În tot Vechiul Testament nu există niciun profet mai iubit și mai cinstit de români decât Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul. De la o sărbătoare cu cruce roșie și până la numeroase datini și rânduieli, ziua de 20 Iulie este una dintre cele mai bine ținute și păzite din tot crugul bisericesc al verii. Dar, dincolo de evlavia țăranilor noștri pentru Sfântul Ilie, acest personaj al Vechiului Legământ rămâne învelit în mister. Motiv pentru care am ales să dialoghez cu profesorul Alexandru Mihăilă, care predă Vechiul Testament la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București, nădăjduind să aflu cine a fost cu adevărat acest proroc, care nu a cunoscut moartea, ci a fost înălțat la cer cu trup cu tot.

Cununa Vechiului Testament

– Domnule profesor, de unde credeți că vine toată dragostea, evlavia şi atenţia pe care creştinii români i-o dau acestui sfânt cu un destin atât de aparte?

– Cred că ar trebui să plecăm cu răspunsul nostru de la acel episod foarte important din Evanghelii, Schimbarea la Faţă a Domnului, care presupune întâlnirea Mântuitorului pe Muntele Tabor cu doi profeți din Vechiul Testament, cu Moise şi Ilie. Şi aş pleca de la această zugrăvire iconografică, pentru că, în mod interesant, în icoane, Moise apare tânăr, deşi el primeşte Legea la 80 de ani, pe când Ilie apare bătrân. Sfântul Maxim Mărturisitorul, în secolul VII, are o paralelă făcută între Moise şi Ilie, în care el îi dă întâietate lui Ilie. Deci, s-ar înţelege că faţă de Legea reprezentată de Moise, Ilie, ca profet, reprezintă trecerea spre Noul Testament. Sfântul Ilie reprezintă intervenţia Duhului, acolo unde Legea lui Moise reprezenta dreptatea lui Dumnezeu. Reprezintă fecioria, chemarea spre viaţa îngerească, acolo unde Moise reprezenta căsătoria şi, să zicem, spaţiul social obişnuit. Ilie reprezintă, într-un fel, o depășire a valorilor pe care le găsim în Vechiul Testament. Din punctul ăsta de vedere aş spune eu că Ilie este cununa Vechiului Testament.

Mai este apoi o paralelă pe care o face Sfântul Maxim: şi unul și altul, și Moise și Ilie, se duc pe Horeb, stau 40 de zile, țin un post pe care doar Mântuitorul îl mai repetă. Dar față de Moise, care îl vede pe Dumnezeu într-un spectacol de forță, cutremur, fulgere, tunete, Ilie îl vede în glas de liniște lină. Acesta ar putea fi, iarăși, un motiv pentru care, în interpretarea Sfântului Maxim, Ilie îi este superior lui Moise. Ar mai fi, poate, un aspect, și anume, că potrivit Sfintei Scripturi, Ilie nu moare. Nu este singurul care nu cunoaște moartea, mai este și Enoh. Ilie, însă, este cel despre care textul biblic spune că s-a înălțat la Cer, fiind răpit de Dumnezeu. Acesta este, cred eu, motivul pentru care bizantinii, pentru prima dată, l-au cinstit ca sfânt reprezentativ. Și ar mai fi ceva de adăugat. Față de alți profeți care au scris, Sfântul Ilie, care este chiar mai vechi decât aceia, se remarcă prin acțiune, inclusiv politică: se ia de barbă cu regii, intervine împotriva lor, are curajul să ia atitudine acolo unde există un abuz al puterii. Asta îl arată ca fiind activ inclusiv în zona socială. Cred eu că acestea ar putea fi explicațiile pentru evlavia populară, dar nu știu dacă este singurul răspuns potrivit.

– Într-un fel, prin asprimea viețuirii, prin râvna pentru Dumnezeu, Ilie ni-l amintește pe Hristos, cu aproape o mie de ani înainte de Nașterea Domnului.

– Este adevărat și trebuie să mărturisim că e un mod minunat în care se împletesc la Sfântul Ilie două trăsături care, altfel, par incompatibile. El are pe de o parte râvna care îl pune la un moment dat în situația de a fi un dușman pe față al păgânismului. Se opune preoților lui Baal, preoților Astartei. Dar există, pe de altă parte, și delicatețea, pe care eu cred că o vedem cel mai bine în momentul în care are acea viziune a lui Dumnezeu de pe Muntele Horeb, în care nu îl vede pe Dumnezeu nici în cutremur, nici în foc, deci nu în manifestările forței, ci îl vede în acel glas de liniște lină. Și eu cred cu tărie că această manifestare este, de fapt, una hristică. Pentru că ce este glasul? Glasul este Cuvântul, Logosul, Fiul Tatălui, care încă nu se întrupase. Înseamnă că Sfântul Ilie se împărtășește cu Hristos înainte de întruparea Domnului, se împărtășește din așteptarea Lui Mesia. Acesta e motivul pentru care îl vom revedea la Schimbarea la Față ca dând mărturie pentru Hristos.

–    Ce ne puteți spune, domnule profesor, despre perioada când a trăit Ilie? Cine i-au fost contemporanii?

– A trăit în urmă cu aproape 3000 de ani în urmă, în secolul IX î.Hr, iar acest secol IX î.Hr. este unul interesant pentru că acum începe să se configureze mișcarea profetică. Până la profeții scriitori, avem mișcarea profeților harismatici, pe care o reprezintă Sfântul Ilie, Sfântul Elisei și așa mai departe. În vremea lor, chiar sunt pomenite grupări ale profeților numite „Fii ai Profeților”. Trebuie să ne gândim, când zicem Fiii Profeților, că nu e neapărat o descendență biologică, cât o descendență duhovnicească. Înseamnă că în vremea lor exista un soi de grupare, dacă vreți, a profeților, înrudită duhovnicește, care se distinge prin închinarea adusă adevăratului Dumnezeu. Nu lui Baal, nu altor zei păgâni, ci exclusiv Domnului. O grupare foarte militantă, care apare în regatul nordic.

Să le spunem cititorilor noștri și că Regatul lui Solomon se sparge la un moment dat în două regate, de Nord și Sud, Nordul cu capitala la Samaria, Sudul cu cea de la Ierusalim. Nordul, însă, este mai puternic politic și economic. Și chiar în perioada de înflorire, de expansiune a Regatului Nordic, în vremea Omrizilor, a dinastiei lui Omri, trăiește Sfântul Ilie. El apare ca un soi de corecție din partea lui Dumnezeu, față de încrederea politică și față de bunăstarea economică de care se bucura societatea. Ca un soi de semnal de alarmă: nu e bine așa! De ce? Pentru că îl părăsiți pe Domnul!

De aceea, retragerea lui Ilie în pustie e un semn foarte interesant din partea lui Dumnezeu. De ce? Pentru că în pustie, Israel a primit poruncile, în pustie L-a cunoscut pe Dumnezeu, în pustie a fost, într-un fel, perioada de aur al lui Israel. Iar în vremea lui Ilie, pustia redevine un soi de model duhovnicesc, care să facă posibilă redescoperirea legăturii de odinioară cu Domnul. Atunci când au ieșit din Egipt, în pustiu, israeliții au trebuit să se sprijine doar pe Domnul. Acolo au primit binecuvântarea cea mai mare, pentru că acolo Dumnezeu a încheiat cu ei legământul de pe muntele Sinai.

– Mi-ați spus când a trăit. Dar ce știm despre Ilie?

– Textul biblic îl numește Ilie Tesviteanul. El apare în Cartea a treia a Regilor, în capitolul XVII, fără explicaţii suplimentare. Ce înseamnă acest „Tesviteanul”? În perioada vechi-testamentară nu există o localitate cu numele acesta; şi ăsta este motivul care i-a determinat pe unii să se gândească dacă nu cumva nu e vorba de o localitate, Tisve, ci de un soi de profesie. Dacă ar fi vorba de o „profesie”, atunci înseamnă că el este un toșav, adică un colon. Ce erau acești coloni? Erau oameni care se duceau și încercau să întemeeze colonii în zonele mai puțin populate.

Mai există o tradiție care apare în Viețile profeților –    o lucrare de inspirație iudaică, dar care s-a completat apoi și cu elemente creștine. În Viețile profeților, Ilie este considerat preot. Nu avem o mărturie explicită în Vechiul Testament din care să știm că Ilie a fost preot. Dar de unde ar veni această interpretare? Când ajunge la Pârâul Cherit, în Hozeva actuală, unde este păstrată și peștera pe care tradiția i-o pune pe seamă, el este hrănit de corbi. Corbii îi aduc pâinea, chiar de la masa pâinilor punerii înainte, de la templul din Ierusalim. Aceasta era o pâine sortită doar preoților, pe care numai ei o puteau consuma. Iar faptul că o aduc corbii e paradoxal, pentru că, în tradiția iudaică, ei sunt considerați animale necurate: se hrănesc cu stârvuri, chiar atingerea lor produce necurăție. Este un paradox că Dumnezeu îl hrănește pe Ilie în chip minunat, cu pâine sfântă, dar adusă de un animal necurat.

Imaginea aceasta i-a impresionat foarte mult nu numai pe bizantini, care îi știau viața din Viețile profeților, ci și pe voievozii români. În versurile medievale scrise pentru stema Țării Românești, care apar și în Biblia de la București de la 1688, pasărea reprezentativă a țării nu e vulturul, ci un corb. Și se face o trimitere acolo la episodul cu Ilie hrănit de corbi. Deci, cu alte cuvinte, pe stema Ţării Românești nu e un vultur, ci, de fapt, corbul Sfântului Ilie, care, în vechime, trimitea la pronia lui Dumnezeu, adică la purtarea de grijă a lui Dumnezeu față de noi.

Corbul Sfântului Ilie

– Adică, domnitorii români și-au ales o pasăre care să le aducă aminte că în momentul în care nu mai e nimeni în stare să te ajute, mai există o salvare, direct din Cer. Într-un fel, am putea spune că Ilie ar putea fi patronul Ţării Românești.

– Am putea spune asta, da. Stema ar fi corbul Sfântului Ilie. Mai este apoi un aspect care merită amintit – în Scriptură, doar Ilie și Elisei, exceptându-l, de­sigur, pe Mântuitorul, înviază oameni. În cazul Sfântului Ilie, este vorba de învierea unui copil al unei văduve din Sarepta Sidonului, iar în cazul lui Elisei, pe lângă învierea copilului unei femei din Şunem, este vorba și de învierea pe care a săvârșit-o după ce el însuși a murit, prin atingerea de osemintele lui. Un mort care este așezat în mormânt și atinge oasele lui Elisei înviază. Această minune o regăsim apoi numai la Mântuitorul – Hristos o înviază și pe fiica lui Iair și pe tânărul din Nain.

– E interesant că și Ilie înviază un fiu al unei văduve.

– Exact, un fiu unic! Și fiica lui Iair și tânărul din Nain erau unici copii ai părinților. Învierea fiului unic, a unicului născut, trimite, în chip simbolic, profetic, la învierea lui Hristos. Este iarăși un element care îl scoate în evidență pe Sfântul Ilie.

– Și ceea ce este fascinant pentru noi, creștinii, este că destinul lui Ilie nu se termină odată cu răpirea sa la cer. El apare la sfârșitul veacurilor, înainte de a doua venire a lui Hristos, când Îl va propovădui pe Iisus și va muri ca martir pentru această propovăduire. Deci, se va întoarce pe pământ.

– Deși el nu este numit în mod explicit, Apocalipsa vorbește, în Capitolul 11, de doi proroci care se vor ivi și care vor fi uciși de Fiară, și care vor face minuni asemănătoare, pe de-o parte, cu cele ale lui Moise, pe de altă parte, cu cele ale lui Ilie. Ilie este, și pentru noi, ca ortodocşi, dar și pentru evrei, un sfânt legat de Sfârșitul Lumii.

Fac o mică paranteză. La masa evreiască de Paște, așa numitul seder, se pune un pahar de-o parte pentru Ilie, ca și cum Ilie ar veni la masă. Pentru că venirea lui este una care anunță sfârșitul timpurilor. Și vedeți, într-un fel, și noi și evreii, chiar și evreii credincioși actuali, îl așteptăm pe Ilie.

– Domnule profesor, aș fi vrut să vă întreb ce ne poate spune nouă astăzi Sfântul Ilie? Pentru că e un profet care a trăit cu 3000 de ani în urmă.

– Eu aș începe cu numele lui ebraic – Eliyahu, care înseamnă Dumnezeul meu este Domnul sau Dumnezeul meu este Iahve și care    pe vremea respectivă era, dacă vreţi, un soi de lozincă, o lozincă foarte puternică. Ea însemna asumarea închinării aduse Domnului în contextul în care alte popoare se închinau altor divinităţi şi exista o întreagă competiţie legată de care dumnezeu este mai puternic. Cred că vedem cel mai bine asta în întrecerea de pe Muntele Carmel dintre Ilie, pe de o parte, şi închinătorii lui Baal, pe de altă parte. Dacă vreţi, din punctul ăsta de vedere, mie mi se pare că Ilie e dincolo de un patron al ploilor pentru ţărani, el este un model al credinţei, pentru că militantismul lui trebuie tradus în perioada noastră într-un devotament faţă de Dumnezeu. Dacă vrem să semănăm cu Ilie, putem să repetăm, măcar la scară mică, râvna pe care el îl o avea faţă de credinţă. Și să nu uităm că această râvnă este răsplătită de Dumnezeu. Gândiţi-vă doar la asta: ce înseamnă să nu cunoşti moartea?! Ilie nu a murit, a fost răpit de Dumnezeu la Cer, înălţat în carul de foc la nivelul oştirii cereşti, acolo unde sunt îngerii! Ce înseamnă acest lucru? Înseamnă, într-un fel, că prin râvna față de Dumnezeu omul poate să îşi depăşească condiţia umană. Condiția umană din secolul IX î.Hr., dar și condiția umană de astăzi. Omul poate, realmente, să acceadă la nemurire.

În fond, Ilie ne arată că urmările păcatului strămoşesc, care presupun în primul rând moartea, nu sunt nişte chingi de netrecut. El depăşeşte cu maximă eleganţă orice fel de limitare a lumii căzute. Asta mi se pare marea provocare. El este un propovăduitor al faptului că Domnul este Dumnezeu. Ăsta este numele lui.