Vara trecută, o pereche de veverițe dădeau târcoale terasei pe care ne petreceam timpul liber. Jucăușe și prietenoase, prezentau adevărate spectacole de salturi și acrobații. Soțul meu le-a botezat Romeo și Julieta. Ea, Julieta era mai frumoasă, era roșcată și durdulie, iar la vârful urechilor avea smocuri de păr. Romeo era mai suplu și avea blănița cenușiu închis. Zilele treceau, și pentru că nu le speriam și nu făceam gesturi bruște, veverițele erau din ce în ce mai îndrăznețe, mai sociabile. Era suficient să încep să bat două nuci și să strig: ”Veve!” și ele veneau în viteză. Ca să le atrag, am început să pun nuci și alune pe masa de pe terasă și am observat că Romeo era mai curajos, de pe acoperișul magaziei sărea direct pe masa de pe care-și lua recompensa. Avea un întreg ritual: primele două, trei nuci le mânca, la mică distanță de locul unde le găsea, după care nucile următoare, le lua și le ducea în ascunzătorile pe care le avea în aluniș.
Am citit că pentru a supraviețui unei ierni, o veveriță are nevoie de 4000 de nuci sau 6000 de alune, pe care le depozitează în diverse locuri și le regăsește întotdeauna. Mi-am propus să încerc să-i câștig încrederea lui Romeo și să-l conving să ia nucile din mâna mea. Am început strategic, prin a nu-i mai lăsa nuci pe masă. Când a apărut, Romeo s-a dus la locurile deja învățate. Surpriză! Nu mai erau nuci! Văzându-l cum sărea și căuta disperat bunătățile, am început să-i arunc câte o nucă, din ce în ce mai aproape de mine. A urmat o perioadă de tatonări, de nehotărâri, dar foamea a învins. Am ajuns și la momentul în care Romeo a luat nuca din mâna mea.
După această zi, a început, practic, “idila” noastră. Romeo era din ce în ce mai prietenos cu mine și cu băieții mei. Primea nuci de la toți, stătea în preajma noastră, spre disperarea Julietei, care se urca într-un măr din apropierea terasei și scotea strigăte ascuțite. Cred că-l certa pe Romeo, pentru că legase această prietenie cu noi sau, ca orice femeie era, pur și simplu, geloasă!
Prietenia mea cu Romeo se lega pe zi ce trecea: dacă dimineața dormeam mai mult, veverița se cățăra pe geam și făcea gălăgie. Când îi deschideam ușa, Romeo se ducea direct la coșul cu nuci, mânca, făcea și câteva curse cu provizii pentru iarnă. Apoi, se așeza în mijlocul camerei și se uita cu mine la televizor. Îl făcusem fan al serialului ”Tânăr și neliniștit”, difuzat dimineața, în reluare.
Când au venit părinții mei în vizită, m-am temut că Romeo nu va mai fi așa de prietenos, dar ți-ai găsit! La început s-a împrietenit cu tata: i-am surprins, împărțindu-și frățește crutoanele pregătite pentru masă. Și apropo de masă, tata trebuia să stea de pază, când mama așeza masa, să nu sară Romeo în farfuriile cu supă! Mama care era soră geamănă cu zeița igienei și n-ar fi pus mâna pe vreun animăluț, ajunsese să-l placă pe Romeo, să-i dea de mâncare dar și să-l certe, pentru că trebuia într-una să șteargă masa, pe care el se plimba nonșalant.
Spectacolul suprem însă l-a dat când au venit niște prieteni în vizită. Eram 12 persoane pe terasă, și tocmai le povesteam despre prietenul meu Romeo. Nu credeau ce le spuneam. Atunci am luat două nuci și, lovindu-le de zor, l-am strigat pe Romeo. Spectacol de circ! Romeo a apărut din aluniș, a alergat pe gard, a sărit pe magazie, a făcut un salt pe masă, a luat nuca din mâna mea și țuști!, cale întoarsă, lăsând asistența cu gura căscată! Show-ul s-a încheiat, așa cum s-a încheiat și vacanța noastră. Acum, privind cele câteva fotografii cu Romeo, aștept și visez la concediul de la vară, când vom merge din nou la căsuța de vacanță, unde sper să-l întâlnesc pe Romeo. M-am gândit la el, toată iarna. Face parte din viața mea.
DANA G.
