Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

SOS – Cazuri de extremă urgență

„Cea mai mare problemă este să putem achita tratamentul și operația”

Foto: Shutterstock

Bună ziua, dragă doamnă Sânziana Pop și dragi cititori ai revistei „Formula AS”,

În primul rând, vă mulțumesc din suflet pen­­tru publicarea primei mele scrisori în paginile revistei, precum și pentru faptul că ați decis alocarea unui ajutor material pentru fiul nostru, Ga­briel, în vârstă de 20 de ani și care trece prin­tr-o încercare grea a vieții lui (ca și a noas­tră, ca părinți), fiind diagnosticat cu lim­fom. A în­ceput ședințele de chimioterapie, ur­mând ca după găsirea unui donator compatibil să aibă parte de un transplant de celule stem.

În continuare Gabriel se luptă pentru viața lui, dar avem toată credința că va ieși victorios din această luptă grea. Tot timpul i-am fost alături și l-am asigurat de susținerea noastră totală. Și în prezent urmează ședințe grele de chimioterapie, și facem tot ce ne stă în putință să ajungem cu bine până la stadiul realizării transplantului de celule stem. Deși are foarte multă voință și face exerciții fizice constant, problemele neurologice ale lui Ga­briel persistă. Suntem conștienți că avem în față un drum lung și plin de încercări, dar mer­gem înainte, cu credința că vom birui. În prezent, cea mai mare problemă este să facem față costurilor întregului tratament și trans­plan­tului în sine. Vă rugăm, ajutați-ne să putem continua trata­mentul și operația ce va surveni. Trăim zile gre­le și pline de    frământări, legate de viitorul și sănătatea copilului nostru.

Avem un cont deschis la banca ING, al cărui IBAN este următorul:

RO53INGB0000999918128190, avându-l ca titular de cont pe Alexandru Gabriel.

Vă mulțumim foarte mult și vă asigurăm de recunoștința noastră!

ROTARU OANA – București, tel. 0726/65.43.97

„Lucrăm cu ziua prin sat și trăim de pe o zi pe alta”

Subsemnatul Purcaru Marius, do­miciliat în Zănești, sat Traian, str. Spi­cului nr. 61, jud. Neamț, căsătorit și tată a doi copii (Purcaru Ianis, în vârstă de 11 ani și Purcaru Ele­na, în vârstă de 10 ani). Vă rog cu lacrimi în ochi să mă aju­tați. Din cauza herniei de disc pe care o am de un an de zile, nu pot să mun­cesc și să-mi întrețin familia. Locuim în casa bunicilor, o casă bătrânească, care de-a lungul ani­lor, după decesul bătrânilor, s-a degradat.

Doamnă Sânziana Pop, vă rugăm din inimă să ne ajutați să putem începe să facem o ca­meră, cât de mică, pentru copii. Atât eu, cât și soția, lucrăm cu ziua prin sat, să putem aduna bani, de pe o zi pe alta. Din cauza durerii insu­portabile de la hernie, merg o zi la muncă și după 3 zile nu mai pot face nimic. Ne rugăm pen­tru sănătate la Dumnezeu, pentru cititorii care ar putea să ne ajute și pentru întreaga echi­pă a revistei Formula AS!

PURCARU MARIUS – sat Traian, com. Zănești, str. Spicului nr. 61, jud. Neamț, cod 617516, tel. 0742/46.40.51

„Nu mai am nicio posibilitate de existență”

Bună ziua,

Mă numesc Baciu Cornelia, din orașul Moi­­nești, jud. Bacău, și vin cu o mare ru­gă­minte la dvs.: sunt văduvă, sunt o femeie bol­navă foarte grav, nu am medicamente, am o pen­sie foarte mică și vă rog să mă ajutați, că nu mai am nicio posibilitate de existență. Am ajuns la un sta­diu de dis­perare.

Vă mul­țu­mesc foarte mult! Domnul să vă binecuvân­te­ze!

BACIU CORNELIA – str. Dezbenzinării nr. 26, loc. Moinești, jud. Bacău, cod 605400                                                                                                                                               

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.