„Aș vrea să fiu bunică”

Stimată doamnă Sânziana Pop,

Încep prin a-mi cere scuze pentru că nu am trimis o scrisoare de mulțumire pentru fiecare dintre cele două articole pe care ați avut bunătatea să le prezentați cititorilor. Prima a fost de foarte mult timp, cam 15 ani, pentru rubrica „Din lumea necuvântătoarelor” și se numea „Bobiță al mamei” și a doua era o cerere la bursa locurilor de muncă din Iunie 2010 și avea titlul „Aș vrea să fiu bunică pentru un copil de clasa întâi”. Nu a fost un copil, au fost doi, și acum ei sunt singurii mei nepoți: fata – facultatea terminată, și băiatul în focurile BAC-ului. Și avem o legătură continuă cu toții. Vă mulțumesc pentru ajutor! Și pentru atunci, și pentru acum! Acum, după 15 ani, m-au sunat 4 fete din Bacău, din Galați și două din București. Vă mulțumim toate și vă dorim multă sănătate, anii care vin să fie luminați de un răsărit de soare plin de florile mulțumirilor care v-au fost adresate în urma binelui pe care l-ați presărat toată viața, pentru a lumina alte vieți.

Sănătate doamnă dragă și numai de bine să aveți parte!

Vă mulțumim,

MARIETA și cele 4 prietene