Ceai din frunze de cireș, pentru infecții

Pentru ceai, se culege un pumn de frunze de cireș, se spală și se taie mărunt sau se ia o lingură cu frunze uscate. Se opăresc cu o ceașcă de apă clocotită, se lasă 10 minute să se pătrundă și se strecoară. Se recomandă 3 cești de ceai pe zi. Elimină surplusul de apă, vindecă infecțiile căilor urinare și, fiind expectorant, calmează tusea.
Copiilor li se recomandă ceaiul din codițe uscate de cireșe, datorită efectului său expectorant, împotriva tusei persistente.
Lână terapeutică pentru comprese și cataplasme
Lâna terapeutică este lâna de oaie netratată, fără adaosuri chimice. Se aplică direct pe piele și nu trebuie să fie spălată sau udată cu tincturi. Perii lânoși freacă pielea, stimulând astfel irigarea sanguină, ceea ce sporește efectul lanolinei pe care o conține lâna. Pacientul percepe efectul datorită căldurii produse și a mâncărimilor ușoare la nivelul pielii.
Celebrul medic grec Dioscoride cunoștea efectul vindecător al lânii și al cerii de lână în cazul contracturilor, al durerilor, al inflamațiilor și al erupțiilor. În medicina naturistă, lâna este recomandată și în caz de răceală, dureri de spate, reumatism, eczeme și afecțiuni ginecologice.
• Împotriva durerilor de gât și a tusei se aplică un strat de lână direct pe piept și pe gât, sub tricou sau pijama.
• Un smoc de lână terapeutică pus pe ureche (de preferat sub o căciulă subțire) calmează durerile de urechi.
• Durerile articulare și contracturile pot fi combătute cu o compresă de lână terapeutică (care produce căldură).
Sirop de ceapă
În caz de răceală și tuse, siropul de ceapă poate face minuni. Tăiați felii mai multe cepe mari, amestecați-le cu zahăr sau cu miere și lăsați-le să se pătrundă bine peste noapte (cel puțin 12 ore). Luați 1-2 linguri din sucul produs de amestec, o dată la 2-3 ore.
Sâmburi de gutui pentru dureri de gât și tuse
Există o însemnare a celebrului Hippocrat, datând din sec. 4 î.H., în care recomandă mucilagiul secretat de sâmburii de gutui ca remediu împotriva tusei și a amigdalitei. Mucilagiul calmează durerile, iar taninurile fortifică mucoasa.
Se spală mai întâi sâmburii de gutuie, după care se întind la uscat pe o foaie de pergament. Se sug câțiva sâmburi din când în când, pe tot parcursul zilei.
Sirop de țelină contra bronșitei
Siropul ajută în caz de bronșită și de tuse persistentă, împotriva agitației nervoase și a stării de anxietate, de oboseală și de deprimare.
Preparare: Se curăță de coajă o țelină, se taie bucăți și se stoarce (în storcătorul electric) până ce se obțin 150 ml de suc proaspăt de țelină. Se amestecă, ușor, sucul cu 150 g de miere bună (de anason, de cimbru sau de levănțică). Se încălzește pe foc mixt, fără să dea în fiert! Se toarnă siropul într-un borcan steril și se ține la frigider. Acolo poate fi păstrat circa 3 luni. Se recomandă o lingură de sirop, de 3 ori pe zi.
Ceai de brâncuță (frunza-voinicului), în caz de răceală

Ceaiul de brâncuță ajută în cazul unor probleme respiratorii. Planta (Sisymbrium officinale) diluează mucusul și ușurează respirația. Ceaiul le era recomandat, pe vremuri, și cântăreților cu probleme vocale, iar planta era numită și „planta cântăreților”.
Preparare: se opăresc 2 lingurițe de plantă cu 150 ml de apă dată în fiert și se lasă să se pătrundă 5 minute. Ceaiul se bea cald.
Săculeți cu ceapă
Ceapa e un remediu bun și împotriva durerilor de urechi și nu doar iarna, ci și vara, după înot. Se toacă 2-3 cepe și se umplu cu ele un săculeț de pânză sau o șosetă. Se pune puțină apă la fiert (într-o oală), se întoarce capacul și se pune săculețul sau șoseta pe el și se lasă să se încălzească. Se trece apoi cu un sucitor sau cu o sticlă peste săculeț, pentru a stoarce puțin din zeamă, și se ține săculețul cel puțin 1-2 ore pe urechea care doare (cel mai bine ar fi toată noaptea).
Inhalații cu cimbru și mușețel
Ingrediente: 1 l apă dată în fiert, 2 linguri cimbru, 2 lingurițe mușețel.
Utilizare: Se prepară un ceai din apă și plante și se toarnă într-un lighean. Se acoperă capul cu un prosop, se apleacă fața peste lighean și se inhalează aburii. Prosopul împiedică răcirea și evaporarea rapidă a aburilor. Ulterior se poate bea și o ceașcă de ceai. Întărește efectul.
Comprese pe piept împotriva răcelii și tusei
Ingrediente: ceai de cimbru din 3 linguri de plantă și 500 ml de apă dată în clocot, 1 șervet de bumbac, 1 prosop flaușat, 1 fular de lână, 1 buiotă cu apă fierbinte (nu chiar plină).
Utilizare: Se împăturește un șervet la mărimea potrivită și se îmbibă cu ceai, după care se stoarce și se aplică, nu prea fierbinte, pe piept. Se acoperă cu prosopul uscat și cu un fular de lână. Suplimentar, se poate pune și o buiotă ușor umplută cu apă fierbinte. Pacientul stă culcat și ține compresa pe piept circa 20 de minute, după care îndepărtează, unge pieptul cu cremă și continuă odihna.
Ceai de pătlagină în caz de bronșită
Ingrediente: 20 g pătlagină (ascuțită), 20 g frunze de podbal (alternativ fructe de anason), 20 g iarbă mare, 20 g cimbru, 20 g lungurică.
Preparare: Se opărește 1 linguriță de amestec cu 1 ceașcă de apă fierbinte și se beau 3 cești de ceai pe zi. Dacă se folosesc frunze de podbal, ceaiul nu trebuie băut mai mult de 3-4 săptămâni, din cauza alcaloizilor pirolizidinici pe care îi conține. Pentru copii, femei gravide sau persoane cu o afecțiune hepatică se recomandă anasonul!
Ceai de flori de tei

În cazul unor răceli ușoare, se opărește o linguriță de flori de tei uscate cu o ceașcă de apă dată în clocot și se strecoară imediat. Se bea, de preferință, o ceașcă de ceai seara, înainte de culcare. În cazul unei îmbolnăviri mai grave, se lasă ceaiul să se pătrundă 5 minute înainte de a-l bea fierbinte. Se beau 3 cești de ceai pe zi. Ceaiul nu le este recomandat copiilor și persoanelor cu afecțiuni cardiace.
Ceai de plămânărică împotriva tusei
Ingrediente: 30 g plămânărică, 20 g cimbru.
Preparare: Pentru o ceașcă de ceai, se opărește o linguriță de amestec cu apă clocotită și se lasă să se infuzeze, cu capac, 10 minute.
Lămâie proaspătă
Un vechi remediu de casă: se taie în 4 o lămâie proaspătă și se presară peste cele 4 porții sare și piper negru. După care se mușcă (se înfig dinții) într-o bucată și se suge.


