• „Clasic în viață” al teatrului, cochetează și cu literatura, cele două iubiri despre care l-am provocat să facă mărturisiri •

Pe salariu la stat

– Știu că ești în repetiții la teatru. Ce lucrezi și unde?

– Încă mai sunt angajat la Teatrul Municipal Baia Mare, până când legislația mă va împiedica să-mi mai exercit meseria de regizor angajat la o instituție publică, „pe salariu de la stat”. Teatrul Municipal Baia Mare este teatrul în care am debutat în 1980 și unde am luat, în anul 1982, premiul de regie al ATM (UNITER-ul de azi), cu spectacolul „Leonce și Lena” de Georg Büchner. Am revenit aici în 2015, după 35 de ani de umblat prin lumea largă. Acum montez un spectacol cu păpuși, la trupa de copii a teatrului. Spectacolul a avut premiera în 4 Octombrie și este o punere în scenă după un album de benzi desenate al ilustratorului francez Patrice Seiler: „Orchestra Imaginară”. Nu apuc să termin acest spectacol și intru într-o producție de dans contemporan, cu imagini 3D: „Jurnalul lui Proust”, după o idee a lui Radu Macrinici, cu coregrafia argentinianului Nicanor de Elia și a coregrafei franceze Marlene Rostaig, cu trupa de dans a Teatrului Municipal. Amândouă producțiile sunt finanțate de Administrația Fondului Cultural Național. În amândouă spectacolele beneficiez de colaborări deosebite: muzica Ionce Călin, animația 3D – Cristian Popovici, scenografia: Sanda Mitache și Mihai Vălu. „Jurnalul lui Proust” va avea premiera în 20 Octombrie. Este o experiență inedită care va duce la un număr de reprezentații și în străinătate.

–    Spectacolele pentru copii au fost importante pentru tine și foarte revoluționare. Povesteș­te-ne despre câteva dintre ele, atât din țară, cât și din străinătate.

– Am lucrat foarte mult pentru copii, în România, în Israel, Canada, Germania, Maroc și în Franța, și nu numai spectacole. Am lucrat la mari carnavaluri, în regiunea Toulon – Marsilia, de unde a răsărit și ideea noului roman la care lucrez acum: „Carnavalul nefericiților”. Am învățat copiii să facă măști, păpuși, decoruri… Spectacolele mele sunt foarte diferite și ating multe limbaje artistice. Am și o premieră mondială: am făcut primele spectacole care se vizionează cu ochelari 3D, mai întâi red-cian și apoi ochelari activi care schimbă polaritatea. Cu „Tovarășul de drum” după Andersen am ajuns să jucăm în SUA (la    New-York și Washington), iar cu „Gulliver”, montat la Teatrul „Arcadia” din Oradea, am ajuns în Brazilia (la Rio de Janeiro și Belo Horizonte). În 2019, pe când eram managerul Teatrului de Marionete din Arad, am avut 120 de reprezentații în a­fara țării! Dar lucrurile frumoase durează puțin în România și a trebuit să mă îndrept spre alte experiențe. Întotdeauna, când își bagă politicul coada lucrurile ies prost!

– Cu tot succesul din teatru, n-ai renunțat nici la literatură. Unde ai ajuns cu saga gălățeană?

– Am reușit să termin și volumul trei din „Trilogia Gălățeană”. Romanul se numește „Copacul Veronese” și a ieșit în toamna trecută, la Editura „Creator” din grupul Libris. Despre acest roman, doctorul Bacalbașa, fost parlamentar și, la rândul său scriitor, spune în Revista Culturală „Dunărea de Jos”, din Noiembrie 2024: „Dinulescu relatează pasionant şi, copleşit uneori de amănunt, în delirul hiperexactităţii, reuşeşte să prindă gestul, replica, amănuntul care centrează realitatea (…). Plasticitate şi esenţializare atingând perfecţiunea. Criticul Doru Mareș, care mă citește cu multă plăcere, mi-a făcut cronici extrem de elogioase, la toate cele 3 volume din această saga, ce are deja peste 1500 de pagini; „Diversiune în eter”, „Confreria Tropicana” și „Copacul veronese” și le-a prezentat în diferite lansări de carte, din care le remarc pe cele organizate de UNITER, în cadrul Festivalului Național de Teatru.

– Ce povești găsim în saga ta gălățeană?

– Evident, povești reale și inventate. Obișnuiesc să concep un personaj mixând destinul mai multora, experiențe diferite de viață ale multor interlocutori cu care m-am ciocnit în viață. Această modalitate de lucru face din personajele mele entități complexe, cu o viață excepțională, care trăiesc adevărate drame, într-un epic care ades ajunge la paroxism. Poate că este și unul dintre secretele care au făcut ca cei care mi-au citit romanele să nu le poată „lăsa din mână”. Mi s-a spus ades acest lucru. La Târgul de Carte Gaudeamus, de anul trecut, de la București, a venit un cititor care-mi cumpărase toate cărțile și care a ținut foarte mult să-i scriu câteva rânduri cu autograf pe fiecare dintre ele. Vă puteți imagina ce bucurie am avut? Într-un viitor roman o să analizez acest simțământ pe care un scriitor îl are în fața unui cititor, persoană străină, care vrea să-l cunoască pe cel care a dat naștere unei lumi pe care el a îndrăgit-o!   

– Și ai cochetat și cu SF-ul. Ce te atrage, de fapt, la scris? Se completează cu regia? 

– Îmi place nu numai să inventez situații și personaje, ci și lumi și conjuncturi inedite. Sunt fan al scrierilor despre mecanica cuantică, personalități pe care le ador sunt Tesla, Niels Bohr sau Richard Feynman. În liceu, eram bun la matematică și fizică, dar profilul uman pe care l-am urmat după liceu m-a îndepărtat de această lume la care revin acum, cu mare plăcere, datorită literaturii. Am scris „Cernozaurii – SF cu personaje radioactive” și mai am în planurile mele câteva povestiri „năstrușnice”, care așteaptă la sertarele minții mele. Numai timp să mai am! Cei care mi-au interpretat romanele au făcut această afirmație: că se vede influența regizorului asupra modului de a scrie și asupra manierei matematice în care dezvolt toate elementele tramei. Mă bucură că aceste două zone de influență au putut crea romane plăcute la lectură.

„Trăiesc o aventură permanentă”

– Ești un autentic globe trotter. Dintre toate locurile în care ai călătorit și chiar ai locuit, care ți-au plăcut cel mai mult?

– Am locuit în multe locuri în lume, în unele chiar ani întregi, iar acum îmi împart timpul între România, unde am o casă foarte cochetă, la Arad, și Republica Dominicană, unde îmi petrec iernile și unde îmi place să scriu. Caraibele reprezintă pentru mine ce reprezenta Cuba pentru Hemingway. Este un paradis, un spațiu unde nu este niciodată prea cald și nu este niciodată frig, unde ziua este egală cu noaptea, pe tot timpul anului, unde melanjul de rase a făcut să apară ființe ieșit din comun de frumoase și, culmea, fără prejudecăți și fără îngrădiri morale, în ceea ce privește viața sexuală! Ajuns în zonele acestea tropicale, exotice, am înțeles de ce marinarii din perioada marilor cuceriri, conchistadorii își doreau atât de mult să plece din Europa, de ce mulți dintre ei nu reveneau niciodată! Mă încearcă atât de puternic acest gând, de a mă instala definitiv la Las Terrenas, aproape de Golful Samana, unde vin balenele să se împerecheze… În romanele mele din „Trilogia Gălățeană” sunt multe referințe la viața din această zonă a lumii și din interacțiunea mea cu „băștinașii”. Trăiesc o aventură permanentă și în felul acesta am și ce povesti. Poate aceasta este și explicația faptului că scriu cu atâta ușurință și cu atâta patos…

– Ce povești de călător ai și cum s-au materializat ele în artă?

– M-aș bucura dacă parte din cei care citesc acest articol vor căuta și romanele mele. Sunt atât de multe referințe, aproape cinematografice, la locurile în care am călătorit… încât vor avea impresia că vor trăi o altă viață alături de mine și de personajele mele, unele reale și altele fictive. Ca și în realizările mele teatrale, și romanele mele surprind prin formă, prin mulțimea de planuri și de modalități de a transmite emoțiile. Și ca să fie inovația completă, fiecare dintre cele trei romane este acompaniat de o serie de 80 de QR-uri care te conduc la un site web dedicat trilogiei, unde sunt peste 250 de montaje video cu documente, fotografii, clipuri muzicale, reportaje, despre toate epocile în care se petrec acțiunile trilogiei. La ultimul roman, „Copacul veronese”, am pus și un casting cu actori cunoscuți, care ar putea încarna personajele din poveștile paralele ale narațiunii.

– Viața ta pare fabuloasă. Ce lecții ți-a dat până în prezent?

– Normal că, trăind atât de multe aventuri, ceea ce este normal pentru un Berbec, am avut și multe garduri în care m-am proptit cu coarnele! Am știut să câștig bani și am știut să pierd bani… am avut multe relații amoroase și, evident, multe iluzii și deziluzii, am iubit și am suferit și, întotdeauna, am știut să mă arunc în muncă și să renunț la tot, pentru un nou proiect artistic, în alt colț al sufletului meu și al lumii largi. Și mi-a plăcut să am încredere în oameni și pe foarte mulți i-am ajutat să-și găsească o orbită… Suma aritmetică este pozitivă, și ăsta este cel mai important lucru.

În toamna lui 2025, voi ieși cu romanul „Carnavalul nefericiților”, al cărui subiect este legat, în principal, de perioada în care am lucrat la o serie de carnavaluri din sudul Franței și cu o serie de companii teatrale care au avut evoluții excepționale în timp. De aici și deschiderea mea către teatre de proiect, către companii private, către teatrul de stradă, către experiment… un conchistador, până mă vor lăsa puterile minții!