadă de rezistență. E o probă. Pare simplu pe hârtie, dar în realitate e mai complicat. Nici nu știi cum trece timpul”, recunoaște Perjovschi. „Am început în 1985 și sper ca în ultima zi a expoziției să ajung la 2025. Apoi, băieții o să vină să zugrăvească peste. Dar până vin, mai desenez un pic”, glumește el.

Din colț de pagină, pe pereții lumii

Născut în 1961, la Sibiu, Dan Perjovschi s-a format ca pictor, dar a ales desenul pentru că era direct, rapid și liber – o armă subtilă împotriva cenzurii din anii ’80. A trăit Revoluția din 1989 cu creionul în mână și a transformat energia străzii în jurnalism grafic: după 1990, a devenit ilustrator și director artistic al revistei independente „Revista 22”, unde desenele lui au documentat tranziția, iluziile și deziluziile societății românești.

Din colțul unei pagini, Perjovschi a migrat pe pereții lumii. Cu un marker negru și o linie simplă, a desenat direct pe zidurile muzeelor, atriilor și spațiilor publice, transformându-le în tablouri ale realității imediate. Lucrările lui, deși efemere (șterse după expoziție), au devenit iconice prin actualitatea lor crudă și umorul amar.

De patru decenii, desenele lui Dan Perjovschi apar pe pereți, pe tramvaie, pe tricouri, pe ziduri de școli, în reviste și în muzeele lumii. Recunoscut pe scena internațională pentru stilul său incisiv, ironic și profund politic, a expus în unele dintre cele mai prestigioase instituții și evenimente ale artei contemporane: de la MoMA, New York, Tate Modern, Londra, Centre Pompidou, Paris, la Bienala de la Veneția, Istanbul sau Sydney. Acum, expune, până în 26 Octombrie, o amplă retrospectivă la Timișoara.

Timișoara, locul unde se verifică libertatea și memoria

„De la Sydney, la tramvaie”, se distrează el. „Sunt un marginal în mainstream. Și acolo mă simt cel mai liber. Expun la Tate și la MoMA, dar și pe geamuri”, și râde copios.

Timișoara, locul unde s-a oprit primul tramvai în 1989, este casă acum, pentru ceea ce reprezintă mai mult decât o recapitulare vizuală a patru decenii de carieră. E o radiografie a unei țări. Și nu în mod întâmplător. E o întoarcere în orașul care a dat startul libertății de exprimare. „Unele dintre cele mai importante lucrări ale mele s-au născut aici”, spune Perjovschi. În 1991, la expoziția „Stare fără titlu”, a desenat în camera portarului de la Muzeul de Artă. Doi ani mai târziu, în cadrul festivalului de performance „Zona”, și-a consolidat direcția: arta care iese din rame, care se implică, care vorbește despre lume. „Timișoara are o încărcătură emoțională pentru mine. Libertatea noastră a început cu oprirea unui tramvai. Nu uit că niște oameni au ieșit pe stradă și au plătit cu viața pentru ca eu, astăzi, să pot vorbi liber”, spune Dan Perjovschi.

Și totuși: „Timișoara nu e ușoară”, apare scris de mână, pe unul dintre pereții expoziției. Inițial, scrisese această formulă la Timișoara, în 2023, în anul de Capitală Culturală Europeană, pe un tramvai. Tramvai care încă circulă prin oraș și doi ani mai târziu. „Orașul ăsta poartă o povară – de la revoluție până la Capitala Culturală. Dacă lucrurile ies aici, pot merge în toată țara. Dacă nu ies, ne învățăm toți minte. Dar nu e ușor. Orașul trebuie să ducă mai departe steagul pe care l-a ridicat atunci, în decembrie 1989”, continuă Perjovschi. Pentru el, Timișoara e un test moral: locul unde se verifică libertatea și memoria. „România a avut sute de revoluții. Mari și mici. Unele ne-au orbit, altele ne-au trezit. Eu doar le-am desenat”.

Ziduri transformate în manuale

Retrospectiva „DAN PERJOVSCHI. ROMÂNIA – O retrospectivă 1985-2025” este un proiect produs de Asociația Culturală Contrasens, finanțat de Municipiul Timișoara, prin Centrul de Proiecte și co-finanțat de AFCN. Curatoriat este de un colectiv de femei : Mihaela Tilincă, Dana Sarmeș, Magda Radu, Monica Dănilă și Simona Constantin au structurat un „catalog raisonné” al desenelor lui. Mihaela Tilincă, venind din zona pedagogică, a pus accentul pe partea civică a operei: „Pentru mine, Dan e un educator care desenează. Am văzut cum stătea în genunchi pe asfalt, în pandemie, cu 47 de copii, vorbind despre civism și artă. Îl văd și acum, cum transformă zidurile în manuale. Când lucrează cu copiii, nu predă lecții, ci dialoguri.” Artistul completează, cu autoironie: „Da, fac educație fără să mă plâng. Unde pot, cum pot. De educație nu se ocupă doar profesorii universitari cu pensii bune. O fac și artiștii fără pensii, ca mine”.

Într-un colț al expoziției, un „mind map” vizual leagă proiectele sale civice: „Curțile pentru cultură”, „Dăruiește Viață”, „Ambulanța pentru monumente” și multe altele. În urmă cu 5 ani, atunci când s-au împlinit 30 de ani de la Revoluție, Dan a dese­nat numele ONG-urilor cu care a lucrat. „Ăia sunt eroii mei. Oamenii care fac, nu doar vorbesc”, spune el.

Desenul ca jurnalism

De aproape 30 de ani, Dan Perjovschi e prezent în „Revista 22”, cu un desen pe săptămână. „E felul meu de a comenta lumea. Eu nu fac caricaturi, fac editoriale vizuale. Alb-negru, pentru că așa e realitatea când o trăiești în tensiune. Nu scrii «Jos dictatura!» cu carioca colorată. O scrii cu negru, cu viteză”, spune el.

După 40 de ani de desen, Dan Perjovschi rămâne un martor lucid și ironic al vremurilor pe care le trăim. În hala din Timișoara, unele dintre acele desene trăiesc din nou: lideri politici, cuvinte de ordine, satire vizuale, reflecții despre timp, libertate și memorie. „Mă uit la desenele vechi și-mi dau seama cât de mult s-a schimbat România – și cât de puțin, uneori. Noi venim dintr-o gaură neagră, dar uităm repede. Uităm tot, și binele, și răul”, povestește Perjovschi.

„Dan Perjovschi ne arată cum, cu un marker și un zid, poți schimba lumea. Cuvintele lui Dan sunt modelate de lume, dar și modelează lumea. În momentul în care vedem și citim cuvinte, și lumea ni se lărgește, în funcție de ele”, completează curatoarea Mihaela Tilincă, despre expoziția deschisă la Timișoara, până la final de Octombrie.

Publicul e divers – studenți, turiști, localnici, liceeni. Chiar și președintele României, Nicușor Dan. Peste 2000 de vizitatori, de la deschiderea din 3 Septembrie. „Mulți vin și întreabă: unde e arta? Sau: de ce e totul scris? Apoi stăm de vorbă. Arta mea nu e de pus în ramă. E de discutat”.

La Timișoara, în hala rece, printre urmele de vopsea și sunetele orașului, Dan Perjovschi continuă să deseneze. Încă o linie, încă o frază, încă o ironie lucidă. Până pe 26 Octombrie! Istoria e în mișcare, iar el o prinde din mers. La finalul expoziției, zidurile vor fi, probabil, acoperite cu un nou strat de vopsea. Dar urmele rămân. „Sub alb, sub tencuială, sub uitare. Istoria nu dispare. Se redesenează. Eu doar țin markerul pe linia vieții”, conchide Dan Perjovschi.

ANDREEA OANCE

Foto: Cristian Dan