Sunătoarea

(Hypericum Perforatum)

Semn planetar: Soarele

Florile galben-aurii ale plantei, cu staminele lor drepte ca niște raze, sunt o imagine vegetală a soarelui. Din cauza asta, druizii au și pus Sună­toarea sub semnul astrului zilei, care trezește în oameni conștiința de sine, stăpânindu-le inima și sistemul imunitar. Rostul acestei plan­te așa de luminoase ca înfățișare este să încăl­zească sufletul și să limpezească boala, oriunde s-ar afla. În plus, culoarea roșie a cea­iului și a ule­iului de sună­toare a fost in­ter­pretată ca semn de similitudine cu sângele și cu puterea de a vin­­deca infecțiile și inflamațiile. Cu atâtea talente, nu e, deci, nicio mirare că în vre­mu­rile creș­tine, Sunătoarea (nu­mită și iarba Sfântului Ioan) a fost pusă sub puterea acestuia.

Însușiri medicale

Devenită astăzi un panaceu aproape univer­sal, pe vremea celților, Sună­toarea se folosea mai ales pentru alun­garea depresiilor și cal­marea migre­ne­lor, iar pe cale ex­ternă, contra ar­surilor, rănilor, cica­tricelor rezistente și contra reu­ma­tis­mului.

Indicații terapeutice

Uz intern:

• Depresii, dureri de cap, migrene acute

Rețetă: 2 lingurițe de plantă uscată se opăresc cu 200 ml apă. Se lasă la in­fuzat 15 minute, în vas acoperit. Se stre­coară. Se beau trei căni pe zi, îna­inte de mesele principale.

• Cistite, congestii hepatice, insu­fi­ciență cardiacă și circulatorie, boli infecțioase

Rețetă: o linguriță de plantă, bine mărunțită, se opă­rește cu o cană de apă clocotită. Se lasă 15 minute, apoi se strecoară. Se beau trei căni pe zi.

Uz extern:

• Reumatism, inflamații ale membrelor – scia­tică, nevralgii

Se fac masaje ale zonelor dureroase cu ulei de sunătoare (vezi rețeta mai jos).

• Pericol de „ruperi” la nașteri

Uleiul roșiatic de Su­nătoare este extrem de util și la nașteri, pentru a evita rupturile de perineu. Încă înainte de a le veni sorocul, femeile se masau, în ve­chime, în zona genitală, care devenea mai elastică. Dar chiar și dacă nașterea era grea și ruptura ine­vitabilă, folosirea locală a uleiului de Sunătoare închidea rana și ștergea urmele.

• Cicatrice

Chiar și cele mai rezistente urme de tăieturi sau de răni dispar, în timp, dacă sunt sistematic masate cu ulei de Sunătoare.

• Arsuri, arsuri solare, iritații ale pielii prin iradieri, furuncule, acnee, dureri vulvare (apă­rute în urma unui herpes genital) cedează, de ase­menea, la tratamentul cu ulei de Sunătoare.

Ulei de Sunătoare

Rețetă adoptată de preotul german Johann Kunzle, după formula vindecătorilor celți:

„Ia câțiva pumni de flori proaspete de Sună­toa­re, pi­sea­ză-le până sângerează, pune-le în untde­lemn curat și așează-le 10 zile la soare, până ce uleiul se face roșu. Mai ia o dată aceeași cantitate de flori, pune-le în același ulei și lasă-le, ia­răși, la soare 10 zile. Repetă lucrul ăsta de 3-4 ori, până ce uleiul devine roșu închis. Atunci pu­terea lui este maximă.”

Observație: în mod tradi­țio­nal, pentru prepararea uleiului de Sună­toa­re se folosesc, după ziua de 24 iunie (nașterea Sfân­tului Ioan Botezătorul) flori de Su­nătoare încă ne­des­chise. Efec­­tul lor este mai puternic, dacă ele sunt adunate în trei-pa­tru du­minici la rând, la vremea prân­zului, pe soare pu­ternic. Uleiul devine mai repe­de roșu, dacă este pus într-o sticlă albă, curată, într-un loc însorit. Pentru ca pre­paratul să nu mucegăiască, gura sticlei și do­pul tre­buie șterse zilnic cu o cârpă us­cată. Cele mai reco­mandate uleiuri sunt cel de măsline (are mi­ros mai pu­ternic) și cel de floarea-soarelui (râncezește mai repede).

Alifia Cavalerului

De data asta este vorba de un unguent realizat de farmaciștii fran­cezi din secolul 17, pornind tot de la rețeta druizilor.

Ingrediente: ceară gal­­benă de albine (3 lin­gurițe), ceară albă (10 g), ulei roșu de sunătoare (45 ml), tinc­tură de gălbe­ne­le (5 ml), ulei eteric de la­vandă (6 pi­că­turi), ulei eteric de tran­dafiri (3 pi­că­turi).

Mod de preparare: ceara de albine și ceara albă, împreună cu uleiul de sună­toare, se încăl­zesc într-o crăticioară, pe baie de aburi. • Când conținutul se liche­fia­ză com­plet, se scoate vasul din apă, se amestecă în­truna și se pun în el tinc­tura de gălbenele și uleiurile aromate. Se ames­­tecă mai departe, până ce com­po­ziția se răcește, du­pă care se pune în re­cipiente mai mici. Bine închis și ținut în frigider, preparatul re­zistă câteva luni.

Mod de folosire: se aplică prin ungere, de două ori pe zi, în caz de hemo­roizi, psoriazis, ulcere ale gam­be­lor, arsuri provocate de la­ser, ira­dieri.

Avertisment:

Un tratament de lungă durată cu Sunătoare nu li se recomandă per­soanelor cu pielea deschisă, că­rora le sporește sensi­bilitatea la lumină și pot ajunge la ar­suri, atât pe plajă, cât și în solarii. Ceaiul de sună­toa­re nu trebuie admi­nistrat nici alături de me­di­­camentele an­tidepresive, cărora le poa­te anula sau spori în exces efectul.

SALVIA

(Salvia Officinalis)

Semn planetar: Soarele.

• Este a doua plantă druidică sacră •

Caracteristic pentru Salvie este mi­rosul ei ase­mă­nător cu cel al su­dorii, similitudine ce a și dus la folo­sirea ei în cazurile de transpirație excesivă. Vânătorii celți se frecau pe piele cu frunze de salvie, pentru a se putea apropia mai ușor de animale. Conținutul în uleiuri eterice îi conferă Salviei capa­citatea de a în­tări nervii, precum și trupul și sufletul, împotriva semnelor bătrâneții. Apropierea s-a făcut tot prin similitudini, pornind de la culoarea verde-cenușie a frunzelor, care amintește de căruntețe, și de la faptul că Salvia rezistă și iarna, deci are, așa cum își dorește și omul, durată în timp.

În antichitate, Dioscoride o considera diuretică, iar druizii o foloseau pentru a vindeca mușcăturile peștilor și șerpilor veninoși. În secolul 18, era utili­zată contra epi­lepsiei, letargiei, paraliziei, în bron­șite și răceli cronice.

• Infuzată în vin roșu, Salvia dă un vin aromatic folosit în dezinfectarea și pansarea rănilor.

• Tinctura de Salvie, amestecată în părți egale cu rom, fortifică pielea capului și favorizează creșterea părului.

Indicații terapeutice

Uz intern:

• Transpirație, infecții, ciuperci

Rețetă: 1 linguriță cu vârf de sal­vie uscată se opărește cu 200 ml apă clocotită. Se lasă la infuzat 10 mi­nute. Se strecoară. Se beau 2-3 căni pe zi.

• Energizant pentru toate funcțiile organismului

Rețetă: 1 lingură de plantă us­cată se pune la fiert cu 1 litru de apă ce clocotește. Se lasă să fiarbă 7 mi­nute. Se lasă la infuzat până ce se răcește. Se bea câte o cană, după fiecare masă principală.

Uz extern:

• Dureri în gât, miros urât al gurii – gargară cu ceaiul preparat după rețeta de mai sus.

• Infecții vaginale cu candida și alte ciuperci

Rețete:

– Ulei aromat de salvie (se găsește la far­ma­cie și în prăvăliile naturiste). Se pun 3-5 picături de ulei într-un litru de apă călduță și se fac spălături vaginale.

– Tinctură de salvie (se gă­sește la maga­zinele natu­riste) – se diluează în ceai de salvie (în proporție de 10% și se fac spălături vagi­nale).

• Transpirație nocturnă, bufeuri la meno­pauză

Se pun com­pre­se calde cu oțet de salvie, cu care se freacă trunchiul și brațele. Nu se spală. Se lasă pe piele, să-și facă efectul.

Rețeta oțetului de salvie

Într-un borcan cu filet se pun 4 linguri de frunze și flori proaspete de salvie, peste care se toarnă 750 ml oțet de mere casnic (se găsește la piață, produs de apicultori). Se lasă bine închis, vreme de două săp­tămâni, apoi se strecoară. Ca să dureze mai mult, se adaugă și 250 ml alcool.