Iarna vă provoacă depresii, ca în fiecare an? Amenințările crizei vă alungă somnul? Păstra­ți-vă cumpătul și apelați la un „medicament” aflat la îndemână: liniștea. Iar pentru ca ea să existe, e nevoie de un răgaz. Un răstimp necesar, de pildă, pen­tru câteva respirații calme și profunde. Chiar și numai atât e de ajuns ca să vă redu­că tensiunea arterială și pulsul accelerat de spaime și de tristeți. Să vă îmbunătățească digestia și metabolismul, să vă întărească imunitatea, să elimine contracțiile muscu­lare și să vă dăruiască pe loc o fărâmă de tihnă. Studiile demonstrează că oamenii care izbutesc să se retragă cu regularitate din activitatea febrilă a traiului de zi cu zi duc o viață mai sănătoasă și sunt mai fericiți. Dar cum să găsești această liniște tămăduitoare în vâr­tejul epuizant al existenței coti­diene? Un posibil răspuns se află în interviul medicului elvețian WIL­LIAM MER­FORDT, de la cli­nica „Sfânta Barbara”, din Engadin.

Liniștea, prima urgență

– De ce este atât de impor­tan­tă liniștea?

– Retragerea deliberată într-o atmosferă de li­niș­te are efecte regeneratoare și de restabilire a ordinii asupra sis­temului nervos și a creie­ru­lui nostru. Aceasta este concluzia desprinsă din stu­diile întreprinse de neu­ro­logi, cu subiecți care prac­ticau meditația. Sis­te­mul nostru nervos este su­praexcitat, din pricina bombardamentului neîn­tre­­rupt de stimuli veniți din exterior, ca și a dia­lo­gului permanent al gân­du­ri­lor. Aceasta duce la ner­vozitate, tensiuni și stres. Suprasolicitarea con­tinuă declanșează în cele din urmă boli psihoso­matice, de pildă afecțiuni cardiovasculare sau digestive. Cine caută consecvent liniștea și se obișnuiește să se relaxeze își restrânge stresul fizic, nervos și emoțional, se simte mai energic, e mai sănătos și reușește să-și gestioneze mai bine problemele zilnice.

– Dar liniștea în exces ne poate provoca și anxie­tate, nervozitate…

– Asta se întâmplă din cauză că majoritatea oame­nilor nu sunt deprinși să se observe pe sine și să-și as­culte propriul dialog interior, dialogul gândurilor. Dacă te așezi undeva și stai potolit, nemișcat, ori dacă ieși să te plimbi de unul singur în natură, la început ești tot­dea­una asaltat de numeroase întrebări, îndoieli și te­meri, pe care în mod normal avem tendința să le ținem departe de noi, pentru a ne asigura echilibrul su­fletesc, în speranța că se vor rezolva de la sine. Nu se rezolvă! Când te aștepți mai puțin, îți bat la ușă și te obligă să le primești. Dar gândurile negre pot fi disci­plinate. Putem învăța să le privim cu o anume detașare, iar dincolo de ele vom descoperi un plan de existență mult mai vast, mai cuprinzător. Asemenea experiențe ne oferă un calm autentic, fericire adevărată și o pace pro­fundă.

Taie gândurile cu foarfeca

– Care este sursa acestor convorbiri lăuntrice ale noastre?

– Încă din copilărie, eul nostru este marcat de așteptările și exigențele altora. Părinții, frații, profesorii, ziarele și cana­lele de televiziune ne cer în permanență să ne conformăm unor modele și ne eva­luea­ză. Aceste comenzi omniprezente: „Fă!”, „Nu face!”, „Trebuie”, „Nu ai vo­ie” se im­primă adânc în subconștientul nostru. Când întorci spatele forfotei exterioare și te liniștești, auzi dintr-o dată toate aceste voci vorbind tare și răspicat înlăuntrul tău și îți dai limpede seama că nu ești deloc liber și independent, ci dominat de mereu aceleași gân­duri, cele mai multe provenite din fragedă copilărie. Cercetătorii au stabilit că 98% din gândurile noastre de fiecare zi sunt repetiții, ceea ce înseamnă că noi le gândim întruna, de ani sau poate chiar de decenii. Iar dintre ele, majoritatea au o nuanță negativă, prin ur­mare, produc neîncetat în noi sentimente de insatisfac­ție și stres. Iar liniștea interioară se duce pe apa sâm­betei.

– Cum putem ieși din acest carusel stresant al gândurilor, pentru a ne găsi pacea interioară?

– Exersând mereu și mereu fixarea atenției în prezent, lăsând la o parte flecăreala insistentă a gân­du­rilor. Să nu facem o apreciere a lor, să nu le refuzăm, dar nici să le acceptăm, ci, pur și simplu, să luăm act de ele, iar apoi să ne întoarcem la clipa de față.

– De ce este așa de important să trăim în prezent? Oare pro­pria noastră viață nu se petrece clipă de clipă acum?

– Din păcate, nu. Gândurile noastre fug mereu spre ziua de ieri sau cea de mâine, deci noi trăim mare parte din timp în tre­cut sau în viitor. De aceea nu per­­ce­pem suficient momentul de acum, viața propriu-zisă, ci zărim doar mici fragmente de realitate, de­for­mate și acelea de lentilele gân­­durilor și ale judecăților noas­tre. Nimic mai simplu decât să dăm jos de pe nas acești ochelari care distorsionează imaginea, ca să vedem realitatea din spa­tele lor. Pentru asta nu trebuie decât să evadăm puțin din coti­dian, să ne dobândim cal­mul, să cău­tăm liniștea.

– Ușor de spus…

– Toate civilizațiile și religiile au dezvoltat me­tode similare de afla­re a liniștii: important este să îți alegi un centru de fo­ca­lizare a gân­du­ri­lor, cum ar fi respirația, un sunet, o rugăciune, sau pur și sim­plu, cuvântul „amin”. Când apar alte gân­duri, și ele apar frec­vent, le percepi cu in­di­ferență și îți îndrepți din nou aten­ția asupra nu­cleu­lui con­cen­trării tale. Imaginează-ți că le tai cu o foarfecă, și ele dispar. Fie­care dintre noi are liber­tatea să-și aleagă calea care i se pare cea mai potrivită pentru a-l con­du­ce spre liniște. Esențialul este să exer­săm zilnic. Căci regăsirea con­secventă a calmu­lui și a liniștii e la fel de impor­tantă și benefică pentru min­tea noastră cum este pen­tru corp practicarea cu regu­laritate a mișcării.

Respiră conștient

– Ca exemplu, ne-ați putea recomanda un exer­cițiu simplu?

– Respirația conștientă. Ne percepem respirația, o urmărim clipă de clipă, de când începe și până se termină, alungăm stolul de gânduri neavenite, păs­trându-ne atenția pe respirație. Cine își va rezerva mă­car câteva minute, dimineața și seara, pentru a face această meditație simplă pe respirație, va băga de sea­mă că devine mai echilibrat și că toate activitățile zilei vor decurge altfel.

– Și dacă avem o perioadă mai agitată, ce ne sugerați, ca să „ne adunăm”?

– Oricând sunteți nervoși, eu vă recomand să conștientizați împrejurarea, momentul și locul unde vă aflați și, pur și simplu, să vă observați respirația. Așa ceva se poate face pretutindeni: în metrou, în stația de autobuz, la stop, așteptând la o coadă, dar și la masa de scris sau în timpul unei plimbări. Chiar și în vreme ce purtați o discuție tensionată la birou, câteva respirații conduse conștient vă oferă din nou calmul și claritatea de gândire necesare. Când mergeți pe jos, ar trebui să fiți atenți la fiecare pas. Așadar, să percepeți cu toate simțurile pasul pe care tocmai îl faceți, de la călcâi până la vârf. Procedeul funcționează și în mijlocul unui hipermarket supraaglomerat.

– Ce se întâmplă atunci când ne îndreptăm aten­ția în totalitate asupra unui pas ori a unei respirații?

– Concentrându-ne pe ele, ne concentrăm și asupra noastră, asupra clipei prezente, pe care o trăim. Ne des­­coperim existența interioară, alta decât aceea an­gre­­nată în obligațiile cotidiene. Descoperim esența rea­lă a ființei noastre profunde. E cineva acolo înăun­tru pe care dacă l-am scoate la suprafață mai des, vom trăi într-un permanent echilibru. Această experiență a re­gă­sirii prin relaxare și liniște e greu de descris în cu­vinte, fără să sune într-o manieră diletantă și de prost-gust. Însă fiecare om cunoaște sentimentul oceanului infinit al existenței sale. Căci el nu se întâlnește doar în rugă­ciu­ne sau meditație, ci și atunci când trăim intens un anu­mit moment, ori suntem total absorbiți de ceea ce fa­cem, fie în munca noastră, fie în dragoste. Sau când ne apare în fața ochilor un peisaj fascinant. Cu ajutorul tehnicii de observare a respirației ori a pașilor, putem învăța să ne provocăm deliberat această stare, oriunde și oricând. Cine se retrage din când în când în liniște pentru a medita va căpăta din ce în ce mai multă încre­dere în viață, iar într-o bună zi, va sesi­za un sens mai profund în tot ce se petrece în jurul său.

– Adică?

– Orice om se află în căutarea unui sens al propriei sale existențe: de ce ne naștem, pentru ce luptăm să ne croim drum prin viață timp de decenii, dacă până la urmă toți vom fi obligați să dispărem de pe fața pă­mân­tului? Fiecare își pune asemenea întrebări, mai cu­rând sau mai târziu.

– În perioadele de criză e de înțeles, dar și în îm­prejurări normale?

– Astfel de întrebări legate de rostul vieții nu se ivesc numai în momentele de criză existențială gravă. Chiar și atunci când, la o privire din afară, totul pare să meargă perfect, când ai obținut tot ce ți-ai dorit – un partener, casă, mașină, bani și carieră – simți o dure­roasă insatisfacție lăuntrică. Te gândești mereu: „Asta a fost tot?”. Parcă îți mai lipsește ceva… Cei mai mulți încearcă să-și aline această neîmplinire sufle­tească întețindu-și goana după lucruri exterioare, care aparent îi promit fericirea dorită cu ardoare. Dar pe ca­lea asta nu se ajunge nicăieri. Întrebările despre sensul existenței continuă să apară. Ele nu-și găsesc un răs­puns autentic și profund satisfăcător decât în liniște, în regăsirea de sine, acolo unde ai posibilitatea să tră­iești experiența unificării cu esența ființei tale.