• Am mai scris despre ea, pe vremea când părea doar un experiment. Astăzi, „metoda Buteyko” e practicată de medici pe plan mondial, contribuind la ameliorarea unui mare număr de boli •

Inspir, expir, pauză – inspir, expir, pauză… ritmul respirației noastre ne însoțește pe parcursul întregii vieți, de la prima gură de aer pe care o luăm după naștere și până la ultima suflare. Inspirăm de aproximativ 20.000 de ori pe zi, iar la fiecare respirație tragem pe nas sau pe gură circa o jumătate de litru de aer, pe care-l eliminăm din nou când expirăm. Acest proces, care este controlat de centrul respirator din trunchiul cerebral, se adaptează continuu la nevoile organismului, în strânsă coordonare cu sistemul cardiovascular, metabolismul și musculatura. În timpul efortului fizic, de pildă când urcăm scările sau facem sport, respirația devine mai rapidă și, totodată, mai profundă, deoarece musculatura are nevoie de mai mult oxigen și se produce mai mult dioxid de carbon; simultan, crește frecvența cardiacă. În caz de stres sau anxietate, respirația se accelerează, iar la altitudini mari, activitatea respiratorie se intensifică, pentru a compensa conținutul mai scăzut de oxigen din aer. În schimb, în stare de repaus sau în timpul somnului, atât respirația, cât și pulsul încetinesc.
Singura funcție vitală pe care o putem modifica
Reglarea respirației se petrece involuntar și, de cele mai multe ori, fără ca noi să o conștientizăm – și totuși, respirația este singura funcție vitală a organismului pe care o putem modifica direct, după cum ne e voia. Ne putem accelera sau încetini intenționat respirația, putem respira mai profund sau mai superficial, ne putem ține răsuflarea pentru scurt timp, o putem lăsa să curgă, pur și simplu, sau ne putem concentra atenția asupra fiecărei respirații în parte. În acest fel, influențăm atât funcțiile fiziologice, cât și trăirile psihice. În același timp, starea de spirit, gândurile și starea fizică se reflectă nemijlocit în respirație.
Pe plan mecanic, mișcările pe care le presupune respirația acționează direct asupra organelor din cavitatea toracică: drept urmare, se modifică, între altele, refluxul venos către inimă, ceea ce influențează bătăile inimii și tensiunea arterială. Totuși, în situații de stres sau tensiune, respirăm adesea superficial, la nivelul părții superioare a toracelui, grăbit sau neregulat, iar uneori ne ținem respirația fără să ne dăm seama. Asemenea tipare respiratorii pot accentua nervozitatea și reacțiile de stres și pot contribui la epuizare, în condițiile unei solicitări prelungite. Invers, o respirație conștientă și calmă ne poate stabiliza starea de spirit și reduce tensiunea interioară. Ea susține reglarea sistemului nervos și facilitează concentrarea.
Hiperventilația și consecințele sale
În anii ’50, medicul și cercetătorul Konstantin P. Buteyko, care s-a născut pe teritoriul Ucrainei de astăzi, a observat că unii dintre pacienții săi își pierdeau cunoștința în timpul auscultației (examinarea în cadrul căreia medicul ascultă cu stetoscopul sunetele toracelui), după câteva respirații profunde. Aceasta l-a condus la ideea că o respirație mai rapidă sau mai profundă ar putea declanșa boli. Medicul, care suferea el însuși de hipertensiune arterială, a început atunci să experimenteze, reducându-și respirația. Și, într-adevăr, tensiunea sa arterială se îmbunătățea când făcea asta, dar se înrăutățea din nou, de îndată ce revenea la respirația profundă. Același lucru l-a observat și în cazul pacienților săi, care sufereau de astm și angină pectorală. Buteyko a concluzionat că persoanele care respiră prea mult pierd prea mult dioxid de carbon (CO2) și că hiperventilația cronică poate contribui, măcar parțial, la multe dintre așa-numitele boli ale civilizației. Asta, deoarece, dacă eliminăm prin respirație mai mult dioxid de carbon decât produce organismul, nivelul de CO2 din sânge scade, proces care modifică, la rândul său, echilibrul acido-bazic. Consecințele tipice sunt amețeala, furnicăturile de la nivelul mâinilor sau buzelor, palpitațiile, senzația de apăsare în piept sau cea de lipsă de aer. Deși în sânge există suficient oxigen, la celule ajunge prea puțin. Pornind de la această constatare, Dr. Konstantin P. Buteyko a dezvoltat tehnica de respirație care îi poartă numele, prin care se urmărește reducerea și calmarea respirației până la un nivel normal. Când respirăm mai puțin, eliminăm automat mai puțin CO2, iar concentrația sa din sânge crește, ceea ce face, de exemplu, ca bronhiile îngustate în cazul astmului să se dilate, pentru a putea absorbi mai mult oxigen.
Terapia prin respirație redusă
„Omul înțelept respiră de parcă n-ar respira deloc”, ar fi spus filozoful chinez Lao Zi, în secolul al VI-lea î.Hr. El se referea la o respirație deosebit de calmă, discretă și economică, din punctul de vedere al consumului energetic. O idee asemănătoare se regăsește în metoda Buteyko – și aceasta urmărește să promoveze sănătatea și starea de bine, printr-o respirație mai redusă, dar mai eficientă.
Respirația Buteyko cuprinde mai multe tehnici care se armonizează între ele, urmărind reducerea volumului respirator, favorizarea respirației nazale și îmbunătățirea toleranței la CO2. Elementul central este așa-numita respirație redusă: în cadrul acesteia, se respiră liniștit pe nas, iar respirațiile se reduc în mod conștient, astfel încât senzația de „nevoie de aer” care apare să fie ușoară și bine tolerată (mai jos găsiți schema unei succesiuni de exerciții).
Reducerea respirației
Mulți oameni s-au obișnuit, de-a lungul anilor cu tipare greșite de respirație. Acestora le sunt utile atât succesiuni fixe de exerciții, cât și antrenamentul integrat în viața cotidiană. Antrenamentul poate fi practicat în paralel cu alte activități, ori de câte ori vă amintiți – fie în timpul unei plimbări sau când șofați, ori când vă uitați la televizor sau citiți. În cadrul antrenamentului, reduceți respirația până simțiți nevoia să luați un pic mai mult aer. În funcție de percepția corporală, ar trebui să alocați câteva săptămâni pentru a fixa tehnica respiratorie în memoria corporală. După aceea, este suficient să faceți exercițiile când și când, pentru ca organismul să nu uite noul tipar respirator. În acest stadiu, respirația Buteyko poate fi folosită și în situații de stres, pentru a contracara țintit accelerarea respirației. În primele săptămâni, e ideal ca antrenamentul să se facă o dată până la de trei ori pe zi, timp de aproximativ o jumătate de oră.
Ce se îmbunătățește prin respirația Buteyko?
Dr. Buteyko a întocmit o listă cu peste 200 de simptome care ar putea fi atenuate, în opinia sa, prin această metodă. Metoda Buteyko este foarte eficientă în cazul multor probleme de sănătate și poate fi utilizată ca terapie complementară medicinei convenționale. Rezultate pozitive au obținut deosebit de rapid mai ales persoanele care suferă de astm și rinită cronică, dar metoda Buteyko poate ajuta și în cazul altor afecțiuni pentru care medicina alopată nu a identificat cauze clare. Printre acestea se numără, de exemplu, durerile de cap, tulburările de somn, oboseala persistentă și stările de anxietate. Iată câteva exemple tipice:
• Rinită cronică și răceală: dacă nasul este în mod constant inflamat și înfundat, persoanele afectate nu mai pot respira decât pe gură. Prin metoda Buteyko se învață eliberarea căilor nazale – cu condiția ca simptomele să nu fie cauzate de probleme anatomice, cum ar fi deviațiile severe ale septului nazal sau polipii. Exercițiile duc la reducerea inflamației mucoasei nazale. Dacă se efectuează exerciții pe o perioadă de timp și respirația se normalizează, acest lucru poate face ca nasul să nu se mai înfunde – nici măcar în cazul unei alergii sau al unei răceli.
• Astm: diverse studii științifice atestă că, de multe ori, hiperventilația nu este doar o consecință, ci și o cauză parțială a astmului. O respirație redusă după metoda Buteyko produce în plămâni modificări ale raportului de gaze, care determină imediat dilatarea bronhiilor. Acest efect rapid face ca necesarul de medicamente bronhodilatatoare să scadă, de regulă, încă de la începerea exercițiilor respiratorii. În funcție de medicația inițială și de severitatea astmului, administrarea lor poate fi adesea și întreruptă după o anumită perioadă.
• Tulburări de somn: dacă se reușește trecerea de la respirația pe gură la cea pe nas, simptome precum dificultățile de adormire și de menținere a somnului, tusea nocturnă sau sforăitul se pot atenua frecvent. Uneori se observă o ameliorare și în ceea ce privește pauzele respiratorii din timpul somnului: apnee în somn. Exercițiile Buteyko practicate cu regularitate pot contribui la stabilizarea reglării respirației și la favorizarea unei respirații mai liniștite și mai uniforme, inclusiv în timpul nopții.
• Dureri de cap și amețeli: cine aplică exercițiile Buteyko observă, adesea, încă de la început că mâinile și picioarele reci se încălzesc în mod plăcut, deoarece circulația sanguină se îmbunătățește. Acest lucru se întâmplă și la nivelul creierului: amețelile, cefaleea de tensiune sau chiar migrenele se atenuează, iar capacitatea de concentrare se îmbunătățește.
• Stări de anxietate: anxietatea și atacurile de panică pot fi atât declanșatorul, cât și consecința hiperventilației: frica provoacă o respirație excesivă, care produce, la rândul ei, simptome de anxietate și stres, ce pot provoca teamă, care amplifică și mai mult frica. O modificare conștientă a respirației poate întrerupe acest cerc vicios.
Atenție, în cazul bolilor preexistente!
La persoanele sănătoase, respirația Buteyko este foarte utilă pentru prevenirea bolilor. Însă în cazul unei afecțiuni preexistente, se impune prudență și trebuie procedat cu grijă. În cazul hipertensiunii arteriale, schimbarea obiceiurilor de respirație este promițătoare. Totuși, unele persoane reacționează la reținerea prelungită a respirației sau la senzația de „foame de aer” printr-o creștere accentuată a tensiunii arteriale. Din acest motiv, în caz de hipertensiune, e contraindicat să se facă pauze respiratorii prelungite și pauze maxime. Dacă avem îndoieli, e recomandabil să ne procurăm un tensiometru, pentru a ne asigura că exercițiile sunt efectuate corect și că tensiunea arterială scade cu adevărat. De asemenea, în caz de astm sever, boli cardiace, epilepsie, diabet și BPOC, exercițiile Buteyko ar trebui efectuate doar într-o formă ușoară și moderată și, pe cât posibil, sub îndrumarea unui terapeut cu experiență.
Exerciții care induc senzația de nevoie de aer
Respirația care accentuează nevoia de aer este o modalitate de a respira în care se inspiră și se expiră mai puțin aer pe unitatea de timp decât în mod obișnuit, dar suficient pentru a se acoperi necesarul organismului. În cazul tuturor exercițiilor, se inspiră și se expiră exclusiv pe nas. Iată o mică selecție:
• Respirația pe o singură nară: blocați o nară, respirați doar pe cealaltă și lăsați să apară nevoia de a primi puțin mai mult aer. Schimbați din când în când nara.
• Zumzetul: inspirați normal și lăsați aerul să iasă printre buzele apropiate producând un sunet, fără a forța. Prelungiți sunetul până când toți mușchii respiratori sunt relaxați.
• Respirația invizibilă: respirați în direcția unei pene sau a unei flăcări de lumânare și încetiniți-vă respirația în așa fel încât pana sau flacăra să se miște cât mai puțin.
• Respirația ținută:
1. Așezați pe un scaun sau întinși pe pat, faceți câteva respirații ușoare, „de încălzire”.
2. Inspirați, numărând până la 5.
3. Expirați, numărând până la 7.
4. Țineți aerul cât puteți: minimum 10, maximum 30-40 de secunde.
5. Repetați exercițiul de 30 de ori.
6. La final, respirați profund de 7 ori.
Veți trăi o stare de bine și multă liniște. (Faceți exercițiul dimineața și seara.)
De știut:
* Dacă pulsul este egal sau mai mic decât la începutul secvenței de exerciții, puteți considera că ați făcut totul corect. Dacă este mai mare, trebuie să corectați metoda de lucru. Este posibil ca exercițiile să fie prea intense sau prea lungi.


