
– După aproape trei decenii de existență a revistei, fidelitatea cititorilor noștri nu s-a pierdut. Duși de soartă prin lumea largă, au plecat ținând lângă inimă „Formula AS”. Fiindcă recunoștința nu încape în cuvinte, le spunem doar că n-am fi existat fără tovărășia ei minunată, și că fiecare pagină de revistă le cuprinde imaginea. Avem pentru cine să scriem. Vă mulțumim! –
„Vă socotesc în LINIA ÎNTÂI de salvare a sufletelor noastre”
Dragă Doamnă Sânziana Pop,
Vreau să vă spun cât de recunoscătoare sunt că în aceste timpuri grele mai putem citi minunata Formula AS! Ce ne-am face fără cuvintele calde de îmbărbătare, fără veștile bune despre oameni speciali și despre faptele lor bune?! Eu vă socotesc în LINIA ÎNTÂI de salvare a sufletelor noastre și a minților care, altfel, ar lua-o razna! Apreciez enorm sacrificiul pe care-l faceți, ca în aceste zbuciumate vremi, draga noastră Formula AS să apară pentru a fi citită de fidelii săi cititori!
Vă datorăm un MULȚUMESC din inimă! Să vă dea Domnul sănătate și putere de muncă!
ECATERINA CARA – Italia
„Să refacem puntea către normalitate”
Vă sunt recunoscătoare pentru multele bucurii pe care ni le faceți. Să rămânem sănătoși și să-l rugăm pe Bunul Dumnezeu să ne refacă puntea către normalitate.
CORNELIA NEGOIȚĂ
„Sunteți cel mai bun ziar-revistă pe care l-am cumpărat și citit vreodată”
Voiam să vă mulțumesc frumos pentru că existați! Sunteți cel mai bun ziar-revistă pe care l-am cumpărat și citit vreodată! Pe vremea când nu aveam calculator, era oaza mea de vise, de libertate, de povești bine și frumos scrise, de adevăruri bine relatate. Chiar și acum, după 18 ani de trăit în Franța, tot voi sunteți bucuria mea!
Chapeau bas! Îmi ridic pălăria în fața dumneavoastră, succes pe mai departe!
Cu mult respect,
ANEMARIE TRIF – Franța
***
„Mulțumim că existați și ne umpleți sufletele de încredere și informări utile.”
Familia TOADER
***
„Imensă apreciere și infinit respect pentru OMUL SÂNZIANA POP, care a promovat întotdeauna adevărul, bunul-simț, compasiunea și, mai ales, dragostea față de toți semenii noștri!
Calde și sincere felicitări pentru profesionalismul minunatei echipe de la Formula AS, revista mea îndrăgită, care îmi luminează, săptămână de săptămână, mintea și sufletul, ridicându-mi spiritul la înălțimi nebănuite!
Fie ca lumina lui Iisus, pacea, bucuria și speranța să vă însoțească pretutindeni, draga noastră DOAMNĂ SÂNZIANA!
Să ne trăiți mulți, mulți ani și să mergeti tot înainte, pe drumul cel drept pe care l-ați ales de la bun început!”
Paula ȘTIRBEI – Miami, Florida
***
„Vremurile grele au nevoie de voci inspirate de îngeri, care să ne vorbească frumos, cu blândețe și compasiune veritabile. Să ne ajute Dumnezeu pe noi și poporul nost’!”
CORINA P.