Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

SOS – Cititorii mulțumesc pentru ajutor

„Vă mulțumim, și dacă este posibil, mai ajutați-ne o dată!”

Foto: Shutterstock

Bună ziua, doamnă Sânziana Pop,

Sunt Popescu Emilia-Maria, din satul Preaj­ba, comuna Malu Mare, județul Dolj, ne-ați ajutat anul trecut, atunci când nu mai știam în­cotro s-o apucăm! În 2019, am născut un băie­țel, pe Alexandru-Ștefan. O sarcină care părea să de­curgă normal s-a complicat atunci când am făcut preeclampsie (o complicație manifestată prin hi­per­tensiune arterială și o alimentare de­ficitară cu sânge a placentei), fapt ce avea să afec­teze creș­terea fătului. După controale me­dicale și drumuri la medicul ginecolog s-a consta­tat că nu mai pri­mea suficient oxigen, căci se inversaseră arterele fluxului sanguin. Am ajuns de urgență la Mater­nitatea Polizu, din București, însoțită de soțul meu, unde am fost imediat mo­nitorizată și am născut prin cezariană (deși sarcina avea doar 31 de săptămâni) un băiețel, căruia i-am pus numele Alexandru-Ștefan. De-aici au început com­plica­țiile, cu care trupușorul lui firav s-a confruntat din plin: a făcut hemo­ragie intraventriculară, stop cardiac, apoi i-a apărut și o hidrocefalie severă. Nu­mai o minune dumnezeiască l-a ajutat pe me­dic să-l poată rea­duce la viață. Timp de 2 ani, am stat prin spitale, iar copilașul acesta viteaz a su­ferit 6 intervenții chi­rurgicale la cap (i s-a montat un șunt de li­chid cefalorahidian). Viața ne de­ve­nise un chin, căci după fiecare operație Ale­xan­dru făcea crize de epilepsie și-o luam de la capăt cu tratamen­tele. Când a împlinit 5 ani și jumătate, nemai­știind cum să ne descurcăm material (tara­ta­mentele urmate erau complexe și deloc ieftine: kinetoterapie, terapie Vojta, logopedie, terapie Medek, „3 C” (ansamblu de exerciții fizice), am avut norocul să aflăm de la o altă mămică (ce fu­sese ajutată) de revista „Formula AS”, și v-am scris.

Vă mulțumim pentru publicarea scrisorii, doamnă Sânziana Pop, pentru alocarea sumei de bani din Fundație, dar și pentru generozitatea cinstiților dvs. Cititori, care ne-au trimis și direct bani! Mulțumim, așadar, Fundației „For­mula AS”, ca și următorilor: Ileana P. (Hu­nedoara), Petru-Maria-Angela D., Emilia N., Fundația Carmina S. Hope, Rădița B., Vir­ginia-Păpădie A., Elisei S., Vicențius D., Ma­ria-Elena B., Ma­riana C., Floarea F., Ioana L., Horațiu D., Ma­rius D., Maria B.

Cu ajutorul dvs., al tuturora, am achiziționat un cărucior pentru Alexandru, am plătit terapii și am cumpărat medicamentele necesare tratării lui. Față de anul trecut, Alexandru a făcut mici pro­grese: spune câteva cuvinte, merge cu ver­ti­calizator, este mult mai atent la tot ce îl încon­joară, e mai sociabil cu ceilalți copii și ne solici­tă apă și mâncare.

Pe lângă tratamentele necesare zilnice, ur­măm cu băiatul terapii la centre mari din țară, cum este cel din Alba Iulia (Centrul „Maria Beatrice”) – dedicat recuperării medicale a co­pii­lor născuți prematur și a recuperării celor cu afecțiuni neuro­motorii, post-traumatice, post-operatorii, osteoar­ti­culare și musculo-sche­le­tale. Costurile procedu­rilor pe care le urmează Alexandru sunt mari. Eu sunt casnică, iar soțul meu și-a întrerupt serviciul pentru creșterea băiatului. Vă implorăm să ne mai în­tindeți o mână de ajutor. Vă vom spune, cum am făcut-o și acum, pe ce tratamente se vor duce banii.

Avem un cont în RON, deschis la banca BRD, filiala Craiova, agenția Mihai Viteazu, titular cont Popescu Emilia-Maria, IBAN: RO41BRDE170SV90861271700

Vă mulțumim tuturor acelora care ne citiți strigătul de ajutor! Dumnezeu să vă răsplătească bunătatea!

POPESCU EMILIA-MARIA – sat Preajba, com. Malu Mare, jud. Dolj, cod 207367, tel. 0787/43.60.84

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.