• Pentru cine încă nu știe, Cristian Sida este pictor român de renume internațional, printre cei mai mari artiști contemporani ai penelului. După o vară de lucru intens în atelierele sale din Timișoara, Corsica și Pigerolles, Franța, și o toamnă plină de expoziții, pictorul timișorean trăiește una dintre cele mai bogate perioade ale carierei sale: două expoziții personale la Timișoara și la Paris, și inaugurarea unui parc internațional de sculptură în Franța. Un portret al artistului la maturitate, pentru care arta rămâne, în esență, o formă de dialog între lumi •
Culorile care spun povești

Pe 22 Octombrie, la Muzeul Național de Artă din Timișoara (MNArT), Cristian Sida a deschis expoziția personală „Passepartouze”, un titlu sugerând o libertate totală a expresiei și un amestec exuberant de forme, idei și senzații. Lucrările, de mari dimensiuni – unele ajungând la 500×200 cm –, aparțin seriilor „Satyricon” și „Pour les Privés d’Amour et de Pinard”, desfășurate pe o perioadă de două decenii (2005–2025).
Realizate în tehnici mixte, picturile lui se construiesc la granița dintre figurativ și abstract, între control și hazard, între gestul impulsiv și rigoarea compoziției. „Totul rămâne deschis și imprevizibil; singurul lucru stabil este structura grafică și picturală – o matrice originară din care prind contur haosul, întâmplările cotidiene și întrebările care ne însoțesc tăcut”, spune artistul.
Într-un peisaj artistic dominat, adesea, de tendințe conceptuale reci, pictura lui Sida păstrează intensitatea materiei și tensiunea gestului. Suprafețele dense, marcate de urme, pete și texte parțial șterse, evocă mai degrabă un jurnal existențial decât o compoziție formală. „Încă mă frământă întrebarea: formă sau culoare? Paradoxal, în clipa în care culoarea prinde formă, începe să povestească – dar cu fiecare poveste spusă, parcă își pierde din prezență. Cu toate acestea, nu pot exista fără desen. Desenul e partenerul meu de antrenament, e cotidianul meu vizual”, spune pictorul.
Expuse în Sala Barocă a Muzeului Național de Artă, lucrările lui Cristian Sida pot fi admirate până pe 26 Noiembrie 2025, la Timișoara.
Paris: un dialog de durată
La doar o săptămână după vernisajul de la Timișoara, pe 30 Octombrie, Cristian Sida a deschis o nouă expoziție personală la Galerie Paul Amarica din Paris, un spațiu consacrat artei contemporane europene, aflat în apropiere de Champs-Elysées. Artistul român expune pentru a doua oară. Expoziția va rămâne deschisă până pe 4 Ianuarie 2026. „Parisul e un spațiu care te obligă la rigoare, dar și la autenticitate. Nu poți minți în fața unui public care a văzut totul. Acolo, gestul trebuie să fie esențial, sincer, fără pretenții”, spune Sida.
Un artist între două lumi
Născut la Arad, în 1974, Cristian Sida este astăzi unul dintre cei mai apreciați pictori ai generației sale. Profesor universitar-doctor la Facultatea de Arte și Design a Universității de Vest din Timișoara (UVT), unde formează generații de tineri artiști în domeniul picturii, membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România și membru de onoare al Asociației „Atelier International d’Artistes Plasticiens” din Franța, Sida își împarte viața între România și Franța, unde participă constant la expoziții și proiecte internaționale.
A expus la Paris, Viena, New York, Biarritz, Izmir, Karlsruhe, Salzburg și Budapesta, fiind distins cu numeroase premii: Premiul „Eugen Todoran” pentru excelență în cultură, Premiul de pictură al Bienalei Internaționale de la Izmir, Premiul de Excelență în Pictură, oferit de UAP România și Bursa Națională pentru Pictură. De asemenea, a fost invitat ca lector la Université Paris 8 și École Supérieure d’Art de Lorraine, fiind considerat unul dintre artiștii de referință ai Europei contemporane. „Eu cred că apartenența e o chestiune de gest, nu de adresă. Timișoara și Franța sunt două ateliere diferite ale aceleiași căutări”, spune el.
Parcul Internațional de Sculptură din Méricourt – un vis devenit realitate

A treia bornă artistică a acestei toamne, este pentru Cristian Sida, inaugurarea Parcului Internațional de Sculptură din Méricourt, un orășel din nordul Franței, aflat în celebrul bazin minier al regiunii Lens, înscris în patrimoniul mondial UNESCO. Proiect născut în 2013, din colaborarea dintre Facultatea de Arte și Design a UVT și Primăria orașului Méricourt, a fost inițiat de Cristian Sida în urma unei serii de rezidențe artistice internaționale, care au reunit, de-a lungul unui deceniu, artiști și studenți români și francezi.
Parcul se află în zona Arboretum – La Gare, un cartier ecologic, ce a renăscut pe un fost teren industrial. Primele lucrări inaugurate sunt semnate de sculptorii Toma Libotyan și Dan Vișovan, ambii absolvenți ai Facultății de Arte din Timișoara. „Pentru comunitatea artistică, acest parc simbolizează continuitatea relațiilor noastre și ideea de deschidere europeană. E o normalitate pe care o construim prin artă”, afirmă Sida.
Pe lângă coordonarea artistică, Cristian Sida a fost implicat direct în realizarea și amplasarea lucrărilor, într-un proces complex, care a presupus colaborări cu întreprinderi locale și aprobări UNESCO. „Totul a fost făcut cu o precizie uimitoare – piese metalice tăiate vectorial, îmbinate perfect, sculpturi de 4 metri înălțime. A fost un efort uriaș, dar și o lecție despre prietenie și despre ce înseamnă solidaritatea culturală”, povestește el.
Un model de cooperare europeană

Prin inaugurarea parcului, se împlinește un vis de peste zece ani: un loc al dialogului intercultural, o punte între Timișoara și Méricourt, între România și Franța. „În viață, sunt importante întâlnirile. Eu am beneficiat din plin de ele. Așa s-a născut acest parteneriat: dintr-o întâlnire, un pahar de vin și o idee care părea, la început, utopică”.
Sida își dorește ca acest proiect să continue și să includă noi generații de artiști. În fiecare an, noi sculptori și artiști vizuali români să fie invitați să lucreze în Franța, în dialog cu artiști francezi consacrați. „E un parc care va crește în timp, un spațiu al memoriei și al experimentului. Va rămâne acolo pentru totdeauna, ca o punte între România și Franța”.
În același timp, artistul speră ca și Timișoara să urmeze acest model de colaborare culturală și să-și creeze un parc internațional de sculptură propriu. „Timișoara are energie și potențial. A dovedit-o în 2023, fiind și Capitală Europeană a Culturii. Dar avem nevoie de mai multă continuitate și de primari care înțeleg cultura, care cred în artă ca formă de educație publică, nu doar ca decor”, spune Sida cu sinceritate, dându-l ca exemplu pe Serge Ternisien, director general al Primăriei Méricourt, care a coordonat și finanțat prin primăria din orașul francez, tot acest demers artistic, ce se întinde pe o perioadă de 13 ani. După inaugurarea parcului din situl UNESCO din Franța, Cristian Sida vine, la început de iarnă, cu o contra-ofertă: pe 11 Decembrie, la Galeria cu Platani a Facultății de Arte a UVT va avea loc vernisajul expoziției de fotografie semnată de Bernard Quenu din Arras – „Un artist care actualmente expune la Méricourt deci, o invitație în oglindă”, spune pictorul timișoarean.
Despre prezentul viu al artei
Într-o lume digitalizată și mediată de ecrane, Cristian Sida continuă să creadă în puterea concretă a culorii, a desenului și a atelierului. „Eu cred că arta adevărată se întâmplă între oameni, nu între ecrane. Întâlnirea vie, dialogul, munca în atelier – asta ne salvează. Restul e zgomot digital”, spune artistul. „Nu cred în artă ca evadare. Cred în artă ca fel de a fi în lume – lucid, vulnerabil, dar viu”.
ANDREEA OANCE
Foto: arhiva artistului (4)


