Toată lumea știa că alegerile din București semnifică mai mult decât simpla confruntare dintre reprezentanții unei comunități locale, pe probleme de gospodărire eficientă a resurselor acesteia. A contat, desigur, în bătălia pentru Primăria Bucureștiului expertiza și competența candidaților, dar calitățile lor personale nu au fost îndeajuns de relevante pentru cel mai informat și mai critic electorat al Țării. În competiția bucureșteană, cel puțin trei dintre aspiranții la fotoliul de primar general, Ciprian Ciucu, Daniel Băluță și Cătălin Drulă, erau certificați ca administratori competenți, despre ceilalți (Anca Alexandrescu, Ana Ciceală etc.) putându-se spune că erau, mai degrabă, outsideri politici, experimentând impactul partidelor din spatele lor. Alegerile bucureștene au demonstrat că tocmai susținerea partinică a fost decisivă în ierarhizarea finală a candidaților. Dacă implicarea politică nu și-ar fi spus cuvântul, bătălia edilitară s-ar fi dat între Ciprian Ciucu și Daniel Băluță, primari de sector verificați, după cum indicau toate sondajele de opinie preelectorale. Dincolo de predicțiile expuse de acestea (manipulate cu intenție de comanditari), institutele de sondaj s-au făcut de râs diagnosticând greșit rezultatele probabile, ceea ce arată că excesul de politizare, până și în domeniile de competență stiințifică profesională, duce la eșecuri costisitoare. În București a câștigat, la un scor confortabil, Ciprian Ciucu, reprezentantul PNL-ului, urmat la distanță de Anca Alexandrescu, candidata independentă, susținută de partidul extremist AUR. Daniel Băluță, alesul celui mai mare (încă) partid românesc, s-a plasat pe locul trei, la mare distanță de învingător. Votul bucureștean a avut, în consecință, o mare încărcătură politică, semnificativă – atât pentru partide, cât și pentru electoratul românesc în ansamblu.
O primă constatare ține de prezența la vot. În București s-au prezentat la urne abia o treime dintre cetățenii alegători, ceea ce indică o distanțare masivă a electoratului de performanțele clasei politice în funcțiune. În țară, unde au avut loc alte locale parțiale, prezența a fost și mai scăzută. În cazul PMB, votul exprimat a reprezentat o înfrângere marcată pentru PSD, confirmând declinul acestui partid clientelar, care a guvernat România în cea mai mare parte a perioadei postcomuniste. Cetățenii au arătat încă o dată că s-au săturat de manierele lui administrative, concretizate în ocuparea politică a instituțiilor statului și utilizarea lor în favoarea clientelei sale. Toate acțiunile PSD-iste actuale, de blocare sau cenzurare a măsurilor reformiste ale premierului liberal Ilie Bolojan, vizând declientelizarea administrației naționale și locale și profesionalizarea lor eficientă, au dezvăluit faptul că PSD-ul nu a înțeles (sau nu a vrut să înțeleagă) nimic din lecțiile primite de la cetățeni, în toate alegerile din ultima vreme. PSD-ul nu se poate reforma în direcția transformării sale într-un partid veritabil, cu doctrină și program doctrinal asumate, singurele sale adaptări recente fiind opțiunea pentru populism și suveranism. În loc să sesizeze că o redresare viabilă a sa ar putea fi tocmai susținerea reformismului propus de premierul Bolojan, liderii PSD-iști au ales să solicite eliminarea din cabinetul acestuia a miniștrilor USR, cei mai aplicaţi demnitari guvernamentali din România în problema deparazitării administrației de tarele clientelismului.
În București, aparent paradoxal, singurul partid certificat antisistem, USR-ul, a pierdut, și el, fără drept de apel. Cătălin Drulă este, totuși, un reformist decis, verificat profesional. El a tras însă consecințele campaniei continue a partidelor sistemului în funcțiune, împotriva partidului său și, mai ales, ale propagandei mincinoase din ultimul timp, care încearcă să demonstreze că miniştrii USR sunt la fel de neprofesioniști și coruptibili ca toți ceilalți lideri politici cu demnități publice. Cazul Moșteanu, insinuările PSD-iste împotriva d-nelor Buzoianu și Gheorghiu, dar și apariția unui partid, SENS, mai inflexibil de stânga decât USR-ul, i-au diluat mult electoratul, tentat – din cauza votului într-un singur tur – să voteze pentru a bloca PSD-ul și aproape certul aliat al acestuia, AUR.
Partid așa-zis suveranist, autarhist și antieuropean, AUR și-a păstrat, la București, prin candidatura d-nei Alexandrescu, poziția secundă în ierarhia partidelor românești. Situarea sa era previzibilă, deși mulți cetățeni au început să realizeze că propunerile sale programatice nu sunt sustenabile, ducând la catastrofă economică în plan intern și la izolare fragilă în relațiile externe ale țării. Anca Alexandrescu, declarat independentă, este ultima lui achiziție ca propagandist de forță, cu impact la electoratul dezamăgit de ansamblul clasei politice actuale. De altfel, AUR și noua lui achiziție s-au impus unui electorat dezabuzat politic, tocmai prin anunțul continuu că vor face o politică diferită, mai corectă și mai cinstită decât cea a celorlalte partide. AUR pozează în partid antisistem, dar cine cercetează mai atent componența sa va constata că majoritatea liderilor săi sunt, de fapt, oameni ai sistemului.
Câștigătorul real al alegerilor din București este premierul Ilie Bolojan, Ciprian Ciucu fiind secundantul său politic în PNL. Cu votul lor, bucureștenii au dat un semnal clar întregului electorat românesc că au înțeles necesitatea reformei instituționale a statului, propusă de premier. Dacă vrea să nu apară drept un partid al imobilității clientelare, opus intereselor generale ale țării, PSD-ul este obligat să-și modereze atacurile împotriva guvernului în funcțiune, inclusiv împotriva miniștrilor săi USR-iști, cei mai activi în demolarea sistemului clientelizat. O retragere a lui în opoziţie și o eventuală alianță de guvernare cu AUR i-ar pecetlui definitiv drumul spre extincție.
