Într-un moment în care scena internațională e mai tulburată ca oricând, Jocurile Olimpice de Iarnă Milano Cortina 2026 sunt, parcă mai mult ca în alte ediții, o binevenită gură de aer proaspăt și, pentru cine mai gândește cu mintea lui, un prilej de meditație despre frumusețea lumii noastre. Ideal ar fi fost să respectăm înțeleapta moștenire ce ne-au lăsat-o anticii și să lăsăm, pentru câteva săptămâni, armele să tacă. Din păcate, războiul de la granițele noastre, început acum 4 ani, chiar după festivitatea de final a precedentelor Jocuri Olimpice, cele de la Beijing (o concesie făcută Chinei de Vladimir Putin) continuă și azi. Dar, tocmai în contrast cu micimea ambițiilor mai marilor lumii, „olimpiada albă” din Alpii Italieni vine cu modele veritabile de caracter, de perseverență și de sacrificiu.
Sigur că și la Jocurile Olimpice, iarna nu-i ca vara. Emisfera sudică e practic exclusă din program, din rațiuni evidente, prezența Australiei și, mai ales a Braziliei, în clasamentul pe medalii, e un detaliu mai degrabă exotic. Asta nu ne împiedică să ne întrebăm de ce țări precum Bulgaria sau Georgia iau medalii la Milano Cortina 2026, în vreme ce noi nu reușim, după jumătate de secol, decât să egalăm un loc 5, după evoluția impresionantă la bob a perechii Cristian Tentea și George Iordache. Cam puțin, totuși, pentru o țară de peste 16 milioane de locuitori, străbătută de un lanț muntos ce se întinde până la Dunăre…
E limpede că nu talentul ne lipsește, ci proiectul. Iar aici, lecția Milano Cortina 2026 e cu adevărat valoroasă. Oricine a avut prilejul să ajungă la Cortina d’Ampezzo (iar noi, reporterii „Formulei AS”, am bătut de mai multe ori frumoasele văi de acolo în căutările noastre de urme vechi românești), locul e ideal pentru un eveniment de amploarea Jocurilor Olimpice de Iarnă. Dar după ce în 2006 găzduise deja o altă ediție în vecinătate, la Torino, a fost nevoie de un serios efort de voință și apoi de convingere, din partea Italiei, pentru a găzdui ediția din acest an a Jocurilor. Până să întoarcă bani și beneficii de imagine, un astfel de demers necesită investiții – uneori în detrimentul altor domenii sau altor regiuni. Asta, într-o zonă unde, de exemplu, pentru celebrul stadion „San Siro” din Milano, pe care s-a desfășurat ceremonia de deschidere, nu s-au găsit încă bani pentru renovare. Numai că, spre deosebire de noi, care construim, mai nou, în neștire stadioane și săli de sport, și unde e cazul, și unde nu e cazul, italienii au știut să-și pună ordine în priorități pentru a profita de șansa de a se arăta lumii așa cum o fac acum, cu minunata ediție Milano Cortina 2026.
Iar câștigurile sunt mai mari decât par la prima vedere. O țară divizată din multe puncte de vedere (cum sunt toate țările în epoca aceasta) și-a găsit un proiect comun. Fără să aibă ambiția de a organiza olimpiade, România trebuie să învețe din lecția asta și să gândească în permanență proiecte, mai mici sau mai mari, care să aducă coeziune în societate. Doar un detaliu despre forța acestei emulații colective pe care o provoacă „proiectul Milano Cortina” în zilele acestea: Italia se află pe locul 2 în clasamentul pe medalii, în condițiile în care la ultimele patru ediții a terminat pe 13, pe 12, pe 22 și pe 16! E peste SUA, peste Germania și Austria, peste Franța, Suedia și Elveția, țări cu mare tradiție în sporturile de iarnă!
