• Gemoterapia a început să abordeze aplicabilitatea mugurilor de plante și la nivel emoțional, luând în considerare acțiunile subtile prin care ne pot influența și readuce starea de bine •

Vă propun o incursiune în lumea mugurilor, cu o trecere în revistă a celor două tipuri de acțiuni: la nivelul corpului fizic și la nivel mental-emoțional. Pentru aceasta, voi avea ca sursă de informații cele mai recente studii ale dr. Fernando Piterà di Clima (Italia) și ale terapeutei Lauren Hubele (SUA).
Acest prim articol dintr-o serie pe aceste teme își propune să puncteze câteva aspecte principale ale Mugurelui de călin. Am ales călinul, pentru că este un remediu gemoterapic ce poate fi foarte util iarna și la trecerea spre primăvară, prin acțiunea sa la nivelul tractului respirator.
Călinul – gemoterapicul care reduce spasmele
• La nivel respirator
Aceasta este principala recomandare a Extractului din muguri de călin, fiind util în tusea seacă, cu senzație de sufocare sau în tusea convulsivă. Reduce spasmele musculaturii de la nivelul căilor respiratorii, acțiune completată cu cea calmantă, reglatoare la nivel neurovegetativ.
Cel mai adesea, în tusea seacă, călinul se asociază cu Extractul din muguri de carpen și Extractul din mlădițe de caprifoi. Cele trei extracte gemoterapice sunt prezente și în compoziția complexului gemoterapic Polygemma Tuse, iar pe lângă administrarea acestuia (în tusea seacă sau productivă), puteți să apelați suplimentar la Extractul din muguri de călin, în accesele de tuse cu senzația de sufocare, administrat de 3-4 ori pe zi, câte 1 ml.
În afectări pulmonare, călinul se va asocia cu Extractul din muguri de carpen şi Extractul din muguri de alun, iar în astmul bronșic, cu Extractul din muguri de coacăz negru.
Este util ca administrarea extractelor gemoterapice recomandate în tuse să continue timp de o săptămână și după ameliorarea și dispariția simptomelor, pentru o vindecare de durată.
Dacă a existat și o afectare pulmonară, în cazul adulților, complexul gemoterapic Polygemma Plămâni poate completa tratamentul medicamentos și este o alegere utilă și pentru perioada de convalescență, susținând refacerea elasticității țesutului pulmonar și a capacității respiratorii. În cazul copiilor, extractele gemoterapice din muguri de brad, muguri de alun și muguri de mesteacăn sau muguri de porumbar se pot administra timp de o lună de zile, pentru refacerea după boală.
De asemenea, tusea seacă, iritativă, poate să apară în urma administrării unor medicamente, ca efect secundar, și ar putea fi ameliorată cu Extractul gemoterapic din muguri de călin.
Dar tusea este un simptom ce poate să apară în diferite circumstanțe, generată de anumite situații sau afecțiuni. De aceea, consultul medical este esențial pentru stabilirea diagnosticului și a schemei de tratament. Gemoterapia poate susține ameliorarea acceselor de tuse și refacerea organismului.
• La nivel uterin

O altă recomandare importantă și frecventă a Extractului din muguri de călin este dismenoreea, acele crampe abdominale sau lombare de dinainte și din timpul menstruației, cauzate de contracțiile uterine, pe care acesta le ameliorează prin efectul antispastic. Administrat singur sau asociat cu alte gemoterapice, cum sunt cele din complexul gemoterapic Polygemma Premenstrual (cu mlădițe de zmeur, muguri de castan sălbatic și fosfat de magneziu, ca sare Schussler), este bine de avut la îndemână de femeile și fetele tinere, care experimentează aceste simptome neplăcute.
De asemenea, în cazul iminenței unui avort sau în caz de avort habitual, se poate încerca reducerea în intensitate a spasmelor uterine, pentru protejarea și menținerea sarcinii, administrând gemoterapicul din muguri de călin.
• În hipoacuzie
La vârstnici, în general, pot să apară acufene (tinitus – țiuit în urechi) prin spasm vascular și timpanoscleroză, când se recomandă administrarea de Extract din muguri de călin și Extract din muguri de scoruș de munte sau Extract din muguri de călin și extract din mlădițe de vâsc, la persoanele cu hipertensiune arterială sau insuficiență cardiacă.
Călinul – adjuvant în hipertiroidie
În hipertiroidism, glanda tiroidă produce hormoni în exces, accelerând metabolismul organismului. Apar simptome precum tahicardie, pierdere în greutate, nervozitate, insomnie etc. Consultul medical este obligatoriu pentru identificarea cauzei și stabilirea unui tratament medicamentos. Medicii specializați în gemoterapie recomandă, printre altele, și Extractul din muguri de călin, pentru acțiunea sa calmantă, reglatoare la nivel neurovegetativ.
Călinul – suport în stări de tensiune și agitație
Deși nu este principala recomandare în stările de agitație, ne putem totuși gândi la Extractul din muguri de călin, în special în cazul tensiunii nervoase din perioada menarhei (instalarea menstrei la tinerele fete), când se va administra împreună sau alternativ cu Extractul din muguri de tei argintiu. Este ceea ce recomandă dr. Fernando Piterà di Clima. Acțiunea reglatoare la nivel neurovegetativ a călinului, combinată cu cea de reducere a spasmelor, va readuce calmul și va ajuta în cazul durerii menstruale puternice.
Esența călinului – expansiunea
Lauren Hubele, terapeut din SUA, specializată în gemoterapie, ne arată o altă abordare a Călinului, a cărui esență o consideră a fi expansiunea.
Acțiunea de eliberare – expansiune, la nivel respirator și tiroidian, poate elibera și durerea resimțită emoțional. Alegerea momentului când avem nevoie de acest gemoterapic este strict personală, și de aceea, momentul ar trebui ales de persoana care resimte nevoia unei eliberări, nu de medic. S-a observat că efectul la nivel tiroidian va permite călinului să deschidă chakra gâtului, pentru o mai bună exprimare a nevoilor proprii.
Lauren Hubele consideră necesară administrarea călinului pentru a susține capacitatea unei persoane de a-și vindeca incapacitatea de a se exprima în fața celorlalți, de a spune ceea ce trebuie spus, de a se afirma. Iar efectul călinului se instalează atunci când persoana poate exprima ceea ce simte. Modul de administrare pe care îl recomandă în aceste situații este de doar o picătură de extract gemoterapic, administrat zilnic pentru o perioadă mai lungă sau mai scurtă, până la instalarea stării de bine, ceea ce presupune o atentă urmărire a stării emoționale.
De asemenea, dna Hubele ne arată și mesajul spiritual al călinului:
„Călinul vă transmite că ați început să vă îndreptați spre un teritoriu nou și expansiv. Poate că această creștere ia forma unei treziri spirituale. În orice caz, vă veți simți provocați, deoarece mesajul lui vă cheamă să vă extindeți dincolo de ceea ce este cunoscut. Această lărgire a orizonturilor poate fi universală sau legată de un subiect anume, asupra căruia au dominat gânduri restrictive. Respirați adânc și bucurați-vă de sentimentul de spațiu pe care vi-l oferă călinul”.
Puteți afla mai multe despre această abordare a gemoterapiei în cartea dnei Lauren Hubele, „Arta & Știința gemoterapiei”, pe care o puteți procura pe site-ul www.gemoterapie.ro
Farm. Carmen Ponoran


